Decizia nr. 120/2013

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Tudorel Toader - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Todor Gaziuc în Dosarul nr. 5.900/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 5D/2013.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 12.296/2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.900/117/2012, Tribunalul Cluj - Secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Excepția a fost ridicată de Todor Gaziuc cu prilejul soluționării cauzei în contencios administrativ având ca obiect anularea actului administrativ de impunere a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate, care stabilesc că, în situația în care o persoană realizează în același timp mai multe venituri din cele pentru care se datorează contribuția la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, aceasta va fi obligată la plata contribuției pentru toate aceste venituri, este discriminatorie. Astfel, consideră că o asemenea contribuție ar trebui să dea dreptul la un pachet de servicii medicale diferit față de cel de care beneficiază persoanele care datorează contribuția doar pentru o singură sursă de venit.

Tribunalul Cluj - Secția mixtă, de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, sens în care invocă cele reținute de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 1.175/2009

și

nr. 202/2010 .

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, dispoziții potrivit cărora "În cazul persoanelor care realizează în același timp venituri de natura celor prevăzute la alin. (2) lit. a)-d), alin. (2^1) și (2^2) și la art. 213 alin. (2) lit. h), contribuția se calculează asupra tuturor acestor venituri."

Autorul excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile de lege criticate contravin următoarelor texte din Constituție: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor, art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, art. 47 referitor la nivelul de trai și art. 56 privind contribuțiile financiare.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în critica pe care o formulează, autorul excepției pornește de la premisa că obligația de a contribui la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate pentru toate veniturile pe care le realizează ar trebui să îl plaseze într-o situație diferită de cei care plătesc o contribuție aferentă doar unui singur venit. Astfel, potrivit celor susținute, ar trebui să beneficieze de un pachet de servicii medicale diferit, cu un conținut mai bogat.

Curtea apreciază, însă, că această premisă se sprijină, mai degrabă, pe o supoziție, anume aceea că veniturile realizate din mai multe surse și contribuția aferentă sunt în mod necesar mai mari ca și cuantum decât cele realizate dintr-o singură sursă. Or, această supoziție nu este întotdeauna confirmată de realitate și nu reprezintă în mod necesar o regulă pentru a determina plasarea persoanelor în categorii diferite.

De altfel, diferența dintre cuantumul contribuțiilor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate nu este de natură să atragă un tratament juridic diferit sub aspectul pachetului de servicii medicale de care beneficiază o anumită persoană în sistemul de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, Curtea Constituțională a statuat în mai multe rânduri în jurisprudența sa că "obligativitatea asigurării și a contribuției la sistemul asigurărilor sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu un alt principiu ce stă la baza acestui sistem, anume cel al solidarității. Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate." Ca urmare, această obligație reprezintă, de fapt, "o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor."

Prin urmare, "este evident că obligația contribuției la sistemul de asigurări sociale de sănătate nu poate dobândi semnificația unei așezări injuste a sarcinilor fiscale atât timp cât, pe de o parte, instituirea acestei obligații are o justificare constituțională, iar, pe de altă parte, ea se aplică tuturor persoanelor prevăzute de norma de lege, fără privilegii ori discriminări."

În acest sens, pot fi amintite

Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007,

Decizia nr. 775 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, ori

Decizia nr. 343 din 10 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.

Totodată, Curtea a arătat că "este firesc ca valoarea contribuției să difere de la persoană la persoană, în funcție de cuantumul veniturilor realizate. Această diferență este rezonabilă și justificată de situația obiectiv deosebită în care se află persoanele care realizează venituri mai mari față de cele ale căror venituri sunt mai reduse, precum și de principiul solidarității și subsidiarității în colectarea și utilizarea fondurilor, aplicabil în materia asigurărilor sociale de sănătate."

De asemenea, Curtea a reținut că "principiul constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale pentru suportarea cheltuielilor publice impune diferențierea contribuției persoanelor care realizează venituri mai mari. De altfel, cota de contribuție, exprimată procentual, este unică, neavând caracter progresiv, astfel că diferența valorică a contribuției este determinată de nivelul diferit al venitului."

În acest sens, s-a exprimat Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 56 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, și

Decizia nr. 539 din 27 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 1 august 2006.

Întrucât cele statuate în deciziile anterioare răspund criticilor invocate în prezenta cauză și nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 257 alin. (3) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Todor Gaziuc în Dosarul nr. 5.900/117/2012 al Tribunalului Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 martie 2013.