Încheierea din 24 mai 2012
privind soluționarea cererii de apel împotriva Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Dosar nr. 2.352/2/2012
Curtea constituită din:
Președinte - Georgeta Stegaru
Judecător - Andreea Vasile
Grefier - Elena Dana Ciobanu
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta Asociația Hârtiei din României împotriva
Hotărârii arbitrale nr. 2 din 22 februarie 2012 , pronunțată de Corpul de Arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturile de Autor în contradictoriu cu intimații COPYRO, PERGAM și VISARTA.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta prin reprezentant legal Maria Valeanu și avocat Zorcă Valentin, potrivit împuternicirii avocațiale nr. 338.754/2012 depuse la dosar, și intimata PERGAM prin Marinescu Ana-Maria, care depune la dosar delegație de reprezentare juridică, lipsă fiind intimații COPYRO și VISARTA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile, reprezentate, arată că nu au alte cereri care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelanta, prin avocat, solicită admiterea apelului. Susține că există neconcordanțe între
și dispozițiile comunitare, respectiv tratatele europene, care prin dispozițiile cuprinse în ele indică faptul că recomandările sunt prioritare. Tratatul Comunității Europene și cel de funcționare a Uniunii Europene au fost ratificate ulterior apariției
.
Există o decizie a Curții Europene de Justiție ce face referire la faptul că orice judecător național are obligația de a asigură realizarea efectului deplin al acestor nume, lăsând, la nevoie, neaplicată orice dispoziție contrară a legislației naționale, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta eliminarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional. Susține că noua metodologie propusă de intimați prevede o aplicare a cuantumului remunerației compensatorii pentru copia privată la valoarea în vamă și, respectiv, la valoarea facturii externe, la valoarea facturată fără TVA, ceea ce înseamnă în fapt introducerea unei discriminări între operatorii cu această hârtie, precum și a unei concurențe neloiale pe piață, având în vedere că unii facturează marfa în condiția de livrare franco fabrică, alții la granița țării vânzătoare. Metodologia nouă propusă de intimați nu poate fi acceptată deoarece propune extinderi ale aplicării remunerației compensatorii pentru copia privată la achizițiile din cadrul Uniunii Europene, introducând o definire a importului care contravine legislației europene, precum și însăși esenței constituirii Uniunii Europene din punctul de vedere al asigurării liberei circulații a mărfurilor în interiorul Uniunii Europene.
Reglementarea importurilor și instituirea de taxe vamale de import reprezintă atribute legislative exclusive ale Comisiei Europene și nu pot face obiectul metodologiei.
Importul de bunuri este taxat atunci când bunurile aflate pe teritoriul comunității nu se află în libera circulație ori aceste bunuri provin dintr-un stat terț.
prevede o serie de excepții de la datorarea remunerației compensatorii pentru copia privată, indicată în temei de drept în cerere.
Reprezentantul avocat al apelantei face referire la Directiva nr. 48/2004, pct. 20, a CE, care impune asigurarea garanțiilor necesare pentru respectarea dreptului de apărare, care să stabilească, prin dovezi, violarea dreptului de proprietate intelectuală. Această directivă europeană obligă autoritățile să dovedească lezarea și să instituie toate garanțiile, prin care cel care nu lezează să nu fie tras la răspundere. Arată că prin activitatea unui importator de hârtie nu se poate obține un beneficiu generat prin reproducerea și distribuirea unei opere protejate. Mai arată că noțiunea de reproducere nu se atașează conceptului de suport, astfel încât, după cum au făcut arbitrii, indicând termenul de "suport de reproducere", să se ajungă la concluzia că prin hârtie au activități de reproducere.
Susține că prin acceptarea penalităților, Comisia arbitrală nu a impus dispozițiile legii, libertatea de negociere, buna-credință și liberul consimțământ, căci își întemeiază acest abuz de impunere, prin raportare la art. l538-1543 din Codul civil, ceea ce reprezintă o clauză abuzivă. Apreciază că sunt inaplicabile pentru că penalitățile se convin, nu se impun, existând obligația previzibilității, pentru a se da conținut principiului bunei-credințe.
Reprezentantul avocat al apelantei depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.
Intimata PERGAM, prin reprezentant legal, solicită respingerea apelului ca nefondat și să păstreze în tot metodologia pronunțată de Completul de arbitraj, ca fiind legală și temeinică, pentru motivele arătate în întâmpinare și în notele scrise pe care le depune la dosar.
CURTEA,
având nevoie de timp pentru a delibera,
DISPUNE:
Amână pronunțarea în cauză la data de 31 mai 2012.
Pronunțată în ședința publică de la data de 24 mai 2012.
PREȘEDINTE, GEORGETA STEGARU Judecător, Andreea Vasile Grefier, Elena Dana Ciobanu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.