Decizia nr. 103/2012

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Valentina Bărbățeanu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) ,

art. 14 alin. (1)

și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "MW Team Invest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 5.429/118/2010 al Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului nr. 173D/2011 al Curții Constituționale.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind că, raportat la criticile formulate, nu se impune reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 26 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.429/118/2010, Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "MW Team Invest" - S.R.L. din București într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect anularea unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile

art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

contravin art. 16 din Constituție. Arată, în acest sens, că acestea creează un statut privilegiat persoanelor străine de raportul juridic de drept administrativ stabilit între emitentul actului administrativ și beneficiarul acestuia, întrucât le conferă calitate procesuală activă, astfel că pot contesta un act administrativ cu caracter individual adresat unui alt subiect.

În ceea ce privește prevederile art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , autorul excepției susține că nesocotesc principiul separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece conferă instanțelor judecătorești posibilitatea de a suspenda un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, permițând acestora să interfereze cu atribuțiile ce revin puterii executive. În opinia sa, este încălcat și dreptul la un proces echitabil, ca urmare a redactării imprecise. Astfel, prin condiționarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ de existența unor "cazuri bine justificate" și de "prevenirea unei pagube iminente", se conferă instanței o marjă largă de apreciere, dând posibilitatea unor interpretări arbitrare și subiective. Totodată, susține că textele favorizează reclamantul, de a cărui voință depinde în mod esențial durata suspendării executării actului administrativ. Astfel, având în vedere că suspendarea durează până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, se deschide calea exercitării abuzive a drepturilor procesuale ale reclamantului, care are posibilitatea să prelungească prin mijloace dilatorii procesul pe fond și apoi în recurs.

Totodată, precizează că art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

prejudiciază grav drepturile pârâtului - care este constructor de bună-credință în baza autorizației de înființare a unei capacități energetice -, aducând atingere dreptului de proprietate privată și dreptului de a desfășura o activitate economică, în măsura în care recunoaște posibilitatea terților de a obține suspendarea efectelor unui act administrativ individual, înainte de analizarea legalității acestuia.

Tribunalul Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând că textele de lege criticate nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul acesteia.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 1 alin. (2), art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, astfel cum au fost modificate și completate prin

Legea nr. 262/2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30 iulie 2007. Textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 1 alin. (2): "(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept.";

- Art. 14 alin. (1): "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.";

- Art. 15 alin. (1): "(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula o dată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond."

În opinia autorului excepției, textele de lege menționate contravin prevederilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 1 alin. (4) care consacră principiul separației și echilibrului puterilor în stat, la art. 16 alin. (1) care consacră principiul egalității, la art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, la art. 44 alin. (1) și (2) care garantează în mod egal dreptul de proprietate privată, indiferent de titular, și la art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile de lege criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și din perspectiva unor critici similare.

Astfel, prin

Decizia nr. 788 din 3 iulie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 5 august 2008, Curtea a constatat că

art. 1 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , care oferă și terților dreptul de a se adresa instanței de contencios administrativ pentru anularea actelor administrative cu caracter individual al căror beneficiar este o altă persoană, în măsura în care acestea le afectează drepturi sau interese legitime, reprezintă expresia principiului constituțional al liberului acces la justiție, lărgind sfera persoanelor care, prin intermediul instanțelor de judecată, pot să conteste legalitatea unui act administrativ vătămător. În acest context, Curtea constată că nu poate reține critica prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție, acest drept conferit și terților nefiind de natură să instituie un regim juridic mai favorabil terților prin comparație cu cel reglementat pentru personale care sunt părți la raportul juridic stabilit între emitentul actului administrativ și beneficiarul acestuia.

În ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , pot fi menționate Decizia nr. 1.103 din 8 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 4 noiembrie 2011,

Decizia nr. 1.303 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 12 decembrie 2011, sau

Decizia nr. 1.354 din 13 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011.

Cu acele prilejuri, Curtea a reținut că posibilitatea reclamantului de a solicita suspendarea executării actului administrativ unilateral prin cererea adresată instanței pentru anularea actului nu contravine dreptului la un proces echitabil, iar măsura se justifică prin nevoia asigurării unui just echilibru între interesul particular și cel general. Instanța va putea să dispună suspendarea executării actului administrativ, fără ca prin aceasta să impieteze asupra exigențelor impuse de respectarea principiului separației și echilibrului puterilor în stat, deoarece, în cazul contenciosului administrativ, controlul reciproc specific principiului constituțional invocat legitimează atât controlul legalității actelor administrative emise de diverse autorități publice, cât și suspendarea punerii în executare a acestora, cu finalitatea prevenirii producerii unor consecințe negative care nu ar mai putea fi reparate sau înlăturate în ipoteza admiterii acțiunii în anularea actului.

Referitor la invocarea dispozițiilor art. 44 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a constatat că măsura amintită nu este de natură să afecteze dreptul de proprietate al beneficiarului actului administrativ.

De asemenea, Curtea a observat că, pentru a evita consecințele negative ale executării unui act administrativ nelegal, se justifică suspendarea efectelor acestuia până la clarificarea problemei legalității actului administrativ ce stă la baza desfășurării activității economice, astfel că restrângerea temporară a libertății economice nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 45 din Constituție, privită prin prisma condițiilor enumerate la art. 53 din Legea fundamentală.

În cauza de față nu au fost evidențiate elemente noi, care să justifice schimbarea acestei jurisprudențe, astfel că își mențin valabilitatea atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 1 alin. (2) ,

art. 14 alin. (1)

și

art. 15 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Societatea Comercială "MW Team Invest" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 5.429/118/2010 al Tribunalului Constanța - Secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 2012.