Decizia nr. 26/2016

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Adrian Dumitru Lup în Dosarul nr. 261/107/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 825D/2015.

2. Dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 14 ianuarie 2016 cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 19 ianuarie 2016, dată la care, constatând că nu sunt prezenți toți judecătorii care au participat la dezbateri, în temeiul

art. 57 din Legea nr. 47/1992

și al art. 56 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, a amânat pronunțarea asupra cauzei pentru data de 20 ianuarie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Încheierea civilă nr. 9 din 2 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 261/107/2014, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Adrian Dumitru Lup într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe prin care s-a admis contestația formulată împotriva unei decizii de sancționare și a fost constatată nulitatea absolută a acesteia.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, doar la cererea părților, fără ca aceasta să poată fi realizată din oficiu, încalcă drepturile fundamentale invocate deoarece, în lipsa unei atari cereri, este privat de un dublu grad de jurisdicție, atunci când prima instanță nu a intrat în judecata fondului.

5. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

6. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

7. Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Curtea observă că, după sesizarea sa, Codul de procedură civilă a fost republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, dispozițiile legale criticate, păstrând numerotarea și soluția legislativă, au următorul cuprins: "În cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va judeca procesul, evocând fondul. Cu toate acestea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare; trimiterea spre rejudecare poate fi dispusă o singură dată în cursul procesului. Dezlegarea dată problemelor de drept de către instanța de apel, precum și necesitatea administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului."

11. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 129 privind folosirea căilor de atac. De asemenea se invocă și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 privind dreptul persoanei la un proces echitabil din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 pct. 1 privind egalitatea în fața tribunalelor și curților de justiție din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Astfel, Curtea va reține ca normă de referință și normele constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi astfel cum acestea se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.

12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că art. 480 din Codul de procedură civilă, care prevede soluțiile pe care le pronunță instanța de apel, stabilește prin alin. (3) regula potrivit căreia, în cele două ipoteze prevăzute de text, respectiv atunci când, în mod greșit, prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului sau când judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată, instanța de apel anulează hotărârea atacată și judecă procesul cu evocarea fondului. Teza a doua a alin. (3) al art. 480 din Codul de procedură civilă prevede, ca excepție, dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile solicită, în mod expres, luarea acestei măsuri, prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar trimiterea spre rejudecare nu a mai fost dispusă anterior în cursul procesului.

13. Autorul excepției de neconstituționalitate critică faptul că măsura dispunerii trimiterii cauzei spre judecare nu poate fi făcută, din oficiu, de instanța de apel, ci numai la solicitarea părților.

14. Referitor la această critică, Curtea observă că în evoluția legislației procesual civile soluțiile pe care instanța de apel le putea pronunța, în ipotezele analizate, au cunoscut un conținut normativ diferit, legiuitorul propunând soluții legislative distincte sau complementare, în virtutea competenței sale constituționale conferite de art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală. Astfel, până la adoptarea, în anul 2005, a

Legii nr. 219/2005

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000

pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, Codul de procedură civilă prevedea soluția ca instanța de apel să păstreze cauza spre rejudecare, fără a reglementa și posibilitatea retrimiterii acesteia primei instanțe, din oficiu sau la solicitarea părților. În perioada 2005-2010 legiuitorul a prevăzut soluția retrimiterii, din oficiu, a cauzei spre rejudecare primei instanțe pentru ca, ulterior, prin

Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, să prevadă păstrarea cauzei spre judecare corelativ cu posibilitatea dispunerii trimiterii acesteia primei instanțe la propunerea părților, această ultimă soluție legislativă având o configurație normativă relativ similară celei propuse în noua lege procesual civilă.

