Decizia nr. 542/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare și ale art. 16 alin. (1) din

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 , excepție ridicată de Federația Națională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 7.220/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 830D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iunie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.220/3/2010, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare și ale art. 16 alin. (1) din

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 .

Excepția a fost ridicată de Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor din România cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect "obligația de a face".

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate aduc atingere dreptului la un nivel de trai decent. În acest sens, arată că, potrivit

Legii nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, începând cu data de 1 ianuarie 2009 valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 45% din salariul mediu brut. Or, dispozițiile de lege criticate stabilesc un procent mai mic decât cel prevăzut de

Legea nr. 19/2000 , rezultând o reducere a punctului de pensie. De asemenea, sunt încălcate și dispozițiile art. 44 din Constituție și cele ale art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece pensia reprezintă un "bun". Totodată, întrucât prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2009

aduc atingere drepturilor fundamentale amintite, sunt înfrânte și prevederile art. 115 alin. (6) din Constituție. În sprijinul celor susținute, arată și faptul că Guvernul României a utilizat excedentele bugetelor de asigurări sociale în alte scopuri decât cele destinate potrivit legii, ceea ce echivalează cu o expropriere a acestor fonduri, aducându-se astfel atingere dispozițiilor art. 4 alin. (3) din Constituție. De asemenea, consideră că dispozițiile

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

aduc atingere dreptului câștigat prin

Legea nr. 19/2000 , contravin obligației statului de a crea condițiile necesare creșterii calității vieții și încalcă obligația respectării Constituției și a supremației sale. În legătură cu aceasta din urmă critică arată că motivele de ordin financiar care au stat la baza prevederilor art. IV din Ordonanțade urgență a Guvernului nr. 114/2009 nu pot justifica încălcarea dispozițiilor constituționale invocate. În ceea ce privește

Legea nr. 12/2010 , susține că aceasta, fiind o lege ordinară, nu poate modifica dispozițiile unei legi organice, așa cum este

Legea nr. 19/2000 . În acest sens, invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 82/2009.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal arată că este neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

și a

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 , deoarece aceste texte de lege au avut o aplicare limitată în timp, și anume doar pentru anul 2010. Noua reglementare în domeniul pensiilor, respectiv

Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, nu a mai preluat modalitatea de calcul și actualizare a punctului de pensie în funcție de salariul mediu brut, prevăzută de

art. 80 din Legea nr. 19/2000

- abrogată în prezent. Prin urmare, nici soluția legislativă criticată nu a mai fost preluată de noua reglementare legală în materie.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că prevederile de lege criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009, dispoziții potrivit cărora "Prevederile

art. 80 alin. (1) și (3) din Legea nr. 19/2000

privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în anul 2010."

De asemenea, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile art. 16 alin. (1) din

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 27 ianuarie 2010, dispoziții potrivit cărora "Valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei și se aplică începând cu data de 1 ianuarie 2010".

Autorul excepției consideră că textele de lege criticate aduc atingere următoarelor prevederi constituționale: art. 47 alin. (1) referitor la nivelul de trai, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 115 alin. (5) referitor la domeniul de reglementare al ordonanțelor de urgență, art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligația statului de a crea condițiile necesare creșterii calității vieții și art. 1 alin. (5) privind obligația respectării Constituției și a supremației sale. De asemenea, invocă încălcarea dispozițiilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dispoziții privind proprietatea.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, prin decizii anterioare, precum

Decizia nr. 173 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 5 aprilie 2011, sau

Decizia nr. 89 din 27 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, a constatat că textele legale criticate au avut o aplicare limitată în timp, nemaifiind în vigoare la data pronunțării. Astfel, în temeiul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , a respins ca devenite inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate.

În cauza de față, Curtea observă că, ulterior pronunțării deciziilor amintite mai sus, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial alo României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea a stabilit că sintagma "în vigoare" din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

Prin urmare, având în vedere considerentele

Deciziei nr. 766/2011 , Curtea urmează a analiza constituționalitatea textelor de lege cu care a fost sesizată, care continuă să-și producă efectele în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.

Astfel, examinând textele de lege criticate, Curtea reține că, potrivit art. 47 din Constituție, cetățenii au dreptul la pensie și la alte forme de asigurări sociale și măsuri de protecție socială, în condițiile stabilite de lege. Astfel, legiuitorul are libertatea de a stabili drepturile de asigurări sociale cuvenite, condițiile și criteriile de acordare a acestora, modul de calcul și cuantumul lor valoric, în raport cu posibilitățile create prin resursele financiare disponibile, și să le modifice în concordanță cu schimbările ce se produc în resursele economico-financiare. Prin urmare, valoarea punctului de pensie, limita maximă a cuantumului pensiei, condițiile de recalculare și de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca și indexarea acestora nu se pot reglementa decât în raport cu resursele fondurilor de asigurări sociale disponibile.

