Decizia nr. 792/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 18 alin. (1) și alin. (2) lit. f) , precum și ale art. 75 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței
prezumat în vigoare
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Ionița Cochințu
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Fotbal Club U Craiova - S.A. din Craiova, prin consilier juridic Moise Mircea, în Dosarul nr. 9.319/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 384D/2016.
2.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Federația Română de Fotbal, avocat Ionuț Șerban, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției, precum și unele dintre părți au depus note scrise prin care au solicitat admiterea excepției de neconstituționalitate; de asemenea, având în vedere prevederile
art. 139 din Codul de procedură civilă , au invocat excepția de conexitate și au solicitat dispunerea conexării Dosarului nr. 558D/2016 la Dosarul nr. 384D/2016 având în vedere obiectul, precum și părțile celor două cauze.
4.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 558D/2016 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) , precum și ale
art. 75 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de F.C.U. Craiova - S.A. din Craiova, prin administrator special Moise Mircea, și de alții în Dosarul nr. 12.049/63/2007/a23 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă.
5.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
6.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției, precum și unele dintre părți au depus note scrise prin care au solicitat admiterea excepției de neconstituționalitate; de asemenea, având în vedere prevederile
art. 139 din Codul de procedură civilă , au invocat excepția de conexitate și au solicitat dispunerea conexării Dosarului nr. 558D/2016 la Dosarul nr. 384D/2016, având în vedere obiectul, precum și părțile celor două cauze.
7.
Curtea pune în discuție problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public și avocatul prezent arată că sunt de acord cu măsura conexării cauzelor.
8.
Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 558D/2016 la Dosarul nr. 384D/2016, care este primul înregistrat.
9.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul apărătorului ales prezent, reprezentant al părții Federația Română de Fotbal, care, mai întâi, referitor la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, precizează că dispozițiile criticate, deși abrogate, pot forma obiectul controlului de constituționalitate, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 . Pe fondul excepției de neconstituționalitate arată că, în motivarea acesteia, s-a susținut încălcarea dreptului la apărare și a accesului liber la justiție și, în subsidiar, a dreptului de proprietate prin cele două prevederi criticate ce consacră faptul că, în procedura insolvenței, administratorul special, în cazul în care se deschide procedura falimentului (deci se ajunge la lichidarea societății), are atribuțiile restrânse la scopul acestei proceduri a lichidării activelor societății și, astfel, nu ar fi garantat dreptul de proprietate al asociaților societății care sunt reprezentați prin lichidatorul judiciar. Or, aceste aspecte cad în sfera de incidență a prevederilor
art. 126 alin. (2) din Constituție , care permit legiuitorului să stabilească anumite norme cu privire la procedura de judecată în care se înscriu și cele privind procedurile speciale de insolvență, nefiind incidente dispozițiile
art. 53 din Constituție
cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. În acest context, menționează că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate și, având în vedere
Decizia Curții Constituționale nr. 232 din 19 februarie 2009 , arată că administratorul special/judiciar al unei societăți comerciale este o entitate distinctă de societatea comercială. Ca atare, este permis legiuitorului ca, în anumite materii speciale, să stabilească modalitatea în care părțile sunt reprezentate în litigiul respectiv. În procedura insolvenței, legiuitorul a stabilit că societatea este reprezentată de lichidatorul judiciar, ținând seama de principiile care guvernează această lege, cuprinse în
art. 2 din Legea nr. 85/2006 , respectiv este o procedură concursuală, scopul acesteia fiind satisfacerea creanțelor creditorilor. Așadar, nefiind primordial interesul societar al asociaților societății aflate în insolvență, s-a stabilit că și reprezentarea este asigurată de către administratorul judiciar sau de către lichidatorul judiciar, după caz. De asemenea, arată că situația este similară celei prevăzute de dispozițiile
art. 58 din Codul de procedură civilă , potrivit cărora judecătorul poate să decidă că, în anumite situații speciale, reprezentarea societății să fie asigurată de un curator special. Față de cele prezentate, consideră că dispozițiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale privind dreptul de proprietate și de apărare al asociaților societății aflate în insolvență, acestea reglementând într-o materie specială, în care principiile privind procedura dictează și maniera în care se face reprezentarea societății în lichidare.
10.
Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, arată că prevederile
art. 18 din Legea nr. 85/2006
au mai format obiectul controlului de constituționalitate din perspectiva unor obiecțiuni similare,
Curtea statuând că trebuie avut în vedere că societatea este un subiect distinct de asociații care o compun. Pe de altă parte, restrângerea care îi nemulțumește pe autorii excepției de neconstituționalitate este justificată de situația deosebită în care se află debitorul, astfel încât, într-un astfel de context, este necesară restrângerea exercițiului unor drepturi în vederea îndeplinirii scopului reglementat în
art. 2 din Legea nr. 86/2006 . Această restrângere nu este de natură a împieta asupra posibilității debitorilor de a-și apăra drepturile și interesele, inclusiv prin exercitarea căilor de atac. De asemenea, menționează că este neîntemeiată critica adusă prevederilor
art. 75 din Legea nr. 86/2006 , deoarece acestea reglementează tocmai o cale de atac și arată că autorii excepției de neconstituționalitate sunt, cu precădere, nemulțumiți pentru faptul că tocmai o astfel de contestație le-a fost respinsă, însă pe motivul că, în speță, s-a invocat, de către instanța de judecată, autoritatea de lucru judecat. Or, acest aspect excedează controlului de constituționalitate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
11.
Prin Încheierea din 24 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 9.319/3/2014, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Fotbal Club U Craiova - S.A. din Craiova, prin consilier juridic Moise Mircea, cu ocazia soluționării unor cereri de suplimentare a probatoriului într-o cauză penală în care s-au formulat și cereri de constituire ca parte civilă.
12.
Prin Încheierea din 13 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 12.049/63/2007/a23, Curtea de Apel Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) , precum și ale
art. 75 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, excepția ridicată de F.C.U. Craiova - S.A. din Craiova, prin administrator special Moise Mircea, și de alții cu ocazia soluționării recursurilor declarate împotriva unei sentințe civile pronunțate de judecătorul-sindic în Dosarul nr. 12.049/63/2007/a23 al Tribunalului Brașov - Secția civilă, de contencios administrativ și fiscal.
13.
În motivarea excepției de neconstituționalitate în Dosarul nr. 384D/2016, se arată, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, întrucât legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională, fără ca prin conținutul normativ al textelor criticate să stabilească în mod clar și precis cerințele impuse de
art. 1 alin. (3)
și
(5) ,
art. 21 alin. (1)
și
(3) ,
art. 24 alin. (1)
și
art. 53 din Constituție ,
art. 6
paragraful 1 coroborat cu
art. 13
și
art. 18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, de
art. 1 din Primul Protocol
adițional la
Convenție
coroborat cu
art. 41 alin. (1) din Constituție
[în realitate,
art. 44 alin. (1) din Constituția revizuită ].
14.
În acest sens, se susține că, în speța de față, dreptul de proprietate recunoscut acționarilor societății de dispozițiile
art. 133 din Legea nr. 85/2006
devine unul iluzoriu din moment ce nu există posibilitatea asigurării dreptului la apărare prin administratorul special și se arată că, din actele dosarului, se poate observa faptul că prejudiciul solicitat a fi recuperat este unul mult mai mare decât masa credală ce face obiectul sumei de recuperat în cadrul procedurii falimentului.
15.
De asemenea, se arată că puterea de decizie acordată lichidatorului judiciar de către creditorii societății este, potrivit
art. 2
coroborat cu
art. 3 pct. 2
și
pct. 23 din Legea nr. 85/2006 , limitată la valoarea creanțelor ce fac obiectul masei credale. Astfel, legea insolvenței face o diferențiere clară între drepturile de creanță ale creditorilor și drepturile reziduale ale acționarilor, care sunt drepturi societare, fiind evident că textele criticate nu sunt în măsură să îndeplinească exigențele de proporționalitate stabilite de
art. 2
coroborat cu
art. 3 pct. 2
și
pct. 23 din Legea nr. 85/2006.
Scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor criticate este acela de a se recupera creanțele societății cu suprimarea efectivă și necondiționată a dreptului acționarilor societății. Or, în speța dedusă judecății este înfrânt justul echilibru stabilit de principiul proporționalității cu afectarea flagrantă a apărării dreptului de proprietate stabilit de
art. 133 din Legea nr. 85/2006 . Toată această situație juridică determină, în fapt, încălcarea drepturilor prevăzute de dispozițiile constituționale și convenționale mai sus menționate și afectează în substanța sa dreptul de proprietate garantat acționarilor de dispozițiile
art. 1 din Primul Protocol
la
Convenție , precum și de
art. 41 alin. (1) din Constituție
[în realitate,
art. 44 alin. (1) din Constituția revizuită ].
