Decizia nr. 246/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristinel Lilea în Dosarul nr. 490/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 464D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 28 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 490/1/2011, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristinel Lilea în dosarul de mai sus având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei decizii prin care s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile legale afectează liberul acces la justiție, dreptul la apărare și dreptul la un recurs efectiv, deoarece nu permit o cale de atac împotriva deciziilor de respingere ca inadmisibile a contestațiilor în anulare.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 392 alin. 4 - Procedura de judecare a contestației în anulare din Codul de procedură penală, care au următorul conținut: "Sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale ale art. 20 alin. (1) - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 -Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 129 - Folosirea căilor de atac, precum și dispozițiile art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și la un recurs efectiv.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 525 din 25 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 26 ianuarie 2005, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, liberul acces la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor ordinare și extraordinare de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului. Această soluție decurge din dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și din cele ale art. 129 din Constituție, conform cărora, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Totodată, semnificația art. 21 din Constituție, potrivit căruia accesul liber la justiție nu poate fi îngrădit, este aceea că nicio categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exercițiul drepturilor procesuale prevăzute de lege. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea mai constată că nu poate fi primită nici critica privind înfrângerea dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea dreptului la apărare, partea interesată putându-se prevala de acest drept pe parcursul derulării tuturor procedurilor judiciare astfel stabilite de legiuitor.

Totodată, dreptul la un recurs efectiv consacrat de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale presupune dreptul oricărei persoane lezate într-un interes legitim de a se adresa efectiv unei instanțe naționale. Or, contestația în anulare este în sistemul dreptului procesual penal românesc o cale extraordinară de atac, reprezentând un al patrulea grad de jurisdicție alături de fond, apel și recurs. Prin urmare, nu poate fi primită critica autorului referitoare la obstrucționarea acestuia de a se adresa unei instanțe naționale.

În sfârșit, limitarea ce rezultă pe cale de interpretare din dispozițiile legale criticate, potrivit cărora nu este posibilă o cale de atac împotriva hotărârilor de respingere ca inadmisibile a contestațiilor în anulare, nu are semnificația restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, accesul la această cale extraordinară de atac exercitându-se în condițiile legii și pentru motivele expres și limitativ prevăzute în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 126 alin. (2).

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 392 alin. 4 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Cristinel Lilea în Dosarul nr. 490/1/2011 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 15 martie 2012.