Decizia nr. 734/2012

I.1. Cu Adresa nr. 16/425 din 17 iulie 2012, liderul Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal, domnul Mircea-Nicu Toader, a trimis Curții Constituționale sesizarea Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal referitoare la neconstituționalitatea prevederilor

Hotărârii Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012

privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României.

2. La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile autorilor acesteia: Gabriel Andronache, Gheorghe Ialomițianu, Corneliu Olar, Daniel Buda, Ioan Oltean, Mircea-Nicu Toader, Elena Gabriela Udrea, Gelu Vișan, George Ionescu, Roberta Alma Anastase, Ștefan Daniel Pirpiliu, Cornel Știrbeț, Adrian Gurzău, Stelian Fuia, Cătălin Ovidiu Buhăianu-Obuf, Răzvan Mustea-Șerban, Alin Silviu Trășculescu, Ioan-Nelu Botiș, Iulian Vladu, Claudia Boghicevici, Marius-Sorin Gondor, Marius Rogin, Arghir Iustin Marinel Cionca, Costică Canacheu, Adrian Henorel Nițu, Nicolae Bud, Eugen Bădălan, Lucian Nicolae Bode, Constantin Chirilă, Carmen Axenie, Doinița-Mariana Chircu, Maria Stavrositu, Clement Negruț, Florin Postolachi, Petru Movilă, Sorin Andi Pandele, Mircea Marin, Stelian Ghiță-Eftemie, Teodor-Marius Spânu, Nicușor Păduraru, Marius Cristinel Dugulescu, Cristian Alexandru Boureanu, Petru Călian, Cezar Florin Preda, Gabriel Dacu Gospodaru, Vasile Gherasim, Sanda-Maria Ardeleanu, Dan Mihai Marian, Gheorghe Albu, Adrian Bădulescu, Adrian Florescu, Cristian Petrescu, Dan-Radu Zătreanu, Daniel-Florian Geantă, Mihai Stroe, Sever Voinescu-Cotoi, Marius Neculai, Samoil Vîlcu, Valeriu Alecu și Mihai Doru Oprișcan.

3. Sesizarea a fost formulată în conformitate cu prevederile art. 146 lit. l) din Constituție și ale

art. 27 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare, și a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 4.980 din 17 iulie 2012, formând obiectul Dosarului nr. 1.248/L/2/2012.

II. Obiectul sesizării, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012

privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 457 din 6 iulie 2012, potrivit cărora: "În situația în care Curtea Constituțională va stabili că nu au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, Parlamentul României va lua act de hotărârea acesteia și va decide asupra procedurii de urmat."

III.1. În motivarea sesizării se susține că prevederile criticate sunt constituționale numai în măsura în care sintagma "procedurii de urmat" cuprinsă în

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012

este înțeleasă în sensul că aceasta nu se referă la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și la confirmarea rezultatului acestuia, indiferent dacă au fost îndeplinite condițiile de valabilitate stabilite de lege, operațiuni care sunt în competența Curții Constituționale, conform art. 146 lit. i) din Constituție. Curtea Constituțională, iar nu Parlamentul, poate decide cu privire la respectarea procedurii referendumului și confirmarea rezultatelor acestuia, iar, în cazul în care nu au fost respectate condițiile legale, Curtea poate invalida rezultatele referendumului. Ca urmare, orice decizie a Parlamentului ulterioară deciziei Curții Constituționale, referitoare la competențele acesteia (confirmare, validare, invalidare a rezultatelor referendumului), este neconstituțională, fiind în contradicție cu prevederile art. 146 lit. i) din Constituție.

2. Autorii sesizării arată totodată că Parlamentul nu va putea decide organizarea și desfășurarea unui alt referendum decât în temeiul altor fapte, întrucât asupra celor pe baza cărora s-a desfășurat un referendum invalidat sau validat poporul s-a pronunțat deja. În cazul în care Parlamentul ar decide organizarea și desfășurarea unui alt referendum pe baza acelorași fapte pretins săvârșite de Președintele României și pentru care poporul a ales deja, s-ar încălca prevederile art. 2 alin. (1) din Constituție, în sensul că Parlamentul nu poate exercita suveranitatea în locul poporului român. De altfel, ar fi aplicabil principiul puterii de lucru judecat.

