OUG nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora
prezumat în vigoare 7 acte modificatoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Aprobat prin 1
- Legea nr. 142/2012 18 iulie 2012 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, consta…
Modificat prin 7
- OG nr. 22/2012 23 august 2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
- OUG nr. 75/2012 27 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
- OUG nr. 47/2014 26 iunie 2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
- OUG nr. 37/2016 28 iunie 2016 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
- Legea nr. 128/2020 14 iulie 2020 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 65/2020 privind unele măsuri pentr…
- OUG nr. 97/2022 29 iunie 2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
- OUG nr. 86/2025 23 decembrie 2025 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind p…
Decizii de neconstituționalitate 15
- Decizia nr. 342/2013 24 septembrie 2013 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Ordonanța de …
- Decizia nr. 464/2014 23 septembrie 2014 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 47 alin. (4) din Ord…
- Decizia nr. 676/2015 20 octombrie 2015 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 din Ordonanța de …
- Decizia nr. 195/2016 7 aprilie 2016 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 36 din Ordonanța de …
- Decizia nr. 779/2019 28 noiembrie 2019 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 42 alin. (4) din Ord…
- Decizia nr. 19/2020 21 ianuarie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (2) din Ord…
- Decizia nr. 387/2020 18 iunie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (5) din Ord…
- Decizia nr. 493/2020 25 iunie 2020 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Ordonanța de u…
- Decizia nr. 493/2020 25 iunie 2020 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Ordonanța de u…
- Decizia nr. 183/2021 16 martie 2021 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Ordonanța de u…
- Decizia nr. 203/2021 25 martie 2021 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 64 și art. 65 din Or…
- Comunicatul din 12 mai 2021 12 mai 2021 (prevederi anume) privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (2) lit. a) din Ord…
- toate cele 15 acte…
Interpretat prin 2
- Decizia nr. 21/2020 24 februarie 2020 referitoare la interpretarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind preven…
- Decizia nr. 24/2025 24 noiembrie 2025 referitoare la interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor Ordonanței de urgență a …
Pus în aplicare prin 6
- Normele din 31 august 2011 31 august 2011 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenir…
- Normele din 31 august 2011 31 august 2011 (prevederi anume) de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenir…
- OG nr. 14/2016 10 august 2016 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2016
- Anexa din 17 iulie 2018 17 iulie 2018 la Ordinul nr. 1.258 din 17 iulie 2018
- Decizia nr. 320/2021 12 mai 2021 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) d…
- Ghidul din 13 martie 2025 13 martie 2025 aferent acțiunii: 2.1.1 - Investiții în acvacultură, versiunea 1
Stă la baza 77
- Normele din 31 august 2011 31 august 2011 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenir…
- Normele din 31 august 2011 31 august 2011 (prevederi anume) de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenir…
- Ghidul din 4 iunie 2013 4 iunie 2013 Condiții specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru…
- Anexa din 6 iunie 2013 6 iunie 2013 la Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1…
- Anexa din 6 iunie 2013 6 iunie 2013 (prevederi anume) la Ordinul ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1…
- Normele din 7 octombrie 2013 7 octombrie 2013 de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 23/2013 privind gestiona…
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 (prevederi anume) de organizare și funcționare privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție …
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 de organizare și funcționare privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziție …
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 (prevederi anume) de organizare și funcționare privind monitorizarea și execuția contractelor de asistență t…
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 de organizare și funcționare privind monitorizarea și execuția contractelor de asistență t…
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 (prevederi anume) de organizare și funcționare privind monitorizarea și execuția contractelor de asistență t…
- Regulamentul din 14 noiembrie 2013 14 noiembrie 2013 de organizare și funcționare privind monitorizarea și execuția contractelor de asistență t…
- toate cele 77 acte…
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Constituția din 1991 21 noiembrie 1991 (prevederi anume) CONSTITUȚIE din 21 noiembrie 1991
Având în vedere necesitatea:
- implementării măsurilor anticriză inițiate de Guvernul României pentru accelerarea gradului de absorbție a fondurilor externe nerambursabile destinate României și utilizarea eficientă a acestora;
- adoptării unor măsuri de sprijin pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, atât de către beneficiari, cât și de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin introducerea unor măsuri de prevenire a apariției neregulilor în gestionarea fondurilor europene (în special a celor privind conflictele de interese), în absența cărora - în contextul procesului continuu de selecție a proiectelor - există riscul permanent al finanțării unor proiecte/contracte a căror contravaloare nu va putea fi solicitată/rambursată de Comisia Europeană;
- implementării principiului proporționalității, în absența căruia au fost deja și pot fi în continuare stabilite debite excesive în sarcina beneficiarilor fondurilor europene, inclusiv a instituțiilor publice finanțate de la bugetul de stat;
- introducerii în cadrul național de reglementare a unor prevederi care să asigure posibilitatea aplicării legislației în domeniul neregulilor și pentru proiecte finanțate din alte instrumente de finanțare postaderare, cum este Facilitatea Schengen sau din Mecanismul Financiar SEE și din alte programe finanțate de donatorii publici internaționali, în cadrul cărora s-au identificat posibile nereguli, a căror constatare și recuperare nu poate fi efectuată în prezent;
- finalizării cât mai urgente a procedurilor de constatare și recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecții financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achizițiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiții, inclusiv a celor majore, finanțate prin instrumente structurale,
întrucât toate aceste aspecte vizează interesul public și constituie situații urgente și extraordinare a căror reglementare nu mai poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.
Capitolul I Dispoziții generale
Secțiunea 1 Domeniul de aplicare
Articolul 1
Prezenta ordonanță de urgență reglementează activitățile de prevenire, de constatare a neregulilor, de stabilire și de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din neregulile apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, precum și de raportare a neregulilor către Comisia Europeană sau către alți donatori internaționali.
Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se aplică autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene și oricăror alte instituții publice care au atribuții privind prevenirea, constatarea unei nereguli, stabilirea și urmărirea încasării creanțelor bugetare rezultate din nereguli apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora, beneficiarilor de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, precum și oricăror alți operatori economici cu capital public sau privat care desfășoară activități finanțate din fonduri europene în baza unor acte juridice.
