Decizia nr. 79/1999

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ion Bonini - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precut și Attila Karoly Szabo în Dosarul nr. 1.055/1998 al Curții de Apel Oradea.

La apelul nominal se constata lipsa părților, pentru care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public, referindu-se la jurisprudenta Curții Constituționale, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 februarie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 1.055/1998, Curtea de Apel Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precut și Attila Karoly Szabo.

În susținerea excepției autorii acesteia arata ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituționale, deoarece interzic măsura suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, chiar dacă infracțiunea săvârșită prezintă, în concret, un grad de pericol social redus.

În fapt, autorii excepției au fost condamnați la pedepse cu închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în condițiile art. 209 alin. 1 lit. a) din Codul penal, constând în sustragerea unei cantități de fructe din livada unei ferme, în valoare de 700.000 lei, prejudiciu recuperat în întregime.

Întrucât pentru infracțiunea săvârșită legea prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, furtul fiind o infracțiune intenționată, instanțele au respins cererea inculpaților de suspendare condiționată a executării pedepsei. De aceea, ei considera dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal ca fiind contrare art. 16 alin. (1) din Constituție, care prevede că cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Interzicand suspendarea executării pedepselor aplicate pentru infracțiuni considerate în abstract ca reprezintă un pericol social mai ridicat, apreciază autorii excepției, legea împiedica instanța sa individualizeze sancțiunea în raport cu pericolul social concret al faptei, ceea ce încalcă principiul egalității în fața legii.

Exprimandu-și opinia asupra excepției ridicate, instanța arata ca textul art. 81 alin. 3 din Codul penal nu vine în contradictie cu prevederile art. 16 din Constituție și nu creează un regim de discriminare între cetățenii care comit un furt simplu sau alte fapte penale pentru care limita maxima a pedepsei este de până la 12 ani închisoare. Dispozițiile legale criticate sunt în concordanta cu politica penală a statului, atât la data adoptării lor, cat și în prezent, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate a art. 81 alin. 3 din Codul penal este neîntemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca din textul art. 81 alin. 3 din Codul penal rezultă ca legiuitorul a voit sa excludă de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei pe cei care au săvârșit infracțiuni intenționate grave, oricare ar fi natura acestora, sau infracțiuni de violenta nominalizate în text. Aceasta nu aduce atingere însă egalității cetățenilor în fața legii, deoarece se aplică tuturor persoanelor care au săvârșit astfel de fapte, fără privilegii și fără discriminări. Se precizează însă ca, deși nu exista nici un temei care să justifice concluzia ca dispozițiile art. 81 alin. 3 din Codul penal sunt neconstituționale, limita de 12 ani prevăzută de lege, până la care poate fi acordată suspendarea condiționată a executării pedepsei, este necesar să fie reevaluata față de limitele speciale ale pedepsei închisorii prevăzute în

Legea nr. 140/1996 . Rezultă ca legea a devenit "insuficienta" cu privire la cazul semnalat, însă completarea ei poate fi facuta doar de legiuitor, singurul îndreptățit sa modifice și sa completeze prevederile în vigoare, pentru ca ele sa corespundă cerințelor politicii penale dintr-o anumită perioada. Se citeaza în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 148 din 27 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 9 martie 1999, în care Curtea preciza ca, potrivit competentei sale, stabilite prin Constituție și prin

Legea nr. 47/1992 , ea verifica, în cadrul controlului de constituționalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispozițiile constituționale, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Curtea Constituțională nu se poate substitui deci Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevăzute la art. 81 alin. 3 din Codul penal.

În concluzie, se susține ca, deși modificarea dispozițiilor art. 81 alin. 3 din Codul penal este necesară pentru realizarea unei corecte individualizari a pedepselor, precum și pentru satisfacerea cerințelor de practica judiciară, aceste dispoziții nu contravin art. 16 din Constituție.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Excepția se referă la art. 81 alin. 3 din Codul penal, care prevede: "Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, precum și în cazul infracțiunilor de vătămare corporală grava, viol și tortura."

În legătură cu constituționalitatea acestor dispoziții legale Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999, statuand ca acestea sunt constituționale pentru următoarele considerente:

- limitarea legală a aplicării suspendării condiționate nu încalcă dispozițiile art. 16 alin. (1) din Constituție;

- regimul pedepselor constituie o problemă de politica penală, pe care organul legislativ este singurul îndreptățit sa o soluționeze în funcție de împrejurările existente la un moment dat în domeniul criminalitatii;

- art. 16 alin. (1) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justifica nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit față de anumite categorii de persoane, dar și necesitatea lui.

Deoarece nu au intervenit elemente noi care să determine modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția pronunțată își menține valabilitatea și în cauza de fața și, în consecința, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal urmează a fi respinsă.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 81 alin. 3 din Codul penal, ridicată de Mihai Precut și Attila Karoly Szabo în Dosarul nr. 1.055/1998 al Curții de Apel Oradea.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 mai 1999.