3. Se mai susține că, în cauza de față, Curtea este competentă să se pronunțe, având în vedere

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012

prin care a statuat că soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională.

IV. În temeiul

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , la data de 17 iulie 2012, Curtea Constituțională a solicitat punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Camerei Deputaților și Senatului asupra sesizării de neconstituționalitate.

V.1. Președintele interimar al Senatului a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. I - 460 din 18 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 4.996 din 18 iulie 2012, punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului, prin care se apreciază că sesizarea este inadmisibilă.

2. Se arată că autorii sesizării nu solicită un control de constituționalitate al actului atacat, ci al unei eventuale decizii a Parlamentului ulterioare îndeplinirii de către Curtea Constituțională a atribuțiilor sale în materia referendumului. Se apreciază în acest sens că din chiar textul

Hotărârii Parlamentului nr. 34/2012

rezultă faptul că numai Curtea Constituțională este competentă să hotărască dacă au fost îndeplinite condițiile de valabilitate în ceea ce privește referendumul pentru demiterea din funcție a Președintelui României.

3. Se mai susține că hotărârea Parlamentului contestată a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data de 6 iulie 2012, dată la care erau aplicabile prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 38/2012

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care exceptau de la controlul de constituționalitate acest tip de acte. Ca urmare, sesizarea de neconstituționalitate nu poate fi cuprinsă în sfera de competență a exercitării controlului de constituționalitate de către Curtea Constituțională a hotărârilor Parlamentului, chiar și prin raportare la circumstanțierea competenței astfel cum reiese aceasta din

Decizia Curții Constituționale nr. 727 din 9 iulie 2012 .

4. În ceea ce privește solicitarea autorilor sesizării ca instanța de contencios constituțional să constate că, după validarea sau invalidarea rezultatelor referendumului de către Curtea Constituțională, Parlamentul nu va mai putea organiza un alt referendum bazat pe aceleași fapte pentru care poporul român s-a pronunțat deja, se apreciază că este prematură și inadmisibilă, întrucât aceasta vizează o decizie a priori a Curții Constituționale, fără a fi criticat un act juridic existent, ci unul potențial.

VI.1. Secretarul general al Camerei Deputaților a transmis Curții Constituționale, cu Adresa nr. 51/3215 din 23 iulie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.040 din 23 iulie 2012, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se apreciază că susținerile autorilor sesizării nu pot fi reținute.

2. Potrivit punctului de vedere formulat, având în vedere faptul că, prin

Decizia nr. 727/2012

referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a Legii pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea Constituțională a statuat că trebuie realizate o serie de corelări, precum și obligația Parlamentului de a stabili procedura de sesizare a neconstituționalității în cazul hotărârilor Parlamentului, respectiv urmările în cazul declarării neconstituționalității unor prevederi ale hotărârilor, iar actul normativ prin care Parlamentul a realizat aceste corelări nu este încă în vigoare, rezultă că această Curte "nu are atribuții să se pronunțe cu privire la constituționalitatea hotărârilor". În opinia Biroului permanent al Camerei Deputaților, în temeiul acestor considerente, "chiar dacă o hotărâre este declarată neconstituțională, aceasta nu își încetează efectele juridice pentru că nu este prevăzută de lege".

3. Cât privește criticile formulate, se apreciază că vizează ipoteze și fapte inexistente. Textul ce formează obiectul sesizării de neconstituționalitate stabilește în sarcina Parlamentului posibilitatea prevederii unor măsuri pentru rezolvarea unor situații ivite ulterior prezentării raportului care face obiectul hotărârii Curții Constituționale cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și la confirmarea rezultatelor acestuia, obligație firească având în vedere că Parlamentul este cel care a declanșat procedura suspendării Președintelui, în condițiile art. 95 alin. (2) din Constituție. A restricționa în mod a priori competența Parlamentului de a analiza asemenea măsuri înseamnă a încălca rolul Parlamentului de organ reprezentativ suprem al poporului român și de unică autoritate legiuitoare a țării.