Secțiunea 2 Definirea unor termeni
Articolul 2
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) neregulă - orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;
b) fraudă - infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de Codul penal ori de alte legi speciale;
c) fonduri europene - sumele provenite din asistența financiară nerambursabilă acordată României din bugetul general al Uniunii Europene și/sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei;
d) fonduri publice naționale aferente fondurilor europene - sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității/sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop;
e) autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene - autoritățile de management în cadrul programelor finanțate din instrumente structurale, de coeziune, din Fondul european pentru pescuit, din fonduri aferente Instrumentului de asistență pentru preaderare, autoritățile care asigură gestionarea Instrumentului european de vecinătate și parteneriat ENPI, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură în cadrul programelor de finanțare a politicii agricole comune, agențiile de implementare - inclusiv Oficiul de Plăți și Contractare PHARE - în cadrul programelor PHARE, Oficiul de Plăți și Contractare PHARE în cadrul Facilității Schengen, Facilității de Tranziție și al Mecanismului Financiar SEE, cu excepția proiectelor delegate, precum și autoritățile naționale responsabile de participarea României la alte programe finanțate din fonduri europene;
f) autorități de certificare - toate structurile cu funcțiuni de certificare a cheltuielilor finanțate din fondurile europene și/sau din fondurile publice naționale aferente acestora, stabilite prin reglementările donatorilor și reglementări naționale;
g) beneficiar - orice persoană fizică sau juridică de drept public ori privat, așa cum este aceasta definită pentru fiecare program în reglementările europene incidente și documentele programului respectiv și care este fie direct sau indirect parte în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare finanțat integral sau parțial din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora ori, după caz, din fonduri provenite de la alți donatori publici internaționali, fie persoană fizică sau juridică îndreptățită să primească, numai pe baza unei cereri de plată, subvenții ori ajutoare care sunt finanțate din instrumentele de finanțare a politicii agricole comune, în conformitate cu prevederile legale naționale și/sau comunitare în vigoare;
h) activitatea de constatare a neregulilor - activitatea de control/investigare desfășurată de autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stabilirii existenței unei nereguli;
i) activitatea de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - activitatea prin care se stabilește și se individualizează obligația de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanță;
j) creanțe bugetare rezultate din nereguli - sumele de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;
k) activitatea de recuperare a creanțelor bugetare rezultate din nereguli - exercitarea funcției administrative de către autoritățile competente în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, în vederea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli;
l) raportarea neregulilor - toate activitățile care conduc la informarea Comisiei Europene - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) sau a donatorilor publici internaționali, conform obligațiilor asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene ori de parte a unui acord/memorandum semnat de România cu un donator public internațional, cu privire la constatarea unei nereguli, care are la bază actul de constatare primară administrativă;
m) compensare din alte fonduri - stingerea creanței bugetare rezultate din nereguli de către organele fiscale ale Autorității Naționale de Administrare Fiscală, conform
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003
privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
n) principiul proporționalității - orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară și corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce privește resursele angajate în constatarea neregulilor, cât și în ceea ce privește stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli, ținând seama de natura și frecvența neregulilor constatate și de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv;
o) aplicare de corecții financiare - măsurile administrative luate de autoritățile competente, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență, care constau în excluderea de la finanțarea din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă;
p) mecanismul deducerilor - sistemul agreat de donatorul fondurilor europene și România, prin care corecția financiară aplicată de autoritățile române se efectuează cu ocazia primei declarații de cheltuieli, după constatarea neregulilor;
q) mecanismul recuperărilor - sistemul agreat de Comisia Europeană/donatorul public internațional și România, prin care corecția financiară aplicată de autoritățile române se reflectă în prima declarație de cheltuieli, emisă după recuperarea creanței bugetare rezultate din nereguli;
r) donator public internațional - statul sau gruparea de state europene care oferă României finanțarea anumitor operațiuni sau programe fără contrapartidă;
s) activitatea de prevenire a neregulilor - identificarea și gestionarea riscurilor, elaborarea și urmărirea aplicării procedurilor de management și a celorlalte instrumente de control intern, care să asigure corectitudinea acordării și utilizării fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;
ș) deducere din plăți - modalitatea de stingere a creanțelor bugetare rezultate din nereguli de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, din plăți datorate debitorului în baza contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare, cu reflectarea corespunzătoare a operațiunii în evidențele contabile;
t) structuri verificate - beneficiarul asistenței din fonduri europene, oricare structură de implementare, precum și orice persoană fizică ori juridică ce se află într-o relație contractuală, în cadrul proiectelor/programelor finanțate din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora;
ț) structuri de implementare - organismul de implementare, autoritatea de management, autoritatea de implementare, organismul intermediar, alte structuri cu funcțiuni delegate etc., așa cum sunt acestea definite de reglementările comunitare și de memorandumurile/acordurile de finanțare încheiate cu Uniunea Europeană/donatorul public internațional și stabilite prin reglementările și acordurile la nivel național;
u) sumă plătită necuvenit - plata nedatorată, așa cum este aceasta prevăzută în dreptul civil, acordată unui beneficiar sau realizată în numele unui beneficiar, care provine din fonduri europene și/sau fonduri publice aferente acestora;
v) debitor - persoana fizică sau juridică în sarcina căreia se stabilește o creanță bugetară rezultată din nereguli, în vederea recuperării acesteia.
Fondurilor europene le sunt aplicate normele juridice comune fondurilor publice, cu excepția cazului în care normele europene prevăd altfel.
Sumele provenite din bugetele altor donatori publici internaționali sunt asimilate fondurilor europene și li se aplică același regim juridic.
Termenii de "autoritate de management", "organism intermediar", "operator economic", "operațiune", "eligibilitate", "conflict de interese", "neregulă sistemică", "prejudiciu", "verificare administrativă", "proiect delegat", "indicii de fraudă", "raport de inspecție al OLAF", "registrul debitorilor", "act de constatare primară administrativă", precum și principiile liberei concurențe, tratamentului egal și nediscriminatoriu și transparenței au semnificația dată de reglementările incidente și de ghidurile lor de aplicare, emise de Uniunea Europeană/donatorul public internațional.
Termenii de "legalitate", "regularitate", "conformitate", "control intern", "eficiență", "eficacitate", "economicitate", "control financiar preventiv", "audit public intern", "inspecție", "bună gestiune financiară" au semnificația dată de
Ordonanța Guvernului nr. 119/1999
privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de
privind auditul public intern, cu modificările și completările ulterioare.
Notei de constatare a neregulilor și de aplicare a corecțiilor financiare i se aplică toate prevederile prezentei ordonanțe de urgență aplicabile procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
Activității de stabilire a corecțiilor financiare i se aplică toate prevederile prezentei ordonanțe de urgență aplicabile activității de stabilire a creanțelor bugetare.
Capitolul II Activitatea de prevenire a neregulilor
Secțiunea 1 Reguli generale și principii
Articolul 3
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și beneficiarii sunt obligați, în activitatea lor, să elaboreze și să aplice proceduri de management și control care să asigure corectitudinea acordării și utilizării acestor fonduri, precum și respectarea principiilor bunei gestiuni financiare, așa cum este aceasta definită în legislația comunitară.
În activitatea de selecție și aprobare a solicitărilor de sprijin financiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația utilizării de reguli și proceduri care să asigure respectarea următoarelor principii:
a) o bună gestiune financiară bazată pe aplicarea principiilor economicității, eficacității și eficienței;
b) respectarea principiilor de liberă concurență și de tratament egal și nediscriminatoriu;
c) transparența - punerea la dispoziția tuturor celor interesați a informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru acordarea fondurilor europene;
d) prevenirea apariției situațiilor de conflict de interese în cursul întregii proceduri de selecție a proiectelor de finanțat;
e) excluderea cumulului - activitatea ce face obiectul cererii de finanțare din fonduri europene nu poate să beneficieze de sprijin financiar din alte surse de finanțare nerambursabilă, cu excepția sumelor ce constituie ajutor de stat acordat în condițiile legii.
Principiile prevăzute la alin. (2) lit. a)-d) se aplică în mod corespunzător și în activitatea efectuată de beneficiar pentru executarea contractului de finanțare nerambursabilă.
Articolul 4
Entitățile publice care au calitatea de autorități cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanțate integral ori parțial din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora au obligația organizării și exercitării activității de control intern, de control preventiv și de identificare și gestionare a riscurilor, precum și a exercitării activității de audit intern, în conformitate cu prevederile legislației naționale în vigoare.
Articolul 5
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația:
a) pregătirii și evaluării profesionale continue a personalului propriu;
b) luării tuturor măsurilor necesare prevenirii neregulilor și fraudelor, inclusiv prin activități ce constau în informarea corectă și la timp a beneficiarilor asupra riscului producerii de nereguli și fraude, în special, în ceea ce privește indiciile de fraudă;
c) implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;
d) întreprinderii măsurilor necesare pentru a se asigura atât de rezonabilitatea valorilor cuprinse în bugetele orientative din contractele/acordurile/ordinele/deciziile de finanțare, de realitatea și regularitatea ofertelor prezentate în cadrul procedurilor de achiziție utilizate, cât și de rezonabilitatea prețurilor cuprinse în contractele de achiziții de lucrări, bunuri și servicii.
Articolul 6
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a exclude integral sau parțial de la rambursarea/plata cheltuielilor efectuate și declarate de beneficiari acele cheltuieli care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate ori conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare în vigoare, în situația în care - în procesul de verificare a solicitărilor de plată - acestea determină existența unor astfel de cheltuieli.
Excluderea integrală sau parțială de la plată, în situația prevăzută la alin. (1), se aplică în mod corespunzător și în cazul cererilor de plată a drepturilor beneficiarilor instrumentelor de finanțare a politicii agricole comune și a politicii comune pentru pescuit.
În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația aplicării de reduceri procentuale din sumele solicitate la plată de către beneficiari, în conformitate cu prevederile anexei care face parte integrată din prezenta ordonanță de urgență, în situația în care constată abateri de la aplicarea prevederilor reglementărilor naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice.
În aplicarea prevederilor alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a face reduceri din sumele solicitate la rambursare/plata reprezentând cheltuieli efectuate și declarate de beneficiari, în situația în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a indicatorilor de rezultat/obiectivelor proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, pentru care beneficiarii și-au angajat răspunderea realizării prin contracte/acorduri/decizii/ordine de finanțare nerambursabilă ori prin alte tipuri de contracte multianuale, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel.
Reducerile prevăzute la alin. (4) se efectuează în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de rezultat/obiectivelor, în conformitate cu procedurile specifice stabilite de fiecare autoritate cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
Articolul 7
În situația în care, în urma verificărilor administrative și la fața locului, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene consideră necesare investigații suplimentare pentru a stabili eligibilitatea cheltuielilor care i-au fost solicitate la rambursare/plată de către un beneficiar, aceasta are dreptul, înainte de rambursarea/plata sumelor către beneficiar, să se adreseze pentru realizarea acestor investigații structurilor de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (4).
Verificările efectuate de structurile de control prevăzute la art. 20 alin. (1), alin. (2) lit. a) și b) și alin. (4) în vederea constatării caracterului eligibil al unor cheltuieli solicitate de un beneficiar înainte de rambursarea/plata lor de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene se organizează și se desfășoară după proceduri proprii și reprezintă o activitate distinctă de activitatea organizată și desfășurată în aplicarea prevederilor art. 21 alin. (1)-(16).
