Decizia nr. 51/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Mihaela Ionescu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452

și

art. 453 alin. (1) lit. a) ,

b) ,

c) ,

d) ,

e) ,

alin. (2) ,

(3) ,

(4)

fără ultima teză și

alin. (5) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 25.921/197/2015 al Judecătoriei Brașov și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 217D/2016.

2.

La apelul nominal lipsește autoarea excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, la dosar, a fost comunicată adresă prin care autoarea excepției informează Curtea Constituțională cu privire la imposibilitatea de prezentare. De asemenea, se arată că autoarea a formulat cerere prin care solicită următoarele: instanța de control constituțional să solicite Comisiei Europene, Curții de Justiție a Uniunii Europene și Comisiei de la Veneția puncte de vedere cu privire la chestiunea dacă în celelalte state ale Uniunii Europene partea vătămată din procesul penal căreia i-a fost admisă excepția de neconstituționalitate are acces la revizuire sau la altă cale de atac formulată cu privire la hotărârea/încheierea pronunțată în temeiul normei juridice declarate neconstituțională; instanța de control constituțional să constate, contrar omisiunilor cuprinse în raport și punctele de vedere ale Guvernului, respectiv Avocatului Poporului, că încheierile penale cu privire la care s-a formulat revizuire au fost pronunțate în Dosarul penal nr. 19.813/ 197/2014, în care autoarea a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală

cu privire la care Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 518/2015 ; instanța de control constituțional să constate că, la momentul pronunțării

Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. XVII/2007 , motivul de revizuire cuprins în

art. 453 alin. (1) lit. f) din actualul Cod de procedură penală

nu era reglementat de legea procesual penală anterioară.

4.

Având cuvântul cu privire la cererile formulate de autoare, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea acestora. Curtea, deliberând, respinge cererile formulate de autoare.

5.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența anterioară a instanței de control constituțional în această materie. În acest sens, invocă

Decizia nr. 722 din 6 decembrie 2016 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

6.

Prin Încheierea din 16 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 25.921/197/2015, Judecătoria Brașov a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 452

și

art. 453 alin. (1) lit. a) ,

b) ,

c) ,

d) ,

e) ,

alin. (2) ,

(3) ,

(4)

fără ultima teză și

alin. (5) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Filofteia Ciobanu în cadrul cererii de revizuire formulate de autoare împotriva Încheierii penale nr. 116 din 7 octombrie 2014, precum și a Încheierii din 29 septembrie 2014 privind partea de respingere a cererii, pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Brașov în Dosarul nr. 19.813/197/2014, în soluționarea plângerii formulate în temeiul

art. 340 din Codul de procedură penală .

7.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea susține, în esență, că excluderea de la revizuire a încheierilor definitive de confirmare a soluțiilor de neurmărire și netrimitere în judecată este contrară accesului liber la justiție, dreptului la un proces echitabil, egalității în fața legii și aduce atingere dreptății, ca principiu al statului de drept. Susține că sintagma „hotărâri judecătorești definitive“ include oricare dintre hotărârile judecătorești pronunțate de instanța penală, respectiv încheieri, sentințe și decizii.

8.

Judecătoria Brașov opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că autoarea excepției este nemulțumită, întrucât calea de atac a revizuirii nu poate fi promovată împotriva încheierilor pronunțate în procedura prevăzută de dispozițiile

art. 340-341 din Codul de procedură penală . Reține că instanța de control constituțional s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor din reglementarea anterioară, respectiv

art. 394

raportat la

art. 278^1 din Codul de procedură penală din 1968 , prin

deciziile nr. 324 din 18 aprilie 2006 ,

nr. 234 din 20 martie 2007

și

nr. 17 din 15 ianuarie 2008

și, în toate cazurile, excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse. Reține, totodată, că instanța de control constituțional s-a pronunțat și cu privire la normele procesual penale în vigoare referitoare la revizuire prin

Decizia nr. 188 din 31 martie 2015 , respingând, de asemenea, excepția de neconstituționalitate. Judecătorul de cameră preliminară reține, în continuare, că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de

art. 452 din Codul de procedură penală , care prevede hotărârile supuse revizuirii, și de

art. 453

din același cod, unde se prevăd în mod expres și limitativ cazurile în care aceasta poate fi exercitată. Consideră că legiferarea normelor procesual penale precitate s-a realizat în baza prerogativelor date de

