Decizia nr. 240/2017

Articolul 3

din Legea nr. 77/2016

dispune că dispozițiile sale derogă de la

Codul civil , fără a se indica expres textul/articolul de la care se derogă. În sfârșit, întrucât regimul juridic general al proprietății trebuie să fie reglementat, potrivit Constituției, prin lege organică, și dispozițiile derogatorii de la acest regim trebuie să fie reglementate prin lege organică, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul

Legii nr. 77/2016 .

21.

Cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii, arată că, întrucât modalitatea de rambursare, prin plata ratelor creditului, este un element asupra căruia părțile contractului cad de acord, obligatoriu și definitiv, la momentul încheierii acestuia, aceasta reprezintă o situație juridică consumată la momentul încheierii contractului. De aceea nu se poate susține că părțile realizează un nou acord cu fiecare plată a ratei de credit. Autorii arată că dispozițiile

Legii nr. 77/2016

sunt neconstituționale, întrucât acestea sunt aplicabile contractelor de credit încheiate anterior intrării în vigoare a legii, precum și executărilor silite demarate anterior acestui moment, indiferent de stadiul lor. Se face referire la jurisprudența Curții Constituționale, respectiv la

deciziile nr. 713 din 4 decembrie 2014

și

nr. 745 din 3 noiembrie 2015 , prin care instanța constituțională a constatat încălcarea principiului neretroactivității în cazul unor dispoziții legale care prevedeau, în mod similar, aplicarea lor și actelor juridice în curs, încheiate anterior intrării în vigoare a legii noi. Prin aplicarea retroactivă a dispozițiilor legale, autorii excepției consideră că este tratată în mod discriminatoriu față de consumatorii care au încheiat contracte de credit garantate cu ipotecă, întrucât noua lege pune creditorul într-o poziție de inferioritate, câtă vreme transferul dreptului de proprietate nu este condiționat de acordul creditorului pentru dobândirea imobilului. Consumatorului i se recunoaște dreptul absolut de a se libera de datorie prin simplul transfer al imobilului constituit drept garanție, fără a se ține cont de interesul și opțiunea creditorului, ceea ce plasează într-o poziție privilegiată debitorul, cu nesocotirea dispozițiilor constituționale.

22.

În continuare, autorii mai arată că, la data încheierii contractului, legislația nu prevedea ca modalitate alternativă de stingere a obligației darea în plată. Din acest motiv, o intervenție ulterioară a legiuitorului, în sensul obligării creditorului de a accepta darea în plată a imobilului ce face obiectul garanției, înșală așteptarea legitimă a creditorului de la momentul încheierii contractului și este, ca atare, retroactivă.

23.

Din perspectiva dreptului fundamental de proprietate, autorii susțin că acesta este în mod evident limitat, întrucât statul intervine în acordul de voință deja format cu privire la stingerea împrumutului. Prin dispozițiile criticate, este afectat dreptul de proprietate al creditorului asupra sumelor de bani acordate cu titlu de împrumut, sume care nu se vor mai restitui în integralitate ca urmare a aplicării

Legii nr. 77/2016 . Or, autorii excepției arată că dețin un drept de proprietate asupra întregii sume acordate cu titlu de împrumut, iar dispozițiile legale prin care se prevede recuperarea creanței numai în limita valorii imobilului adus garanție și supus transferului forțat de proprietate echivalează cu o expropriere, câtă vreme nu se va recupera toată suma acordată. Această expropriere nu se produce în conformitate cu dispozițiile constituționale, întrucât pierderea dreptului de proprietate asupra creanței nu este compensată de o prealabilă și dreaptă despăgubire, iar această pierdere nu operează pentru o cauză de utilitate publică, stabilită conform legii.

24.

