Decizie · Consiliul Național al Audiovizualului

Decizia nr. 614/2013

pentru modificarea și completarea Deciziei Consiliului Național al Audiovizualului nr. 277/2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori

prezumat în vigoare

Data actului
7 noiembrie 2013
Emitent
Consiliul Național al Audiovizualului
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 693 din 13 noiembrie 2013
Citează
2 acte
Structură
2 articole · 4.486 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Modifică 1

  • Decizia nr. 277/2013 6 iunie 2013 privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a…

Având în vedere dubla calitate a Consiliului Național al Audiovizualului, de garant al interesului public și de unică autoritate de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale,

în scopul clarificării procedurii și a condițiilor de prelungire a licenței audiovizuale pentru difuzarea serviciilor de programe de radiodifuziune sau de televiziune,

în temeiul art. 17 alin. (1) lit. a) și

art. 55 din Legea audiovizualului nr. 504/2002 , cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul Național al Audiovizualului adoptă următoarea decizie:

Articolul I

Decizia Consiliului Național al Audiovizualului nr. 277/2013

privind procedura de acordare, de modificare, de prelungire a valabilității și de cedare a licenței și a deciziei de autorizare audiovizuală, cu excepția celor pentru difuzare în sistem digital terestru, precum și condițiile privind difuzarea de programe locale, retransmiterea sau preluarea de programe ale altor radiodifuzori, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 14 iunie 2013, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 4 alineatul (1), lit. c) se abrogă.

2. La articolul 4, după alineatul (6) se introduc două noi alineate, alineatele (7) și (8), cu următorul cuprins:

"(7) În cazul în care dosarul de solicitare este incomplet sau prezintă documente într-o formă inadecvată, Biroul licențe autorizări va cere solicitantului completarea dosarului, comunicându-i ce documente sunt necesare pentru aceasta, condițiile în care trebuie depuse și termenul de completare. Îndeplinirea condițiilor privind documentele necesare și termenele de depunere se certifică solicitantului de Biroul licențe autorizări.

(8) Cererea prevăzută la alin. (1) lit. a) este respinsă în situația neîndeplinirii termenelor de depunere sau de completare a documentelor și a condițiilor în care trebuie depuse documentele ce însoțesc cererea, indicate de Biroul licențe autorizări."

3. La articolul 20, partea introductivă a alineatului (2) și alineatul (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

"(2) Cererea de prelungire, conform formularului-tip prevăzut în anexa nr. 1, se depune la CNA cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenței și va fi însoțită de următoarele documente, în original:

.........................................................................

(4) Consiliul va decide asupra prelungirii valabilității licenței audiovizuale, cu cel puțin 10 zile lucrătoare înainte de expirarea duratei de valabilitate a acesteia, ținând cont de criteriile prevăzute la art. 8 și 9, după caz."

4. La articolul 20, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (3^1), cu următorul cuprins:

"(3^1) În cazul în care dosarul de solicitare este incomplet sau prezintă documente într-o formă inadecvată, Biroul licențe autorizări va cere solicitantului completarea dosarului, comunicându-i acestuia documentele necesare pentru aceasta, precum și condițiile în care acestea trebuie prezentate. Completarea dosarului în condițiile precizate de Biroul licențe autorizări nu se poate face mai târziu de 15 zile înainte de expirarea duratei de valabilitate a licenței. Îndeplinirea condițiilor privind documentele necesare prelungirii licenței și termenele de depunere se certifică solicitantului de Biroul licențe autorizări. Cererea de prelungire a duratei de valabilitate a licenței este respinsă în situația neîndeplinirii termenelor de depunere sau de completare a documentelor și a condițiilor în care trebuie depuse documentele ce însoțesc cererea, indicate de Biroul licențe autorizări."

Articolul II

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele
Consiliului Național al Audiovizualului,
Laura Georgescu
București, 7 noiembrie 2013.
Nr. 614.
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.