Normele din 4 octombrie 2012
de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Pune în aplicare 1
- OUG nr. 62/2011 29 iunie 2011 privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuției financiare el…
Are ca temei 1
- OUG nr. 62/2011 29 iunie 2011 (prevederi anume) privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuției financiare el…
Capitolul I
Programarea bugetară a fondurilor aferente proiectelor sau măsurilor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe
Articolul 1
Sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor sau măsurilor se cuprind conform
art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
privind stabilirea cadrului financiar general pentru utilizarea contribuției financiare elvețiene nerambursabile acordate României prin intermediul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, precum și a contribuției naționale aferente acestei asistențe, aprobată prin
Legea nr. 2/2012 , denumită în continuare
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , repartizate pe ani, pe toată perioada de implementare a proiectelor sau a măsurilor.
În vederea cuprinderii în bugetul propriu a sumelor menționate la alin. (1), beneficiarii de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
au obligația să completeze fișa de fundamentare a proiectului ori a măsurii propus(e) la finanțare sau finanțat(e) în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, conform Formularului 1 din prezentele norme metodologice.
Fișa de fundamentare a proiectului sau a măsurii este completată de structura responsabilă cu propunerea la finanțare ori implementare a proiectului sau măsurii și va fi semnată de conducătorul acesteia.
Structura abilitată cu elaborarea proiectului de buget din cadrul ordonatorului de credite în calitate de beneficiar de proiecte sau măsuri, prevăzut la
art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , va cuprinde în buget sumele menționate la alin. (1) numai dacă fișa de fundamentare a proiectului ori a măsurii prevăzut(e) la alin. (2), cât și a proiectelor sau a măsurilor aflate în implementare este avizată de principiu, conform
art. 8 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , de către Unitatea Națională de Coordonare, rol îndeplinit de către Direcția generală pregătire ECOFIN și asistență comunitară din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Beneficiarii de proiecte sau măsuri au obligația ca, la semnarea acordului de implementare a proiectului ori acordului aferent măsurii, încheiat cu Unitatea Națională de Coordonare sau organismul intermediar, dacă este cazul, să depună o copie a formularului bugetar "Fișa proiectului", anexă la bugetul ordonatorului principal de credite.
În cazul proiectelor sau măsurilor propuse la finanțare în anul bugetar curent, pentru care acordurile de implementare a proiectelor ori acordurile aferente măsurilor nu au fost încheiate, precum și în cazul necesității angajării unor cheltuieli neeligibile aferente proiectelor sau măsurilor aflate în implementare, compartimentul de specialitate din cadrul ordonatorului de credite prevăzut la
art. 6 alin. (1) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
solicită structurii responsabile cu propunerea la finanțare a proiectului note justificative pentru angajarea cheltuielilor care se efectuează înainte de data semnării acordului de implementare a proiectului ori acordului aferent măsurii sau pentru angajarea cheltuielilor neeligibile.
Notele justificative prevăzute la alin. (6) vor cuprinde informații privind categoriile de cheltuieli și necesitatea angajării acestora pentru implementarea proiectului sau măsurii.
Cheltuielile angajate înainte de data semnării acordurilor de implementare a proiectelor sau acordurilor aferente măsurilor sunt neeligibile și nu vor fi solicitate la rambursare în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.
Articolul 2
Sumele necesare finanțării valorii totale a proiectelor sau măsurilor se cuprind în bugetele beneficiarilor de proiecte ori măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , repartizate pe ani, pe toată perioada de implementare a proiectelor sau măsurilor și se aprobă conform
privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ori cu ocazia rectificărilor bugetare.
În vederea cuprinderii în buget a sumelor menționate la alin. (1), beneficiarii de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
au obligația să completeze fișa de fundamentare a proiectului ori a măsurii propus(e) la finanțare sau finanțat(e) în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, conform Formularului 1 din prezentele norme metodologice, fără a mai solicita avizul de principiu al Direcției generale pregătire ECOFIN și asistență comunitară în calitate de unitate națională de coordonare.
Beneficiarii de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
au obligația ca, la semnarea acordului de implementare încheiat cu Unitatea Națională de Coordonare sau organismul intermediar, dacă este cazul, să depună o copie a formularului bugetar "Fișa proiectului", anexă la bugetul ordonatorului principal de credite, întocmit în baza fișei de fundamentare menționate la alin. (2), aferentă proiectului ori măsurii propus(e) sau aprobat(e) la finanțare în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, semnat și ștampilat de ordonatorul principal de credite.
În cazul proiectelor sau măsurilor propuse la finanțare în anul bugetar curent, pentru care acordurile de implementare a proiectelor ori acordurile aferente măsurilor nu au fost încheiate, precum și în cazul necesității angajării unor cheltuieli neeligibile aferente proiectelor sau măsurilor aflate în implementare, compartimentul de specialitate din cadrul ordonatorului de credite beneficiar prevăzut la
art. 6 alin. (1) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011
solicită structurii responsabile cu propunerea la finanțare a proiectului note justificative pentru angajarea cheltuielilor care se efectuează înainte de data semnării acordului de implementare a proiectului ori acordului aferent măsurii sau pentru angajarea cheltuielilor neeligibile.
Notele justificative prevăzute la alin. (4) vor cuprinde informații privind categoriile de cheltuieli și necesitatea angajării sumei respective pentru implementarea proiectului sau a măsurii.