16.
Față de acestea, se consideră că „norma criticată nu îndeplinește cerințele impuse de dispozițiile constituționale și convenționale menționate și transformă cauza Fotbal Club U Craiova - S.A. într-un simulacru de proces penal“ și se susține că, în speță, „prejudiciul produs societății prin infracțiune și solicitat a fi recuperat depășește cu mult masa pasivă, la dosarul cauzei fiind suficiente date și indicii din care rezultă că inculpații controlează apărarea societății“.
17.
Se concluzionează că dispozițiile criticate sunt neconstituționale, din moment ce „acționarilor societății nu le este permisă posibilitatea de a asigura apărarea societății în cauză“, respectiv nu dau posibilitatea ca apărarea societății să fie efectuată prin administratorul special, fiind afectat în substanța sa dreptul la apărare și, implicit, dreptul de proprietate recunoscut acționarilor societății.
18.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 558D/2016, se susține, în esență, pe de o parte, că prevederile
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006
sunt neconstituționale, întrucât „conduc la situația nefirească în care societatea falită nu poate declara o cale de atac, chiar și în situația în care creanța contestată a stat la baza deschiderii procedurii falimentului cu toate consecințele produse (ridicarea dreptului de administrare, desemnarea lichidatorului judiciar, validarea lichidatorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia din urmă), drepturile garanții fiind transformate în drepturi teoretice și iluzorii“. Pe de altă parte,
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
este neconstituțional în măsura în care exclude de la controlul instituit prin aceste prevederi o creanță care a stat la baza deschiderii procedurii insolvenței, chiar și în cazul în care a fost descoperită existența unui dol sau a unei erori esențiale care a determinat deschiderea procedurii insolvenței și înscrierea creanței contestate în tabelul definitiv de creanțe.
19.
Se menționează și în acest dosar că textele de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională, fără ca prin conținutul normativ al acestora să prevadă cu claritate și precizie cerințele impuse de
art. 53 ,
art. 21 alin. (1)
și
(3) ,
art. 24 alin. (1)
și
art. 129 din Constituție
și să asigure posibilitatea legală în care, în situații de excepție, să existe dreptul la o cale de atac formulată în cadrul procedurii falimentului de către societatea falită prin administratorul special și posibilitatea concretă în care
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
să nu excludă controlului o creanță care a stat la baza deschiderii procedurii insolvenței, iar ulterior să fi fost descoperită existența unui dol sau a unei erori esențiale care a determinat instanța să dispună deschiderea procedurii insolvenței, înscrierea creanței contestate în tabelul definitiv de creanțe și, în final, pronunțarea falimentului.
20.
În continuare, se arată că, potrivit legii insolvenței, lichidatorul judiciar este un organ desemnat de judecătorul-sindic care, ulterior, este validat de creditorii societății falite. În cauza ce face obiectul procedurii falimentului, societatea falită este parte interesată de derularea legală a procedurii falimentului cu asigurarea deplină și efectivă a tuturor garanțiilor stabilite atât de
Legea fundamentală , cât și de normele convenționale. În plus, recursul declarat de societatea falită în cauza dedusă judecății vizează înscrierea unei creanțe prin manopere dolosive și ca urmare a unei erori esențiale. Mai mult, la baza deschiderii procedurii insolvenței și, ulterior, a falimentului (cu toate consecințele produse, ridicarea dreptului de administrare, desemnarea lichidatorului judiciar, validarea lichidatorului judiciar și stabilirea remunerației acestuia din urmă) a stat numai creanța contestată. Astfel, acțiunea dedusă judecății vizează existența unor manopere dolosive, respectiv ascunderea existenței unei hotărâri judecătorești care se referă la un alt debitor, altul decât autorul societății falite și, implicit, existența unei erori esențiale, respectiv societatea falită nu este succesorul universal al debitorului creditorului contestat. Așadar, la baza deschiderii procedurii insolvenței și a falimentului a stat creanța ce face obiectul recursului declarat de societate prin administratorul special.