Constituție

legiuitorului, prin dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , conform cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“. Apreciază că normele procesual penale criticate nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, întrucât nu conferă avantaje și nici nu presupun discriminări în aplicarea sa, fiecare persoană care se află în aceeași situație juridică beneficiind, în mod egal, de dispozițiile textelor precitate. Consideră că nu se aduce atingere nici liberului acces la justiție, întrucât conținutul dreptului presupune că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate. Împrejurarea că acest drept este supus unei condiționări prin reglementarea de către legiuitor, care are competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești - în speță a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, este în acord cu textul constituțional, întrucât, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătorești, nu îngrădește, ci permite liberul acces la justiție, în anumite condiții.

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.

10.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.“ Aceste dispoziții constituționale conferă legiuitorului competența exclusivă de a stabili procedura de judecată și îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situații deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procesuale, așa cum este și cazul reglementării exprese și limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea. Apreciază că normele procesual penale criticate nu aduc atingere principiului constituțional al egalității în drepturi, întrucât acestea nu consacră privilegii sau discriminări, asigurând egalitatea cetățenilor în utilizarea căii de atac a revizuirii, în deplină concordanță cu dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Constituție . Reține că prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării acestor măsuri, indiferent de natura lor. Consideră că dispozițiile

art. 452

și

art. 453 din Codul de procedură penală

nu îngrădesc liberul acces la justiție, întrucât acesta semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări, competența de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești revenindu-i legiuitorului. Apreciază că prevederile criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătorești, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiție, în concordanță și cu dispozițiile

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , referitoare la dreptul la un recurs efectiv.

11.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 452

și

art. 453 alin. (1) lit. a) ,

b) ,

c) ,

d) ,

e) ,

alin. (2) ,

(3) ,

(4)

și

alin. (5) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Reține că acestea nu instituie privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, fiind constituțională instituirea, prin dispozițiile legale criticate, a unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce privește revizuirea, atât timp cât ele asigură egalitatea juridică a cetățenilor în utilizarea lor. Cât privește criticile de neconstituționalitate a normelor procesuale precitate în raport cu

art. 21 din Constituție , citează considerentele cuprinse în paragrafele 43 și 44 ale

Deciziei Curții nr. 126 din 3 martie 2016 , potrivit cărora revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece, prin revizuire, se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se și în

Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât, și în aceste ipoteze, instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit

art. 396 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală . Prin urmare, cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului

Cod de procedură penală , s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, prin care a fost soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. De asemenea, potrivit prevederilor

art. 129 din Constituție , „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.“ Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Pe cale de consecință, apreciază că prevederile legale criticate, reglementând o cale de atac extraordinară împotriva hotărârilor judecătorești, nu îngrădesc, ci permit liberul acces la justiție. Cât privește pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , constată că prevederile legale criticate nu încalcă principiul supremației Constituției și al obligativității legii și nici trăsăturile și valorile supreme ale statului român.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții, dispozițiile

art. 452

și

art. 453 alin. (1) lit. a) ,

b) ,

c) ,

d) ,

e) ,

alin. (2) ,

(3) ,

(4) fără ultima teză

și

alin. (5) din Codul de procedură penală . Din formularea motivelor de neconstituționalitate invocate, astfel cum rezultă din notele scrise ale autoarei, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală . Textul de lege criticat are următorul conținut: „Hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.“

15.

În susținerea neconstituționalității dispozițiilor criticate, autoarea excepției invocă încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (3)

referitor la principiile statului de drept,

art. 16

privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și

art. 21 alin. (1)-(3)

privind liberul acces la justiție și dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că s-a pronunțat, cu privire la critica de neconstituționalitate formulată de autoare, prin

Decizia nr. 126 din 3 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016, paragrafele 42-45, în care a reținut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanță - sentințe - sau la instanța de apel - decizii. Totodată, cât privește hotărârile pronunțate anterior intrării în vigoare a

noului Cod de procedură penală , acestea puteau rămâne definitive și la instanța de recurs (decizii). În același sens reglementau și normele procesual penale anterioare, respectiv

art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 , care stabilea că pot fi supuse revizuirii hotărârile judecătorești definitive, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă. De asemenea, referinduse la hotărârile supuse revizuirii,