Cheltuielile angajate înainte de data semnării acordurilor de implementare a proiectelor sau acordurilor aferente măsurilor sunt neeligibile și nu vor fi solicitate la rambursare în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația să asigure integral și cu prioritate atât sumele necesare implementării proiectelor sau măsurilor proprii propuse la finanțare ori finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, cât și cele necesare implementării proiectelor sau măsurilor ai căror beneficiari de proiecte ori măsuri sunt instituții publice locale finanțate integral sau parțial din bugetul local.
Ordonatorii principali de credite ai bugetelor locale au obligația de a deschide și repartiza creditele bugetare aferente implementării proiectelor sau măsurilor ai căror beneficiari de proiecte ori măsuri sunt instituțiile publice din subordine finanțate integral din bugetul local, în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data încasării sumelor rambursate de autoritatea de plată, ca urmare a cererii de plată transmise de către beneficiarii de proiecte sau măsuri (conform Formularului 5).
Articolul 3
Sumele cuprinse în bugetul Ministerului Finanțelor Publice, prevăzute la
art. 6 alin. (3) lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , precum și sumele cuprinse în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale", prevăzute la
art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , sunt gestionate de autoritatea de plată, rol îndeplinit de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Sumele cuprinse în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale", prevăzute la
art. 6 alin. (4) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , reprezintă minimum 5% din valoarea proiectelor sau măsurilor finanțate prin Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse.
Articolul 4
Valoarea subvenției acordate beneficiarilor de proiecte sau măsuri finanțați parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale poate cuprinde sumele aferente contravalorii fondurilor externe nerambursabile din cadrul proiectelor sau măsurilor finanțate prin Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, care vor fi rambursate de către autoritatea de plată, conform acordului de implementare a fiecărui proiect ori acordului fiecărei măsuri.
Beneficiarii de proiecte sau măsuri finanțați parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat ori bugetele fondurilor speciale restituie, în termen de 3 zile lucrătoare de la data încasării, sumele rambursate de către autoritatea de plată conform art. 7, în conturile de cheltuieli bugetare ale ordonatorilor principali de credite din care au fost acordate subvențiile prevăzute la alin. (1).
În cazul în care restituirea subvenției menționate la alin. (2) se efectuează în anul bugetar următor celui în care au fost primite subvențiile, se aplică prevederile
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008
pentru reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 275/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale
Ordinului ministrului economiei și finanțelor nr. 1.199/2008
privind normele metodologice de aplicare a prevederilor
art. 8 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 .
Articolul 5
Sumele reprezentând contravaloarea fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse se cuprind de către Unitatea Națională de Coordonare, la nivel de credite de angajament și credite bugetare, pe tipuri de finanțare, în anexa la bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , pentru proiectele și măsurile aferente tipurilor de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c) și d) din
Capitolul II Fluxuri financiare și evidență contabilă
Articolul 6
În cazul beneficiarilor de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , care au în implementare proiecte ori măsuri finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse:
a) sunt considerate cheltuieli definitive din bugetele acestora cheltuielile efectuate corespunzător contravalorii fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse și contribuției proprii;
b) sumele aferente rambursării cotei părți din cheltuielile eligibile efectuate, corespunzătoare finanțării fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, se virează de către autoritatea de plată, cu respectarea termenului stabilit în acordul de implementare a proiectului sau în acordul aferent măsurii în conturile de venituri ale bugetelor din care au fost finanțate proiectele ori măsurile respective, deschise pe:
b1) codurile de identificare fiscală ale beneficiarilor de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , la unitățile Trezoreriei Statului prin care aceștia își desfășoară activitatea;
b2) codurile de identificare fiscală ale unităților administrativ-teritoriale în cazul beneficiarilor de proiecte sau măsuri care au calitatea de ordonatori principali de credite ai bugetului local, precum și în cazul în care beneficiarii de proiecte ori măsuri sunt entități finanțate integral din bugetul local, prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , la unitățile Trezoreriei Statului prin care își desfășoară activitatea.
Autoritatea de plată notifică în scris beneficiarii de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , cu privire la sumele virate în conturile de venituri, utilizând Formularul 2.
Articolul 7
În cazul beneficiarilor de proiecte sau măsuri, alții decât cei prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , care au în implementare proiecte ori măsuri finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, autoritatea de plată virează, din conturile de disponibil prevăzute la art. 22, sumele aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate, corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, conform acordului de implementare a proiectului sau acordului aferent măsurii, în conturile de disponibilități ale beneficiarilor de proiecte ori măsuri prin care se gestionează bugetele de venituri și cheltuieli ale acestora.
Articolul 8
Transferul fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, prevăzute la art. 6 și 7, din conturile autorității de plată în conturile beneficiarilor de proiecte sau măsuri, se realizează în condițiile și pe baza documentelor prevăzute prin acordul de implementare a proiectului ori prin acordul privind măsura, după certificarea cheltuielilor eligibile de către autoritatea de plată, potrivit prevederilor legale aplicabile Programului, și primirea de la SECO a fondurilor externe nerambursabile.