Autorii excepției mai arată că scopul urmărit de legiuitor - degrevarea de datorii a unei categorii limitate de debitori din contractele de credit bancar - nu constă în satisfacerea unui interes general. Susține că legea criticată nu respectă condiția referitoare la necesitatea restrângerii exercițiului dreptului de proprietate, întrucât legiuitorul avea la dispoziție instituția juridică a impreviziunii, mai puțin restrictivă în ceea ce privește exercitarea dreptului de proprietate privată. Cu referire la încălcarea principiului proporționalității, autorii susțin că nu există o justificare rațională pentru stabilirea unui tratament juridic identic pentru situații diferite, cu efectul instituirii unei poveri excesive asupra creditorului. Tratamentul juridic al debitorilor care se pot prevala de dispozițiile legii criticate este identic atâta vreme cât aceasta nu stabilește criterii de diferențiere a debitorilor care se află în imposibilitate de plată, de cei care nu se află în această situație. Consecința unei asemenea omisiuni este că banca este obligată să suporte, în mod nejustificat, atingerile aduse dreptului său de proprietate, generate de liberarea de datorie inclusiv a debitorilor care nu se află în imposibilitate efectivă de plată.

25.

Deși accesul liber la o activitate economică și la libera inițiativă este garantat prin Constituție, dispozițiile legale criticate limitează această garanție sub două aspecte. Operațiunile de creditare, care reprezintă unele dintre activitățile principale ale autorilor excepției, sunt limitate sub aspectul operațiunilor de recuperare a sumelor acordate, în bază cărora au fost întocmite planurile de profitabilitate, cu atât mai mult cu cât legea afectează contractele și executările anterioare intrării sale în vigoare. Cel de-al doilea aspect vizează transformarea forțată a creditorului într-un vehicul imobiliar, deși nu a exprimat liber o astfel de inițiativă economică. Banca nu are ca obiect principal de activitate desfășurarea activităților comerciale privitoare la imobile, iar prin transferul forțat al proprietății asupra imobilelor va fi obligată să desfășoare această activitate neprevizionată.

26.

În fine, autorii excepției mai arată că, potrivit domeniului de reglementare a legii, aceasta se aplică și în cazul contractelor de credit de consum referitoare la bunuri imobile rezidențiale care intră în sfera de reglementare a

Directivei 2014/17/UE . Potrivit art. 23 din

Directiva 2014/17/UE , statele membre pot să reglementeze un cadru legal care să asigure cel puțin dreptul consumatorului de a converti contractul de credit într-o monedă alternativă, în condiții specificate sau să fie în vigoare alte aranjamente pentru a limita riscul ratei de schimb valutar. Cu toate acestea, în art. 23 alin. (5) din

Directiva 2014/17/UE

se prevede în mod clar că astfel de reglementări nu pot fi aplicate cu efect retroactiv. În același sens dispune și art. 43 din Directivă, dispozițiile fiind clare în sensul stabilirii aplicării lor doar pentru viitor, neputând fi aplicate cu efect retroactiv, ci doar contractelor de credit încheiate după data de 21 martie 2016. Din această perspectivă, este evidentă contradicția dintre reglementarea europeană și cea națională. Chiar analizând dispozițiile art. 28 alin. (4) din

Directiva 2014/17/UE , dispoziții ce par să fi fost avute în vedere de legiuitorul național, se remarcă o neconcordanță a legii naționale cu aceste dispoziții sub aspectul lipsei consimțământului creditorului și a imposibilității acestuia de a se opune transferului bunului ipotecat dacă un contract de credit intră în sfera de reglementare a

Legii nr. 77/2016 .

27.

Pentru toate argumentele expuse, autorii excepției susțin încălcarea prevederilor

art. 1 alin. (5) ,

art. 15 alin. (2) ,

art. 44 alin. (2) ,

art. 45 ,

53 ,

art. 135 alin. (2) lit. b)

și

art. 148 din Constituție , precum și a dispozițiilor

art. 1 din primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale .

28.

Judecătoria Buzău - Secția civilă și Judecătoria Iași - Secția civilă arată că, din analiza

Legii nr. 77/2016 , rezultă că accesul debitorului la beneficiul de a renunța la obligația de rambursare a creditului în schimbul proprietății imobilului ipotecat sau adus în garanție nu este condiționat de dovada imposibilității obiective de rambursare a creditului rămas neachitat. Dimpotrivă, acces la această facilitate au și debitorii prezumtivi rău-platnici care, deși au mijloace financiare, refuză achitarea ratelor lunare.

