Decizia nr. 490/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Daniel-Liviu Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție invocată de Liga Sindicatelor din Învățământ Botoșani, în nume propriu și în calitate de reprezentant al părților Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălașu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea și Constantin Maxim în Dosarul nr. 7.469/40/2011 al Tribunalului Botoșani - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 81D/2012.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Centrul financiar Grupul Școlar Industrial "Elie Radu" a depus la dosar o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 5 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 7.469/40/2011, Tribunalul Botoșani - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, excepție invocată de Liga Sindicatelor din Învățământ Botoșani, în nume propriu și în calitate de reprezentant al părților Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălașu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea și Constantin Maxim într-o cauză având ca obiect soluționarea cererilor privind restituirea sumelor de bani aferente drepturilor salariale reținute în baza actului normativ criticat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile legale criticate, stipulând diminuarea cu 25% a drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, încalcă dreptul de proprietate asupra salariului cuvenit pentru munca prestată, iar această măsură nu are caracter temporar și nu este justificată de niciuna din situațiile care pot determina restrângerea legală a exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, nicio despăgubire nefiind acordată pentru privarea de acest drept. Invocă hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, din 26 noiembrie 2002, 28 septembrie 2004, 8 noiembrie 2005 și 23 octombrie 2007, pronunțate în cauzele Buchen împotriva Republicii Cehe, Kopecky împotriva Slovaciei, Kechko împotriva Ucrainei și, respectiv, Cazacu împotriva Republicii Moldova.

Pe de altă parte, se mai susține că, prin promulgarea

Legii nr. 118/2010

în chiar ziua în care aceasta a fost votată, în ședința comună a celor două Camere ale Parlamentului, au fost încălcate dispozițiile art. 147 alin. (2) din Constituție, ale

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și ale art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților, în sensul nesocotirii termenului de 48 de ore înăuntrul căruia senatorii sau deputații ar fi putut formula obiecții de neconstituționalitate.

Tribunalul Botoșani - Secția civilă consideră că prevederile legale criticate sunt constituționale, invocând jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

Avocatul Poporului apreciază că actul normativ criticat este constituțional, arătând că legiuitorul are atât dreptul, cât și obligația de a adopta măsuri de reducere a salariilor întregului personal plătit din fonduri publice, în anumite limite rezonabile, și cu caracter temporar, pe fondul unei situații economice grave, care este de natură să afecteze întregul sistem economic și financiar al statului. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale în această materie.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.

În realitate, având în vedere criticile de neconstituționalitate extrinsecă referitoare la

Legea nr. 118/2010 , Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din acest act normativ, precum și Legea nr. 118/2010 , în ansamblul său.

Textele de lege criticate în mod special au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) Cuantumul brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile

Legii-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.

(2) În situația în care din aplicarea prevederilor alin. (1) rezultă o valoare mai mică decât valoarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, suma care se acordă este de 600 lei.";

- Art. 2 alin. (1) lit. b): "(1) Se reduc cu 25% următoarele drepturi de natură salarială de care beneficiază personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice, indiferent de modul de finanțare al acestora: (...)

b) drepturile prevăzute la art. 104 alin. (3) și

art. 107 alin. (4) din Legea nr. 128/1997

privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare;".

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 53 - Restrângerea exercițiului unordrepturi și al unor libertăți, art. 136 alin. (1) privind proprietatea și alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietății private, art. 146 - Atribuțiile Curții Constituționale, art. 147 alin. (2) privind obligarea Parlamentului de a reexamina dispozițiile din legile declarate neconstituționale, înainte de promulgarea acestora, și art. 148 alin. (2) referitor la prioritatea reglementărilor europene, cu caracter obligatoriu, față de dispozițiile contrare din legile interne.

De asemenea, se mai invocă prevederile art. 17 cu privire la dreptul de proprietate cuprins în Declarația Universală a Drepturilor Omului și ale art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

I. Prevederile legale criticate, referitoare la diminuarea cu 25% a drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, au avut o aplicabilitate limitată în timp, până la 31 decembrie 2010, potrivit

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 118/2010 . Cu toate acestea, aceste prevederi legale continuă să își producă efectele juridice în prezenta cauză, astfel încât, în lumina jurisprudenței sale (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011), Curtea urmează a analiza constituționalitatea prevederilor art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010 .