Codul de procedură penală din 1936 , republicat, le caracteriza ca „nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac“ (art. 417). Curtea a reținut, totodată, că revizuirea privește numai hotărârile judecătorești definitive care conțin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece, prin revizuire, se urmărește înlăturarea erorilor de fapt pe care le conțin hotărârile judecătorești, or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanța se pronunță asupra raportului juridic de drept penal substanțial și asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanța penală rezolvă acțiunea penală și pronunță, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluționat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se și în

Decizia nr. XVII din 19 martie 2007 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite în soluționarea unui recurs în interesul legii. La acestea se adaugă și soluțiile de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât și în aceste ipoteze instanța constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, potrivit

art. 396 alin. (3)

și

(4) din Codul de procedură penală .

17.

Prin urmare, Curtea a reținut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluționat fondul cauzei este inadmisibilă. Astfel, în practica judiciară anterioară actualului

Cod de procedură penală , s-a stabilit că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, prin care a fost soluționată plângerea împotriva actelor procurorului de netrimitere în judecată, este inadmisibilă. Curtea a reținut, de asemenea, că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecății, sentințele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

18.

Având în vedere cele arătate, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor

art. 129 din Constituție , „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii“. Așa fiind, în privința condițiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declarația, conținutul său, instanța la care se depune, competența și modul de judecare, soluțiile ce pot fi adoptate și altele de același gen, astfel cum prevede

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. În aceste condiții, având în vedere caracterul revizuirii de cale de atac extraordinară ce poate fi exercitată în condiții procedurale stricte și ținând cont că legiuitorul, în virtutea rolului său constituțional consacrat de

art. 126 alin. (2)

și

art. 129 din Legea fundamentală , poate stabili, prin lege, procedura de judecată și modalitatea de exercitare a căilor de atac, cu condiția respectării normelor și principiilor privind drepturile și libertățile fundamentale și a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală, Curtea Constituțională fiind competentă a cenzura norma legală numai în măsura în care se aduce atingere acestora din urmă, excepția de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală

a fost respinsă ca neîntemeiată (considerente similare au fost reținute și în

Decizia nr. 181 din 29 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016).

19.

De asemenea, cu privire la caracterul definitiv al încheierilor prin care judecătorul de cameră preliminară pronunță una dintre soluțiile prevăzute la

art. 341 alin. (6) ,

alin. (7) pct. 1 ,

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d) din Codul de procedură penală , analizând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală , Curtea s-a pronunțat prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, paragrafele 24-25, respingând excepția, ca neîntemeiată, soluția și considerentele deciziei precitate regăsindu-se în numeroase decizii ulterioare ale instanței de control constituțional, cum ar fi

deciziile nr. 663 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din data de 22 ianuarie 2015,

nr. 58 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015,

nr. 139 din 12 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015,

nr. 294 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 17 iunie 2015, și

nr. 408 din 28 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 13 iulie 2015.

20.

În motivarea soluției sale, Curtea a reținut că încheierea prin care s-a pronunțat una dintre soluțiile prevăzute la

alin. (6)

și la

alin. (7) pct. 1 ,

pct. 2 lit. a) ,

b)

și

d)

este definitivă, însă acest fapt nu este de natură a afecta constituționalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât

art. 129 , cât și

art. 126 alin. (2) din Constituție

fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“. Dispozițiile

art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală

nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de

art. 24 din Legea fundamentală

și nici accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de

art. 21 din Constituție

și

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a

Legii fundamentale

și a actelor normative internaționale invocate de autorii excepției nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus,

art. 129 din Constituție

stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile

art. 340

și

art. 341 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile

art. 2

privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7

la

Convenție

nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Totodată, eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile

art. 340

și

art. 341 din Codul de procedură penală , legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

21.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a modifica jurisprudența Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor anterior arătate sunt aplicabile și în prezenta cauză.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Filofteia Ciobanu în Dosarul nr. 25.921/197/2015 al Judecătoriei Brașov și constată că dispozițiile

art. 452 alin. (1) din Codul de procedură penală , sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 2 februarie 2017.