Decizia nr. 5/2017

Articolul 1

alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, prevede că, începând cu data intrării în vigoare a legii, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în lege.

10. În continuare, art. 22 alin. (2) din aceeași lege stabilește că suma sporurilor, compensațiilor, primelor și indemnizațiilor individuale nu va depăși 30% din salariul de bază, solda funcției de bază/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de încadrare, iar la art. 39 lit. y) se arată că începând cu data intrării în vigoare a legii se abrogă orice alte dispoziții contrare.

11. Având în vedere dispozițiile legale mai sus arătate, instanța a considerat că, începând cu data de 1 ianuarie 2011, prevederile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, care, contrar dispozițiilor

art. 22 din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, stabilesc un cuantum al sporului de izolare de 60% din salariul de bază, nu mai sunt aplicabile.

12. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul Sindicatul "Delta" din cadrul Penitenciarului Tulcea, motivând, în esență, că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate și, pe fond, admiterea acțiunii introductive, așa cum a fost precizată.

13. Intimatul-pârât Penitenciarul Tulcea a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

14. În ședința publică din 24 februarie 2016 instanța de recurs a pus în discuția părților oportunitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.

15. Sesizarea a fost considerată admisibilă prin Încheierea din 2 martie 2016, dată la care s-a dispus și suspendarea judecății în temeiul dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

III. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării

16. Prin Încheierea pronunțată la data de 2 martie 2016, în Dosarul nr. 564/88/2015, Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:

a) De lămurirea modului de aplicare a dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, depinde soluționarea pe fond a cauzei, având în vedere că se pune problema modului de aplicare a sporului de izolare reglementat de aceste dispoziții, în condițiile intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, pe de o parte, pârâții consideră că prin intrarea în vigoare a dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, a intervenit abrogarea implicită a dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.

Pe de altă parte, se constată că reclamanții solicită plata sporului și pentru viitor, pe toată perioada în care

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, se află în vigoare, astfel că, odată cu intrarea în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se impune lămurirea modului în care se aplică dispozițiile

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, în raport cu aceste prevederi.

Se apreciază că dispozițiile

art. 20 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, care prevăd că sporurile, primele și compensațiile specifice domeniului de activitate ce se acordă personalului bugetar, prevăzute în anexele nr. I-VII, exclud aplicarea și a altor dispoziții ce privesc acordarea de sporuri salariale personalului din sistemul bugetar, indiferent de locul unde își desfășoară activitatea, urmând a se aprecia dacă sporul de izolare special reglementat de

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, intră sub incidența acestui articol (respectiv se include în suma compensatorie, fiind supus reglementării prin legile speciale anuale de aplicare) ori are o existență de sine stătătoare, nefiind unul dintre sporurile reglementate de

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, astfel că el trebuie să fie acordat distinct de salariul reglementat prin legile speciale anuale.

b) Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre.

c) Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție.

IV. Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Astfel cum rezultă din apărările formulate prin cererea de chemare în judecată, întâmpinări, cererea de recurs, întâmpinare la recurs, concluzii scrise, concluzii orale, se rețin următoarele:

17. Reclamantul-intimat a susținut că beneficiază de sporul de izolare, prevăzut în mod expres de

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, act normativ ce nu a fost abrogat implicit prin intrarea în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

18. Pârâții-recurenți au arătat că sporul de izolare prevăzut de

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, se acordă în mod indirect, prin includerea lui în suma compensatorie stabilită în temeiul

art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, sporul prevăzut de

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, fiind abrogat prin intrarea în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

19. Completul de judecată învestit cu soluționarea recursului în Dosarul nr. 564/88/2015 al Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că problema ce se impune a fi dezlegată în cauză se referă la aplicarea dispozițiilor

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, în condițiile intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

20. Pârâții nu recunosc aplicabilitatea

Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, după intrarea în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, ci acordă sporul de izolare în temeiul

art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010

privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, care stabilește că, începând cu luna ianuarie 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își păstrează salariul, solda sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare brut/brută avute la această dată, precum și în baza reglementărilor anuale de salarizare, ce au drept scop implementarea etapizată a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

21. Prin urmare, instanța de recurs consideră că se impune a se stabili dacă dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, reglementează un drept distinct de drepturile salariale stabilite prin

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

22. Dezlegarea se impune întrucât reclamanții solicită acordarea drepturilor reprezentând sporul de izolare prevăzut de

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2012 și pentru viitor, pe toată durata în care actul normativ se află în vigoare.

