Decizia nr. 457/2013

Augustin Zegrean - președinte

Valer Dorneanu - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Daniel Marius Morar - judecător

Mona-Maria Pivniceru - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Legii nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, excepție ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboșaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frățilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanța Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliță, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stănescu, Constanța Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu și Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 350D/2013.

La apelul nominal, se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale. De asemenea, arată că Hotărârea din 7 iulie 2011, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-310/10, nu este incidentă în speță.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 23 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 4.887/2/2011, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Legii nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reclamanții Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboșaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frățilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanța Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliță, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stanescu, Constanța Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu și Elena Zainescu într-o cauză având ca obiect anularea Ordinului ministrului justiției nr. 341/C/2011 prin care s-a dispus, retroactiv, cu începere de la data de 1 ianuarie 2011, reîncadrarea potrivit

Legii-cadru nr. 284/2010

și diminuarea indemnizației de încadrare brută lunară.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate încalcă dreptul de proprietate, garantat de prevederile art. 44 din Constituție, și contravin prevederilor constituționale ale art. 41 privind munca și protecția socială, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 125 referitoare la statutul judecătorilor.

De asemenea, arată să dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 20, raportate la art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, salariul și indemnizația de concediu reprezintă concepte asimilate bunurilor mobile, iar dreptul de creanță reprezintă un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi exigibil sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o "speranță legitimă" de a-l vedea concretizat.

Reducerea indemnizației de încadrare când situația economică nu o mai impunea, lipsirea de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente și acordarea posibilității legislativului și executivului de a stabili indemnizațiile ulterioare ale autorității judecătorești în funcții de criterii subiective a căror larghețe lasă la bunul plac a acestora retribuirea magistraților echivalează cu încălcarea prevederilor constituționale care protejează statutul magistraților, fiind de natură a conduce inclusiv la afectarea independenței acestora.

În final, invocă soluția dată de Comisia Europeană în Cauza C-310/10, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate, în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău - Secția civilă, privind interpretarea art. 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică, și a art. 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă. Judecătorul național are obligația de a înlătura aplicarea unei reglementări naționale contrare dreptului Uniunii Europene. În acest scop, tribunalele naționale nu sunt ținute să aștepte abrogarea sau modificarea dispozițiilor interne sau o schimbare a jurisprudenței Curții Constituționale care contravin dreptului Uniunii. Aceste instanțe sunt obligate să aplice dreptul Uniunii, așa cum a fost interpretat de Curtea de Justiției a Uniunii Europene, înlăturând, dacă este necesar, din oficiu, aplicarea dispozițiilor legislative naționale sau a deciziilor Curții Constituționale care sunt contrare dreptului Uniunii.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, menționând

deciziile nr. 115/2012 , nr. 257/2012, nr. 903/2012 și nr. 113/2013 ale Curții Constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, și ale

Legii nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor art. 41 privind munca și protecția socială a muncii, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 124 privind înfăptuirea justiției și art. 125 privind statutul judecătorilor. De asemenea, invocă prevederile art. 20 din Constituție, referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la dispozițiile art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:

I. Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

Legii nr. 285/2010

au avut o aplicabilitate limitată în timp, aplicându-se doar în anul 2011, însă, cu toate acestea, continuă să își producă efectele juridice în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, astfel încât, potrivit

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, urmează a analiza constituționalitatea acestora.

II. Asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate din aceeași perspectivă ca în cauza de față, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 891 din 25 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 4 ianuarie 2013, statuând următoarele:

Prin

Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a dispus diminuarea cuantumului brut al salariilor/soldelor/ indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută cu 25% pe o perioadă determinată, până la 31 decembrie 2010.

Prin Decizia nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat că măsura diminuării drepturilor salariale pe o perioadă determinată este în acord cu prevederile Legii fundamentale. Prin aceleași decizii, Curtea a arătat însă că revenirea la cuantumul anterior al drepturilor salariale reprezintă "o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor; or, tocmai acest caracter temporar al restrângerii exercițiului drepturilor este de esența textului art. 53 din Constituție".

Având în vedere cele reținute de Curte în deciziile amintite, autorii excepției de neconstituționalitate susțin că legiuitorul era obligat constituțional ca, ulterior datei de 31 decembrie 2010, să dispună acordarea drepturilor salariale inițiale. Prin urmare, consideră că prevederile

Legii-cadru nr. 284/2010

și ale

Legii nr. 285/2010

sunt contrare Legii fundamentale, întrucât au ca efect păstrarea unui nivel redus al salariilor față de cel avut inițial, înainte de intrarea în vigoare a

Legii nr. 118/2010 .

Răspunzând unor critici asemănătoare privind dispozițiile

Legii-cadru nr. 284/2010 , înainte de promulgarea acesteia, Curtea, prin

Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, a constatat că "nu există nicio legătură între conținutul normativ al textului criticat și susținerile autorilor obiecției de neconstituționalitate, întrucât acesta nu vizează cuantumul drepturilor salariale, ci conversia de la sisteme de salarizare neomogene la unul unitar pentru tot personalul plătit din fonduri publice, respectiv plasarea acestui personal pe diferite clase de salarizare de la 1 la 110, la care se aplică un coeficient de ierarhizare corespunzător de la 1,00 la 15,00. Pentru a stabili în concret salariul/solda/indemnizația brută a unei persoane, trebuie să existe o valoare de referință corespunzătoare coeficientului de ierarhizare 1,00; această valoare de referință trebuie să aibă un nivel care, la momentul aplicării sale, să reflecte un nivel al salariului/soldei/indemnizației brute cel puțin la nivelul lunii iunie 2010. Or, pentru anul 2011, valoarea salariilor de bază nu se stabilește în funcție de această valoare de referință raportată la coeficientul de ierarhizare, ci potrivit art. 1 din Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice".