21.
Totodată, se consideră că textele criticate nu sunt în măsură să îndeplinească exigențele constituționale de proporționalitate, claritate și precizie, scopul urmărit de legiuitor prin adoptarea normelor criticate fiind acela de a se lichida societatea aflată în procedura reglementată de
Legea nr. 85/2006 , cu suprimarea efectivă și necondiționată a drepturilor unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990, și nu numai. Normele criticate înfrâng justul echilibru stabilit de dispozițiile
art. 1 alin. (3)
și
(5) ,
art. 21 alin. (1)
și
(3) ,
art. 24 alin. (1)
și
art. 129 din Constituție ,
art. 6
paragraful 1 coroborat cu
art. 13
și
art. 18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin prisma
art. 11 alin. (1)
și
(2)
și
art. 20 din Legea fundamentală , precum și de cele ale
art. 44 alin. (2) ,
art. 45
și
art. 53 alin. (1) din Constituție .
22.
Atât scopul legii insolvenței, cât și puterea de decizie acordată lichidatorului judiciar este, potrivit
art. 2
coroborat cu
art. 3 pct. 2
și
pct. 23 din Legea nr. 85/2006 , limitată la valoarea creanțelor înscrise în tabelul contestat. Ca atare, normele criticate afectează în substanța sa dreptul la apărare al unei societăți, prin raportare la
art. 21 alin. (1)
și
(3) ,
art. 24 alin. (1)
și
art. 129 din Constituție , întrucât societății falite îi este restrânsă în mod efectiv posibilitatea de a exercita calea de atac prin administratorul special. Într-o astfel de ipoteză, lichidatorul judiciar se află într-un conflict de interese cu societatea falită și este evident că acesta nu înțelege să exercite o cale de atac care poate conduce la situația juridică în care soluția instanței de control judiciar să aibă consecințe juridice devastatoare asupra drepturilor lichidatorului judiciar. Ca atare, această situație juridică determină, în fapt, o încălcare a drepturilor stabilite prin normele constituționale și convenționale mai sus menționate și afectează în substanța sa dreptul de proprietate garantat societății falite. Astfel, prin condiționarea dreptului societății falite de a exercita calea de atac numai prin lichidatorul judiciar și, implicit, prin imposibilitatea analizei existenței unor manopere dolosive, precum și existența unei erori esențiale, drepturile garanții consacrate de normele constituționale și convenționale devin drepturi teoretice și iluzorii.
23.
În acest context, cu privire la autoritatea de lucru judecat, menționează jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat că poate fi adusă atingere instituției autorității de lucru judecat atunci când motive substanțiale și imperioase o impun (a se vedea, în acest sens,
Hotărârea pronunțată în Cauza Stanca Popescu împotriva României , paragraful 99, Hotărârea pronunțată în Cauza Ryaibykn împotriva Rusiei, paragraful 52). Or, legiuitorul român, prin reglementarea dispozițiilor
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , nu a avut în vedere situațiile de excepție enunțate mai sus. De asemenea, face referire și la jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , paragraful 32), prin care s-a statuat că hotărârea întemeiată pe o eroare judiciară nu poate să își prelungească existența, chiar dacă este învestită cu putere de lucru judecat. Or, dispozițiile
art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
nu recunosc această posibilitate legală, deși deciziile Curții sunt obligatorii pentru autoritatea legiuitoare. Se mai arată că, în plus, instituția autorității lucrului judecat nu este reglementată de Legea fundamentală, ci reprezintă o prezumție legală absolută, stabilită prin lege, care urmărește să asigure securitatea și stabilitatea raportului juridic ( Decizia Curții Constituționale nr. 908 din 5 decembrie 2006 ). Cu privire la autoritatea de lucru judecat, mai arată că importanța respectării principiului securității juridice a fost subliniată prin jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în respectarea dreptului la un proces echitabil, fiind unul dintre elementele fundamentale ale preeminenței dreptului (Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marcks împotriva Belgiei), care impune, printre altele, ca soluția dată în mod definitiv de către tribunale unui litigiu să nu fie repusă în discuție (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61).
24.
Se concluzionează că dispozițiile criticate nu îndeplinesc cerințele impuse de dispozițiile constituționale și convenționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate.
25.
