Decizia nr. 854/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Laurențiu-Marian Apetri în Dosarul nr. 42.714/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 886D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că măsura criticată nu încalcă normele constituționale invocate de autorul excepției și făcând trimitere la Decizia din 28 iunie 2011 pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ioan Pop împotriva României.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 martie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 42.714/299/2011, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Laurențiu-Marian Apetri într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții rutiere.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

încalcă accesul liber la justiție, nepermițând contravenientului nemulțumit de aplicarea unei măsuri complementare, respectiv reținerea permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare, să formuleze plângere în fața instanței de judecată competente împotriva acestei măsuri, separat de pedeapsa principală a amenzii, fapt ce nu dă, în consecință, instanței de judecată posibilitatea de a cenzura sancțiunea complementară independent de cea principală.

Judecătoria Sectorului 1 București opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât persoana sancționată contravențional are posibilitatea de a formula plângere în condițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil. Se arată, de asemenea, că o astfel de persoană poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, instanța de judecată verificând astfel legalitatea și temeinicia procesului-verbal și hotărând asupra sancțiunii aplicate.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatului Poporului arată că art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

sunt constituționale și că își menține punctele de vedere exprimate în

deciziile Curții Constituționale nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009 , nr. 775 din 3 iunie 2010 și nr. 919 din 6 iulie 2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au următorul cuprins:

- Art. 102 alin. (3): "(3) Constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: [...]

e) depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.";

- Art. 111 alin. (1): "(1) Permisul de conducere sau dovada înlocuitoare a acestuia se reține în următoarele cazuri: [...]

c) la săvârșirea uneia dintre contravențiile prevăzute la art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și în situația prevăzută la art. 115 alin. (1)."

Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 1.201 din 20 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 7 octombrie 2011, s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , reținând că reglementarea prin lege, pe lângă sancțiunea principală - amenda, și a uneia sau mai multor sancțiuni complementare nu este de natură a încălca dispozițiile constituționale, întrucât aceste sancțiuni au drept scop înlăturarea stării de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii altor fapte interzise de lege.

De asemenea, Curtea a constatat că liberul acces la justiție al persoanei care a fost sancționată contravențional este asigurat prin posibilitatea de a formula plângere, în condițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , potrivit căruia "împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta", cadru în care, beneficiind de toate garanțiile dreptului la un proces echitabil, aceasta poate formula toate apărările pe care le consideră necesare, iar instanța de judecată, verificând legalitatea și temeinicia procesului-verbal, hotărăște asupra sancțiunilor aplicate. În acest sens,

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, reglementare-cadru în materie contravențională, prevede că "Instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării".

Așadar, Curtea a reținut că instanțele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului, din moment ce contravenția intră sub incidența art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

De altfel, cât privește dispozițiile

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , criticate fie distinct, fie împreună cu alte dispoziții ale aceluiași act normativ, Curtea s-a mai pronunțat, constatând constituționalitatea acestora, spre exemplu, prin

Decizia nr. 1.065 din 16 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 11 octombrie 2010, și

Decizia nr. 1.420 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 18 decembrie 2009.

Contrar susținerilor autorului excepției, Curtea a statuat că textele de lege criticate nu restrâng drepturi constituționale, ci prevăd, în deplin acord cu principiile care fundamentează statul de drept, sancționarea unor fapte de încălcare a legii care pun în pericolsiguranța circulației rutiere, în scopul prevăzut încă din primul articol al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , respectiv "asigurarea desfășurării fluente și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și ocrotirea vieții, integrității corporale și a sănătății persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, protecția drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor respective, a proprietății publice și private, cât și a mediului".

Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate nu înlătură posibilitatea părților de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil, reglementarea reținerii permisului de conducere nefiind de natură să aducă în vreun fel atingere acestor garanții procesuale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Distinct de cele arătate, Curtea reține că reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancțiunea principală a amenzii, a sancțiunii complementare a reținerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanța de urgență criticată, în cazul săvârșirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeași ordonanță de urgență, respectiv al depășirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecința legăturii directe în care se află cu fapta sancționată și a pericolului social sporit al acesteia. În consecință, o atare reglementare asigură ocrotirea unor valori sociale de o însemnătate sporită, precum viața, integritatea fizică și sănătatea participanților la traficul rutier, proprietatea publică și privată și mediul înconjurător.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) lit. e) și

art. 111 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Laurențiu-Marian Apetri în Dosarul nr. 42.714/299/2011 al Judecătoriei Sectorului 1 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2012.