4. Se amintește și faptul că același text - criticat în prezenta cauză - s-a regăsit și în cuprinsul

Hotărârii Parlamentului nr. 21/2007

pentru stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 273 din 24 aprilie 2007, iar dezbaterile din ședința Plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului din data de 24 aprilie 2007 confirmă că această redactare nu a avut în vedere validarea referendumului, atribut exclusiv al Curții Constituționale, ci situația unui eventual vid de reglementare, în condițiile în care referendumul nu este validat pentru alte motive decât cvorumul de prezență sau de opțiune. Prin urmare, prevederea criticată nu aduce atingere competenței Curții Constituționale, ci își propune să soluționeze problema apărută ca urmare a invalidării referendumului pentru alte motive decât cele arătate, competența Parlamentului plecând tocmai de la recunoașterea

Deciziei Curții Constituționale nr. 731 din 10 iulie 2012 .

5. Se mai arată că celelalte critici ale autorilor sesizării, "cuprinse la pct. 2 și 3 din aceasta", devin fără obiect, "deoarece nimeni nu a pus la îndoială competența Curții Constituționale de a verifica constituționalitatea

Hotărârii Parlamentului nr. 34/2012 ,

Decizia Curții Constituționale nr. 727/2012

fiind general obligatorie." În realitate, criticile respe ctive se referă la

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2012

pentru modificarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care nu face obiectul prezentei sesizări.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctele de vedere ale Birourilor permanente ale Senatului și Camerei Deputaților, raportul judecătorului-raportor,

Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012

privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României, dispozițiile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

VII. Cu privire la legalitatea sesizării

1. Sub aspectul legalității sesizării, Curtea constată că, deși sesizarea de neconstituționalitate formulată de Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost depusă direct la Curtea Constituțională, contrar

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate. În același sens Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 305 din 12 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008,

Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012

sau

Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012.

2. În consecință, Curtea a fost legal învestită cu sesizarea de neconstituționalitate a

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 .

VIII. Cu privire la competența Curții Constituționale

1. Prin

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 477 din 12 iulie 2012, Curtea Constituțională a admis sesizarea de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , lege al cărei articol unic - care elimina din sfera actelor asupra cărora Curtea exercită controlul de constituționalitate hotărârile plenului Camerei Deputaților, hotărârile plenului Senatului și hotărârile plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului - este identic cu cel al prevederilor articolului unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012.

2. Admițând sesizarea, Curtea a constatat că "soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională".

3. În considerentele aceleiași decizii, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale (de exemplu,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012), actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conținutul normativ al unei norme legale neconstituționale și să se constituie astfel într-o prelungire a existenței acesteia.

4. Având în vedere prevederile art. 147 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale", precum și ale alin. (4) al aceluiași articol potrivit cărora "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor", prin mai multe decizii (nr. 728 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012, nr. 729 din 9 iulie 2012 și nr. 732 din 10 iulie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012), Curtea Constituțională, în temeiul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , a hotărât cu privire la competența sa de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, hotărârilor plenului Senatului și hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, luând în considerare, pe de o parte, dispozițiile articolului unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2012

și, pe de altă parte, considerentele și dispozitivul

Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 .

5.

Hotărârea Parlamentului României nr. 34 din 6 iulie 2012 , ale cărei dispoziții sunt criticate în prezenta cauză, intră în competența Curții Constituționale, întrucât vizează, prin natura sa juridică, valori și principii constituționale, în sensul reținut de instanța de contencios constituțional prin jurisprudența menționată.

IX. Cu privire la criticile de neconstituționalitate formulate

1. Examinând criticile de neconstituționalitate formulate, Curtea constată că acestea vizează, în special, ultima teză a

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012 , respectiv "va decide asupra procedurii de urmat", interpretată în sensul că Parlamentul ar putea decide cu privire la o procedură deja stabilită de Curtea Constituțională prin hotărârea de invalidare a rezultatelor referendumului sau ar putea decide repetarea referendumului în situația în care acesta a fost invalidat de Curtea Constituțională.

2. Aceste critici pun în discuție procedura suspendării și demiterii Președintelui României în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, respectiv competența și efectele actelor pe care Curtea Constituțională le pronunță în cadrul acestei proceduri.