Articolul 9
Prin acordurile de implementare a proiectelor sau prin acordurile privind măsurile se stabilesc termenele și condițiile privind implementarea proiectelor ori măsurilor și derularea operațiunilor financiare, inclusiv:
a) clauzele minimale pentru fiecare tip de contract necesar a fi incluse în contractele care vor fi încheiate între beneficiari și contractanți în vederea achiziționării bunurilor, serviciilor, lucrărilor prevăzute pentru implementarea proiectelor;
b) termenul maxim de efectuare a plăților către beneficiarii de proiecte sau măsuri aferente rambursării cheltuielilor eligibile;
c) documentele justificative necesare rambursării cotei părți din cheltuielile eligibile efectuate, corespunzătoare finanțării fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse;
d) obligația ca fiecare raport intermediar sau final de proiect, transmis de beneficiarii de proiecte ori măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , să aibă anexată o situație care să reflecte separat, pentru fiecare an calendaristic, cheltuielile efectuate de aceștia, conform Formularului 3;
e) prevederea conform căreia beneficiarii de proiecte sau măsuri, care efectuează plăți în valută în cadrul proiectului, solicită la rambursare contravaloarea în lei a acestora la cursul Băncii Naționale a Românei, valabil la data efectuării plății în valută;
f) sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării termenelor și condițiilor stabilite prin acordurile de implementare a proiectelor sau prin acordurile privind măsurile;
g) modalitățile și termenele de recuperare a sumelor plătite necuvenit, conform legislației aplicabile și procedurilor specifice;
h) cursul Băncii Naționale a României valabil la data inițierii acordurilor de implementare a proiectelor sau ale acordurilor privind măsurile, precum și data inițierii acordurilor de implementare a proiectelor ori acordurilor privind măsurile.
Articolul 10
Beneficiarii de proiecte sau măsuri finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse au obligația să țină pentru fiecare proiect ori măsură o evidență contabilă distinctă, folosind în contabilitatea proprie conturi analitice distincte.
Beneficiarii de proiecte sau măsuri, instituții publice finanțate integral din bugetul de stat și instituțiile publice de subordonare locală finanțate integral din bugetul local, înregistrează în evidența extracontabilă rambursările de cheltuieli aferente fondurilor externe nerambursabile primite în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse pe baza notificărilor primite de la autoritatea de plată.
Capitolul III
Angajarea, lichidarea și ordonanțarea cheltuielilor efectuate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse
Articolul 11
În cadrul fazei de angajare a cheltuielilor se efectuează următoarele operațiuni:
a) Unitatea Națională de Coordonare inițiază formularul "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament", anexa nr. 1a) la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 , cu modificările și completările ulterioare, și completează cu suma propusă a fi angajată în limita disponibilului de credite de angajament care mai pot fi angajate din creditele de angajament reflectate în anexa la bugetul Ministerului Finanțelor Publice, conform art. 5 din prezentele norme metodologice. Unitatea Națională de Coordonare completează la rubricile Compartiment de specialitate și Compartiment de contabilitate din cadrul formularului "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament", care este supus vizei de control financiar preventiv propriu din cadrul Unității Naționale de Coordonare și, ulterior, aprobat de către ordonatorul principal de credite;
b) în vederea completării de către Unitatea Națională de Coordonare a rubricilor aferente Compartimentului de contabilitate din cadrul formularului "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament", Unitatea Națională de Coordonare solicită autorității de plată periodic, cel puțin cu ocazia inițierii acordurilor de implementare a proiectelor sau acordurilor privind măsurile, înregistrările în contabilitatea autorității de plată referitoare la sumele angajate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, în vederea reconcilierii cu evidențele proprii;
c) ordonatorul principal de credite semnează acordurile de implementare a proiectelor sau acordurile privind măsurile cu beneficiarii de proiecte ori măsuri, acestea fiind supuse anterior vizei de control financiar preventiv propriu din cadrul Unității Naționale de Coordonare, împreună cu formularele, inițiate de Unitatea Națională de Coordonare, "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament" și "Angajament bugetar individual", anexele nr. 1a) și 2 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 , cu modificările și completările ulterioare, prezentate împreună cu Lista de verificare aferentă;
d) acordurile de implementare a proiectelor sau acordurile privind măsurile se încheie în franci elvețieni (CHF) și echivalentul în lei la cursul Băncii Naționale a României valabil la data inițierii acestora, dată care este indicată și la rubrica "Compartimentul de specialitate" din cadrul formularelor "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament" și "Angajament bugetar individual", prevăzute la lit. c);
e) angajamentele bugetare individuale și angajamentele legale se înregistrează în contabilitate în franci elvețieni și respectiv în lei, la cursul Băncii Naționale a României valabil la data inițierii acestora;
f) angajamentele bugetare individuale (contul 8066), angajamentele legale (contul 8067), creditele bugetare aprobate (contul 8060), creditele de angajament aprobate (contul 8071) și creditele de angajament angajate (contul 8072) se înregistrează în contabilitatea Ministerului Finanțelor Publice, prin autoritatea de plată, în baza formularelor "Propunere de angajare a unei cheltuieli în limita creditelor de angajament" și "Angajament bugetar individual" și acordurile de implementare a proiectelor sau acordurile privind măsurile menționate la lit. c) și a listei de inventariere menționate la lit. g) transmise de Unitatea Națională de Coordonare;
g) pentru toate angajamentele legale semnate înainte de intrarea în vigoare a prezentelor norme metodologice, Unitatea Națională de Coordonare întocmește, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentelor norme, o listă de inventariere a acestora, în vederea determinării soldului disponibil pentru a fi angajat conform prevederilor prezentului articol;
h) în cazul în care Unitatea Națională de Coordonare a delegat organismului intermediar angajarea cheltuielilor, conform
art. 11 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , prin acordul de delegare de atribuții se stabilesc limitele competențelor acestuia. Organismul intermediar trebuie să comunice Unității Naționale de Coordonare și autorității de plată angajamentele legale încheiate, în vederea înregistrării în contabilitatea Ministerului Finanțelor Publice, prin autoritatea de plată.