Legea nr. 77/2016 , în întreg conținutul său, nu prevede în mod concret care sunt criteriile obiective care au stat la baza determinării categoriilor de consumatori care pot beneficia de prerogativele acestei legi, creându-se posibilitatea ca debitorul să ia decizii discreționare și să încalce obligațiile contractuale, prejudiciind cealaltă parte ori de câte ori va dori. Mai mult, prin utilizarea procedurii prevăzute de lege, respectiv, prin notificarea creditorului, acesta are posibilitatea să suspende unilateral executarea plății până la soluționarea diferendului în fața instanței. Textele de lege nu fac nicio diferențiere între debitorii de bună-credință și cei de rea-credință, deoarece nu se face nicio mențiune cu privire la situația reală financiară a debitorului. Reținând, pe de o parte, lipsa de previzibilitate a normelor, iar, pe de altă parte, faptul că devalorizarea imobilelor nu prezintă caracterul unei situații excepționale și imprevizibile care să justifice ingerința în dreptul creditorului, instanțele opinează că aceasta din urmă nu era necesară în sensul dispozițiilor

art. 53 din Legea fundamentală , cu atât mai mult cu cât dreptul intern prevede remedii eficiente în sprijinul debitorului, respectiv adaptarea contractului de credit. În concluzie, se apreciază că dispozițiile legale contravin principiului neretroactivității legii și dreptului de proprietate privată al creditorului.

29.

Judecătoria Pitești - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, considerând că prevederile legale criticate nu sunt contrare normelor constituționale invocate.

30.

Judecătoria Timișoara - Secția I civilă apreciază că

Legea nr. 77/2016

este neconstituțională în măsura în care se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, deoarece este contrară principiului neretroactivității legii civile, chiar dacă legea are drept scop stabilirea unui mijloc de stingere a obligațiilor rezultate din contractul de credit.

31.

Judecătoria Cluj-Napoca consideră că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. Astfel, schimbarea obiectului prestației stabilite printr-un contract, prin acordul părților - mutuum consensu -, nu se poate realiza decât prin acordul acelorași părți ale respectivului contract. Aceasta întrucât executarea unui contract presupune executarea obligației la care contractanții s-au obligat. Plata, ca modalitate de executare a obligațiilor, presupune executarea prestației la care debitorul s-a obligat, iar primirea de către creditor a unui alt lucru decât acela la care s-a obligat nu se poate realiza decât cu acordul său. Prin urmare, prevederile

Legii nr. 77/2016

încalcă principiul neretroactivității legii, în măsura în care se aplică contractelor de împrumut în desfășurare și cu atât mai mult celor pentru care a fost declarată scadența anticipată și se află în procedură de executare silită, precum și principiul securității raporturilor juridice.

32.

Judecătoria Târgoviște consideră că prevederile

art. 11 din Legea nr. 77/2016

contravin dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție .

33.

Judecătoria Brașov și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, apreciind că prevederile legale criticate nu sunt contrare normelor constituționale invocate.

34.

Judecătoria Panciu și Judecătoria Râmnicu Vâlcea - Secția civilă nu și-au exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.

35.

Judecătoria Câmpulung apreciază excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 77/2016

ca fiind întemeiată, arătând că, la momentul la care s-a încheiat contractul de creditare între părți, creditorul nu avea posibilitatea de a aprecia cu privire la schimbarea legislației de o asemenea natură, încât să își poată nuanța criteriile de negociere și să accepte în cunoștință de cauză posibilitatea unei asemenea intervenții legislative în modul de derulare a contractului.

36.

Judecătoria Iași - Secția civilă și-a exprimat opinia în sensul netemeiniciei excepției de neconstituționalitate, apreciind că prevederile legale criticate nu sunt contrare normelor constituționale invocate.

37.

