Ordin · Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale

Ordinul nr. 2330/2012

pentru aprobarea Deciziei nr. 10/2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013

prezumat în vigoare

Data actului
31 august 2012
Emitent
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 637 din 7 septembrie 2012
Citează
11 acte
Structură
4 articole, 1 anexă · 5.879 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Aprobă 1

  • Decizia nr. 10/2012 31 august 2012 privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul p…

Având în vedere:

● Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, aprobat prin Decizia CE nr. 5811/2007;

●

Regulamentul (CE) nr. 1.081/2006

al Parlamentului European și al Consiliului din 5 iulie 2006 privind Fondul Social European și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1.784/1999

;

●

Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006

al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune, și de abrogare a

Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999

, cu modificările și completările ulterioare;

●

Regulamentul (CE) nr. 1.828/2006

al Comisiei din 8 decembrie 2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a

Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006

al Consiliului de stabilire a anumitor dispoziții generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European și Fondul de coeziune și a

Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006

al Parlamentului European și al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională;

●

Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 1.605/2002

al Consiliului din 25 iunie 2002 privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităților Europene;

●

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009

privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare;

●

Hotărârea Guvernului nr. 218/2012

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2009

privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență;

●

Hotărârea Guvernului nr. 457/2008

privind cadrul instituțional de coordonare și de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările și completările ulterioare;

●

Hotărârea Guvernului nr. 759/2007

privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operațiunilor finanțate prin programele operaționale, cu modificările și completările ulterioare;

●

Ordinul ministrului muncii, familiei și egalității de șanse nr. 600/2008

pentru aprobarea unor acorduri de delegare de funcții privind implementarea Programului operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", cu modificările și completările ulterioare;

● Ordinul ministrului muncii, familiei și protecției sociale și al ministerului finanțelor publice nr. 1.117/ 2.170/2010

pentru stabilirea regulilor de eligibilitate și a listei cheltuielilor eligibile în cadrul operațiunilor finanțate prin Programul operațional sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013";

●

Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 31/2010

privind aprobarea Manualului de identitate vizuală pentru instrumentele structurale 2007-2013 în România;

●

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare;

●

Hotărârea Guvernului nr. 875/2011

pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011

privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, cu modificările și completările ulterioare;

●

Hotărârea Guvernului nr. 11/2009

privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, cu modificările și completările ulterioare;

● Celelalte reglementări comunitare și naționale aplicabile,

ministrul muncii, familiei și protecției sociale emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă

Decizia nr. 10/2012

privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanțate prin POSDRU 2007-2013, care aprobă modelul cadru de notificare către beneficiarii de finanțare nerambursabilă pentru modificarea contractului de finanțare de tip strategic/de tip grant privind modificările contractuale aferente rambursării cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor care se află în implementare finanțate prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Decizia prevăzută la art. 1 va fi adaptată corespunzător de către organismele intermediare la nivelul tuturor contractelor de finanțare în implementare și pentru toate proiectele care au finalizat implementarea la 31 iulie 2012.

Articolul 3

Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, prin Direcția Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane, precum și organismele intermediare responsabile cu implementarea lui vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul muncii, familiei și protecției sociale,
Mariana Câmpeanu
București, 31 august 2012.
Nr. 2.330.

Anexa DECIZIE 10 31/08/2012

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.