Cu toate acestea, libertatea legiuitorului de reglementare a dreptului la pensie nu este una absolută. Astfel, prin

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a subliniat faptul că "Cuantumul pensiei, stabilit potrivit principiului contributivității, se constituie într-un drept câștigat, astfel încât diminuarea acesteia nu poate fi acceptată nici măcar cu caracter temporar. Prin sumele plătite sub forma contribuțiilor la bugetul asigurărilor sociale, persoana în cauză, practic, și-a câștigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivității; astfel, contributivitatea, ca principiu, este de esența dreptului la pensie, iar derogările, chiar și temporare, referitoare la obligația statului de a plăti cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării acestui principiu afectează substanța dreptului la pensie".

Referindu-se, de asemenea, la garanțiile constituționale ale dreptului la pensie, Curtea, prin

Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, a reținut însă și faptul că, "deși consacră dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constituție nu oferă garanții și cu privire la algoritmul de creștere a cuantumului acesteia în viitor".

În concluzie, având în vedere cele arătate mai sus, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate nu au ca efect o reducere a cuantumului pensiei aflate în plată, ci o stagnare a creșterii acestuia, respectiv o creștere mai mică decât cea raportată la procentul de 45% din salariul mediu brut, Curtea apreciază că aceste dispoziții se încadrează în limitele constituționale referitoare la respectarea dreptului la pensie.

Curtea constată însă că autorul excepției de neconstituționalitate își raportează critica sa la dispozițiile constituționale și internaționale privind dreptul de proprietate privată, fără a invoca în mod expres dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție.

Or, Curtea reține, în acord cu cele statuate prin

Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, că art. 47 alin. (2) din Constituție "nu califică dreptul la pensie doar din perspectiva unui interes patrimonial al persoanei, ci, consacrând în mod expres dreptul la pensie ca un drept fundamental, impune statului obligații constituționale suplimentare, astfel încât să se asigure un nivel de ocrotire a acestui drept superior celui prevăzut de Convenție și de protocoalele sale adiționale".

Prin urmare, Curtea nu ar putea reține o încălcare a dreptului la pensie din perspectiva dispozițiilor constituționale și internaționale privind dreptul de proprietate privată în măsura în care a constat conformitate textelor de lege criticate cu dispozițiile art. 47 alin. (2) din Constituție.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea obligației de ordin constituțional a statului de a crea condițiile necesare creșterii calității vieții, Curtea reține că această obligație trebuie apreciată în funcție de condițiile sociale și economice ale momentului. Or, Curtea constată că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2010 a fost emisă în contextul crizei economice din anul 2009 a cărei perspectivă era aceea de amplificare, așa cum de altfel se arată și în preambulul ordonanței. Această situație a impus adoptarea de urgență a unor măsuri care să ducă la diminuarea dezechilibrelor existente și menținerea deficitului bugetar în limite sustenabile pentru a crea premisele relansării economice. În atari condiții, păstrarea nivelului cuantumului pensiei la cel aflat în plată și modificarea condițiilor de creștere în viitor a pensiilor nu pot fi privite ca o încălcare a dispozițiilor art. 47 alin. (1) și a celor ale art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituție.

Cât privește critica referitoare la utilizarea în mod ineficient a sumelor de bani destinate bugetelor de asigurări sociale, Curtea observă că o asemenea critică nu privește probleme de constituționalitate de competența instanței de contencios constituțional, aceasta nefiind abilitată să se pronunțe asupra modului de aplicare a dispozițiilor legale de către autorități.

În sfârșit, analizând critica referitoare la imposibilitatea modificării prin dispozițiile unei legi ordinare a prevederilor unei legi organice, critică ce vizează

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010 , Curtea reține că, potrivit celor statuate în Decizia nr. 328 din 26 noiembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 86 din 11 februarie 2003,

Legea nr. 19/2000

a fost adoptată de Parlament cu respectarea dispozițiilor art. 74 alin. (1) din Constituție, respectiv cu majoritatea de voturi cerută pentru adoptarea legilor organice, deși sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale nu este echivalent cu regimul general privind protecția socială. Prin urmare, modificarea dispozițiilor

Legii nr. 19/2000

nu era condiționată de respectarea majorității necesare legilor organice.

De altfel, Curtea observă că dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 12/2010

nu dispun o modificare ori suspendare a dispozițiilor

Legii nr. 19/2000 , așa cum se procedează prin

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009 , ci reglementează, de sine stătător, valoarea punctului de pensie începând cu anul 2010.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2009

privind unele măsuri financiar-bugetare și ale art. 16 alin. (1) din

Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010 , excepție ridicată de Federația Națională a Pensionarilor din România în Dosarul nr. 7.220/3/2010 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 mai 2012.