3. Curtea reține că temeiul constituțional al demiterii Președintelui ca efect al angajării răspunderii sale politice - pentru săvârșirea unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției - este dat de dispozițiile din Legea fundamentală cuprinse în alin. (3) al art. 95 - Suspendarea din funcție, potrivit cărora "Dacă propunerea de suspendare este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Președintelui".

4. Dispozițiile constituționale ale

art. 95 sunt dezvoltate prin Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, cu modificările ulterioare,

Legea nr. 3/2000

privind organizarea și desfășurarea referendumului publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 24 februarie 2000, cu modificările și completările ulterioare, și Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului [numit în cele ce urmează Regulament] aprobat prin

Hotărârea Parlamentului nr. 4/1992

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 4 martie 1992, cu modificările și completările ulterioare.

5. Potrivit actelor normative menționate, procedura de suspendare și demitere a Președintelui parcurge următoarele etape:

- inițierea propunerii de suspendare din funcție a Președintelui de cel puțin o treime din numărul deputaților și senatorilor și aducerea acesteia, neîntârziat, la cunoștința Președintelui [ art. 95 alin. (2) din Constituție și art. 66 din Regulament];

- consultarea Curții Constituționale, scop în care propunerea de suspendare din funcție a Președintelui României împreună cu dovezile pe care se întemeiază se trimit în copie Curții Constituționale, de președintele care a condus ședința comună a celor două Camere [art. 95 alin. (1) și art. 146 lit. h) din Constituție,

art. 42 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

și art. 67 alin. 1 și 2 din Regulament];

- emiterea de către Curtea Constituțională a avizului cu privire la suspendarea din funcție a Președintelui României și comunicarea acestuia președinților celor două Camere ale Parlamentului și Președintelui României [ art. 146 lit. h) din Constituție și

art. 43 din Legea nr. 47/1992

];

- dezbaterea propunerii de suspendare a președintelui în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului [ art. 95 alin. (1) din Constituție și art. 67 alin. 3 și 4 din Regulament];

- aprobarea propunerii de suspendare și transmiterea la Curtea Constituțională, de către președintele care a condus lucrările ședinței comune a celor două Camere ale Parlamentului, pe baza hotărârii adoptate în ședința comună, a cererii de constatare a existenței împrejurărilor care justifică interimatul funcției de Președinte al României [art. 95 alin. (3) și art. 146 lit. g) din Constituție coroborate cu

art. 44 din Legea nr. 47/1992

];

- constatarea de către Curtea Constituțională a existenței acestor împrejurări și comunicarea celor constatate Parlamentului și Guvernului [ art. 146 lit. g) din Constituție coroborat cu

art. 44 din Legea nr. 47/1992

]; pe perioada suspendării din funcție a Președintelui României are loc un transfer de atribuții către președintele interimar, cu excepția celor prevăzute în Constituție la art. 88 - adresarea de mesaje Parlamentului, art. 89 - dizolvarea Parlamentului, art. 90 - inițierea unui referendum cu privire la probleme de interes național, care nu pot fi exercitate pe durata interimatului funcției prezidențiale [ art. 98 din Constituție ];

- stabilirea de către Parlament, prin hotărâre, a obiectului și datei referendumului național pentru demiterea Președintelui, în cel mult 30 de zile de la data aprobării propunerii de suspendare din funcție [ art. 95 alin. (3) din Constituție și

art. 15 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 3/2000

];

- desfășurarea referendumului; Curtea Constituțională stabilește dacă a fost respectată procedura pentru organizarea și desfășurarea referendumului și confirmă rezultatele acestuia [ art. 146 lit. i) din Constituție și

art. 46 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

]; înaintea publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, hotărârea Curții Constituționale se prezintă Camerei Deputaților și Senatului, întrunite în ședință comună [ art. 146 lit. i) din Constituție și

art. 47 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

];

- intrarea în vigoare a măsurii demiterii din funcție a Președintelui României la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului [

art. 45 din Legea nr. 3/2000

].