Articolul 12
În cazul în care Unitatea Națională de Coordonare a delegat o parte din operațiunile specifice fazei de lichidare a cheltuielilor, organismul intermediar efectuează următoarele operațiuni:
a) verifică și aprobă rapoartele intermediare, respectiv finale ale proiectului sau măsurii, verifică existența documentelor justificative anexate, primite de la beneficiarii de proiecte ori măsuri, conform prevederilor din acordurile de implementare a proiectelor sau din acordurile privind măsurile, a rapoartelor de audit, dacă este cazul;
b) verifică existența mențiunii "Bun de plată pentru suma de..." sau "Se refuză la plată suma de...", respectiv a mențiunii "Certificat în privința realității, regularității și legalității" acordate de beneficiarii de proiecte ori măsuri pe facturile sau documentele cu valoare echivalentă, existența documentelor justificative, inclusiv a documentelor din care rezultă efectuarea plăților de către beneficiarii de proiecte ori măsuri, precum și eligibilitatea costurilor cuprinse în cererile de plată;
c) se asigură că beneficiarii nu au solicitat rambursarea cheltuielilor din alte surse de finanțare;
d) se asigură că beneficiarii nu au recuperat și nu pot recupera TVA din altă parte, potrivit prevederilor legale în vigoare;
e) se asigură că beneficiarii au îndeplinit prevederile acordurilor de implementare a proiectelor sau ale acordurilor privind măsurile, cu privire la procentul de cofinanțare;
f) în urma verificărilor efectuate, aprobă cererile de plată, întocmite în lei, primite de la beneficiarii de proiecte sau măsuri (în formatul prezentat în Formularul 5), prin emiterea Notei de aprobare la plată (Formularul 6);
g) transmite autorității de plată cererile de plată, împreună cu rapoartele intermediare, respectiv finale aprobate, nota de aprobare la plată, rapoartele de audit, dacă este cazul, copii certificate "Conform cu originalul" ale facturilor și documentelor justificative aferente, inclusiv ale documentelor din care rezultă efectuarea plăților de către beneficiarii de proiecte sau măsuri.
În cazul fazei de lichidare, autoritatea de plată este responsabilă cu înregistrarea în contabilitate a cererilor de plată.
Articolul 13
În cazul în care nicio parte din operațiunile specifice fazei de lichidare a cheltuielilor nu a fost delegată organismului intermediar și Unitatea Națională de Coordonare a decis menținerea acestora la nivelul său, Unitatea Națională de Coordonare are responsabilitatea realizării operațiunilor prevăzute la art. 12 alin. (1).
Articolul 14
Autoritatea de plată realizează următoarele operațiuni asupra documentelor transmise, conform art. 12 alin. (1) lit. g), de către organismul intermediar sau Unitatea Națională de Coordonare:
a) verifică conformitatea și legalitatea cererii de plată cu acordul de implementare a proiectului sau acordul privind măsura;
b) verifică existența rapoartelor intermediare, respectiv finale aprobate de organismul intermediar sau Unitatea Națională de Coordonare, a notei de aprobare la plată întocmite de organismul intermediar ori Unitatea Națională de Coordonare, a rapoartelor de audit, dacă este cazul, a copiilor certificate "Conform cu originalul" ale facturilor cu mențiunea "Bun de plată pentru suma de ...." sau "Se refuză la plată suma de ...", respectiv cu mențiunea "Certificat în privința realității, regularității și legalității" acordat de beneficiarii de proiecte ori măsuri, și a documentelor justificative aferente, inclusiv a documentelor din care rezultă efectuarea plăților de către beneficiarii de proiecte sau măsuri;
c) confirmă dacă partea de cofinanțare a fost furnizată conform acordului de implementare a proiectului sau conform acordului privind măsura.
Autoritatea de plată certifică sumele solicitate prin cererile de plată în urma verificărilor enumerate la alin. (1) cu mențiunea "Se certifică suma de ...".
Pe baza sumelor certificate, autoritatea de plată întocmește cererea de rambursare pentru fiecare proiect sau măsură în franci elvețieni, utilizând cursul de schimb al Băncii Naționale a României de la data întocmirii acesteia, și o transmite SECO. Pe cererea de rambursare se va menționa și suma în lei.
Articolul 15
După încasarea fondurilor de la SECO, autoritatea de plată procedează la ordonanțarea și plata sumelor aprobate și transferate de SECO în conturile deschise în lei, conform
art. 4 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , de beneficiarii de proiecte sau măsuri, în termenele stabilite.
Ordonanțarea cheltuielilor se face la nivelul autorității de plată, folosind formularul "Ordonanțare de plată", conform anexei nr. 3 la Normele metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale, aprobate prin
Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.792/2002 , cu modificările și completările ulterioare. La înscrierea informațiilor în coloana 1 "Disponibil înaintea efectuării plății" din formularul "Ordonanțare de plată" se va ține cont de angajamentele bugetare evidențiate în contul 8066 "Angajamente bugetare", precum și de plățile efectuate din contul 770 "Finanțarea de la buget" sau din alte conturi de disponibilități, după caz, dar și de cheltuielile care au fost angajate, lichidate și ordonanțate anterior și care nu au apărut decontate în extrasul de cont la momentul întocmirii formularului "Ordonanțare de plată". Articolul 16În vederea efectuării reconcilierii contabile bianuale între conturile contabile ale autorității de plată și cele ale beneficiarilor de proiecte sau măsuri pentru operațiunile gestionate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, beneficiarii de proiecte ori măsuri au obligația transmiterii Formularului 4, din care să rezulte sumele primite de la autoritatea de plată și cele restituite acesteia.