Tribunalul București - Secția I penală, în Dosarul nr. 384D/2016, arată că, având în vedere faptul că „această parte civilă este reprezentată prin lichidator judiciar - prin avocat ales, a formulat cerere de constituire ca parte civilă, a exercitat drepturile sale procesuale, a propus probe, a formulat apărări prin avocatul lichidatorului judiciar“, au fost respectate principiile de drept care guvernează judecata pentru toate părțile din proces.
26.
Curtea de Apel Brașov - Secția civilă, în Dosarul nr. 558D/2016, opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, față de jurisprudența Curții Constituționale în materie. În acest sens arată că, în ceea ce privește
art. 18 alin. (1)
și
(2) lit. f) din Legea nr. 85/2006 , instanța de contencios constituțional a statuat cu privire la legitimitatea restrângerii dreptului administratorului special de a reprezenta debitoarea după deschiderea procedurii falimentului în scopul de a preveni producerea altor pierderi, restrângere ce nu constituie o încălcare a prevederilor constituționale. De asemenea, în ce privește
art. 75 din Legea nr. 85/2006 , Curtea a constatat că acesta nu aduce atingere accesului liber la justiție în măsura în care creanțele trecute de administratorul judiciar sau lichidator în tabelul de creanțe, inclusiv cele constatate prin titluri executorii, pot face obiectul unei contestații în justiție, formulate de orice persoană interesată.
27.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
28.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.
29.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, notele scrise depuse, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
30.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
31.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierile de sesizare, îl constituie, în Dosarul nr. 384D/2016, dispozițiile
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, iar în Dosarul nr. 558D/2016, dispozițiile
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) , precum și ale
art. 75 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins:
–
Articolul 18
După deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.
Administratorul special are următoarele atribuții: […]
f)
după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului;“;
–
Articolul 75
din Legea nr. 85/2006 :
După expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), și până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabel definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
Judecarea contestației se va face de judecătorul-sindic, după citarea contestatorului, a creditorului care deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului judiciar/lichidatorului, a membrilor comitetului creditorilor și a oricărei alte părți interesate, după caz.
Până la judecarea irevocabilă a contestației, judecătorul-sindic va putea declara creanța sau dreptul de preferință contestat ca admis numai provizoriu.“
32.
Legea nr. 85/2006 , cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin
art. 344 lit. a) din titlul V - Dispoziții tranzitorii și finale din Legea nr. 85/2014
privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014. Însă, având în vedere prevederile
art. 343 din Legea nr. 85/2014 , potrivit cărora „Procesele începute înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse legii aplicabile anterior acestei date“, precum și
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor
art. 29 alin. (1)
și ale
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează a exercita controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate din
privind procedura insolvenței.
33.
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, în Dosarul nr. 384D/2016, sunt invocate prevederile constituționale ale
art. 1 alin. (3)
și
(5)
care consacră valorile supreme ale statului român și principiul supremației Constituției și al legalității,
art. 11 alin. (1)
și
(2)
cu privire la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21 alin. (1)
și
(3)
privind accesul liber la justiție,
art. 24 alin. (1)
referitor la garantarea dreptului la apărare,
art. 41 alin. (1)
și
art. 44 alin. (2) din Constituție
[în realitate,
art. 44 alin. (1)
și
(2) din Constituția revizuită , cu privire la garantarea și limitele dreptului de proprietate],
art. 45
referitor la libertatea economică,
art. 53
referitor la condițiile privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 129
privind căile de atac (în încheierea de sesizare, este menționat
art. 124 ). De asemenea, este menționat
art. 6
paragraful 1 (referitor la dreptul la un proces echitabil) coroborat cu
art. 13
(referitor la dreptul la un recurs efectiv) și
art. 18 (referitor la limitarea folosirii restrângerii drepturilor) din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și
art. 1 (privind protecția proprietății) din Primul Protocol
adițional la
Convenție .
34.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile criticate au mai format obiectul controlului de constituționalitate în raport cu critici și prevederi constituționale similare, sens în care sunt, spre exemplu,
Decizia nr. 684 din 11 septembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 22 octombrie 2007,
Decizia nr. 771 din 16 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 25 iulie 2011,
Decizia nr. 1.097 din 22 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2008,
Decizia nr. 393 din 25 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 316 din 22 aprilie 2008 [ art. 18 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței];
Decizia nr. 386 din 26 aprilie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 394 din 13 iunie 2012,
Decizia nr. 42 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013 [ art. 18 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ];
Decizia nr. 232 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 8 aprilie 2009 [ art. 18 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006 ];
Decizia nr. 48 din 17 februarie 2015 , publicată în publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 369 din 27 mai 2015 [ art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ].