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc apreciază că

Legea nr. 77/2016

este în contradicție cu

art. 16 din Constituție

prin aceea că instituie un privilegiu în favoarea subiecților de drept cărora această lege li se aplică întrucât, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, are relevanță scopul normei analizate și adecvarea criteriului de diferențiere la acest scop, iar legea instituie o diferențiere între cetățeni prin derogare de la dreptul comun instituit de Codul civil și această diferențiere nu se bazează pe criterii obiective cum ar fi soldul creditului sau posibilitatea de plată, ci pe valoarea inițială și pe tipul de instituție care a acordat creditul.

38.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

39.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

40.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

41.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 1 alin. (3) ,

art. 3 ,

4 ,

art. 5 alin. (1) ,

(2)

și

(3) ,

art. 8 alin. (5) ,

art. 10

și ale

art. 11 din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, precum și a

Legii nr. 77/2016 , în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Dispozițiile legale criticate punctual au următorul cuprins:

–

Articolul 1

alin. (3) : „Dispozițiile prezentei legi se aplică și în cazul în care creanța creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea și/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.“;

–

Articolul 3

: „Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la

art. 5 alin. (3)

părțile contractului de credit nu ajung la un alt acord.“;

–

Articolul 4

Articolul 5

Articolul 8

alin. (5) : „Dreptul de a cere instanței să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparține și consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanței, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.“;

–

Articolul 10

Articolul 11

: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum și din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât și contractelor încheiate după această dată.“

42.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5)

referitor la obligativitatea respectării

Constituției , a supremației sale și a legilor,

art. 15 alin. (2)

referitor la neretroactivitatea legii,

art. 16

care consacră principiul egalității în drepturi,

art. 44 alin. (2)

care consacră dreptul de proprietate privată,

art. 45

privind libertatea economică,

art. 53

referitor la condițiile pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale,

art. 135 alin. (2) lit. b)

referitor la economie și în

art. 148

privind integrarea în Uniunea Europeană. De asemenea, sunt invocate și dispozițiile

art. 1 din primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale .

43.

În prezentele cauze, Curtea constată că, în ceea ce privește o parte dintre dispozițiile legale criticate, sunt încălcate condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, a căror existență rezultă din dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei […]“, precum și din dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“.

44.

Astfel, Curtea reține, ca element comun situației de fapt din cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentele dosare, că toate contractele de credit au fost încheiate înaintea intrării în vigoare a

noului Cod civil , respectiv 1 octombrie 2011. Autoarele excepției au invocat neconstituționalitatea

art. 3 din Legea nr. 77/2016 , fără să se raporteze în mod distinct la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea

noului Cod civil

[„Prin derogare de la dispozițiile

Legii nr. 287/2009 privind Codul civil , republicată, cu modificările ulterioare“] și ipoteza care vizează aplicabilitatea

vechiului Cod civil . În aceste condiții, instanța de contencios constituțional va respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi

raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 .

45.

Faptul că toate contractele de credit ce fac obiectul cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești care au sesizat Curtea în prezentul dosar au fost încheiate înainte de intrarea în vigoare a

noului Cod civil

este relevant și în examinarea admisibilității excepției având ca obiect neconstituționalitatea tezei a doua a

art. 11 din Legea nr. 77/2016 . Curtea reține că, potrivit primei teze a acestuia, dispozițiile

Legii nr. 77/2016

se aplică și contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de- a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016

se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a

Legii nr. 77/2016 .

46.

În continuare, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4 ,

7

și

8 din Legea nr. 77/2016 , sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească are posibilitatea și obligația de a verifica îndeplinirea condițiilor impreviziunii pentru fiecare contract de credit în parte. Curtea a mai reținut că, în cazul în care instanța judecătorească nu ar avea posibilitatea să verifice îndeplinirea condițiilor impreviziunii, aceste dispoziții legale ar încălca dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept,

art. 1 alin. (5)

în componenta sa privind calitatea legii, cele ale

art. 21 alin. (3)

privind dreptul la un proces echitabil, precum și cele ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției.

47.

