Hotărârea nr. 3/2012
privind modificarea art. 7 din Regulamentul de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Modifică 1
- Hotărârea nr. 5/2002 17 aprilie 2002 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a instituției Avocatul Popor…
În temeiul prevederilor
art. 38 din Legea nr. 35/1997
privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului adoptă prezenta hotărâre.
Articol unic
Articolul 7 din Regulamentul
de organizare și funcționare a instituției Avocatul Poporului, aprobat prin
Hotărârea Biroului permanent al Senatului nr. 5/2002 , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 27 octombrie 2011, se modifică și va avea următorul cuprins:
"Art. 7. - Condițiile cumulative pentru numirea în funcția de adjunct al Avocatului Poporului sunt următoarele:
a) să fie absolvent, cu diplomă de licență, al unei facultăți de științe juridice, științe administrative, științe politice sau științe economice;
b) să aibă o vechime de cel puțin 8 ani în specialitatea studiilor absolvite prevăzute la lit. a) sau să fi exercitat timp de 8 ani funcția de deputat sau de senator;
c) să aibă capacitate deplină de exercițiu și o bună reputație morală;
d) să aibă o stare de sănătate corespunzătoare;
e) să nu aibă antecedente penale;
f) să nu aibă apartenență politică."
Această hotărâre a fost adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaților și Senatului în ședința comună din 22 octombrie 2012.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALERIU ȘTEFAN ZGONEA PREȘEDINTELE SENATULUI GEORGE-CRIN LAURENȚIU ANTONESCU București, 22 octombrie 2012. Nr. 3. _______
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.