35.
Potrivit
art. 18 alin. (1) din secțiunea 4 - Administratorul special - din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței, după deschiderea procedurii, adunarea generală a acționarilor/asociaților debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societății și ale acestora și să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce și activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acționarilor/asociaților.
36.
În acest context, administratorul special are următoarele atribuții: a) exprimă intenția debitorului de a propune un plan [potrivit
art. 28 alin. (1) lit. h) , coroborat cu
art. 33 alin. (2) ]; b) participă, în calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea acțiunilor prevăzute la
art. 79
și
80 ; c) formulează contestații în cadrul procedurii reglementate de prezenta lege; d) propune un plan de reorganizare; e) administrează activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, după confirmarea planului; f) după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului; g) primește notificarea închiderii procedurii.
37.
Autorii excepției de neconstituționalitate consideră că dispozițiile
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006
sunt neconstituționale, întrucât legiuitorul și-a respectat numai din punct de vedere formal competența constituțională, fără ca prin conținutul normativ al textelor criticate să stabilească în mod clar și precis cerințele impuse de prevederile constituționale (invocate în susținerea excepției), ca urmare a faptului că „acționarilor societății nu le este permisă posibilitatea de a asigura apărarea societății în cauză“, respectiv nu dau posibilitatea ca apărarea societății să fie efectuată prin administratorul special, fiind afectate în substanța lor dreptul la apărare și, implicit, dreptul de proprietate recunoscut acționarilor societății. Astfel, se susține că prin condiționarea dreptului societății falite de a exercita calea de atac numai prin lichidatorul judiciar și, implicit, prin imposibilitatea analizei existenței unor manopere dolosive, precum și a unei erori esențiale, drepturile garanții consacrate de normele constituționale și convenționale devin drepturi teoretice și iluzorii.
38.
Curtea constată, pe de o parte, că textele de lege criticate nu aduc vreo îngrădire modului în care o societate își poate susține și apăra drepturile sale în justiție. Chiar și înainte de deschiderea procedurii insolvenței, voința unei societăți comerciale se manifestă prin intermediul unui reprezentant. Acest fapt este deplin justificat de faptul că societatea este un subiect de drept distinct de asociații care o constituie. Deschiderea procedurii insolvenței și obiectul specific al acesteia au justificat adoptarea de către legiuitor a unor norme de procedură derogatorii de la dreptul comun, fără ca aceasta să aibă semnificația încălcării drepturilor constituționale de care se pot bucura părțile în cadrul unui proces echitabil. De asemenea, situația deosebită în care se află debitorul după deschiderea procedurii a justificat restrângerea exercițiului unor drepturi, în vederea îndeplinirii scopului prevăzut de
art. 2 din Legea nr. 85/2006 , constând în instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvență. Raportat la modul specific în care se poate manifesta în general voința societății, Curtea, prin
Decizia nr. 232 din 19 februarie 2009
și prin
Decizia nr. 1.097 din 22 noiembrie 2007 , precitate, a constatat că
art. 18 din Legea nr. 85/2006
nu aduce nicio atingere dreptului acesteia de a-și apăra drepturile și interesele, inclusiv dreptul de proprietate, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
39.
Pe de altă parte, Curtea observă că, de altfel, atribuțiile administratorului special sunt prevăzute în lege în funcție de stadiul procedurii și de ridicarea dreptului de administrare a societății debitoare, iar, potrivit
art. 18 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 85/2006 , după intrarea în faliment, participă la inventar, semnând actul, primește raportul final și bilanțul de închidere și participă la ședința convocată pentru soluționarea obiecțiunilor și aprobarea raportului. În acest context, Curtea reține că autorii excepției, prin criticile formulate, au în vedere și o completare a textelor supuse controlului de constituționalitate, în sensul ca administratorul special, în această etapă, să aibă atribuții extinse, aspect ce nu intră în competența Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.
40.
