Decizia nr. 628/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Șofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ungureanu Ioana și Mocanu Anișoara în Dosarul nr. 9.305/281/2015 al Judecătoriei Ploiești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.779 D/2015.

2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că prevederile criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

4. Prin Încheierea din 26 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 9.305/281/2015, Judecătoria Ploiești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de contestatoarele Ungureanu Ioana și Mocanu Anișoara într-o cauză având ca obiect contestație la executare.

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că, față de textul de lege criticat, terțul poprit nu poate formula contestație la executare, deși art. 712 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că "împotriva executărilor silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de cei interesați sau vătămați prin executare". Ca urmare, sunt încălcate drepturile terțului poprit, deoarece acesta nu se poate adresa instanței de judecată, atât timp cât, chiar dacă are interes în promovarea unei contestații la executare, textul de lege îi interzice, singurele apărări putând să le invoce în cadrul unei cereri de validare a popririi.

6. Judecătoria Ploiești consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Prin dispozițiile criticate, legiuitorul a înțeles să ofere terțului poprit o cale specială de contestare a actelor de executare emise împotriva sa, astfel că nu se poate susține că este vorba de o îngrădire a dreptului de acces la instanță. Împrejurarea că acesta nu are posibilitatea de a formula contestație la executare nu este de natură să încalce prevederile art. 21 și art. 24 din Constituție, atât timp cât, în validarea de poprire, terțul poprit are posibilitatea să conteste actele de executare și să își exercite toate drepturile procesuale recunoscute de lege. Exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă.

7. În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8. Guvernul a transmis punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/7.442/2015, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 785 din 3 februarie 2016, prin care apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Invocă în acest sens prevederile art. 126 și art. 129 din Constituție, precum și statuările Curții Constituționale, potrivit cărora este în competența exclusivă a legiuitorului de a institui regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, principiul liberului acces la justiție semnificând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza procedurile instituite în formele și în modalitățile prevăzute de lege. Norma criticată trebuie analizată și în contextul reglementării instituției validării popririi, prin art. 790 și următoarele din Codul de procedură civilă. Din economia acestor dispoziții legale rezultă că terțul poprit care nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi are posibilitatea de a-și face apărările pe care le consideră necesare în fața instanței care soluționează cererea de validare a popririi, judecată care se poate finaliza printr-o hotărâre, care poate face obiectul controlului judiciar pe calea apelului, prin care instanța dispune validarea popririi sau, după caz, desființarea popririi. În fața acestei instanțe, terțul poprit poate opune creditorului urmăritor toate excepțiile și toate mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi. Astfel fiind, dispozițiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituției validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să satisfacă exigențele normelor constituționale, convenționale și legale privitoare la dreptul la un proces echitabil în termen rezonabil și dreptul la apărare.

9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă, având următorul cuprins: "Terțul poprit nu va putea face contestație împotriva popririi. El își va formula apărările în instanța de validare."

12. În opinia autoarelor excepției, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție și ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum și dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată, mai întâi, că, într-o jurisprudență constantă, începând cu

Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție, a căror stabilire este de competența exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție. Totodată, Curtea a reținut că liberul acces la justiție este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, a putut să se adreseze cel puțin o singură dată unei instanțe naționale (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 71 din 15 ianuarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 27 ianuarie 2009). Curtea a mai reținut că accesul liber la justiție reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime. Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea nu cumva depășesc posibilele avantaje (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 670 din 18 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 16 iunie 2011). Cât privește noțiunea de proces echitabil (perspectivă din care este invocat în prezenta cauză și dreptul la apărare), aceasta presupune egalitatea mijloacelor în ceea ce privește părțile, adică posibilitatea ca fiecare dintre acestea să își expună cauza în fața instanței, în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ față de partea adversă (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 320 din 14 septembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 8 noiembrie 2004).

14. Reglementarea contestată în prezenta cauză privește instituția popririi, adică acea formă a executării silite indirecte prin care se valorifică sumele de bani, titlurile de valoare ori alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de către o terță persoană sau pe care acesta din urmă i le va datora în viitor, în baza unor raporturi juridice existente, creditorul subrogându-se în drepturile debitorului său, temporar și condiționat. S-au reținut ca avantaje ale acestei forme de realizare a creanțelor rapiditatea sa, precum și faptul că cel care plătește este întotdeauna terțul poprit, nefiind posibilă sustragerea debitorului de la executare.

15. Procedura popririi cuprinde, de regulă, două etape, respectiv înființarea popririi și validarea acesteia. În cadrul său, există de regulă trei subiecte, respectiv trei raporturi juridice: între creditorul popritor și debitorul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între debitorul poprit și terțul poprit (raport direct de la creditor la debitor); între creditorul popritor și terțul poprit (spre deosebire de raporturile juridice anterior menționate, care preexistă înființării popririi, acest raport juridic se naște ca efect al validării popririi).

