Decizia nr. 363/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și

art. 10, 11, 12 și 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Minita" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecătoriei Dej.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din data de 14 aprilie 2010, în Dosarul nr. 451/219/2010, Judecătoria Dej a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și

art. 10, 11, 12 și 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Minita" - S.R.L. din Dej cu ocazia soluționării unei plângeri contravenționale având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenție.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale menționate încalcă prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1), art. 21, art. 23 alin. (11), art. 24 alin. (1) și art. 45, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens, arată, în esență, că dispozițiile art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

sunt neconstituționale, întrucât utilizează denumirea de "contravenient" pentru persoana despre care se afirmă că a săvârșit o contravenție, ceea ce conferă justițiabilului în procedura contravențională semnificația de persoană vinovată de săvârșirea unei contravenții înainte ca actul de aplicare a sancțiunii contravenționale să devină irevocabil și executoriu. De asemenea, arată că, în procedura contravențională, sarcina probei este răsturnată, întrucât obligația de administrare a probelor nu incumbă acuzatorului, adică organului care a aplicat sancțiunea, ci contestatorului "contravenient" care trebuie să își dovedească nevinovăția, fiind nesocotite în acest mod garanțiile prezumției de nevinovăție recunoscute de Legea fundamentală și aducându-se o atingere gravă exercitării dreptului la apărare și principiului egalității de arme în procesul civil.

În ceea ce privește dispozițiile art. 10, 11, 12 și

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999 , autorul excepției consideră că acestea "reglementează un regim discriminatoriu al subiecților de drept privat, făcând aplicarea unui sistem sancționator diferit în funcție de calitatea de persoană juridică sau persoană fizică a presupusului contravenient".

Judecătoria Dej consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale

art. 10, 11, 12 și 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.

Dispozițiile art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, art. 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, art. 28, art. 31, art. 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

fac parte din cap. II al ordonanței, intitulat "Constatarea contravenției", cap. III, intitulat "Aplicarea sancțiunilor contravenționale" și cap. IV, intitulat "Căile de atac", iar în cuprinsul acestora sunt reglementate aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenție, condițiile de întocmire a acestuia și sancțiunea aplicabilă în cazul lipsei unor mențiuni, precum și soluționarea căilor de atac.

Dispozițiile

art. 10, 11, 12 și 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

cuprind reglementări referitoare la faptele care constituie contravenții și se sancționează cu amendă sau cu aplicarea sancțiunii contravenționale a suspendării activității unității pe o perioadă de 3 luni, precum și la organele de constatare a contravențiilor și aplicarea sancțiunilor.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 23 alin. (11) privind prezumția de nevinovăție, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare și art. 45 privind libertatea economică, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 197 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, a stabilit că "legislația contravențională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale".

Astfel, Curtea a reținut, potrivit jurisprudenței sale aplicabile în materie, concretizate în numeroase decizii, precum

Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției se bucură de prezumția de legalitate însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia, este contestată chiar prezumția de care se bucură. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Prin urmare, nu se poate susține răsturnarea sarcinii probei.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, "deși statele au posibilitatea de a nu sancționa unele infracțiuni sau le pot pedepsi pe cale contravențională decât pe cale penală, autorii infracțiunilor nu trebuie să se afle într-o situație defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea poziție este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenții, din punct de vedere al protecției juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracțiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte țin de materia penală în sensul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În continuare, Curtea reține că, prin

Decizia nr. 115 din 19 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 3 aprilie 2008,

Decizia nr. 460 din 22 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008, și

Decizia nr. 1.255 din 25 noiembrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 25 februarie 2009, s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (1) lit. b) și alin. (3) și

art. 14 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

în raport cu critici similare.

Astfel, Curtea a reținut că stabilirea unei contravenții și sancționarea acesteia cu amendă reprezintă o opțiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție. De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancțiuni contravenționale pentru agenții economici care nu respectă dispozițiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparținând agenților economici. Consecința încălcării acestor dispoziții legale o constituie confiscarea sumelor a căror proveniență nu poate fi justificată.

Cu privire la art. 14, prin aceleași decizii, Curtea a reținut că suspendarea pe o perioadă de 3 luni a activității unității care nu a respectat obligațiile prevăzute de textul de lege criticat nu este o măsură de natură a afecta libertatea economică, ci, dimpotrivă, reprezintă tocmai o măsură prin care statul dă expresie acestei obligații constituționale.

Întrucât criticile de neconstituționalitate privesc, în esență, aceleași aspecte deja examinate de Curte prin deciziile menționate și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele cuprinse în acestea își mențin valabilitatea și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 alin. (1) și (7), art. 17, 18, art. 19 alin. (1), art. 25 alin. (1) și (3), art. 26 alin. (3), art. 27, 28, 31, 33 și

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și

art. 10, 11, 12 și 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 28/1999

privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Minita" - S.R.L. din Dej în Dosarul nr. 451/219/2010 al Judecătoriei Dej.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 22 martie 2011.