În ceea ce privește susținerea pretinsei neconstituționalități a dispozițiilor
art. 75 din Legea 85/2006 , „în măsura în care exclud de la controlul instituit prin aceste prevederi o creanță care a stat la baza deschiderii procedurii insolvenței, chiar și în cazul în care a fost descoperită existența unui dol sau a unei erori esențiale care a determinat deschiderea procedurii insolvenței și înscrierea creanței contestate în tabelul definitiv de creanțe“, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.
41.
Pe de o parte, Curtea observă că, în ceea ce privește data expirării termenului pentru a formula contestații la tabelul preliminar de creanțe și data definitivării tabelului de creanțe, în jurisprudența sa, a reținut că acest interval de timp este delimitat de două momente: expirarea termenului de depunere a contestațiilor [ art. 73 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ], pe de o parte, și definitivarea tabelului de creanțe [ art. 62 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 ], pe de altă parte (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 48 din 17 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 27 mai 2015). În aceste condiții, stabilirea unor termene strict determinate pentru întocmirea tabelului preliminar de creanțe și introducerea contestațiilor împotriva creanțelor sau drepturilor de preferință din acesta are drept finalitate asigurarea definitivării tabelului de creanțe. O altă abordare, în sensul posibilității introducerii unor asemenea contestații după expirarea termenului, dar înainte de definitivarea tabelului de creanță, ar avea efecte negative asupra definitivării acestui tabel, întrucât ar produce o incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce echivalează cu imposibilitatea evaluării pasivului averii debitorului.
42.
Pe de altă parte, față de conținutul normativ al prevederilor
art. 75 din Legea nr. 85/2006 , Curtea observă că acestea instituie, ca o măsură suplimentară de protecție a părților implicate în procedura insolvenței, tocmai posibilitatea ca, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor prevăzut la
art. 73 alin. (2) din Legea 85/2006
și până la închiderea procedurii, orice parte interesată să poată face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv de creanțe, în cazul descoperirii existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute. Judecarea contestației se va face de către judecătorul-sindic, după citarea contestatorului, a creditorului care deține creanța contestată, dacă acesta nu este chiar contestatorul, a administratorului judiciar/lichidatorului, a membrilor comitetului creditorilor și a oricărei alte părți interesate, după caz. Până la judecarea irevocabilă a contestației, judecătorul-sindic va putea declara creanța sau dreptul de preferință contestat ca admis numai provizoriu. Așadar, în acest cadru procesual se pot prezenta probele (cu privire la descoperirea existenței unui fals, dol sau unei erori esențiale care au determinat admiterea creanței sau a dreptului de preferință, inclusiv unele situații în care se invocă autoritate de lucru judecat) și se pot formula apărările părților interesate, rămânând ca, în virtutea rolului său activ de aflare a adevărului și de stabilire a legalității, instanța de judecată să aplice prevederile legale speței deduse judecății.
43.
În acest context, Curtea reține că, astfel cum a statuat în jurisprudența sa constantă, spre exemplu, prin
Decizia nr. 251 din 9 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 10 aprilie 2006, în toate cazurile în care legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, nu s-a procedat în sensul restrângerii accesului liber la justiție, ci exclusiv pentru a asigura cadrul legal în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de
art. 21 . Așadar, reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței conferite prin
Constituție , a condițiilor de exercitare a unui drept - material sau procesual - chiar privind utilizarea căilor de atac prevăzute de
art. 129 din Constituție
și cuprinse în
Legea nr. 85/2006 , inclusiv prin instituirea unor termene, nu trebuie să conducă la o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar la o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, ocrotite în egală măsură. Totodată, Curtea observă că, potrivit prevederilor
art. 129 din Constituție , „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Această normă constituțională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părți a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum și dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile legii (a se vedea, spre exemplu,
Decizia nr. 100 din 9 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 24 martie 2004).
44.
De asemenea, Curtea constată că prevederile
art. 126 alin. (2) din Constituție
consacră dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili normele de procedură. Prevederile
art. 75 din Legea nr. 85/2006
sunt norme de procedură, fiind tocmai o aplicare a prevederilor constituționale care sunt transpuse la nivel infraconstituțional, având în vedere specificul procedurii insolvenței, care este o procedură specială, și în consecință sa impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, respectiv crearea unui cadru unitar, colectiv, concursual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență (a se vedea
Decizia nr. 182 din 16 noiembrie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau
Decizia nr. 169 din 19 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 205 din 10 aprilie 2013), cadru legislativ special în care se înscriu și dispozițiile criticate.