Articolul 8
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată Departamentul pentru Lupta Antifraudă (DLAF) în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă.
Articolul 9
Pentru cheltuielile incluse în solicitările/cererile de plată ale beneficiarilor care nu respectă condițiile de legalitate, regularitate sau conformitate stabilite prin prevederile legislației naționale și comunitare, identificate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene înainte de efectuarea plății, nu se aplică:
a) procedura de constatare a neregulii prevăzută la art. 21;
b) procedura de raportare a neregulilor prevăzută la art. 58 și 59, cu excepția cazurilor menționate la art. 8, pentru care DLAF comunică autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene că a sesizat parchetul competent să efectueze cercetarea penală.
Secțiunea 2 Reguli în materia conflictului de interese
Articolul 10
Persoanele fizice sau juridice care participă direct în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanțare nu pot fi solicitanți și/sau nu pot acorda servicii de consultanță unui solicitant.
Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu excluderea solicitantului din procedura de selecție.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să solicite instanței anularea contractului/acordului/deciziei de finanțare care a fost încheiat/emisă cu încălcarea prevederilor alin. (1).
În cazul în care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene solicită completări ale documentației depuse în vederea verificării/evaluării, această activitate nu are caracter de consultanță.
Articolul 11
Nu au dreptul să fie implicați în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanțare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecție următoarele persoane:
a) cele care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanți sau care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanți;
b) soț/soție, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care dețin părți sociale, părți de interes, acțiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanți ori care fac parte din consiliul de administrație/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanți;
c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparțialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanțare.
Prevederile alin. (1) se aplică și persoanelor implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari.
Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu excluderea solicitantului din procedura de selecție.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să solicite instanței anularea contractului/acordului/deciziei de finanțare încheiat/emise cu încălcarea prevederilor alin. (1).
Încălcarea prevederilor alin. (2) se sancționează cu deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcție de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.
Articolul 12
Persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanțare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecție, precum și cele implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari sunt obligate să depună o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 10 și 11.
În situația în care, în cursul procedurii de verificare/evaluare/aprobare, aceste persoane descoperă sau constată o legătură de natura celor menționate la art. 10 și 11, acestea sunt obligate să o semnaleze și să înceteze de îndată să participe la procedura de verificare, evaluare sau aprobare.
Articolul 13
Beneficiarii persoane fizice/juridice de drept privat nu au dreptul de a angaja persoane fizice sau juridice care au fost implicate în procesul de verificare/evaluare a cererilor de finanțare în cadrul procedurii de selecție pe parcursul unei perioade de cel puțin 12 luni de la semnarea contractului de finanțare.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să solicite instanței anularea contractului de finanțare care a fost încheiat, în cazul încălcării prevederilor alin. (1).
Articolul 14
Pe parcursul aplicării procedurii de achiziție, beneficiarii persoane fizice/juridice de drept privat au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita situațiile de natură să determine apariția unui conflict de interese, și anume a situației în care există legături între structurile acționariatului beneficiarului și ofertanții acestuia, între membrii comisiei de evaluare și ofertanți sau în care ofertantul câștigător deține pachetul majoritar de acțiuni în două firme participante pentru același tip de achiziție.
Încălcarea prevederilor alin. (1) se sancționează cu deduceri/excluderi din cheltuielile solicitate la plată/rambursare, în funcție de prejudiciul posibil de provocat ori deja provocat fondurilor europene și/sau fondurilor publice naționale aferente acestora.
Articolul 15
La depunerea ofertei în cadrul unei proceduri de achiziții, ofertantul este obligat să depună o declarație conform căreia nu se află în conflict de interese, așa cum este acesta definit la art. 14.
Dacă apare o situație de conflict de interese pe perioada derulării procedurii de achiziție, ofertantul are obligația să notifice în scris, de îndată, entitatea care a organizat această procedură și să ia măsuri pentru înlăturarea situației respective.
Articolul 16
Dispozițiile prezentei secțiuni se completează corespunzător cu prevederile legislației naționale referitoare la conflictul de interese.
Capitolul III Constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare rezultate din nereguli
Articolul 17
Orice acțiune întreprinsă în sensul constatării unei nereguli și stabilirii creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează cu aplicarea principiului proporționalității.
Articolul 18
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația înregistrării și transmiterii, în termen de 10 zile lucrătoare, către structurile de control prevăzute la art. 20 a tuturor constatărilor cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit/structurile de audit intern/structurile de audit extern, precum și a celor din rapoartele de verificare la fața locului emise de autoritatea de certificare.
De asemenea, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația primirii, înregistrării, analizării și, după caz, transmiterii, în termen de 5 zile lucrătoare, către structurile de control prevăzute la art. 20 a tuturor sesizărilor pe care le primesc direct sau prin intermediul altor instituții ale statului și care privesc programele pe care le gestionează.
Sesizarea care nu îndeplinește condițiile legate de posibilitatea identificării programului, schemei de plată, operațiunii și/sau a beneficiarului la care se referă se clasează.
Articolul 19
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu include temporar în declarațiile de cheltuieli sume plătite de acestea, care fac obiectul constatărilor prevăzute la art. 18 alin. (1), până la finalizarea procedurii prevăzute la art. 21.
Obligația prevăzută la alin. (1) se aplică și autorităților de certificare referitor la declarațiile de cheltuieli emise către Comisia Europeană/donatorul public internațional.
Articolul 20
Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se efectuează de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri de control organizate în acest scop în cadrul acestora.
Prin excepție de la prevederile alin. (1):
a) structurile de control pot fi organizate și în afara autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene, dar în subordinea ordonatorului principal de credite al instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene;
b) structurile de control din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii efectuează activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare aferente măsurilor ex-ISPA din domeniul transporturilor;
c) activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi efectuată de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene de finanțare a politicii agricole comune și prin echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora.
În cazul în care structura de control este organizată în interiorul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, atunci aceasta este incompatibilă în ceea ce privește constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
a) este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestiunea fondurilor europene pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are calitatea de beneficiar;
b) este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru care autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene poate fi stabilită ca debitor.
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene pot delega activități de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare organismelor intermediare care funcționează în cadrul unei instituții publice.
Structura de control organizată în instituția publică în care funcționează organismul intermediar nu este competentă în constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare, în situațiile în care:
a) este necesară investigarea unor posibile nereguli în gestionarea fondurilor europene pentru care organismul intermediar are calitatea de beneficiar;
b) este necesară investigarea unor posibile nereguli, altele decât cele prevăzute la lit. a), pentru care organismul intermediar poate fi stabilit ca debitor.
Pentru situațiile prevăzute la alin. (5), activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează de către structurile de control prevăzute la alin. (1).
Prin excepție de la prevederile alin. (1), constatarea neregulilor și stabilirea creanțelor bugetare se realizează de către o structură de control din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în următoarele situații:
a) la solicitarea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau, după caz, a autorității de certificare, în situațiile de incompatibilitate prevăzute la alin. (3);
b) la solicitarea autorității de certificare, când aceasta constată, ca urmare a recomandărilor sale, că structurile de control prevăzute la alin. (1) și, după caz, la alin (2) lit. a) nu au investigat în mod corespunzător constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din rapoartele sale de verificare.
Indiferent de modul de organizare a structurilor/echipelor de control, membrilor acestora li se aplică în mod corespunzător prevederile art. 10-12.
Articolul 21
Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare/corecțiilor financiare se desfășoară de către structurile/echipele de control prevăzute la art. 20.
În termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă conform prevederilor art. 20 a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligația organizării activității de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
Fac excepție de la prevederile alin. (2) actele de control emise de DLAF, rapoartele de inspecție emise de OLAF și documentele de constatare emise de Autoritatea de Audit pentru care este aplicabilă procedura prevăzută la alin. (25) și (26).
Constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, precum și celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit la închiderea programelor/proiectelor, li se aplică cu prioritate prevederile alin. (2) încă din stadiul de proiect al actului de control/raportului de audit.
În vederea constatării neregulilor și stabilirii creanțelor bugetare, conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control în situațiile de excepție/derogare prevăzute la art. 20 alin. (2) lit. a) și b), la art. 20 alin. (7) și, după caz, la art. 20 alin. (4), respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în celelalte situații, aprobă:
a) componența nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea;
b) durata activități de verificare;
c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanței bugetare rezultate din nereguli și a debitorilor;
d) structura sau structurile verificate.
În cazul în care sunt necesare activități de verificare la fața locului, echipa nominalizată va notifica structura supusă verificării cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data declanșării acțiunii, precizându-se scopul și durata acesteia.