Capitolul IV
Finanțarea cheltuielilor neeligibile, a cheltuielilor cu TVA și a cheltuielilor conexe Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse
Articolul 17
Asigurarea sumelor necesare plății cheltuielilor neeligibile, inclusiv a cheltuielilor menționate la art. 1 alin. (8) și la art. 2 alin. (6), este responsabilitatea beneficiarilor de proiecte sau măsuri finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse și aceste sume nu pot fi solicitate la rambursare.
Articolul 18
Sumele reprezentând taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile sunt considerate cheltuieli eligibile numai dacă sunt suportate efectiv și definitiv de către beneficiar și dacă nu pot fi recuperate în conformitate cu prevederile legale.
Articolul 19
Alte comisioane, impozite și taxe aferente cheltuielilor eligibile sau legate de cheltuielile eligibile, în special impozitele directe și contribuțiile de securitate socială aferente salariilor și remunerațiilor eligibile, vor reprezenta cheltuieli eligibile doar dacă sunt suportate efectiv și definitiv de către beneficiar.
Articolul 20
Cheltuielile cuprinse la art. 18, respectiv la art. 19 aferente cheltuielilor eligibile a fi rambursate de către SECO vor fi finanțate din fonduri externe nerambursabile.
Capitolul V Recuperarea fondurilor utilizate necorespunzător
Articolul 21
Fondurile nerambursabile utilizate necorespunzător în implementarea proiectelor sau măsurilor finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse urmează să fie recuperate în conformitate cu prevederile
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 66/2011
privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 142/2012 , cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea prevederilor specifice prezentului capitol.
În cazul în care, în urma verificării documentelor justificative aferente cheltuielilor eligibile, autoritatea de plată constată efectuarea unor plăți susceptibile a fi neeligibile, aceasta informează Unitatea Națională de Coordonare sau organismul intermediar cu privire la neincluderea sumelor în cererea de rambursare ce urmează a fi trimisă către SECO și solicită acestora să reexamineze cheltuielile respective. Această notificare cuprinde următoarele informații:
a) aria de concentrare, măsura-suport, proiectul în cadrul cărora au fost efectuate respectivele cheltuieli susceptibile a fi neeligibile;
b) numele beneficiarului de proiect sau măsură care a efectuat plata cheltuielilor susceptibile a fi neeligibile;
c) numele operatorului economic către care s-a efectuat plata;
d) numărul și data documentelor justificative care atestă efectuarea tranzacției (factură, ordin de plată, extras de cont etc.);
e) suma susceptibilă a fi plătită pentru cheltuieli neeligibile;
f) categoria de cheltuieli susceptibile a fi neeligibile.
Dacă în urma reexaminării se confirmă neeligibilitatea cheltuielilor, autoritatea de plată nu va include respectivele sume în cadrul cererii de rambursare.
Dacă în urma reexaminării nu se confirmă neeligibilitatea cheltuielilor există următoarele situații:a)autoritatea de plată este de acord cu rezultatul reexaminării, caz în care transmite SECO cererea de rambursare în vederea asigurării fondurilor; b)autoritatea de plată nu este de acord cu rezultatul reexaminării, caz în care invită la reconciliere reprezentanții Unității Naționale de Coordonare, organismului intermediar și ai beneficiarilor de proiecte sau măsuri.
Unitatea Națională de Coordonare și, respectiv autoritatea de plată, în calitate de beneficiari din cadrul Ministerului Finanțelor Publice ai măsurilor finanțate din fondul pentru asistență tehnică, întreprind măsuri pentru cuprinderea în bugetul Ministerului Finanțelor Publice a sumelor prevăzute la
art. 6 alin. (3) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 .
Autoritatea de plată întreprinde măsuri pentru cuprinderea în bugetul Ministerului Finanțelor Publice a sumelor prevăzute la
art. 6 alin. (3) lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 .
Autoritatea de plată întreprinde măsuri pentru cuprinderea în bugetul Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale" a sumelor prevăzute la
art. 6 alin. (4) lit. a) și b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 .
Autoritatea de plată este responsabilă pentru constatarea și recuperarea sumelor plătite în mod necuvenit din asistența financiară nerambursabilă prevăzută la art. 3 alin. (2) lit. a), c) și d) din
Capitolul VI
Conturile aferente implementării proiectelor sau măsurilor în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse
Articolul 22
În vederea derulării operațiunilor financiare determinate de gestionarea fondurilor externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, reglementate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , se deschid conturi distincte la Trezoreria Statului, respectiv la Banca Națională a României.
