Decizia nr. 361/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Zoltan Valentin - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 1.682/866/2009 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 20 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.682/866/2009, Tribunalul Iași - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iași într-o cauză civilă având ca obiect încuviințare executare silită.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textul de lege criticat încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) și art. 20 alin. (2), prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul adițional nr. 7 din Convenție, deoarece "nu prevede nicio cale de atac împotriva încheierii de încuviințare a executării silite, contrar și discreționar față de situația reglementată în cazul în care instanța ar respinge o asemenea cerere". De aceea, apreciază că nu este respectat "principiul dreptului la două grade de jurisdicție".

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1) și (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 373^1 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, autorul excepției critică doar dispozițiile tezei a doua a alin. 2 al art. 373^1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora "Încheierea prin care președintele instanței admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac".

Dispozițiile art. 373^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate prin

art. I pct. 36 din Legea 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, soluția criticată regăsindu-se în dispozițiile art. 373^1 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă, cu următoarea redactare: "Încheierea prin care instanța admite cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac."

Autorul excepției susține că textele legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 20 alin. (2) referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și prevederile art. 2 paragraful 1 din Protocolul adițional nr. 7 din Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate reprezintă norme de procedură a căror stabilire, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, intră în competența exclusivă a legiuitorului. Faptul că încheierea prin care s-a admis cererea de încuviințare a executării silite nu este supusă niciunei căi de atac nu constituie o înfrângere a dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției. Astfel, potrivit art. 129 din Constituție, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", acest text constituțional lăsând la latitudinea legiuitorului reglementarea căilor de atac, ceea ce îi permite acestuia din urmă să excepteze de la exercitarea lor, atunci când consideră că se impune, anumite hotărâri judecătorești, așa cum a procedat prin dispozițiile de lege criticate.

Prin instituirea acestei proceduri, legiuitorul a urmărit să restrângă posibilitatea de tergiversare a executării silite, prin exercitarea abuzivă a unei atare căi de atac, și să realizeze un spor de celeritate în realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu.

Cu privire la încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale constante, tratamentul juridic egal constituie un drept al cetățenilor numai în măsura în care aceștia se găsesc în situații juridice identice, deosebirile sub acest aspect impunând, în mod necesar, un regim juridic diferențiat. Așa fiind, în măsura în care reglementarea dedusă controlului se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiată.

De asemenea, Curtea constată că nu poate reține nici critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și celor ale art. 2 paragraful 1 din Protocolul adițional nr. 7 din Convenție.

În același sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 247 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 13 aprilie 2006, atunci când a analizat constituționalitatea dispozițiilor art. 373^1 alin. 2 teza a doua din Codul de procedură civilă.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 373^1 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "Lavirom Impex" - S.R.L. din Iași în Dosarul nr. 1.682/866/2009 al Tribunalului Iași - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011.