Se exceptează de la prevederile alin. (6) cazurile în care notificarea ar putea prejudicia obiectul verificărilor.
Structurile verificate au obligația de a prezenta la termenele stabilite toate datele și documentele solicitate, necesare pentru realizarea controlului, precum și de a acorda tot sprijinul necesar pentru desfășurarea activității de verificare în bune condiții.
Pe parcursul verificărilor, echipa de control împuternicită are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele și documentele, în sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau în alte spații folosite în scopuri economice, care au legătură cu obiectivele proiectului.
Membrii echipei de control pot solicita de la structurile supuse verificărilor date, informații, precum și copii, certificate pentru conformitate, ale documentelor care au exclusiv legătură cu proiectul verificat, iar acestea au obligația de a le pune la dispoziție la data solicitată.
Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să își exprime punctul de vedere, care se analizează de echipa de verificare.
Pentru bunurile, serviciile și lucrările executate, rezultate din activitățile și operațiunile financiare care fac obiectul verificărilor, structurile de control prevăzute la art. 20 pot solicita persoanelor fizice/juridice autorizate efectuarea de expertize de specialitate în condițiile legii.
Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare sau a unei note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare.
Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere.
Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se aprobă de conducerea instituției publice în cadrul căreia funcționează structura de control, respectiv conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene - dacă structura de control este organizată în cadrul acesteia.
Modelul procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Se exceptează de la aplicarea prevederilor alin. (1)-(16) și ale art. 58 și 59 erorile de calcul/scriere care se rectifică de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau autoritățile de certificare, din proprie inițiativă.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare este act administrativ în sensul
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare/Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare constituie titlu de creanță și se emite în vederea stingerii acestei creanțe.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare trebuie să conțină următoarele elemente: denumirea autorității emitente, data la care a fost emis, datele de identificare a debitorului sau a persoanei împuternicite de debitor, cuantumul creanței bugetare stabilite în urma constatărilor, motivele de fapt, temeiul de drept, numele și semnătura conducătorului autorității emitente, ștampila autorității emitente, posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și autoritatea la care se depune contestația, mențiuni privind punctul de vedere al debitorului și poziția exprimată de structura de control competentă, ca urmare a aplicării prevederilor alin. (14) și (15).
Creanțele bugetare stabilite în euro se înscriu în titlurile de creanță și în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.
Termenul maxim de efectuare a verificării și de emitere a proceselor-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a verificării, cu excepțiile prevăzute la alin. (25) și (26).
În cazul în care activitatea de verificare vizează mai mulți beneficiari și/sau întreaga perioadă în care, potrivit prezentei ordonanțe de urgență, pot fi luate măsuri de recuperare a creanțelor, precum și în cazuri justificate în care - în scopul verificării - este necesară colaborarea cu alte instituții, termenul de finalizare a activității de verificare prevăzut la alin. (23) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.
Organizarea și efectuarea verificărilor necesare stabilirii creanței bugetare rezultate din nereguli și emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se efectuează în termen de maximum 60 de zile de la data comunicării de către DLAF a actului de control emis în conformitate cu normele și procedurile proprii, respectiv de la data primirii raportului de inspecție emis de OLAF.
Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare se emite în termen de 60 de zile de la data comunicării documentelor de constatare emise de Autoritatea de Audit, conform regulamentului prevăzut la art. 24.
Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi suspendată în cazul în care executarea actului administrativ în baza căruia se exercită a fost suspendată în condițiile prevăzute de lege.
Titlul de creanță poate fi modificat sau desființat de către autoritatea emitentă, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Modificarea titlului de creanță atrage modificarea actelor subsecvente, în mod corespunzător.
Articolul 22
În cazul sesizărilor, în termen de 7 zile calendaristice de la finalizarea verificării, structura de control prevăzută la art. 20 are obligația informării persoanei care a depus sesizarea asupra rezultatului acesteia.
Articolul 23
În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale.
Articolul 24
Etapele privind elaborarea rapoartelor de audit, procedura contradictorie și implementarea recomandărilor formulate de Autoritatea de Audit se desfășoară conform regulamentului care se aprobă de Plenul Curții de Conturi, în condițiile
art. 11 din Legea nr. 94/1992
privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, cu modificările ulterioare.
Articolul 25
În situația în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicații de ordin financiar, acestea au obligația întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar și operațiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21.
Termenul maxim de efectuare a activităților prevăzute la alin. (1) este de 90 de zile de la data finalizării activității de organizare a reverificării.
În cazuri justificate, termenul de finalizare a activității de reverificare prevăzut la alin. (2) poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 de zile.
Articolul 26
În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerințele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de reglementările aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21, în scopul recuperării creanței bugetare rezultate din nereguli, cu excepția cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internațional prevăd altfel.
Articolul 27
În cazul în care se constată nereguli în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziție publică, fie în raport cu reglementările naționale în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fie cu procedurile specifice de achiziții aplicabile beneficiarilor privați, se emit note de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 și 21.
Articolul 28
Valoarea creanței bugetare stabilită în baza prevederilor art. 27 se calculează prin stabilirea de corecții financiare în conformitate cu prevederile anexei.
Articolul 29
În cazul în care un beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora semnalează - ca urmare a activității proprii de management și control - o neregulă în gestiunea propriului său proiect, acesta are obligația raportării ei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data identificării neregulii respective, către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene cu care a încheiat/emis contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare, indiferent dacă cheltuiala solicitată la plată i-a fost sau nu rambursată.
Articolul 30
Neregulile semnalate de beneficiar se investighează de către structurile de control prevăzute la art. 20, cu aplicarea prevederilor art. 21.
Articolul 31
Activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare poate fi reluată de aceeași sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripție, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influențează rezultatele acestora.
În condițiile alin. (1) se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru eventuale diferențe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului.
Articolul 32
În stabilirea cuantumului creanțelor bugetare se iau în considerare sumele plătite necuvenit de către:
a) autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau structuri cu funcții de plată care acționează în numele acestora;
b) organismele de implementare pentru măsurile din domeniul transporturilor ale programului ex-ISPA;
c) beneficiarii proiectelor finanțate în sistem centralizat de Comisia Europeană din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora ca urmare a săvârșirii unor nereguli, inclusiv accesoriile, respectiv dobânda, costurile bancare, diferențele nefavorabile de curs valutar, precum și alte sume stabilite de lege în sarcina debitorului.
Articolul 33
Obiectul activității de stabilire a creanțelor bugetare îl constituie individualizarea obligației de plată sub forma unui titlu de creanță și a persoanelor fizice sau juridice debitoare, ca urmare a nerespectării legalității, conformității și regularității obținerii și utilizării fondurilor europene și a fondurilor publice naționale aferente acestora.
Persoanele fizice pot fi individualizate ca debitoare numai în situația în care au calitatea de beneficiar de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora.
Autoritatea emitentă a titlului de creanță are obligația să verifice faptul că informațiile privind debitorul sunt corecte și să se asigure că respectiva creanță bugetară:
a) este certă și nu este condiționată;
b) este în sumă fixă, exprimată în lei sau în moneda stabilită în acordul/contractul/decizia/ordinul de finanțare;
c) este exigibilă la data emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare.
Articolul 34
Creanțele bugetare rezultate din nereguli, inclusiv accesoriile datorate conform contractelor sau altor angajamente legale prin care se utilizează fondurile europene și fondurile publice naționale aferente acestora, înscrise în titlul de creanță prevăzut la art. 21 alin. (20), se stabilesc în lei sau în moneda utilizată pentru efectuarea plăților în cadrul contractului, acordului, deciziei sau ordinului de finanțare, cu specificarea echivalentului în lei, utilizându-se cursul de referință comunicat de Banca Națională a României, valabil la data întocmirii titlului de creanță.
Titlul de creanță se comunică debitorului în termen de 3 zile lucrătoare de la data emiterii.
Împotriva titlului de creanță debitorul poate formula contestație în condițiile și termenele stabilite de prezenta ordonanță de urgență.
Structurile de control prevăzute la art. 20, care sunt organizate în afara autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, au obligația transmiterii titlurilor de creanță pe care le-au emis autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene care gestionează programul pentru care s-a emis acest titlu, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia.
Articolul 35
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a înscrie în Registrul debitorilor titlul de creanță rezultată din nereguli, în 3 zile lucrătoare de la data emiterii acestuia, respectiv de la data primirii acestuia, în cazul în care nu este emis de structura de control care funcționează în cadrul autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene.
Articolul 36
Prin derogare de la dispozițiile art. 36 și
art. 86 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 15 zile de la data luării la cunoștință a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență a unui beneficiar, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să demareze activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prevăzută de prezenta ordonanță de urgență pentru sumele acordate în cadrul contractului/acordului/deciziei de finanțare din fonduri europene și/sau din fonduri publice naționale aferente acestora.