15. Curtea reține că prin dispozițiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă, criticate în prezenta cauză, legiuitorul dă prioritate principiului celerității judecării cauzelor față de cel al dublului grad de jurisdicție, pe care, însă, nu îl elimină în totalitate, ci lasă la aprecierea părților din proces beneficiul acestuia, ca expresie a principiului disponibilității, principiu fundamental al procesului civil, potrivit căruia obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților. În condițiile legii, partea poate, după caz, renunța la judecarea cererii de chemare în judecată sau la însuși dreptul pretins, poate recunoaște pretențiile părții adverse, se poate învoi cu aceasta pentru a pune capăt, în tot sau în parte, procesului, poate renunța la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri. De asemenea, partea poate dispune de drepturile sale în orice alt mod permis de lege [art. 9 din Codul de procedură civilă]. Principiul disponibilității trebuie, însă, coroborat și cu celelalte principii care guvernează procesul civil, cum ar fi legalitatea, astfel încât părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilitate de lege sau de judecător, să-și probeze pretențiile și apărările, să contribuie la desfășurarea fără întârziere a procesului, urmărind tot astfel finalizarea acestuia [art. 10 alin. (1) din Codul de procedură civilă].

16. Așadar, Curtea reține că prin textul de lege criticat care, pentru rațiuni de celeritate, prevede că instanța de apel anulează hotărârea atacată și judecă procesul evocând fondul, ceea ce echivalează cu existența unei singure căi de atac, nu se aduce atingere accesului liber la justiție, întrucât Constituția nu conține nicio dispoziție referitoare la numărul gradelor de jurisdicție, iar părțile își pot apăra drepturile și interesele în fața instanței de apel la fel cum ar fi putut să o facă și în situația în care cauza ar fi fost trimisă spre rejudecare primei instanțe. Mai mult, textul dă posibilitatea părții care manifestă un interes să solicite dispunerea trimiterii cauzei spre judecare primei instanțe, beneficiind în acest mod de un dublu grad de jurisdicție. Textul legal criticat reprezintă o garanție a aplicării art. 21 din Constituție astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală, și prin prisma art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin care se asigură celeritatea judecării cauzei, evitându-se tergiversarea judecății prin reluarea ciclului procesual din motive imputabile primei instanțe.

17. În continuare, Curtea reține că dispozițiile constituționale referitoare la folosirea căilor de atac fac vorbire despre modul de exercitare al acestora și nu menționează numărul lor, doar într-o atare ipoteză renunțarea la o cale de atac ar fi putut constitui o cauză de neconstituționalitate (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 92 din 21 martie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 388 din 6 iunie 2002, sau

Decizia nr. 237 din 12 septembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 17 octombrie 2002).

18. Referitor la invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a art. 16 din Constituție privind egalitatea în drepturi, astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, și prin prisma dispozițiilor art. 14 pct. 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Curtea observă că textul legal criticat nu contravine principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deoarece incidența sa este impusă de existența unei situații de natura celei descrise în ipoteza normei și nu de calitatea sau identitatea părților. Nu este contrară principiului constituțional invocat instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește căile de atac, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Mai mult, astfel cum s-a arătat, oricare dintre părți are posibilitatea de a solicita, în mod expres, prin cererea de apel sau întâmpinare trimiterea cauzei spre rejudecare.

19. Așadar, Curtea reține că, prin textul de lege criticat, legiuitorul, în virtutea competenței sale constituționale conferite de art. 126 alin. (2) potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege" și art. 129 potrivit căruia "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii" din Legea fundamentală, a reglementat o soluție legislativă prin care, pe de o parte, se dă eficiență celerității soluționării cauzelor și se evită prelungirea excesivă a ciclului procesual atât prin reglementarea soluției pe care o poate pronunța instanța de apel, cât și prin limitarea posibilității trimiterii cauzei spre rejudecare o singură dată în cursul procesului, iar, pe de altă parte, conferă posibilitatea părților de a beneficia de dublul grad de jurisdicție, atunci când apreciază oportunitatea acestuia.

20. Având în vedere invocarea încălcării art. 53 din Constituție, Curtea reține că acesta nu are incidență în cauză, întrucât nu a fost constatată încălcarea vreunui drept sau vreunei libertăți fundamentale.

21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Adrian Dumitru Lup în Dosarul nr. 261/107/2014 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile art. 480 alin. (3) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția pentru conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 ianuarie 2016.