Pe numele Ministerului Finanțelor Publice, ca ordonator principal de credite, se deschid la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București conturi pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea fondurilor externe nerambursabile. Aceste conturi, gestionate de Oficiul de Plăți și Contractare PHARE, în calitate de autoritate de plată, sunt următoarele:a)contul 54.06.01.45 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse" pentru:
a1) încasarea sumelor transferate de autoritatea de plată din contul Băncii Naționale a României, gestionat de autoritatea de plată, reprezentând contravaloarea în lei a sumelor primite în valută de la SECO;
a2) încasarea sumelor în lei de la bugetul de stat reprezentând sume necesare pentru finanțarea cheltuielilor menționate la
art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 ;
a3) încasarea sumelor în lei din contul 54.06.05.45 reprezentând creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli recuperate în vederea restituirii acestora SECO;
a4) plata sumelor în lei transferate de titularul contului în conturile corespunzătoare de venituri bugetare sau de disponibilități ale beneficiarilor de proiecte ori măsuri;
a5) plata sumelor reprezentând creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate, ce urmează a fi restituite SECO;
a6) restituirea eventualelor sume rămase neutilizate la sfârșitul Programului către SECO;
b) contul 54.06.04.45 "Disponibil de la bugetul de stat sau din alte surse reprezentând finanțarea altor cheltuieli decât cele eligibile - Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse" pentru:
b1) încasarea sumelor de la bugetul de stat pentru derularea operațiunilor financiare determinate de utilizarea sumelor cuprinse în bugetul Ministerului Finanțelor Publice pentru finanțarea cheltuielilor menționate la
art. 6 alin. (3) lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 ;
b2) încasarea sumelor în lei virate din contul 54.06.05.45 reprezentând creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate, aferente cheltuielilor efectuate de la bugetul de stat;
b3) plata sumelor reprezentând finanțarea cheltuielilor menționate la
art. (6) alin. (3) lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 ;
b4) plata sumelor în lei la bugetul de stat reprezentând restituirea sumelor neutilizate la sfârșitul Programului;
c) contul 54.06.05.45 "Disponibil din creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli recuperate aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse" pentru:
c1) încasarea sumelor în lei virate de beneficiarii de proiecte sau măsuri reprezentând creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli apărute în gestionarea proiectelor sau măsurilor finanțate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse;
c2) plata sumelor în lei transferate în contul 54.06.01.45 reprezentând creanțe bugetare ca urmare a unor nereguli, recuperate, în vederea restituirii acestora SECO;
c3) plata sumelor în lei transferate în contul 54.06.04.45 în vederea reîntregirii contului din care au fost plătite creanțele bugetare.
Pe numele Ministerului Finanțelor Publice - "Acțiuni generale", ca ordonator principal de credite, se deschide la Trezoreria Operativă Centrală contul de cheltuieli 23... "Cheltuieli ale bugetului de stat.....", în conformitate cu
art. 6 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , din care se dispun plăți în contul de disponibil al Oficiului de Plăți și Contractare PHARE menționat la art. 22 alin. (2) lit. a).
Pe numele Ministerului Finanțelor Publice ca ordonator principal de credite se deschide la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București contul 23... "Cheltuieli ale bugetului de stat..." în conformitate cu
art. 6 alin. 3 lit. b) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , din care se dispun plăți în contul de disponibil menționat la art. 22 alin. (2) lit. b).
Ministerul Finanțelor Publice, prin autoritatea de plată, deschide la Banca Națională a României un cont distinct, în CHF, pentru gestionarea fondurilor externe nerambursabile primite de la SECO, aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, pentru:
a) încasarea sumelor transferate de SECO, reprezentând contravaloarea cererilor de rambursare aprobate de SECO;
b) încasarea echivalentului în CHF al sumelor în lei transferate de autoritatea de plată din contul 54.06.01.45 "Disponibil din fonduri externe nerambursabile aferente altor instrumente - Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse", deschis la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București, în vederea restituirii sumelor neutilizate sau neeligibile ori recuperate către SECO;
c) restituirea sumelor neutilizate sau neeligibile ori recuperate către SECO.
Articolul 23
În cazul beneficiarilor de proiecte sau măsuri prevăzuți la
art. 6 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , conturile de venituri în care se virează sumele aferente rambursării cheltuielilor eligibile corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse sunt:
a) conturile de venit ale bugetului de stat în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse;
a1) 20.45.01.19.01 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
a2) 20.45.01.19.02 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
b) conturile de venit ale bugetului asigurărilor sociale de stat în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse:
b1) 22.45.03.19.01 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
b2) 22.45.03.19.02 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
c) conturile de venit ale bugetului asigurărilor pentru șomaj în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse:
c1) 28.45.04.19.01 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
c2) 28.45.04.19.02 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori";
d) conturile de venit ale bugetului fondului național de asigurări sociale de sănătate în care se rambursează sumele aferente cheltuielilor corespunzătoare finanțării din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse:
d1) 26.45.05.19.01 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
d2) 26.45.05.19.02 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori".
În cazul instituțiilor publice prevăzute la
art. 6 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , conturile de venituri în care se virează sumele aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul proiectului sunt:
a1) 21.45.02.19.01 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - Sume primite în contul plăților efectuate în anul curent";
a2) 21.45.02.19.02 "Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse - Sume primite în contul plăților efectuate în anii anteriori".
Pentru conturile de venituri bugetare de la alin. (1) Trezoreria Statului eliberează extrase de cont beneficiarilor de proiecte sau măsuri, după caz, pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise aceste conturi.
