Decizia nr. 1562/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Dragoș Marian Ene în Dosarul nr. 36.082/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 901D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale și pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 10 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 36.082/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru.

Excepția a fost ridicată de Dragoș Marian Ene într-o cauză având ca obiect o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că prevederile legale criticate creează pentru partea fără venituri imposibilitatea de a beneficia de liberul acces la justiție. Susține, de asemenea, că prevederile legale criticate permit instanțelor judecătorești ca, în cauze similare, să aplice tratamente distincte în ceea ce privește stabilirea taxelor judiciare de timbru.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece partea are la dispoziție o cale de atac împotriva modului de calcul sau a stabilirii taxei judiciare de timbru, prilej cu care își poate exprima poziția față de măsura dispusă, fiind astfel garantate accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 18 alin. (1) și ale

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:

- Art. 18 alin. (1): "Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru se face de către instanța de judecată sau, după caz, de Ministerul Justiției.";

- Art. 20 alin. (3): "Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textul de lege criticat încalcă dispozițiile din Constituție cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție și art. 136 alin. (5) privind caracterul inviolabil al proprietății private.

Sunt invocate, de asemenea, dispozițiile din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cuprinse în art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 10 privind libertatea de exprimare, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, art. 17 privind interzicerea abuzului de drept și art. 18 privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor, precum și art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile art. 18 alin. (1) și

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

au mai fost supuse controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici similare, Curtea hotărând că prevederile legale menționate sunt conforme Legii fundamentale. În acest sens, cu titlu exemplificativ, se rețin:

Decizia nr. 1.668 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 23 februarie 2010,

Decizia nr. 640 din 28 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 11 iunie 2009, și

Decizia nr. 1.234 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2010.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că

art. 18 din Legea nr. 146/1997

reglementează competența și procedura în materia taxelor judiciare de timbru, potrivit abilitării conferite legiuitorului prin dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție.

De asemenea, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea pronunțată în Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985, paragraful 57), Curtea a statuat că o caracteristică a principiului liberului acces la justiție este aceea că nu este un drept absolut. Astfel, acest drept, care cere prin însăși natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitări atât timp cât nu este atinsă însăși substanța sa.

În aceste condiții, Curtea a reținut că accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitate. Nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție. Regula este cea a timbrării acțiunilor în justiție, excepțiile fiind posibile numai în măsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de înfăptuirea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 alin. (1) din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii.

Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiție legală pentru începerea proceselor civile, obligația la plata anticipată a acestor taxe (în unele cazuri până la un termen ulterior, stabilit de instanța judecătorească) este justificată, ca și sancțiunea anulării acțiunii sau cererii, în caz de neplată a acestora.

De asemenea, la finalul procesului judiciar, sarcina suportării cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a căzut în pretenții sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestațiile efectuate, în condițiile legii, de instanțele judecătorești.

Soluția adoptată și considerentele deciziilor citate sunt valabile și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

Distinct de acestea, în ceea ce privește posibilitatea acordată instanțelor judecătorești de a aprecia, în fiecare caz, capacitatea persoanei de a plăti taxele judiciare datorate și de a acorda scutiri, reduceri, eșalonări sau amânări de la plata acestor taxe, Curtea constată că, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat drept acceptabilă și rezonabilă marja de apreciere lăsată de lege autorităților naționale competente în această materie (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea pronunțată în Cauza V.M. împotriva Bulgariei, 2006, paragraful 49).

În aceste condiții, Curtea constată că, în deplin acord cu normele fundamentale, prevederile legale criticate respectă garanțiile care condiționează accesul efectiv la justiție, permițând păstrarea unui just echilibru între interesele individuale și cele care privesc administrarea justiției.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției a celorlalte dispoziții din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acestea nu au relevanță pentru soluționarea prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (1) și

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Dragoș Marian Ene în Dosarul nr. 36.082/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 decembrie 2011.