Articolul 37
Conducerea autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația să monitorizeze trimestrial toate cazurile de nereguli și să dispună măsurile care se impun pentru îmbunătățirea sistemelor de management și control financiar, în scopul prevenirii reapariției în viitor a acestora.
Capitolul IV Modalități de stingere a creanțelor rezultate din nereguli
Articolul 38
Stingerea creanțelor bugetare rezultate din nereguli se realizează prin:
a) încasare;
b) deducere din plățile/rambursările următoare;
c) executarea garanțiilor bancare depuse de debitor în aplicarea prevederilor contractului/acordului de finanțare în cadrul căruia a fost emis titlul de creanță;
d) compensare, conform
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) executare silită, conform
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
f) anulare;
g) prescripție;
h) alte modalități prevăzute de lege.
Articolul 39
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt responsabile pentru urmărirea stingerii creanțelor bugetare rezultate din nereguli.
Articolul 40
În cazul în care creanțele bugetare rezultate din nereguli nu pot fi recuperate prin încasare, deducere din plăți/rambursări următoare și/sau executarea garanțiilor bancare, prevăzute la art. 38 lit. a)-c), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene transmit titlurile executorii prevăzute la art. 43, împreună cu dovada comunicării acestora, organelor fiscale competente, care vor duce la îndeplinire măsurile asigurătorii prevăzute la
cap. VI din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispuse de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, și vor efectua procedura de executare silită, precum și procedura de compensare pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit din fondurile europene și/sau fondurile publice naționale aferente acestora, în conformitate cu prevederile
Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin excepție de la prevederile alin. (1), în cazul beneficiarilor publici prevăzuți la
art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009
privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 362/2009 , cu modificările și completările ulterioare, și la
art. 14 și 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2009
privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor nerambursabile alocate de la Comunitatea Europeană și a fondurilor alocate de la bugetul de stat aferente programului de colectare și gestionare a datelor necesare desfășurării politicii comune în domeniul pescuitului și a programului de control, inspecție și supraveghere în domeniul pescuitului și pentru modificarea
art. 10 din Legea nr. 218/2005
privind stimularea absorbției fondurilor SAPARD, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală, Fondul european pentru pescuit, Fondul european de garantare agricolă, prin preluarea riscului de creditare de către fondurile de garantare, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 371/2009 , cu modificările și completările ulterioare, recuperarea sumelor înscrise în titlurile de creanță devenite executorii se efectuează din conturile de venituri ale bugetelor în care a fost efectuată rambursarea cheltuielilor. Recuperarea sumelor, în vederea reîntregirii conturilor fondurilor europene, se efectuează pe baza unui referat întocmit de autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene care a efectuat rambursarea cheltuielilor, adresat unității Trezoreriei Statului la care sunt deschise conturile de venituri bugetare.
Procedura de restituire a sumelor prevăzute la alin. (2) și modelul referatului de restituire se stabilesc prin norme metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 41
Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin încasare se efectuează în conturile indicate în titlul de creanță, în moneda stabilită în contractul/acordul/decizia/ordinul de finanțare
Recuperarea creanțelor bugetare prin deducerea din plățile/rambursările următoare pe care debitorul este îndreptățit să le primească se efectuează numai în cadrul aceluiași/aceleiași program/instrument financiar/fond/facilități, cu excepția cazurilor prevăzute de actele normative în vigoare care reglementează gestionarea fondurilor europene în cadrul programelor de finanțare a politicii agricole comune, precum și în alte cazuri în care există un acord scris al Comisiei Europene/donatorului public internațional.
Recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli prin executare silită, inclusiv prin compensare cu sume de restituit sau de rambursat de la bugetul de stat, se efectuează în lei, în conturile indicate de organele fiscale competente, urmând ca sumele rezultate din aceste recuperări să se vireze de îndată de către organele fiscale în conturile indicate în titlul de creanță sau comunicate de autoritățile prevăzute la art. 20.
Articolul 42
Creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt scadente la expirarea termenului de plată stabilit în titlul de creanță, respectiv în 30 de zile de la data comunicării titlului de creanță.
Debitorul datorează pentru neachitarea la termen a obligațiilor stabilite prin titlul de creanță o dobândă care se calculează prin aplicarea ratei dobânzii datorate la soldul rămas de plată din contravaloarea în lei a creanței bugetare, din prima zi de după expirarea termenului de plată stabilit în conformitate cu prevederile alin. (1) până la data stingerii acesteia.
În vederea încasării de la debitor a dobânzii prevăzute la alin. (2), autoritățile competente care au emis procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, în aplicarea prevederilor art. 21, au obligația de a calcula cuantumul acesteia și de a emite un proces-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, care constituie titlu de creanță și care se comunică debitorului. Modelul procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate se stabilește prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Rata dobânzii datorate este rata dobânzii de referință a Băncii Naționale a României în vigoare la data întocmirii procesului-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate.
Sumele reprezentând dobânzi datorate pentru neachitarea la termen a obligațiilor prevăzute în titlul de creanță se fac venit la același buget în care se virează și creanța bugetară rezultată din nereguli.
Creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate li se aplică toate prevederile aplicabile creanțelor bugetare rezultate din nereguli.
Articolul 43
Constituie titlu executoriu, după caz:
a) procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanței bugetare, nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare și procesul-verbal de stabilire a creanțelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate, de la data la care creanță bugetară este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut în procesul-verbal, conform
art. 141 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
b) hotărârea judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă.
Articolul 44
Plătitor al creanțelor bugetare rezultate din nereguli și al dobânzii datorate este persoana juridică, entitatea sau asocierea fără personalitate juridică sau persoana fizică stabilită ca debitor prin titlul de creanță. Persoana fizică nu poate fi stabilită ca plătitor al creanțelor bugetare rezultate din nereguli decât în calitatea acesteia de beneficiar de fonduri europene și/sau de fonduri publice naționale aferente acestora.
În cazul în care creanța bugetară rezultată din nereguli și dobânda datorată nu a fost achitată de către persoanele prevăzute la alin. (1), debitor devine persoana juridică sau fizică prevăzută la
art. 25 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor alin. (1) privind persoana fizică.
Articolul 45
Dreptul de a stabili creanța bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internațional prin emiterea declarației finale de închidere, cu excepția cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internațional prevăd un termen mai mare.
Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun.
Întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței bugetare pentru care normele comunitare prevăd un termen mai mare de 5 ani se realizează în cazurile și în condițiile stabilite de normele comunitare respective.
În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat DLAF, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive și irevocabile a instanței privind caracterul penal sau nu al faptei incriminate și dispune aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1).
Capitolul V Contestarea titlurilor de creanță emise pentru recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a unor nereguli
Secțiunea 1 Dispoziții generale
Articolul 46
Împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătura dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condițiile legii.
Este îndreptățit la contestație debitorul, personal sau prin reprezentant legal.
Secțiunea 2 Soluționarea contestațiilor administrative împotriva titlurilor de creanță
Articolul 47
Contestația administrativă se formulează în scris, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data comunicării titlului de creanță, și trebuie să conțină următoarele elemente:
a) datele de identificare a contestatarului;
b) obiectul contestației;
c) motivele de fapt și de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatarului sau a împuternicitului acestuia, precum și ștampila, în cazul persoanelor juridice.
Dovada calității de împuternicit al contestatarului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
Obiectul contestației administrative îl constituie numai sumele și măsurile stabilite și înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanței bugetare care reprezintă titlu de creanță.
Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de decădere.
Contestația administrativă se depune la autoritatea publică emitentă a titlului de creanță care este contestat și nu este supusă taxelor de timbru.
Articolul 48
În situația în care autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 constată că în contestație nu sunt cuprinse toate informațiile prevăzute la art. 47 alin. (2), va cere contestatarului ca, în termen de 5 zile de la înștiințarea prin care i se aduce la cunoștință această situație, să completeze contestația.
În cazul în care contestatarul nu se conformează obligației impuse la art. 47 alin. (2), contestația va fi respinsă fără a se proceda la analizarea fondului.
Articolul 49
Contestația poate fi retrasă de contestatar până la soluționarea acesteia.
Prin retragerea contestației, contestatarul nu pierde dreptul de a înainta o nouă contestație în interiorul termenului general de depunere a acesteia.
Articolul 50
Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz.
Autoritatea publică competentă cu soluționarea contestației poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când:
a) structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă;
b) soluționarea cauzei depinde în tot sau în parte de existența sau inexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți.
Procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.
În cazul admiterii contestației, se decide anularea titlului de creanță atacat și, după caz, emiterea unui nou titlu, care va avea în vedere strict considerentele deciziei.