23. În cadrul completului de judecată au fost conturate două opinii cu privire la aplicabilitatea acestei ordonanțe după intrarea în vigoare a legii unice de salarizare. Într-o opinie (minoritară) sa apreciat că devin incidente dispozițiile

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, potrivit cu care "Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege", situație ce exclude aplicarea

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.

24. Potrivit celei de-a doua opinii (majoritare), drepturile reglementate de

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, reprezintă facilități acordate persoanelor care își desfășoară activitatea în zonele defavorizate Delta Dunării și Munții Apuseni, astfel că ele nu intră sub incidența

art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, ci au o aplicabilitate de sine stătătoare.

VI. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

25. Curtea de Apel Constanța a comunicat nota Secției a IIa civile, de contencios administrativ și fiscal, potrivit căreia la nivelul celor două secții civile ale Curții s-a înregistrat practică judiciară neunitară.

Astfel, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a apreciat că sporul de izolare și indemnizația de instalare prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, se acordă în continuare, respectiv și după intrarea în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările ulterioare, cu motivarea că art. 5 alin. (1) reglementează un drept de natură salarială cu caracter special, acordat acelor persoane care își desfășoară activitatea în zone defavorizate din punct de vedere economic și social (deciziile nr. 850/CA/2013, nr. 652/CA/2015 și nr. 653/CA/2015).

Secția I civilă - Completul de litigii de muncă apreciază că, dimpotrivă, sporul de izolare în cuantum de până la 60% din salariul de bază nu mai poate fi acordat după stabilirea unui sistem unitar de salarizare, care consacră caracterul exclusiv al drepturilor salariale prevăzute de noul act normativ, care abrogă orice alte dispoziții contrare (Decizia nr. 131/CM/2014).

26. Celelalte curți de apel nu au identificat jurisprudență în problema de drept ce face obiectul sesizării.

27. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a comunicat că la nivelul Secției judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat și nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

VII. Jurisprudența Curții Constituționale

28. În urma verificărilor efectuate se constată că instanța de contencios constituțional nu s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare.

29. În ce privește însă constituționalitatea dispozițiilor

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, s-au pronunțat mai multe decizii, relevanță pentru prezenta cauză prezentând următoarele:

-

Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor legii, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 alin. (2), art. 4, art. 10 alin. (1), art. 14, art. 22 alin. (1) și (2), art. 33 alin. (1) și art. 37 alin. (1) și (3) din lege;

-

Decizia nr. 161 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 21 mai 2015, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, și a prevederilor art. 1 coroborate cu cele ale

art. 8 din Legea nr. 285/2010

privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin

Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să soluționeze recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 16 ianuarie 2014.

30. Concret, instanța de contencios constituțional a statuat, făcând trimitere la jurisprudența sa anterioară, că statul are deplina legitimitate de a acorda sporuri, suplimente ori alte drepturi personalului plătit din fonduri publice, în funcție de veniturile bugetare pe care le realizează. Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi salariale suplimentare. Prin urmare, în egală măsură, legiuitorul este îndreptățit să le modifice, să le suspende sau chiar să le anuleze.

VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

31. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea nu întrunește condițiile de admisibilitate prevăzute de

art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece prin Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , pronunțată în Dosarul nr. 1.902/1/2016 (nepublicată în Monitorul Oficial al României la data întocmirii raportului), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a pronunțat asupra acestei probleme de drept.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilității sesizării

32. În privința regularității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv:

- existența unei cauze aflată în curs de judecată;

- cauza să fie soluționată în ultimă instanță;

- cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

- ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

- chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

33. Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condițiilor care permit declanșarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că doar primele patru condiții sunt întrunite. Concret, sunt îndeplinite aspectele de admisibilitate legate de titularul sesizării, stadiul soluționării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum și cel referitor la relația de dependență dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită și rezolvarea pe fond a litigiului.

