Decizia nr. 420/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Armax" - S.R.L. din Brăila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brăila - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 21 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr.514/196/2009, Tribunalul Brăila - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin.

Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "Armax" - S.R.L din Brăila cu ocazia soluționării apelului formulat împotriva Sentinței civile nr. 6.697 din 29 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Brăila.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că textele de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20, art. 21 alin. (1) și (2) și art. 24 alin. (1), precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 2 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. În acest sens, arată că dispozițiile de lege atacate intră în contradicție cu prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, "deoarece cei îndreptățiți ar trebui să exercite cale de atac fără a cunoaște conținutul motivării instanțelor cu privire la soluție." Acest lucru ar presupune că cei care solicită judecarea cauzei în lipsă pot urmări soluția, "fără a exista nicio obligație din partea instanțelor naționale de a le comunică soluția la pronunțare." De asemenea, consideră că textul de lege criticat "nu dă dreptul la un recurs efectiv sau la un recurs util, atât timp cât soluția este cunoscută numai în cadrul sistemului judiciar și nu este comunicată părților."

Instanța de judecată apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 1 mai 1934, dispoziții care au următorul cuprins: "Hotărârea pronunțată asupra opoziției va putea fi atacată cu apel în termen de 15 zile de la pronunțare."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (2) privind accesul liber la justiție și art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, precum și prevederilor art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil, respectiv dreptul la un recurs efectiv, ale art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 2 paragraful 3 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, asupra constituționalității dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934 , în raport cu critici similare, s-a pronunțat prin mai multe decizii, spre exemplu,

Decizia nr. 792 din 9 noiembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 5 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 759 din 1 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 21 iulie 2010.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că, potrivit textelor de lege criticate, debitorul poate face opoziție la executare în termen de 5 zile de la primirea somației și judecătoria va judeca opoziția potrivit Codului de procedură civilă, de urgență și cu precădere, înaintea oricărei alte pricini.

Curtea a stabilit că prin alin. 3 al art. 62 se instituie o normă specială, ce derogă de la dispozițiile referitoare la executarea silită cuprinse în Codul de procedură civilă. Instituirea unei norme speciale cu privire la momentul de la care începe să curgă termenul privind declararea căii de atac, prin care se derogă de la norma generală cuprinsă în art. 284 alin. 1 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația unei atingeri aduse dreptului la apărare aparținând autorului excepției. Aceasta, deoarece dispozițiile

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

trebuie interpretate în coroborare cu dispozițiile art. 287 alin. 2 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, precum și dovezile invocate în susținerea acestuia pot fi depuse inclusiv la prima zi de înfățișare.

Totodată, Curtea a mai reținut că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prevăzut de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

Pe de altă parte, Curtea constată că specificul domeniului supus reglementării a impus adoptarea unor soluții diferite față de cele din dreptul comun, una dintre acestea constituind-o consacrarea opoziției la executare, care reprezintă o cale de atac împotriva somațiunii de executare adresate debitorului, împrejurarea că legiuitorul a instituit o cale de atac cu o fizionomie juridică diferită de aceea a căilor de atac de drept comun nerelevând niciun aspect de neconstituționalitate, fiind în deplină concordanță cu prevederile art. 129 din Constituție.

Într-adevăr, în măsura în care textul constituțional de referință folosește termenul generic de "căi de atac", fără a le identifica și caracteriza, respectiv fără a se referi in terminis la apel și recurs, ipoteză în care respectarea acestor date de identificare ar fi fost convertită într-un criteriu de constituționalitate, legiuitorul ordinar este deplin îndreptățit ca în considerarea anumitor particularități să opteze pentru o cale de atac cu o identitate proprie, alta decât a celei de drept comun.

O asemenea concluzie rezultă, de altfel, din chiar formula redacțională adoptată de legiuitorul constituțional, potrivit căreia stabilirea regimului juridic al căilor de atac este de competența exclusivă a legiuitorului ordinar, care, potrivit atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, stabilește competența și procedura de judecată, evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituționale.

Atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, neintervenind elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 62 alin. 3 din Legea nr. 58/1934

asupra cambiei și biletului la ordin, excepție ridicată de Societatea Comercială "Armax" - S.R.L din Brăila în Dosarul nr. 514/196/2009 al Tribunalului Brăila - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 aprilie 2011.