Prin soluționarea contestației nu se poate crea contestatarului o situație mai grea în propria sa cale de atac.
Decizia autorității se va comunică debitorului în termen de 5 zile lucrătoare de la pronunțare.
Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță.
Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul
Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
Articolul 51
Decizia de soluționare a contestației este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
Deciziile pronunțate în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în conformitate cu prevederile
Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul VI Corecții financiare
Articolul 52
Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și autoritățile de certificare au obligația aplicării corecțiilor financiare, pe baza titlurilor de creanță emise de autoritățile competente prevăzute la art. 20.
În cazul programelor finanțate din fonduri europene de postaderare acordate României, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a nu reutiliza sumele excluse de la finanțare, în conformitate cu prevederile alin. (1), pentru operațiunea sau operațiunile care a/au făcut obiectul corecției și, în cazul unei corecții financiare aplicate în urma unei nereguli sistemice, pentru operațiunile care intră sub incidența parțială ori totală a axei prioritare în care s-a produs neregula sistemică respectivă.
În cazul programelor pentru care se aplică mecanismul deducerilor și care sunt finanțate din fonduri europene de preaderare acordate României, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația de a deduce temporar din următoarea declarație de cheltuieli sumele plătite și incluse în declarații de cheltuieli emise anterior, dacă aceste sume fac obiectul constatărilor cu implicații financiare din rapoartele finale ale Autorității de Audit, până la finalizarea procedurilor prevăzute la art. 21 alin. (1)-(16) sau, după caz, alin. (26).
Obligația prevăzută la alin. (3) se aplică și autorităților de certificare referitor la declarațiile de cheltuieli emise către Comisia Europeană.
Articolul 53
Constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit extern întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional li se aplică prevederile art. 21 alin. (4)
Poziția părții române în ceea ce privește acceptarea/neacceptarea integrală sau parțială a constatărilor cu implicații financiare din actele de control/audit extern întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional se stabilește de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în baza actului de constatare sau a rezultatelor preliminare ale investigațiilor, cu informarea autorității de certificare, a Autorității de Audit și, după caz, a DLAF.
Termenul de investigare a acestor constatări cu implicații financiare nu poate depăși 90 de zile.
Rezultatul acestor investigații este prezentat reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional.
Articolul 54
În situația în care reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, ca urmare a prezentării rezultatelor investigației, decid continuarea procedurii de aplicare a corecțiilor financiare, autoritățile naționale, prin reprezentanți mandatați ai autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene implicate în programul respectiv, ai autorității de certificare și, după caz, ai Autorității de Audit, participă la o audiere/conciliere cu reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, dacă procedurile donatorului o prevăd.
Articolul 55
În situația în care, ca urmare a procedurii de audiere/conciliere, poziția autorităților române rămâne divergentă în raport cu cea a reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional, a cărui decizie finală este aplicarea de corecții financiare Românei, autoritățile române pot decide, la inițiativa autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, cu avizul autorităților de certificare și cu aprobarea ministrului finanțelor publice:
a) inițierea procedurii de contestare la instanțele stabilite prin acordurile cu Uniunea Europeană/donatorii a deciziei finale a reprezentanților Uniunii Europene/donatorului privind corecția financiară aplicată României; sau
b) neinițierea procedurii de contestare la instanțele stabilite prin acordurile cu Uniunea Europeană/donatorii publici internaționali și, în acest caz, acceptarea constatării cu implicații financiare stabilite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorul public internațional, dacă sumele reprezentând propunerea de corecție financiară pot fi reutilizate în cadrul programului respectiv.
Articolul 56
Sumele necesare finanțării debitelor stabilite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorul public internațional ca urmare a aplicării corecțiilor financiare se transferă în contul programului sau, după închiderea programului, direct în conturile Uniunii Europene/donatorului public internațional, în prima instanță de la bugetul de stat, conform prevederilor legale în vigoare.
Articolul 57
În situația în care reprezentanții Uniunii Europene/donatorul public internațional decid/decide, ca urmare a concluziilor unui act de control/audit extern, suspendarea/întreruperea plăților pentru programul respectiv, din cauza constatării unor nereguli cu caracter sistemic sau a unor deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația întocmirii unui plan de măsuri în vederea soluționării neregulilor/deficiențelor semnalate, cu informarea prealabilă a autorității de certificare.
În cazul specificat la alin. (1) al constatării unor nereguli de sistem sau a unor deficiențe ale sistemelor de management și control potențial generatoare de nereguli cu caracter sistemic, autoritățile prevăzute la art. 20 au în plus obligația de reverificare prevăzută la art. 25.
Autoritatea de Audit întocmește un raport privind modul de implementare a măsurilor cuprinse în programul de măsuri și, după caz, asupra modului în care au fost realizate reverificările precizate la alin. (2), care este prezentat reprezentanților Uniunii Europene/donatorului public internațional.
Capitolul VII Activitatea de raportare a neregulilor
Articolul 58
În aplicarea prevederilor reglementărilor europene, România are obligația să raporteze către Comisia Europeană - OLAF toate cazurile de nereguli care au făcut obiectul unui act de constatare primară administrativă, în termenele și respectând pragurile și excepțiile prevăzute în regulamentele europene, respectiv în memorandumurile și acordurile de finanțare.
În sensul prezentei ordonanțe de urgență, sunt considerate acte de constatare primară administrativă:
a) procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare emis de autoritățile competente prevăzute la art. 20 și documentul de constatare emis de Autoritatea de Audit în aplicarea prevederilor
art. 24, care sunt și acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare;
b) actul de control emis de DLAF și raportul de inspecție emis de OLAF.
În aplicarea prevederilor acordurilor semnate cu alți donatori publici internaționali, România are obligația raportării tuturor cazurilor de nereguli în funcție de regulile specifice stabilite cu aceștia.
Articolul 59
La nivel național, activitatea de raportare a neregulilor, prevăzută în legislația europeană, către Comisia Europeană este coordonată de către DLAF.
Formatul, termenele și procedura aplicabilă la nivel național în materie de raportare se stabilesc, pentru fiecare instrument financiar, printr-un manual elaborat de DLAF în baza regulamentelor europene și a instrucțiunilor și procedurilor OLAF.
În cazul celorlalți donatori publici internaționali, raportarea neregulilor la nivel național este reglementată prin acordurile de implementare a fondurilor care provin de la aceștia.
Capitolul VIII Abateri și sancțiuni
Articolul 60
Constituie abateri de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență următoarele fapte:
a) neînregistrarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a tuturor constatărilor cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit/structurile de audit intern și a celor din rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare, precum și a tuturor sesizărilor validate sau respinse;
b) netransmiterea de către autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a tuturor constatărilor cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare din actele de control/audit întocmite de reprezentanții Uniunii Europene/donatorului public internațional, a celor din actele de control emise de DLAF, a celor din rapoartele de audit emise de Autoritatea de Audit/structurile de audit intern și a celor din rapoartele de verificare emise de autoritatea de certificare, precum și a sesizărilor către structura de control organizată în cadrul instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene;
c) neorganizarea de către managementul structurii de control din cadrul instituției publice în care funcționează autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene, la termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență, a investigațiilor ca urmare a luării la cunoștință a apariției unor posibile nereguli și/sau neemiterea actului de control ca urmare a respectivelor investigații;
d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanță de urgență;
e) netransmiterea procesului-verbal de stabilire a creanței bugetare de către structurile prevăzute la art. 20 către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, în vederea declanșării procedurilor de stingere a creanțelor bugetare;
f) nerespectarea termenelor de raportare prevăzute în procedura aplicabilă la nivel național stabilită prin manualul prevăzut la art. 59 alin. (2);
g) netransmiterea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și de către structurile de control organizate în cadrul instituției publice în care funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene la DLAF a cazurilor care prezintă indicii de fraudă;
h) netransmiterea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a datelor, documentelor și informațiilor necesare procesului de audit solicitate de Autoritatea de Audit;
i) neînregistrarea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a debitelor în Registrul debitorilor;
j) neurmărirea de către autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene a încasării debitelor rezultate din nereguli.
Se consideră circumstanță agravantă a abaterii menționate la alin. (1) lit. c) situația în care constatările cu implicații financiare sau cu posibile implicații financiare sunt incluse în:
a) rapoartele de audit extern ale Autorității de Audit/ale altor auditori externi, actele de control elaborate de DLAF;
b) rapoartele misiunilor de verificare la fața locului efectuate de autorități de management privind activitatea organismelor intermediare, în condițiile în care activitatea de autorizare a plăților a fost delegată la nivelul organismelor intermediare sau de autoritățile de certificare;
c) rapoartele de audit intern ale departamentelor de audit intern din cadrul autorităților cu competențe în gestionarea fondurilor europene sau din cadrul instituției în care acestea funcționează;
d) rapoartele de audit extern realizate de reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Curții Europene de Conturi sau ai altor donatori publici internaționali, precum și rapoartele de inspecție emise de OLAF;
e) rapoartele de verificare la fața locului realizate de autoritățile de certificare.
