Decizia nr. 1201/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cătălin Denis Ciurea în Dosarul nr. 2.225/232/2008 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 4.070D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 3 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.225/232/2008, Tribunalul Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice.

Excepția a fost ridicată de recurentul Cătălin Denis Ciurea cu ocazia soluționării recursului formulat împotriva Sentinței civile nr. 316 din 17 februarie 2009, pronunțată de Judecătoria Găiești, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 21, art. 23 alin. (11) și art. 53, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece "regimul instituit prin aplicarea cumulativă de sancțiuni (puncte amendă, suspendarea permisului de conducere, puncte de penalizare și măsuri administrative) determină o restrângere excesivă a unor drepturi. Totodată, textele de lege criticate înfrâng prezumția de nevinovăție, întrucât în timpul etapei administrative contravenientului i s-a aplicat o sancțiune de către un agent de poliție care nu prezintă garanții de independență și imparțialitate".

Instanța de judecată apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 102 alin. (3) lit. e): "Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...]

e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.";

- Art. 111 alin. (1) lit. c): "Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: [...]

c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1)."

În motivarea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție și art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin

Decizia nr. 325 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 9 mai 2011, a statuat că "reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, aceste sancțiuni având drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege".

De asemenea, Curtea a constatat că "liberul acces la justiție al persoanei care a fost sancționată contravențional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , potrivit căruia «împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta», cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate [...]. În acest sens,

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, legea-cadru în materie contravențională, prevede că «Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării»".

Așadar, instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, cât privește dispozițiile

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, criticate fie distinct, fie împreună cu alte dispoziții ale aceluiași act normativ, Curtea s-a mai pronunțat, în acest sens fiind

Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, și

Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009.

În fine, contrar susținerilor autorului excepției, textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericol siguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului".

De asemenea, dispozițiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reținerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanții procesuale.

Pentru identitate de rațiune, considerentele și soluția pronunțată prin deciziile menționate sunt valabile și în cauza de față.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cătălin Denis Ciurea în Dosarul nr. 2.225/232/2008 al Tribunalului Dâmbovița - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 septembrie 2011.