34. Astfel, Curtea de Apel Constanța este legal învestită cu soluționarea unui recurs în materia raporturilor de serviciu ale unor funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare. Este de netăgăduit că titularul sesizării judecă cauza în ultimă instanță, așa cum rezultă din prevederile art. 10 alin. (2) și

art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare, raportate la art. 96 pct. 3 din Codul de procedură civilă.

35. Totodată, de dezlegarea problemei de drept constând în stabilirea domeniului de aplicare a celor două legi și rezolvarea conflictului în timp a două acte normative succesive ce reglementează, printre altele, drepturi de natură salarială ale unor categorii de personal bugetar (personal militar, polițiști și funcționari publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare) depinde soluționarea pe fond a cauzei. În esență,

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 , republicată, cu modificările ulterioare, prevedea acordarea unui spor de izolare de până la 60% din salariul de bază în favoarea personalului din instituții publice (deci inclusiv categoria funcționarilor cu statut special în discuție), cu respectarea anumitor criterii legale. Ulterior, au intrat în vigoare acte normative al căror scop declarat a fost acela de a stabili un sistem unitar de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și s-a pus problema de a ști dacă dispozițiile legale susarătate au supraviețuit, în condițiile în care acest text nu a fost abrogat în mod direct nici prin

Legea-cadru nr. 330/2009

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nici prin

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare.

36. Prin urmare, soluționarea pe fond a cauzei cu care este învestit autorul sesizării de față este nemijlocit legată de stabilirea raportului dintre normele succesive și de decelarea regulilor de soluționare a conflictului de legi în timp. Cu alte cuvinte, se impune a statua dacă normele în conflict sunt generale sau speciale, față de împrejurarea că norma ulterioară, cuprinsă în art. 25 din capitolul II al anexei nr. VII la

Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, are același obiect de reglementare ca și norma anterioară, respectiv acordarea sporului de izolare pentru categoriile de personal bugetar în discuție, însă într-un alt cuantum. Ulterior identificării naturii normelor în conflict se poate stabili dacă prevederile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010 , cu modificările și completările ulterioare, care dispun în sensul abrogării oricăror dispoziții legale contrare acestei legi, reprezintă o modalitate de abrogare expresă indirectă a

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2006 , republicată, cu modificările ulterioare.

37. Condiția referitoare la nestatuarea asupra chestiunii de drept de către Înalta Curte de Casație și Justiție nu este îndeplinită, în condițiile în care prin

Decizia nr. 30 din 17 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în Dosarul nr. 1.902/1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.025 din 20 decembrie 2016, s-a decis după cum urmează:

"Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 1.134/88/2015 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile și, în consecință, stabilește că:

Prevederile

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei «Delta Dunării», republicată, cu modificările ulterioare, au fost abrogate de dispozițiile

art. 39 lit. y) din Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fondurile publice, cu modificările și completările ulterioare, fiind înlocuite, în ceea ce privește categoria socioprofesională a polițiștilor și a personalului civil, de prevederile art. 25 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la

Legea-cadru nr. 284/2010 ."

38. Chiar dacă această hotărâre prealabilă se referă la alte categorii socioprofesionale decât cea din cauza pendinte, chestiunea de drept dezlegată este aceeași și privește modul de interpretare și aplicare unitară a

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, normă care îi vizează și pe membrii sindicatului reclamant, ce își desfășoară activitatea în Secția Chilia Veche din cadrul Penitenciarului Tulcea - aceștia încadrându-se în categoria personalului instituțiilor publice, cu locul de muncă în una din localitățile din Rezervația Biosferei "Delta Dunării", prevăzute în pct. 19 din anexa la

Hotărârea Guvernului nr. 395/1996

pentru aprobarea Programului special privind unele măsuri și acțiuni pentru sprijinirea dezvoltării economico-sociale a județului Tulcea și a Rezervației Biosferei "Delta Dunării".

39. În consecință, nefiind îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate prevăzută de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va proceda la respingerea, pe acest temei, a sesizării formulate de Curtea de Apel Constanța.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 564/88/2015, cu privire la modul de aplicare și interpretare unitară a prevederilor

art. 5 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996

privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei "Delta Dunării", republicată, cu modificările ulterioare, după data intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 ianuarie 2017.