Referitor la critica de neconstituționalitate adusă dispozițiilor

Legii nr. 285/2010 , Curtea, prin

Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, a amintit că, prin deciziile nr. 872 și nr. 874 din 25 iunie 2010, a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". A apreciat însă că aceasta "este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior

Legii nr. 118/2010 ". De asemenea, a reținut că "stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat, [...] în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea

Legii nr. 118/2010 ".

Desigur, Curtea Constituțională nu a contestat că, atât timp cât drepturile salariale sunt inferioare momentului iunie 2010, înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă, dar a constatat că au fost îndeplinite cerințele art. 53 din Constituție referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți.

Cu privire la criticile vizând încălcarea dreptului de proprietate, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 520 din 29 iulie 2009, a stabilit că drepturile salariale constituie un "bun" care intră în sfera de protecție a dreptului de proprietate. Această concluzie nu vizează însă drepturile salariale viitoare, ci numai cuantumul sumelor aferente salariilor care sunt certe, lichide și exigibile.

De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Decizia de admisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și 44.605/11 "Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României", paragraful 16, a stabilit că salariile viitoare cu greu pot primi accepțiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenție. Prin aceeași decizie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în privința reducerilor salariale operate prin

Legea nr. 118/2010 , că, și dacă salariile viitoare ar fi considerate bunuri, afectarea acestui drept (reducerea) este prevăzută de lege, urmărește o cauză de utilitate publică (salvarea echilibrului bugetar al statului) și respectă un just echilibru între interesele generale ale colectivității și interesele individuale ale cetățeanului (paragrafele 17-20). Totodată, Curtea a atras atenția că autoritățile naționale se află într-o poziție mai favorabilă decât judecătorul internațional în a aprecia existența cauzei de "utilitate publică" (paragraful 19).

În final, Curtea a reținut că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, s-a dispus creșterea în două a trepte a veniturilor salariale cu 8%, începând cu data de 1 iunie 2012, față de nivelul acordat pentru luna mai 2012, respectiv cu 7,4%, începând cu data de 1 decembrie 2012, față de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2012, pentru a se ajunge astfel la nivelul salariilor avute anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 118/2010 .

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la invocarea dispozițiilor constituționale ale art. 124 referitor la înfăptuirea justiției și ale art. 125 privind statutul judecătorilor din Legea fundamentală, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate nu afectează statutul constituțional de care se bucură judecătorii. Așa cum s-a arătat mai sus, reducerea temporară a salariului și a indemnizației de concediu s-a prevăzut pentru întregul personal din sectorul bugetar și îndeplinește condițiile prevăzute la art. 53 din Constituție.

Referitor la invocarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea reține că autorii excepției fac referire la Cauza C 310/10 (Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești împotriva Ștefan Agafiței și alții), având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Curtea de Apel Bacău, privind "interpretarea articolului 15 din Directiva 2000/43/CE a Consiliului din 29 iunie 2000 de punere în aplicare a principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine etnică și a articolului 17 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, precum și consecințele care pot rezultă din supremația dreptului Uniunii în cazul unui conflict între dispozițiile menționate și o reglementare națională sau o decizie a Curții Constituționale".

Prin Hotărârea din 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că, în conformitate cu articolul 267 TFUE, este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor, precum și a actelor adoptate de instituțiile Uniunii (paragraful 24). Prin aceeași hotărâre, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a concluzionat că întrebările adresate de Curtea de Apel Bacău, "al căror obiect nu constă în a verifica dacă o situație precum cea în discuție în cauza principală intră în domeniul de aplicare al articolului 15 din Directiva 2000/43 și al articolului 17 din Directiva 2000/78, ci pornesc mai degrabă de la presupunerea că aceasta este situația în speță pentru a solicita o interpretare a Curții, în condițiile în care în mod vădit dispozițiile menționate nu sunt aplicabile nici direct, nici indirect împrejurărilor speței, trebuie considerate inadmisibile" (paragraful 48). De altfel, paragrafele 46 și 47 ale hotărârii abordează chestiuni care țin de repartizarea de competențe între Uniune și statul membru, fără a aduce în discuție efectele unei decizii a instanței constituționale române.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Liliana Felicia Androne, Andra Corina Botez, Paula Cristina Brotac, Elena Chirica, Lucian Crăciunoiu, Gabriela Diaconu, Daniel Dinu, Florentina Dinu, Rodica Duboșaru, Violeta Dumitru, Dan Andrei Enescu, Paul Mihail Frățilescu, Cristina Georgescu, Gheorghe Valentina, Adrian Remus Ghiculescu, Mioara Iolanda Grecu, Mirela Grigore, Veronica Grozescu, Elena Simona Lazăr, Traian Logojan, Iuliana Lucacel, Vasile Maracineanu, Eliza Marin, Cristina Mihaela Moiceanu, Elena Negulescu, Teodor Nitu, Ioana Nonea, Constanța Pană, Marilena Panait, Cristina Pigui, Aurelia Popa, Vera Andreea Popescu, Gabriela Prepeliță, Adriana Ilaria Radu, Adriana Secreteanu, Elena Staicu, Aida Stan, Violeta Stanciu, Ionel Stanescu, Constanța Stefan, Ion Stelian, Maria Stoicescu, Elena Tanasica, Mariana Tanasescu, Florentin Teisanu, Ioana Tolu, Mihai Tudoran, Ana Roxana Tudose, Alexandrina Urleteanu și Elena Zainescu în Dosarul nr. 4.887/2/2011 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale

Legii nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2013.