6. Se constată, așadar, că procedura de demitere a Președintelui României în cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției este declanșată printr-un act de voință al Parlamentului - exprimat prin propunerea de suspendare din funcție - și finalizată prin act de voință al poporului - exprimat prin referendum. Rezultatele referendumului sunt confirmate de Curtea Constituțională, hotărârea pronunțată de instanța de contencios constituțional fiind actul care constată și confirmă finalizarea procedurii de demitere a Președintelui României, determinând efectele pe care parcurgerea acestei proceduri le-a produs. În acest sens, dând eficiență prevederilor art. 146 lit. i) din Constituție,

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 3/2000

stabilește că "Legea de revizuire a Constituției sau, după caz, măsura demiterii din funcție a Președintelui României intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curții Constituționale de confirmare a rezultatelor referendumului."

7. Prin hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională în exercitarea atribuției prevăzute la art. 146 lit. i) din Constituție, normă a cărei formulare generală conferă Curții Constituționale o plenitudine de competență circumscrisă rolului său de garant al supremației Constituției, se înlătură orice contestație privitoare la respectarea procedurii pentru organizarea și desfășurarea referendumului și efectele acestuia.

8. Nicio autoritate publică nu poate dispune în locul Curții Constituționale sau în mod contrar celor reținute prin hotărârea general obligatorie a Curții Constituționale. Tot astfel, nicio autoritate publică nu poate dispune continuarea unei proceduri constatate ca fiind încheiată în mod oficial la publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii pronunțate de Curtea Constituțională în exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. i) din Constituție și în conformitate cu cele statuate prin această hotărâre.

9. Examinând criticile formulate în prezenta cauză în raport de dispozițiile constituționale invocate și procedura pe care acestea o reglementează, Curtea constată însă că aceste critici nu vizează, în mod direct, neconcordanța textului ce face obiectul sesizării cu dispoziții ale Constituției, ci se referă la eventuale viitoare acte neconstituționale ale Parlamentului, date în aplicarea

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34/2012 , care ar putea nesocoti dispozițiile Constituției. Autorii sesizării încearcă, practic, să preîntâmpine:

- eventuala nerespectare de către Parlament a unei hotărâri a Curții Constituționale, pronunțată în exercitarea atribuției prevăzute la art. 146 lit. i) din Constituție, respectiv "orice decizie a Parlamentului ulterioară deciziei Curții Constituționale referitoare la competențele acesteia (confirmare, validare, invalidare a rezultatelor referendumului)";

- eventuala hotărâre a Parlamentului, ulterioară celei a Curții Constituționale, prin care să se stabilească organizarea și desfășurarea unui nou referendum în cadrul aceleiași proceduri întemeiate pe art. 95 din Constituție, procedură finalizată în momentul publicării în Monitorul Oficial al României a hotărârii Curții Constituționale pronunțate cu privire la referendum.

10. Or, în exercitarea atribuțiilor sale, astfel cum au fost circumstanțiate prin

Decizia nr. 727/2012 , Curtea Constituțională se pronunță asupra hotărârilor Parlamentului care afectează valori și principii constituționale. Curtea nu poate examina și nu se poate pronunța asupra unor acte și fapte viitoare și eventuale ale Parlamentului pornind de la premisa relei-credințe în interpretarea și aplicarea unui text cuprins într-o hotărâre a acestei autorități publice și a unui eventual comportament contrar obligației de loialitate constituțională și principiilor statului de drept.

11. Curtea Constituțională amintește în acest context cele reținute în jurisprudența sa (de exemplu, Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012), în sensul că hotărârea Parlamentului, ca orice act juridic, trebuie interpretată și aplicată cu bună-credință și în spiritul loialității față de Legea fundamentală.

12. De altfel, hotărârile adoptate de Parlament după finalizarea referendumului pentru demiterea Președintelui României și publicarea în Monitorul Oficial al României a rezultatelor acestuia pot face obiectul controlului de constituționalitate în condițiile legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție, al

art. 1, 3, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 3 din Hotărârea Parlamentului nr. 34 din 6 iulie 2012

privind stabilirea obiectului și a datei referendumului național pentru demiterea Președintelui României.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 24 iulie 2012 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.