Având în vedere dispozițiile

art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale“, faptul că, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a constatat că prevederile menționate în prealabil sunt constituționale numai în măsura în care instanța judecătorească, în condițiile manifestării opoziției creditorului, poate și trebuie să facă aplicarea teoriei impreviziunii la contractele în derulare, precum și faptul că decizia precitată a fost pronunțată ulterior datei la care a fost sesizată Curtea Constituțională în dosarele conexate în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi

raportate la prevederile

art. 3 teza a doua ,

art. 4

și

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

va fi respinsă ca devenită inadmisibilă.

48.

Soluția respingerii ca devenită inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi

raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4

și

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

este valabilă și în condițiile în care, în prezentele cauze, acestea sunt criticate și din perspectiva altor standarde constituționale decât cele prin raportare la care Curtea a reținut neconstituționalitatea lor, dar avute în vedere de instanța constituțională în considerentele

Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016 , respectiv dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 15 alin. (2) ,

art. 16 alin. (1) ,

art. 44 ,

45 ,

53 ,

art. 135 alin. (2) lit. b)

referitor la economie și în

art. 148 din Constituție . Curtea a reținut conformitatea dispozițiilor art. 3, 4,

art. 8 alin. (5)

și

art. 11 din Legea nr. 77/2016

cu normele fundamentale mai sus menționate, precum și lipsa incidenței dispozițiilor

art. 53 din Constituție . Plecând de la această constatare și în urma examinării criticilor formulate de autoarele excepției din perspectiva acestor dispoziții constituționale, Curtea reține că se impune menținerea soluției pronunțate în prealabil. De altfel, jurisprudența ulterioară a Curții a confirmat această soluție, exemplificativă în acest sens fiind

Decizia nr. 696 din 24 noiembrie 2016

sau

Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 .

49.

Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că „Indiferent de textul legal specific în baza căruia au fost încheiate contractele până la data de 1 octombrie 2011, ele se supun reglementării de drept comun,

Codul civil din 1864 , care, în mod evident, permitea aplicarea teoriei impreviziunii, în temeiul

art. 969

și

art. 970 . Având în vedere că

Legea nr. 77/2016

reprezintă o aplicare a teoriei impreviziunii la nivelul contractului de credit, prevederile acesteia nu retroactivează.“ [paragraful 115].

50.

Cu privire la critica raportată la

art. 16 din Constituție

referitor la principiul egalității, Curtea a reiterat jurisprudența sa constantă potrivit căreia noțiunea fundamentală de egalitate în fața legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferențiat unor situații distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituțional fundamental. Astfel, în

Decizia nr. 192 din 31 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005, Curtea a precizat că „Egalitatea în fața legii și a autorităților publice, consacrată cu titlu de principiu de

art. 16 alin. (1) din Constituție , își găsește aplicare doar atunci când părțile se găsesc în situații identice sau egale, care impun și justifică același tratament juridic și deci instituirea aceluiași regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situații diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluție legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunțat“. Cu referire la criticile autoarelor excepției, Curtea reține că deosebirile obiective dintre categoria profesioniștilor și cea a consumatorilor sunt suficient de relevante și semnificative încât să justifice opțiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct.

51.

Cu referire la criticile prevederilor

Legii nr. 77/2016

formulate din perspectiva

art. 45

și

art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție , Curtea reține, în plus față de ceea ce reiese din motivarea Curții din

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , că însuși textul

art. 45 din Constituție

dispune că accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora sunt garantate în condițiile legii. Or, dispozițiile criticate din

Legea nr. 77/2016

se pot încadra în această categorie - în condițiile legii -, legiuitorul constituant însuși acordându-i legiuitorului ordinar prerogativa de a stabili condițiile exercitării accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și pe cel al liberei inițiative. De altfel, Curtea Constituțională a stabilit în

Decizia nr. 282 din 8 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 16 iulie 2014, că „principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor“ [paragraful 16].

52.

Cu privire la invocarea

art. 148 din Constituție , prin

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016 , Curtea a reținut că, în cauzele deduse judecății, prevederile

Directivei 2014/17/UE

a Parlamentului European și a Consiliului din 4 februarie 2014 privind contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile rezidențiale și de modificare a directivelor

2008/48/CE

și

2013/36/UE

și a

Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010 , publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 60 din 28 februarie 2014, nu au legătură cu ipoteza normativă a legii criticate, ele referindu-se la conversia creditelor în valută. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 148

nu au incidență în cauză.

