Decizia nr. 93/2011

Ion Predescu - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1^1 și art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 octombrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 4.060/45/2006, Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 385^14 alin. 1^1 și art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doru Colac în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea unei cauze penale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale criticate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitoare la Protecția proprietății, deoarece este nemulțumit de faptul că instanța de recurs nu este obligată să îl audieze pe inculpat sau pe partea vătămată indiferent de calitatea lor procesuală, fiind așadar o facultate a instanței în măsura în care audierea a fost făcută în fond ori în apel.

De asemenea, art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedură penală elimină posibilitatea criticării pe calea recursului a unei hotărâri judecătorești pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 385^9 din Codul de procedură penală, recursul nemaifiind astfel efectiv.

Curtea de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori opinează că "excepția invocată nu poate fi primită de Curtea Constituțională", întrucât se critică omisiuni legislative.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 385^14 alin. 1^1 cu denumirea marginală Verificarea hotărârii și art. 385^6 alin. 2 cu denumirea marginală Efectul devolutiv și limitele sale, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conținut:

- Art. 385^14 alin. 1^1: "Cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanțele de fond și apel, precum și atunci când aceste instanțe nu au pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare.";

- Art. 385^6 alin. 2: "Instanța de recurs examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute în art. 385^9."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la Accesul liber la justiție, art. 53 referitoare la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 20 referitoare la Tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și pe cele ale art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la Dreptul la un recurs efectiv și ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție referitoare la Protecția proprietății.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 839 din 24 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 12 iulie 2010, și

Decizia nr. 240 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 744 din 11 octombrie 2002, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1^1 din Codul de procedură penală, statuând că prevederile legale invocate sunt menite să garanteze dreptul tuturor părților de a beneficia de un proces echitabil. O asemenea garanție este instituită și de dispozițiile referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului cu ocazia judecării recursului. Astfel, scopul acestei căi de atac constă tocmai în asigurarea unui control judecătoresc al legalității și al aflării adevărului în judecarea și soluționarea cauzelor penale de prima instanță sau de instanța de apel, aspect de natură să contribuie la îndeplinirea exigențelor care condiționează într-o societate democratică procesul echitabil.

Faptul că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, instanța de recurs, fără a administra probe testimoniale noi, ascultă pe inculpat numai în anumite situații nu constituie o încălcare a accesului liber la justiție sau o restrângere a exercițiului unor drepturi ori libertăți, deoarece inculpatul are posibilitatea de a cere administrarea probelor considerate necesare, cu ocazia judecării apelului, iar potrivit art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedură penală, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 385^9. Pe de altă parte, potrivit art. 385^15 pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală, în cazul în care constată că sunt necesare probe noi, instanța poate să admită recursul și să dispună rejudecarea cauzei de către instanța de recurs. În consecință, nu se poate susține că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului constituțional la apărare.

În plus, procedura de judecată, care cuprinde pe lângă sistemul probator și obiectul judecății în recurs, constituie atributul exclusiv al legiuitorului, fiind așadar o aplicare a prevederilor art. 61 din Constituție, cu atât mai mult cu cât, în legislația procedural penală română, recursul este, de regulă, al treilea grad de jurisdicție, art. 2 din Protocolul nr. 7 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând doar obligația statelor membre de a institui un minim de două grade de jurisdicție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 349 din 21 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 952 din 18 octombrie 2004, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, statuând că întreaga reglementare a art. 385^6 din Codul de procedură penală tranșează efectul devolutiv al recursului, precum și limitele acestuia, ținând seama de două situații distincte, prevăzute în alin. 2, când hotărârea penală a fost supusă apelului, iar prin recurs se atacă decizia pronunțată în apel, situație în care instanța de recurs poate examina cauza numai în limitele motivelor prevăzute de art. 385^9, și în alin. 3, când hotărârea primei instanțe, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, situație în care recursul are efect devolutiv, ca și apelul, iar instanța este obligată ca, în afara temeiurilor invocate și cererilor formulate de recurent, să examineze întreaga cauză sub toate aspectele.

Reglementarea diferită se justifică prin deosebirile esențiale existente între cele două situații avute în vedere de legiuitor. În prima situație, în urma exercitării căii de atac a apelului, cauza a fost, integral și sub toate aspectele legalității și temeiniciei soluției pronunțate de prima instanță, examinată de o instanță de control judiciar, la un grad de jurisdicție superior. Recursul, fiind a doua cale ordinară de atac, ce urmează a fi soluționată la cel de-al treilea grad de jurisdicție, poate fi exercitat pentru motive de casare concret și limitativ determinate, care vizează legalitatea deciziei pronunțate în apel.

Curtea reține că art. 385^9 din Codul de procedură penală prevede motive de casare care pot fi invocate prin recurs, dintre care majoritatea trebuie verificate de instanța de recurs și din oficiu, chiar dacă nu au fost invocate de recurent. Aceste motive pot constitui temei de cenzură atât a laturii penale, cât și a laturii civile a procesului penal.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În sfârșit, Curtea mai constată că eliminarea posibilității de a critica pe calea recursului o hotărâre judecătorească pentru alte motive decât cele cuprinse în art. 385^9 din Codul de procedură penală nu echivalează cu o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci cu omisiuni de reglementare, care nu pot fi supuse cenzurii instanței de contencios constituțional.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 385^14 alin. 1^1 și art. 385^6 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Doru Colac în Dosarul nr. 4.060/45/2006 al Curții de Apel Iași - Secția penală și pentru cauze cu minori.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 ianuarie 2011.