Abaterile prevăzute la alin. (1) se constată de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene, Autoritatea de Audit și de către structura de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice.
Ca urmare a constatării abaterilor prevăzute la alin. (1), autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să întreprindă acțiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri și să aibă în vedere constatările la evaluarea activității personalului care se realizează în aplicarea prevederilor
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004
privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările și completările ulterioare.
Capitolul IX Dispoziții tranzitorii și finale
Articolul 61
Normele metodologice de aplicare a prevederilor acestei ordonanțe de urgență se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 30 de zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 62
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, ministerele coordonatoare sau ministerele în cadrul cărora funcționează autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene și Ministerul Finanțelor Publice au obligația organizării/reorganizării structurilor de control care să asigure exercitarea atribuțiilor ce le revin în conformitate cu prevederile prezentei ordonanțe de urgență.
Articolul 63
Prevederile secțiunii a 2-a a cap. II se vor aplica contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanțare încheiate după intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență
Articolul 64
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se abrogă
Ordonanța Guvernului nr. 79/2003
privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 622 din 30 august 2003, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 65
Orice referire în actele normative existente la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență la
Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare, și orice trimitere la actul normativ menționat se vor considera ca referire/trimitere la prezenta ordonanță de urgență și/sau la secțiunile corespunzătoare din prezenta ordonanță de urgență, după caz.
Articolul 66
Activitățile de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare care sunt în desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se finalizează și se valorifică cu aplicarea prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 79/2003 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare.
PRIM-MINISTRU EMIL BOC Contrasemnează: Ministrul finanțelor publice, Gheorghe Ialomițianu București, 29 iunie 2011. Nr. 66.
Anexa Corecțiile/Reducerile financiare aplicabile cheltuielilor aferente
proiectelor finanțate din fonduri europene și/sau din
fonduri publice naționale aferente acestora în caz de
nerespectare a reglementărilor privind achizițiile
1. Contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislația națională privind achizițiile publice pentru care există obligația publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
*Font 8*
Nr.
crt.
Abaterea
constatată
Descrierea abaterii constatate
Corecție/Reducere
1.1.
Nerespectarea
procedurilor de
publicitate
Contractul a fost atribuit fără respectarea
cerințelor privind publicitatea, reglementate
prin legislația națională și comunitară privind
achizițiile publice, cu excepția cazurilor
menționate la pct.1.2 Această abatere
constituie o încălcare flagrantă a uneia dintre
condițiile de finanțare din fonduri europene.
100% din valoarea contractului
în cauză
1.2.
Nerespectarea
procedurilor
de publicitate,
dar, totuși, a
existat un
anumit grad de
publicitate
Contractul a fost atribuit fără respectarea
cerințelor privind publicitatea, reglementate
prin legislația națională și comunitară privind
achizițiile publice, însă a existat, totuși, o
publicitate care a permis operatorilor
economici aflați pe teritoriul altui stat să
aibă acces la procedura de achiziție în cauză.
25% din valoarea contractului
în cauză
1.3.
Atribuirea de
contracte de
achiziție (acte
adiționale)
pentru lucrări,
servicii sau
bunuri supli-
mentare atribu-
ite fără apli-
carea unei pro-
ceduri competi-
tive, fără
respectarea
condițiilor
prevăzute de
legislația
națională și
comunitară,
inclusiv în
absența unei
urgențe extreme
determinate de
apariția unor
evenimente
imprevizibile
sau în absența
unor circum-
stanțe
neprevăzute*i)
Contractul inițial a fost atribuit cu respecta-
rea legislației naționale și comunitare privind
achizițiile publice, dar a fost urmat de unul
sau mai multe contracte suplimentare (acte
adiționale), care au fost atribuite fără
respectarea legislației naționale și comunitare
privind achizițiile publice, în ceea ce pri-
vește îndeplinirea condițiilor (inclusiv
condiția de extremă urgență determinată de
evenimente imprevizibile sau condiția
existenței unor circumstanțe neprevăzute care
să necesite lucrări, servicii sau bunuri
suplimentare) care permit recurgerea la
procedura de negociere fără publicarea unui
anunț de participare.
a) 100% din valoarea totală a
contractelor suplimentare (actelor
adiționale) în cauză, în cazul în
care valoarea totală a contracte-
lor suplimentare (actelor
adiționale) depășește procentul
din valoarea contractului inițial,
stabilit ca limită prin legislația
națională și comunitară privind
achizițiile publice;
b) rata corecției/reducerii
prevăzute la lit. a) poate fi
diminuată - cu respectarea
principiului proporționalității -
până la 25% din valoarea cumulată
a contractelor suplimentare
(actelor adiționale), în cazul în
care valoarea totală a contrac-
telor suplimentare (actelor
adiționale) atribuite fără res-
pectarea legislației naționale
privind achizițiile publice nu
depășește procentul din valoarea
contractului inițial, stabilit ca
limită prin legislația națională
și comunitară privind achizițiile
publice.
1.4.
Achiziția unor
lucrări sau
servicii supli-
mentare/adițio-
nale, care
datorită unor
circumstanțe
neprevăzute au
devenit nece-
sare, cu depă-
șirea procen-
tului din
valoarea con-
tractului
inițial stabi-
lit ca limită
prin legislația
națională și
comunitară
privind achizi-
țiile publi-
ce*i)
Contractul inițial a fost atribuit cu respec-
tarea legislației naționale și comunitare
privind achizițiile publice, dar a fost urmat
de unul sau mai multe contracte suplimentare
(acte adiționale), a căror valoare cumulată
depășește procentul din valoarea contractului
inițial, stabilit ca limită prin legislația
națională și comunitară privind achizițiile
publice, iar lucrările sau serviciile supli-
mentare/adiționale nu constituie activități
distincte în sensul reglementărilor europene
(directive).
Contractul inițial a fost atribuit cu respec-
tarea legislației privind achizițiile publice,
dar a fost urmat de unul sau mai multe
contracte suplimentare (acte adiționale), iar
lucrările sau serviciile suplimentare/adiți-
onale constituie activități distincte în sensul
reglementărilor europene (directive).
În cazul în care valoarea cumulată a
contractelor suplimentare (actelor adiționale)
depășește procentul din valoarea contractului
inițial, stabilit ca limită prin legislația
privind achizițiile publice, se aplică
prevederile pct.1.1.
În cazul în care valoarea cumulată a
contractelor suplimentare (actelor adiționale)
nu depășește procentul din valoarea
contractului inițial, stabilit ca limită prin
legislația privind achizițiile publice, se
aplică prevederile pct. 2.1.
100% din valoarea cumulată care
depășește procentul din valoarea
contractului inițial, stabilit ca
limită prin legislația națională
și comunitară privind achizițiile
publice.
100% din valoarea cumulată a
contractelor suplimentare (actelor
adiționale) în cauză
25% din valoarea cumulată a con-
tractelor suplimentare (actelor
adiționale) în cauză
1.5.
Nedeclararea
tuturor crite-
riilor de
calificare și
selecție și a
factorilor de
evaluare în
documentația de
atribuire sau
în anunțul de
participare
Contractul a fost atribuit cu respectarea
cerințelor privind publicitatea, reglementate
de legislația națională și comunitară privind
achizițiile publice, dar în documentația de
atribuire sau în anunțul de participare nu au
fost expuse toate criteriile de calificare și
selecție și/sau factorii de evaluare ori
aceștia nu au fost suficient descriși.
25% din valoarea contractului
în cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 10% sau la 5%, în
funcție de gravitate.
1.6.
Aplicarea de
criterii de
atribuire
(factori de
evaluare)
nelegale
Contractul a fost atribuit prin aplicarea de
criterii de atribuire (factori de evaluare)
nelegale (de exemplu: folosirea unui criteriu
de calificare și selecție ca factor de evaluare
a ofertelor, utilizarea unui factor de evaluare
în neconcordanță cu factorii de evaluare
stabiliți de autoritatea contractantă în
documentația de atribuire și anunțul de
participare, aplicarea incorectă și/sau
discriminatorie a factorilor de evaluare,
nerespectarea criteriului de atribuire stabilit
de autoritatea contractantă în anunțul de
participare și în documentația de atribuire).
25% din valoarea contractului
în cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 10% sau la 5%, în
funcție de gravitate.
1.7.