53.

În fine, referitor la prevederile

art. 11 teza întâi

prin raportare la celelalte dispoziții ale

Legii nr. 77/2016

criticate în prezenta cauză, respectiv dispozițiile

art. 1 alin. (3) ,

art. 5 alin. (1) ,

(2)

și

(3)

și

art. 10 , Curtea constată că toate considerentele anterioare sunt aplicabile mutatis mutandis. În plus, reiterează cele reținute în

Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016

cu privire la criticile aduse din perspectiva

art. 44 din Constituție

privind dreptul de proprietate privată: „Curtea reține că în jurisprudența sa (a se vedea

Decizia nr. 270 din 7 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 28 iulie 2014, paragraful 19) a statuat că, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate și atributele acestuia și se instituie în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (în acest sens, a se vedea și

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de Constituție, în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Așadar, textul

art. 44 din Constituție

cuprinde expres în cadrul

alin. (1)

o dispoziție specială în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate. În aceste condiții, Curtea reține că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție ; însă limitele dreptului de proprietate, indiferent de natura lor, nu se confundă cu însăși suprimarea dreptului de proprietate. Statul protejează dreptul de proprietate în condițiile exercitării sale cu bună-credință (a se vedea, mutatis mutandis,

Decizia nr. 245 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 20 iulie 2016, paragrafele 59-60). Dreptul de proprietate al instituțiilor de credit nu cunoaște nicio limitare în condițiile impreviziunii, adaptarea/încetarea contractelor neînsemnând nici măcar limitarea dreptului de proprietate.“ Curtea va respinge, prin urmare, ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza întâi

raportate la celelalte dispoziții din

Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite.

54.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi, în ceea ce privește dispozițiile

art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016 , și cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziții legale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza întâi , precum și excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de Societatea Bancpost - S.A. în Dosarul nr. 9.117/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă, de Raiffeisen Bank - S.A. în Dosarul nr. 11.770/200/2016 al Judecătoriei Buzău - Secția civilă și în dosarele nr. 1.136/275/2016 și nr. 868/275/2016 ale Judecătoriei Panciu, de Societatea Banca Transilvania - S.A. în Dosarul nr. 9.339/280/2016 al Judecătoriei Pitești - Secția civilă, în Dosarul nr. 12.464/211/2016 al Judecătoriei Cluj-Napoca, în Dosarul nr. 12.098/197/2016 al Judecătoriei Brașov, în Dosarul nr. 20.099/245/2016 al Judecătoriei Iași - Secția civilă, în Dosarul nr. 1.744/206/2016 al Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, de Societatea Banca Românească - S.A., membră a Grupului National Bank of Greece, în Dosarul nr. 13.101/325/2016 al Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă, de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. în Dosarul nr. 5.290/315/2016 al Judecătoriei Târgoviște, de Societatea Garanti Bank - S.A. în Dosarul nr. 5.707/288/2016 al Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă, și de Societatea OTP Factoring - S.R.L. în Dosarul nr. 2.624/205/2016 al Judecătoriei Câmpulung.

2.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 3 teza a doua ,

art. 4

și ale

art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe.

3.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la dispozițiile

art. 5 alin. (3) din Legea nr. 77/2016

privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că sunt constituționale în raport de criticile formulate.

4.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 teza întâi , raportate la celelalte dispoziții legale, excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale acelorași instanțe, și constată că sunt constituționale în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secția civilă, Judecătoriei Panciu, Judecătoriei Pitești - Secția civilă, Judecătoriei Cluj-Napoca, Judecătoriei Brașov, Judecătoriei Iași - Secția civilă, Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, Judecătoriei Timișoara - Secția I civilă, Judecătoriei Târgoviște, Judecătoriei Râmnicu-Vâlcea - Secția civilă și Judecătoriei Câmpulung și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 6 aprilie 2016.