45.
Ca atare, față de cele prezentate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor criticate, în raport cu dispozițiile constituționale și convenționale cu privire la accesul liber la justiție, la garantarea dreptului la apărare, la garantarea și limitele dreptului de proprietate, precum și la căile de atac, prin prisma
art. 11 alin. (1)
și
(2)
și
art. 20 din Constituție , este neîntemeiată.
46.
În ceea ce privește invocarea dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală , Curtea nu poate reține pretinsa încălcare a acestora, întrucât prin prevederile criticate nu sunt afectate valorile supreme ale statului român, dispoziții potrivit cărora „România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.“ Dimpotrivă, prin măsurile impuse de prevederile criticate se asigură anumite garanții ale statului de drept - accesul liber la justiție, inclusiv prin căile de atac, dreptul la apărare, garantarea dreptului de proprietate etc.
47.
Cu privire la dispozițiile
art. 1 alin. (5) din Constituție , care consacră principiul legalității și care impune obligația ca normele adoptate să fie precise, clare, previzibile și accesibile, Curtea, în jurisprudența sa, a statuat că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,
Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea
Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, și
Hotărârea din 25 ianuarie 2007 , pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). De asemenea, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse de Constituție numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragraful 17). În ceea ce privește accesibilitatea legii, Curtea a reținut că, din punct de vedere formal, aceasta are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează în temeiul
art. 78 din Constituție , respectiv legea se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la 3 zile de la data publicării sau la o dată ulterioară prevăzută în textul ei. Însă, pentru a fi îndeplinită cerința de accesibilitate a legii, nu este suficient ca o lege să fie adusă la cunoștință publică, ci este necesar ca între actele normative care reglementează un anumit domeniu să existe o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 363 din 7 mai 2015 , precitată, paragrafele 26 și 27).
48.
Ca atare, raportând prevederile criticate la considerentele de principiu mai sus enunțate, Curtea constată acestea sunt în deplin acord cu principiul legalității înscris în
art. 1 alin. (5) din Constituție
și al cărui conținut și înțeles a fost deslușit prin jurisprudența Curții Constituționale.
49.
În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 45 din Constituție , Curtea constată, pe de o parte, că autorii excepției de neconstituționalitate nu motivează în ce constă pretinsa încălcare a acestora și, pe de altă parte, că acestea nici nu au incidență în cauză, deoarece prevederile criticate reglementează măsuri cu privire la derularea procedurii insolvenței și nu statuează cu privire la aspecte ce țin de accesul liber al persoanei la o activitate economică sau cu privire la libera inițiativă.
50.
De asemenea, Curtea constată că dispozițiile
art. 53 din Constituție , precum și cele ale și
art. 18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au relevanță în cauză, având în vedere faptul că nu s-a constatat restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale.
51.
Referitor la celelalte precizări ale autorilor excepției de neconstituționalitate menționate în susținerea excepției, Curtea observă că acestea sunt chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii, în concret, la spețele deduse judecății, fiind de competența instanțelor de judecată, și nu intră în sfera contenciosului constituțional. De altfel, potrivit jurisprudenței sale constante, spre exemplu
Decizia nr. 357 din 22 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 9 iunie 2011, Curtea a reținut că interpretarea și aplicarea normelor legale la speța dedusă judecății este atributul instanțelor de judecată și nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , „se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată“, iar nu cu privire la modul de aplicare a legii.
52.
Pentru considerentele expuse, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Fotbal Club U Craiova - S.A. din Craiova, prin consilier juridic Moise Mircea, în Dosarul nr. 9.319/3/2014 al Tribunalului București - Secția I penală și de F.C.U. Craiova - S.A. din Craiova, prin administrator special Moise Mircea, și de alții în Dosarul nr. 12.049/63/2007/a23 al Curții de Apel Brașov - Secția civilă și constată că dispozițiile
art. 18 alin. (1)
și
alin. (2) lit. f) , precum și ale
art. 75 din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenței sunt constituționale, în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și Curții de Apel Brașov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 decembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ionița Cochințu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.