Stabilirea în
documentația de
atribuire sau
în anunțul de
participare a
unor criterii
de calificare
și selecție sau
a unor factori
de evaluare
nelegali
Cazurile în care anumiți potențiali ofertanți
au fost împiedicați să participe la o procedură
de atribuire din cauza unor criterii restricti-
ve stabilite în anunțul de participare sau în
documentația de atribuire (de exemplu,
obligația de a avea deja o reprezentanță în
țară sau în regiune ori stabilirea unor
standarde tehnice prea specifice care
favorizează un singur operator sau cerințe
privind deținerea de experiență în regiune)
25% din valoarea contractului în
cauză. (O reducere/corecție
financiară în proporție de 100%
din valoarea contractului poate fi
aplicată în cele mai grave cazuri,
unde există o intenție de a
exclude în mod deliberat anumiți
ofertanți.)
1.8.
Definirea
insuficientă
sau discrimina-
torie a
obiectului
contractului
Descrierea obiectului contractului din
documentația de atribuire sau din anunțul de
participare este discriminatorie ori insufici-
entă pentru a permite ofertanților să
identifice obiectul contractului sau autorită-
ților contractante să atribuie contractul.
25% din valoarea contractului în
cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 10% sau la 5%, în
funcție de gravitate.
1.9.
Negocierea în
timpul proce-
durii de
atribuire
Contractul a fost atribuit prin licitație
deschisă sau restrânsă, dar autoritatea
contractantă a negociat cu ofertanții pe
parcursul procedurii de atribuire; fac excepție
discuțiile/solicitările care au ca scop numai
clarificarea sau completarea conținutului
ofertelor ori precizarea obligațiilor
autorității contractante.
25% din valoarea contractului
în cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 10% sau la 5%, în
funcție de gravitate.
1.10
Reducerea
obiectului
contractului
fără reducerea
proporțională
a valorii
contractului*i)
Contractul a fost atribuit cu respectarea
legislației naționale și comunitare privind
achizițiilor publice, însă a fost urmat de
reducerea obiectului contractului, fără
reducerea proporțională a valorii contractului
(această reducere/corecție se aplică chiar și
în cazul în care suma scăzută este utilizată
pentru realizarea altor lucrări).
Suma corespunzătoare reducerii
obiectului contractului plus 25%
din valoarea finală a obiectului
contractului (rata reducerii/
corecției de 25% poate fi
diminuată în cazuri justificate)
1.11
Reducerea
obiectului
contractului cu
reducerea
proporțională
a valorii
contractului*i)
Contractul a fost atribuit cu respectarea
legislației naționale și comunitare privind
achizițiile publice, însă a fost urmat de
reducerea obiectului contractului, cu
reducerea proporțională a valorii contractului
(această reducere/corecție se aplică chiar și
în cazul în care suma scăzută este utilizată
pentru realizarea altor lucrări suplimentare/
adiționale fără respectarea dispozițiilor
legale).
25% din valoarea finală a obiec-
tului contractului(rata reducerii/
corecției de 25% poate fi
diminuată în cazuri justificate)
1.12
Aplicarea
necorespunză-
toare a unor
elemente
auxiliare
procedurii de
atribuire
Contractul a fost atribuit cu respectarea
legislației privind achizițiile publice, însă
nu au fost respectate unele obligații auxiliare
cum ar fi publicarea anunțului de atribuire a
contractului. Dacă acest tip de neregulă este
doar de natură formală, fără un potențial
impact financiar, nu se va aplica nicio
reducere/corecție financiară.
2%, 5% sau 10% din valoarea
contractului, în funcție de
gravitatea neregulii și caracterul
repetitiv al acesteia
2. Contracte a căror valoare este sub plafonul/pragul stabilit de legislația națională privind achizițiile publice pentru publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene*)
Nr.
crt.
Abaterea
constatată
Descrierea abaterii constatate
Corecție/Reducere
2.1.
Nerespectarea
cerințelor
privind
asigurarea unui
grad adecvat de
publicitate și
transparență*îi)
Contractul a fost atribuit fără lansarea
adecvată a unei proceduri competitive,
nerespectându-se principiul transparenței.
25% din valoarea contractului în
cauză
2.2.
Contracte de
achiziții (acte
adiționale)
pentru bunuri,
lucrări sau
servicii
suplimentare,
atribuite fără
competiție
adecvată, în
absența unei
urgențe impera-
tive rezultate
din evenimente
imprevizibile
sau în absența
unor circumstanțe
neprevăzute*i)
Contractul inițial a fost atribuit cu respec-
tarea regulilor de achiziție, dar a fost urmat
de unul sau mai multe contracte suplimentare
(acte adiționale) care au fost atribuite fără
asigurarea unei competiții adecvate, în
absența unei urgențe imperative rezultate din
evenimente imprevizibile sau în absența unor
circumstanțe neprevăzute care să le justifice.
25% din valoarea contractelor
atribuite fără lansarea unei
proceduri competitive
2.3.
Aplicarea unor
criterii de
calificare și
selecție sau a
unor factori de
evaluare
nelegali
Aplicarea unor criterii de calificare și
selecție sau a unor factori de evaluare care
împiedică anumiți ofertanți potențiali să
participe la procedura de atribuire din cauza
restricțiilor stabilite în documentația de
atribuire (de exemplu, obligația de a avea
deja o reprezentanță în țară sau în regiune
ori stabilirea unor standarde tehnice prea
specifice care favorizează un singur operator)
10% din valoarea contractului în
cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 5%, în funcție de
gravitate.
2.4.
Încălcarea
principiului
tratamentului
egal
Contractele au fost atribuite cu respectarea
cerințelor privind publicitatea, dar procedura
de atribuire a încălcat principiul tratamen-
tului egal al operatorilor (de exemplu, în
cazul în care autoritatea contractantă a făcut
o alegere arbitrară a anumitor ofertanți cu
care a negociat atribuirea contractului sau a
oferit un tratament preferențial unuia dintre
ofertanții invitați la negociere).
10% din valoarea contractului în
cauză.
Rata reducerii/corecției poate fi
diminuată la 5%, în funcție de
gravitate.
--------
*i) În vederea determinării valorii optime a corecției financiare care trebuie aplicată pentru nerespectarea reglementărilor naționale privind achizițiile publice, gradul de flexibilitate este redus și nu se poate aplica decât în cazul în care prin modificările contractelor, operate după atribuirea lor, (1) autoritatea contractantă nu a modificat în mod substanțial datele cuprinse în invitația la participare și în caietul de sarcini, prin modificările aduse prin contractele suplimentare (actele adiționale), (2) dacă modificările ar fi fost incluse în invitația de participare sau în caietul de sarcini, nu ar fi avut un impact substanțial asupra ofertelor primite. Elementele esențiale privind atribuirea contractului se referă în special la valoarea contractului, natura activităților, termenul de execuție, condițiile de plată și materialele utilizate. Este întotdeauna necesară o analiză caz cu caz.
*îi) Conceptul de "grad de publicitate adecvat" trebuie interpretat astfel:
a) Principiul egalității de tratament și cel al nediscriminării impun o obligație de transparență care constă în garantarea, în favoarea oricărui potențial ofertant, a unui grad de publicitate care să permită atribuirea contractului în condiții adecvate de competiție. Obligația de transparență presupune că un potențial ofertant care operează pe teritoriul unui alt stat membru poate avea acces la informații relevante privind o procedură de achiziții înainte ca aceasta să fie finalizată, astfel încât, dacă acel potențial ofertant dorește, să își poată exprima interesul prin participarea la procedura respectivă.
b) În unele cazuri, datorită unor circumstanțe speciale, cum ar fi o miză economică foarte redusă, participarea la o procedură de achiziții poate să nu prezinte interes pentru operatorii economici care operează în alte state membre. În aceste cazuri, efectele asupra libertăților fundamentale trebuie să fie considerate ca fiind prea aleatorii și prea indirecte ca să justifice aplicarea normelor juridice derivate din dreptul comunitar primar și din acest motiv nu se aplică corecții financiare.
Este de competența autorității contractante să determine dacă o procedură de achiziție prezintă sau nu un interes potențial pentru operatorii economici care operează în alt stat membru. Această decizie a autorității contractante trebuie să fie fundamentată pe o evaluare a circumstanțelor specifice fiecărui caz în parte, cum ar fi obiectul procedurii de achiziție, valoarea sa estimată, caracteristicile particulare ale sectorului de activitate în cauză (mărimea și structura pieței, practicile comerciale etc.), precum și zona geografică în care este organizată procedura de achiziție.
*) Prevederile pct. 2 se aplică și beneficiarilor privați de fonduri europene care au obligația respectării unor ghiduri/instrucțiuni privind achizițiile, în situația în care acestea sunt parte integrantă din contractul/acordul/ordinul/decizia de finanțare.
---------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.