II. În ceea ce privește criticile privind neconstituționalitatea extrinsecă a acestui act normativ, prin încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (2) din Constituție,

art. 15 din Legea nr. 47/1992

și art. 133 din Regulamentul Camerei Deputaților, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, pentru considerentele statuate prin

Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 11 august 2010, cu prilejul examinării obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, devenită

Legea nr. 118/2010 .

Cu acel prilej, pronunțându-se asupra unor critici de neconstituționalitate identice, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu aceeași motivare, Curtea a respins obiecția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, statuând că, în conformitate cu prevederile art. 147 alin. (2) din Constituția României și ale

art. 18 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, "în cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale". În cazul legilor declarate parțial neconstituționale (situația Legii privind unele măsuri necesare în vederea stabilirii echilibrului bugetar, devenită

Legea nr. 118/2010 ), după punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale de către Parlament, Președintele României este obligat să promulge legea în termen de 10 zile, conform art. 77 alin. (3) din Constituție. În cadrul acestui termen, Președintele poate promulga legea în oricare dintre zilele care îi stau la dispoziție, prin emiterea unui decret în temeiul art. 100 din Legea fundamentală, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, odată cu legea.

Curtea a reținut că atât

Legea nr. 118/2010 , cât și

Decretul de promulgare nr. 603 din 29 iunie 2010

au fost publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010; de asemenea, Curtea a observat că decretul de promulgare a fost emis la data de 29 iunie 2010 deci în interiorul termenului de două zile prevăzut de

Legea nr. 47/1992 . Natura juridică a acestui termen este una de protecție a titularilor dreptului de sesizare a Curții Constituționale, spre a se evita promulgarea intempestivă a legii și eludarea, în acest fel, a controlului de constituționalitate a priori. Pentru a întări finalitatea urmărită prin instituirea acestui termen, Curtea, prin decizia precitată, a stabilit că, în măsura în care titularii dreptului de sesizare și-au exercitat acest drept în interiorul termenului respectiv, controlul de constituționalitate a priori va fi exercitat chiar dacă decretul de promulgare a fost emis înainte ca aceștia să își fi exercitat dreptul prevăzut de art. 146 lit. a) din Constituție.

De asemenea, prin

Decizia nr. 1.423 din 20 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 885 din 14 decembrie 2011, Curtea a statuat, cu valoare de principiu, că promulgarea este un act ulterior adoptării legii și exterior voinței emitentului actului, astfel încât eventualele probleme de constituționalitate în legătură cu acesta nu afectează constituționalitatea extrinsecă a legii. Curtea a mai arătat că obiectul controlului de constituționalitate reglementat la art. 146 lit. d) din Constituție îl constituie legile și ordonanțele Guvernului, și nu decretul de promulgare sau modul în care instituțiile publice înțeleg să își exercite competențele constituționale sau legale.

Întrucât criticile de neconstituționalitate extrinsecă relevate în prezenta cauză privesc aspecte identice cu cele relevate în jurisprudența precitată și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

III. Referitor la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai fost supusă controlului de neconstituționalitate, prin raportare la motive similare de neconcordanță cu Legea fundamentală.

Astfel, prin

Decizia nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 27 octombrie 2011, Curtea, reiterând cele statuate prin deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, a reținut, în esență, că dreptul la salariu este corolarul unui drept constituțional, și anume dreptul la muncă, iar diminuarea să se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă. Realizând o examinare a compatibilității dispozițiilor legale criticate cu fiecare dintre condițiile strict și limitativ prevăzute de Legea fundamentală pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, Curtea a constatat că măsura de diminuare a cuantumului salariului/ indemnizației/soldei cu 25 de procente constituie o restrângere a exercițiului dreptului constituțional la muncă ce afectează dreptul la salariu, cu respectarea însă a prevederilor art. 53 din Constituție.