16. Analizând specificul etapelor menționate din perspectiva terțului poprit, respectiv a efectelor pe care actele emise le produc în privința acestuia și a interesului de a le contesta, Curtea observă că, în prima etapă menționată, prin adresa de înființare a popririi, executorul judecătoresc, alături de înștiințarea în care se menționează în mod obligatoriu titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, îi va pune în vedere terțului poprit și interdicția de a plăti debitorului sumele de bani pe care i le datorează ori pe care i le va datora în viitor, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce face obiectul executării silite. Adresa de înființare a popririi are natură juridică mixtă, de act de conservare (indisponibilizarea sumelor de bani sau a titlurilor de valoare pe care debitorul le datorează ori le va datora în viitor terțului poprit în baza unor raporturi juridice preexistente) și de act de executare (cei interesați să invoce o cauză de nelegalitate a acesteia având deschisă calea contestației la executare). Efectul înființării popririi este de indisponibilizare a sumelor și bunurilor poprite "în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit" [a se vedea art. 784 coroborat cu art. 783 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. Obligațiile terțului poprit, în această privință, sunt stabilite de art. 787 din Codul de procedură civilă, constând, în esență, în consemnarea și plata sumei poprite către creditor.

17. Cât privește validarea popririi, aceasta nu este o fază obligatorie, ci intervine atunci când terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile mai sus arătate. Procedura validării este una contencioasă, presupune citarea creditorului popritor, debitorului poprit și terțului poprit și constă în verificarea de către instanță a îndeplinirii condițiilor legale pentru obligarea directă a terțului poprit. Așadar, abia în această etapă este în discuție obligația legală a acestuia din urmă. Ca urmare, din punctul de vedere al terțului poprit, cererea de validare a popririi constituie o veritabilă cerere de chemare în judecată, în care are posibilitatea de a invoca orice excepții și orice apărări de fond, pentru a demonstra inexistența datoriei, stingerea ei, nulitatea actului juridic ce constituie titlul executoriu invocat de creditorul popritor. Potrivit art. 790 alin. (4) din Codul de procedură civilă, în acest cadru, "dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi". În conformitate cu dispozițiile art. 791 din Codul de procedură civilă, "hotărârea dată cu privire la validarea popririi este supusă numai apelului, în termen de 5 zile de la comunicare".

18. Examinând reglementarea de ansamblu a instituției popririi, astfel cum a fost configurată de noul Cod de procedură civilă, Curtea reține că norma criticată reprezintă o modalitate de exercitare a accesului la justiție a terțului poprit, în accepțiunea dată prin jurisprudența Curții Constituționale mai sus invocată. Accesul la justiție și dreptul la apărare al acestui participant la procedura popririi sunt reglementate în concordanță cu specificul celor două etape ale procedurii menționate, înființarea popririi și validarea sa, respectiv cu raporturile juridice ce se nasc între părți și obligațiile fiecăreia, corespunzător acestor etape. Curtea observă și faptul că, față de reglementarea anterioară a aceleiași proceduri, termenul de formulare a cererii de validare a popririi este mai scurt (1 lună față de 3 luni), ceea ce semnifică intenția legiuitorului de a crește celeritatea acestei modalități de realizare a creanțelor, cu consecința configurării corespunzătoare a întregii proceduri a popririi.

19. De principiu, Curtea reține că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cum sunt, în cauză, definirea clară a etapelor popririi și a posibilităților procedurale pe care le au subiecții implicați (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 110 din 24 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 22 martie 2005). Astfel fiind, lipsa posibilității terțului poprit de a formula contestație la executare nu constituie o limitare a liberului acces la justiție, câtă vreme terțul poprit nu poate fi obligat la plata sumelor poprite decât în baza hotărârii de validare a popririi, iar această hotărâre se pronunță cu citarea sa, cadru în care are deplina libertate de a formula orice apărare va considera necesară. Mai mult, împotriva hotărârii de validare terțul poprit poate formula apel, în condițiile legii. Rezultă așadar că dispozițiile criticate, coroborate cu cele care configurează regimul juridic al instituției validării popririi, instituie mecanisme procedurale menite să dea deplină eficiență normelor constituționale care consacră liberul acces la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, în accepțiunea statuată de Curte în jurisprudența sa constantă, fără a ridica problema unei încălcări ori restrângeri a acestor drepturi.

20. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ungureanu Ioana și Mocanu Anișoara în Dosarul nr. 9.305/281/2015 al Judecătoriei Ploiești și constată că dispozițiile art. 787 alin. (5) din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Ploiești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 octombrie 2016.