Pentru conturile de venituri bugetare prevăzute la alin. (2), Trezoreria Statului eliberează extrase de cont unităților administrativ-teritoriale pe ale căror coduri de identificare fiscală sunt deschise conturile respective, atât pentru sumele cuvenite unităților administrativ-teritoriale în calitate de beneficiari de proiecte sau măsuri, cât și pentru sumele cuvenite entităților finanțate integral din bugetele acestora.
Beneficiarii de proiecte sau măsuri, alții decât cei prevăzuți la
art. 6. alin. (1) lit. a) și c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , încasează sumele aferente rambursărilor de cheltuieli eligibile prin conturile de disponibilități prin care își gestionează bugetele de venituri și cheltuieli.
Prin excepție de la prevederile alin. (5), instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii care își gestionează sumele prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli prin mai multe conturi de disponibilități (instituții de învățământ superior, spitale publice, instituții sanitare publice etc.) sau operatorii economici ori organismele neguvernamentale nonprofit care au calitatea de beneficiari încasează sumele aferente rambursării cheltuielilor eligibile efectuate în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse în următoarele conturi de disponibilități, după caz:
a) 50.47.20 "Disponibil aferent proiectelor sau măsurilor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse";
b) 50.98.13 "Disponibil al operatorilor economici aferent proiectelor sau măsurilor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse";
c) 50.98.14 "Disponibil al organismelor neguvernamentale nonprofit aferent proiectelor sau măsurilor finanțate din fonduri externe nerambursabile aferente Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse".
Capitolul VII Dispoziții finale
Articolul 24
Dispozițiile prezentelor norme metodologice se aplică pentru tipurile de asistență financiară nerambursabilă prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a), c) și d) din
Articolul 25
Formularele 1-6 fac parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Formularul 1
Ordonator de credite beneficiar: ....... Departament (care propune/implementează proiectul): ..... Bugetul (propriu) din care este finanțat OC: ............ (bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, buget local etc.) I - Credite de angajament (CA) II - Credite bugetare (CB) Fișă de fundamentare Proiect propus la finanțare/finanțat din fonduri externe nerambursabile (FEN) postaderare Denumirea proiectului ............. și/sau Nr./data contractului/deciziei/ordinului de finanțare .............. (proiect individual/în parteneriat) Program/Instrument/Facilitate ............... Tipul fondului extern nerambursabil (FEN) postaderare ....................... mii lei Perioada de implementare CA/CB Bugetul proiectului (realizat/estimat) Total Cheltuieli eligibile* Alte cheltuieli decât cele eligibile aferente proiectului/activităților proprii FEN postaderare Buget propriu Total din care: TVA activități proprii cofinanțare proiect buget propriu 0 1=2+3+4+5 2 3 4 5 6 ... (anul 1) (realizat/estimat) I II ... (anul 2) (realizat/estimat) I II ... (anul 3) I II ... (anul n) I II TOTAL I II din care: Cheltuieli curente..... I X X X X X II X X X X X Cheltuieli de capital...... I X X X X X II X X X X X Descrierea activităților eligibile: Descrierea cheltuielilor, altele decât cele eligibile: ┌─────────────────────────────────┐ Departament/Direcție (beneficiar) │ Avizat**) │ └─────────────────────────────────┘ Autoritate de management/gestiune/coordonare Director general/Director, Director general/Director, Date de contact beneficiar proiect: Nume: ............................ Tel.: ............................ Fax/e-mail: ............... Data avizării: ----- art. 6 alin (1) lit. a)-b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2011 , aprobată prin Legea nr. 2/2012 .
*) Pentru proiectele implementate în parteneriat vor fi luate în considerare numai activitățile proprii desfășurate în cadrul proiectului și, dacă este cazul, contribuția la cofinanțarea națională angajată conform acordului de parteneriat, anexă la contractul de finanțare.
Notă
**) Numai pentru ordonatorii de credite prevăzuți la
art. 5 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 64/2009 , aprobată cu modificări prin Legea nr. 362/2009, cu modificările și completările ulterioare, și la
Formularul 2
Notificare cu privire la sumele virate în conturile de venituri corespunzătoare rambursării cheltuielilor aferente fondurilor externe nerambursabile în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse Nr. ... din data de ........... De la: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE Către: ....................................................... (beneficiarul proiectului/măsurii) Referitor: Proiectul/Măsura .......................................................... (numărul acordului de implementare/acordului privind măsura) Rambursare cotă-parte cheltuieli eligibile aferente fondurilor externe nerambursabile în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse, ca urmare a Raportului intermediar/final de proiect/aferent măsurii nr. ............... din data de .................... Vă informăm că în data de ........... a fost virată suma de .....................lei, reprezentând rambursarea cotei-părți din cheltuielile eligibile, aferentă fondurilor externe nerambursabile în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse. Suma menționată anterior corespunde categoriilor de cheltuieli eligibile cuprinse în raportul intermediar/final de proiect/aferent măsurii mai sus menționat și a fost virată în conturile de venituri după cum urmează: (lei) ┌──────┬───────────────┬──────────────────┬────────────┬─────────────┐ │ │Suma solicitată│Suma virată în │Nr. contului│Nr. ordinului│ │ │la rambursare │contul de venituri│de venit *) │de plată │ ├──────┼───────────────┼──────────────────┼────────────┼─────────────┤ │Anul 1│ │ │ │ │ ├──────┼───────────────┼──────────────────┼────────────┼─────────────┤ │Anul 2│ │ │ │ │ ├──────┼───────────────┼──────────────────┼────────────┼─────────────┤ │TOTAL:│ │ │ │ │ └──────┴───────────────┴──────────────────┴────────────┴─────────────┘ ----- Director Oficiul de Plăți și Contractare PHARE,
*) Conturile de venituri corespund anilor în care au fost efectuate cheltuielile solicitate la rambursare.