Astfel, Curtea a statuat că diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei este prevăzută prin

Legea nr. 118/2010

și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare. De asemenea, soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din lege a fost determinată de apărarea "securității naționale", noțiune înțeleasă în sensul unor aspecte din viața statului, precum cele economice, financiare, sociale, care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. În acest sens, prin

Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.

Cu privire la proporționalitatea situației care a determinat restrângerea, Curtea a constatat că există o legătură de proporționalitate între mijloacele utilizate (reducerea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei) și scopul legitim urmărit (reducerea cheltuielilor bugetare/reechilibrarea bugetului de stat) și că există un echilibru între cerințele de interes general ale colectivității și protecția drepturilor fundamentale ale individului.

De asemenea, Curtea a constatat că măsura legislativă criticată este aplicată în mod nediscriminatoriu, în sensul că reducerea de 25% se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar în același cuantum și mod. Curtea a observat, totodată, că măsura criticată prezintă un caracter temporar, având o durată limitată în timp, și anume până la data de 31 decembrie 2010, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.

În legătură cu această cerință a caracterului temporar al măsurii de restrângere a dreptului la salariu, analizând contextul legislativ din momentul pronunțării

Deciziei nr. 1.155 din 13 septembrie 2011 , Curtea a constatat că, prin

art. 1 alin. (1) din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, s-a stabilit că, începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.

Așa cum a statuat Curtea prin

Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, o asemenea modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010. Cu acele prilejuri, Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Este în același timp o obligație sub condi ție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior

Legii nr. 118/2010 . Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapide a obligației sale de rezultat, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea

Legii nr. 118/2010 .

De asemenea, Curtea mai constată că, în sensul jurisprudenței sale, spre exemplu

Decizia nr. 939 din 7 iulie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 16 septembrie 2011, salariile viitoare pe care angajatorul trebuie să le plătească angajatului nu intră în sfera de aplicare a dreptului de proprietate, angajatul neavând un atare drept pentru salariile ce vor fi plătite în viitor de către angajator ca urmare a muncii viitoare prestate de angajat. Dreptul de proprietate al angajatului în privința salariului vizează numai sumele certe, lichide și exigibile.

În același sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, în Hotărârea din 31 mai 2011, pronunțată în Cauza Maggio și alții împotriva Italiei, paragraful 55, potrivit căreia art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu implică un drept la dobândirea proprietății.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluțiile, cât și considerentele cuprinse în deciziile precitate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 41 alin. (5) privind dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective, Curtea constată că autorii excepției nu arată în ce constă contrarietatea textelor de lege criticate cu această prevedere constituțională, contrar cerințelor

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate". Or, Curtea nu se poate substitui autorului excepției de neconstituționalitate, formulând critici pe care ulterior să le analizeze, iar simpla enumerare a textelor constituționale nu are semnificația unei motivări.

În fine, Curtea reține că un argument suplimentar în sensul convenționalității măsurii de reducere cu 25 de procente a drepturilor salariale sau de natură salarială, în temeiul

Legii nr. 118/2010 , îl constituie și Decizia de admisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 - Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș împotriva României, prin care s-a arătat că dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu conferă un drept de a primi un salariu într-un anumit cuantum (paragraful 14), revenind statului să stabilească, de o manieră discreționară, ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat, acesta putând dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare (paragraful 15).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 și

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, precum și a legii în ansamblul său, excepție invocată de Liga Sindicatelor din Învățământ Botoșani, în nume propriu și în calitate de reprezentant al părților Mihai Andrei, Marioara Avadani, Carmen Badarau, Mihaela Chitan, Viorica Dăscălașu Hucai, Vasile Dorin Ilie, Rodica Prelipcean, Marin Radu, Mihaela Zaharia, Petronia Scripcaru, Cristian Honceru, Mona Talanca, Larisa Azulufei, Sorin Leferman, Pavel Enea și Constantin Maxim în Dosarul nr. 7.469/40/2011 al Tribunalului Botoșani - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința din data de 10 mai 2012.