Decizia nr. 474/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Golestani Hashemi Seyed Hamidreza în Dosarul nr. 20.736/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 267D/2011.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul autorizat de limba persană, Luminița Spânu.

Cauza fiind în stare de judecată, Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 20.736/4/2009, Judecătoria Sectorului 4 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de petentul Golestani Hashemi Seyed Hamidreza într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii împotriva hotărârii Oficiului Român pentru Imigrări de respingere a cererii de acces la o nouă procedură de azil.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dreptul la un proces echitabil impune posibilitatea efectivă și reală de exercitare a dreptului de acces la justiție și de participare directă la propriul proces, cu exercitarea drepturilor procesuale, inclusiv a dreptului la apărare, or, termenul de 30 de zile în care instanța trebuie să soluționeze plângerea împotriva hotărârii privind accesul la o nouă procedură de azil este prea scurt, iar soluționarea plângerii are loc fără audierea străinului și fără citarea părților.

Judecătoria Sectorului 4 București consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât nimic nu împiedică petentul să depună concluzii și apărări scrise în procedura realizată fără citarea părților - prevăzută de art. 93 alin. (4), iar în procedura prevăzută la art. 94 alin. (1), acesta are dreptul să depună concluzii orale sau scrise, personal sau prin avocat, de a formula probe, singura diferență față de procedura de drept comun fiind aceea că nu se realizează audierea petentului, dat fiind faptul că instanța analizează exclusiv îndeplinirea condițiilor de admisibilitate prevăzute la

art. 88. În final, invocă deciziile Curții Constituționale nr. 1.069/2007 , nr. 1.620/2009 și nr. 677/2010.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, care au următorul conținut:

- Art. 93 alin. (4): "În cazul depunerii plângerii, străinul poate cere să i se acorde permisiunea de a rămâne pe teritoriul României. Cererea de acordare a permisiunii de a rămâne pe teritoriul statului român se soluționează în regim de urgență de către instanța de judecată competentă, care se va pronunța în camera de consiliu, fără citarea părților, printr-o încheiere irevocabilă.";

- Art. 94 alin. (1): "Instanța soluționează plângerea, fără audierea străinului, în termen de 30 de zile, și pronunță o hotărâre motivată, prin care:

a) respinge plângerea; sau

b) admite plângerea, acordă accesul la o nouă procedură de azil și dispune ca structura competentă a Oficiului Național pentru Refugiați care a emis hotărârea să analizeze cererea în procedură ordinară."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, precum și art. 6 - Dreptul la un proces echitabil și ale art. 13 - Dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, raportate la art. 2 - Dreptul la viață și art. 3 - Interzicerea torturii din aceeași convenție și la art. 1 - Garanții procedurale în cazul expulzărilor de străini din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor de lege criticate prin

Decizia nr. 1.069 din 20 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 12 decembrie 2007.

Cu acel prilej, Curtea a constatat că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate referitoare la contradicția cu prevederile constituționale și convenționale ce consacră dreptul de acces la instanță și dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care solicitantul dreptului de acces la o nouă procedură de azil beneficiază, în această etapă judiciară, de exercitarea neîngrădită a tuturor garanțiilor specifice unui proces echitabil, printre acestea numărându-se, de exemplu, dreptul de a fi asistat de un apărător și de un interpret.

Totodată, Curtea a reținut că textele de lege criticate vizează procedura specială de soluționare a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, etapă în care nu se mai justifică parcurgerea acelorași pași procedurali ca în procedura inițială de soluționare a cererii de acordare a azilului. Astfel, soluționarea plângerii împotriva hotărârii de respingere ca inadmisibilă a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil este analizată fără a mai fi necesară audierea străinului, dat fiind faptul că hotărârea atacată a fost respinsă pe motive de inadmisibilitate, deci instanța de judecată va analiza rațiunile ce au întemeiat această soluție și care țin de neîndeplinirea corespunzătoare a condițiilor prevăzute de art. 88 din lege. Mai mult, faptul că instanța soluționează această plângere în termen de 30 de zile exprimă condiția celerității în cadrul exercitării căii de atac specifice acestei proceduri.

În plus, Curtea a reținut, în ceea ce privește dispozițiile

art. 93 alin. (4) din Legea nr. 122/2006 , că acestea reprezintă dispoziții edictate în favoarea străinului, care poate să își continue șederea pe teritoriul statului român până la soluționarea plângerii împotriva respingerii ca inadmisibile a cererii de acordare a accesului la o nouă procedură de azil, astfel încât, în ipoteza admiterii plângerii, acesta să aibă posibilitatea să întreprindă demersurile necesare obținerii unei forme de protecție din partea statuluiromân. De asemenea, textul de lege menționat are ca finalitate și buna administrare a justiției, fără să nesocotească, însă, dispozițiile constituționale și convenționale invocate de autorul excepției.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc, în esență, aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992

,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 93 alin. (4) și

art. 94 alin. (1) din Legea nr. 122/2006

privind azilul în România, excepție ridicată de Golestani Hashemi Seyed Hamidreza în Dosarul nr. 20.736/4/2009 al Judecătoriei Sectorului 4 București.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2012.