..............................
Formularul 3
Anexă la Raportul intermediar/final de
proiect/aferent măsurii nr. ............ din data de .........
De la: ............/(beneficiarul proiectului/măsurii)...................
Către: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE
Referitor: Proiectul/Măsura ......./(numărul acordului de implementare/acordului aferent măsurii)......
Luna 1*
Luna 2*
.....
.....
.....
Luna n*
Total
Anul 1
Cheltuieli efectuate (lei)
Anul 2
Cheltuieli efectuate (lei)
Total sumă solicitată la rambursare (lei)
------
(reprezentant legal)
......./(numele, data, semnătura și ștampila)......
Verificat și aprobat: Unitatea Națională de
Coordonare/organismul intermediar
(reprezentant legal)
......./(numele, data, semnătura și ștampila)......
*) Suma coincide cu cea aferentă lunii respective, conform raportului intermediar/final de proiect.
Întocmit: Beneficiarul proiectului/măsurii
Formularul 4
Notificare cu privire la reconcilierea contabilă bianuală
De la: ......../(beneficiarul proiectului/măsurii).........
Către: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE
Referitor: Proiectul/Măsura ....../(numărul acordului de implementare/acordului aferent măsurii).....
Vă informăm că la data de ............... situația încasărilor/plăților a fost următoarea:
- sume încasate de la Oficiul de Plăți și Contractare PHARE: ..................., conform:
- OP nr./data ............., suma ................., reprezentând ...................;
- OP nr./data ............., suma ................., reprezentând ...................;
- ...........................
- sume plătite (restituite) către Oficiul de Plăți și Contractare PHARE: ................., conform:
- OP nr./data ............., suma ................, reprezentând ...................;
- OP nr./data ............., suma ................, reprezentând ...................;
- ................................................
Beneficiarul proiectului/măsurii
(reprezentant legal)
......../(numele, data, semnătura și ștampila)...........
Formularul 5
Cerere de plată
Nr. ................ data ......................
De la: ........./(numele, CUI și adresa beneficiarului proiectului/măsurii)..........
Către: Oficiul de Plăți și Contractare PHARE
Referitor: Proiectul/Măsura ........./(numărul acordului de implementare/acordului aferent măsurii).........
Perioada acoperită de cererea de plată
Stimată doamnă/Stimate domn,
Solicităm prin prezenta rambursarea cheltuielilor eligibile în sumă de ......*)(lei).
-------
Raportul intermediar/final
Raportul de audit
Documentele justificative
Alte documente, conform acordului de implementare privind proiectul/acordului aferent măsurii (de precizat documentele respective) ...............
Suma declarată eligibilă în raportul de audit este următoarea: .............
Plata va fi efectuată în contul ..............**)
------
(reprezentant legal)
......./(numele, data, semnătura și ștampila)......
Verificat și aprobat: Unitatea Națională de
Coordonare/organismul intermediar
(reprezentant legal)
......./(numele, data, semnătura și ștampila)......
Antetul organismului intermediar/Unității Naționale de Coordonare
*) Suma coincide cu cea raportată în raportul intermediar/final de proiect.
Atașăm prezentei cereri de plată următoarele documente justificative:
**) Se vor completa codul IBAN și banca/trezoreria.
Întocmit: Beneficiarul proiectului/măsurii
Formularul 6
Nota de aprobare la plată a sumei solicitate de beneficiar Aprobat: Organismul intermediar/Unitatea Națională de Coordonare ........./(numele, prenumele, funcția, semnătura și ștampila reprezentantului legal).......... Data aprobării Programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul Uniunii Europene extinse: Proiectul ......./(numărul acordului de implementare/acordului aferent măsurii)...... Titlul proiectului: Valoarea acordului de implementare (CHF, respectiv lei): ......., din care: ...... (grant) și ...... (cofinanțare) Beneficiar: Codul fiscal al beneficiarului: ┌─────────────────────────────────────────────────────────┬──────────────────┐ │Cerere de plată intermediară │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Cerere de plată finală │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Nr. și data cererii de plată │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Cheltuieli solicitate de beneficiar (RON) │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼──────────────────┤ │Cheltuieli eligibile aprobate de organismul intermediar/ │ │ │Unitatea Națională de Coordonare aferente cererii de │ │ │plată (RON) │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────┴──────────────────┘ Total Grant Cofinanțare Total cheltuieli eligibile, din care: RON % RON % RON % Valoarea cheltuielilor eligibile înainte de cererea de plată curentă Valoarea cheltuielilor eligibile aprobate de organismul intermediar/Unitatea Națională de Coordonare pentru cererea de plată curentă Numele trezorerie/băncii beneficiarului*): ------ Cod IBAN: Ca urmare a verificării cererii de plată beneficiarului mai sus menționat, a raportului intermediar /final atașat și a celorlalte documente conexe, se constată că au fost îndeplinite condițiile de implementare a proiectului/măsurii, în conformitate cu prevederile condițiilor de finanțare. În urma verificării, se aprobă plata sumei de .......... RON. Întocmit: Verificat: Aprobat:
*) În conformitate cu prevederile legale.
Adresa trezoreriei/băncii beneficiarului:
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.