Decizia nr. 34/2018

Articolul 345

alin. (1) : „La termenul stabilit conform

art. 344 alin. (4) , judecătorul de cameră preliminară soluționează cererile și excepțiile formulate ori excepțiile ridicate din oficiu, în camera de consiliu, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul de urmărire penală și a oricăror înscrisuri noi prezentate, ascultând concluziile părților și ale persoanei vătămate, dacă sunt prezente, precum și ale procurorului.“;

–

Articolul 346

alin. (1) : „Dacă nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la

art. 344 alin. (2)

și

(3)

și nici nu a ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. Judecătorul de cameră preliminară se pronunță în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea procurorului, prin încheiere, care se comunică de îndată acestora.“;

–

Articolul 347

alin. (4) : „În soluționarea contestației nu pot fi invocate sau ridicate din oficiu alte cereri sau excepții decât cele invocate sau ridicate din oficiu în fața judecătorului de cameră preliminară în procedura desfășurată în fața instanței sesizate cu rechizitoriu, cu excepția cazurilor de nulitate absolută.“

–

Articolul 281

alin. (4) lit. a) : „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la

alin. (1) lit. e)

și

f)

trebuie invocată:

a)

până la încheierea procedurii în camera preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare;“.

–

Articolul 282

alin. (4) lit. a) : „Încălcarea dispozițiilor legale prevăzute la

alin. (1)

poate fi invocată:

a)

până la închiderea procedurii de cameră preliminară, dacă încălcarea a intervenit în cursul urmăririi penale sau în această procedură.“

18.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5) , potrivit căruia, în România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 24

referitor la dreptul la apărare. De asemenea, au fost invocate prevederile

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cele ale

art. 2 din Protocolul nr. 7

la

convenție .

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , Curtea reține că, prin

Decizia nr. 802*) din 5 decembrie 2017 , nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că soluția legislativă cuprinsă în

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , care nu permite judecătorului de cameră preliminară, în soluționarea cererilor și excepțiilor formulate ori excepțiilor ridicate din oficiu, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate“ este neconstituțională. *)

Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018.

20.

În motivarea soluției de admitere, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 75/2016 , limitează mijloacele de probă ce pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, în vederea verificării legalității administrării probelor, doar la „înscrisurile noi prezentate“, revenindu-se, în acest fel, la constatarea formală a legalității probelor, astfel cum s-a reținut în

Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014.

21.

Totodată, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , astfel cum au fost modificate prin

Legea nr. 75/2016 , limitează exercițiul procesual al judecătorului de cameră preliminară, independența sa în realizarea actului de justiție, pe de o parte, și încalcă dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil al părților și persoanei vătămate, în componenta sa referitoare la egalitatea armelor, pe de altă parte.

22.

Reținând că decizia de admitere a Curții Constituționale a fost pronunțată la data de 5 decembrie 2017, iar încheierea de sesizare a instanței de contencios constituțional în prezentul dosar este anterioară acestei date, Curtea va respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală .

23.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală , Curtea observă că aceasta a fost ridicată în fața Tribunalului Iași - Secția penală într-un dosar ce are ca obiect procedura de cameră preliminară, în primă instanță. Or, Curtea constată că dispozițiile criticate reglementează elemente ale procedurii de soluționare a contestației împotriva încheierii de cameră preliminară.

24.

Ca atare, Curtea apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală , care reglementează calea de atac împotriva încheierii pronunțate în procedura de cameră preliminară, nu are legătură cu soluționarea cauzei, în accepțiunea

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

25.

Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală .

26.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală

și, în subsidiar, a dispozițiilor

art. 281 alin. (4) lit. a)

și ale

art. 282 alin. (4) lit. a)

din același act normativ, Curtea reține că autorul excepției deduce neconstituționalitatea invocată din compararea dispozițiilor

art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală , pe de-o parte, cu cele ale

art. 281 alin. (4) lit. a)

și ale

art. 282 alin. (4) lit. a)

din același act normativ, pe de altă parte, apreciind că aceste dispoziții sunt contradictorii, fapt ce determină lipsa de claritate și predictibilitate a acestora.

27.

În legătură cu acest aspect, Curtea observă că dispozițiile

art. 281 alin. (4) lit. a)

și ale

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală

reglementează faza procesuală în care poate fi invocată nulitatea relativă sau absolută determinată de încălcarea, intervenită în cursul urmăririi penale sau în procedura camerei preliminare, a anumitor dispoziții legale. Pe de altă parte,

art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală

reglementează una dintre soluțiile pe care judecătorul de cameră preliminară le poate pronunța, stabilind că, în cazul în care nu s-au formulat cereri și excepții în termenele prevăzute la

art. 344 alin. (2)

și

(3)

din același act normativ și nici nu s-au ridicat din oficiu excepții, la expirarea acestor termene, judecătorul de cameră preliminară constată legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și dispune începerea judecății. În continuare, reținem că dispozițiile

art. 344 alin. (2)

și

(3) din Codul de procedură penală

reglementează obligația judecătorului de cameră preliminară de a stabili un termen în care se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, termen care nu poate fi mai scurt de 20 de zile.

28.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor anterior menționate, Curtea constată că acestea nu se contrazic, ci, dimpotrivă, sunt soluții legislative care trebuie privite coroborat, completându-se. Cu alte cuvinte, pe de-o parte, legiuitorul a limitat la o fază distinctă a procesului penal (procedura camerei preliminare) posibilitatea invocării excepțiilor referitoare la competența instanței, legalitatea sesizării, legalitatea administrării probelor sau legalitatea actelor efectuate de organul de urmărire penală, iar, pe de altă parte, în cadrul acestei etape procesuale a reglementat obligația judecătorului de cameră preliminară de a stabili un termen în care se pot formula cereri și excepții în legătură cu aceste aspecte.

29.

Curtea reține că legiuitorul, reglementând obligația judecătorului de a stabili un termen în care se pot formula cereri și excepții în cadrul camerei preliminare, a precizat și criteriile pe care acesta trebuie să le aibă în vedere. Astfel, legiuitorul, pe de-o parte, a normat obligația judecătorului de a stabili termenul în funcție de complexitatea și particularitățile cauzei, iar, pe de altă parte, a reglementat o durată minimă a acestui termen, de 20 de zile, durată care trebuie respectată indiferent de complexitatea și particularitățile cauzei. Astfel, legiuitorul a lăsat la latitudinea judecătorului stabilirea duratei maxime a termenului înăuntrul căruia se pot formula cereri și excepții în cadrul camerei preliminare.

30.

În ceea ce privește natura juridică a termenului acordat de judecătorul de cameră preliminară pentru formularea cererilor și excepțiilor, Curtea observă că, potrivit

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , „când pentru exercitarea unui drept procesual legea prevede un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen“. Astfel, având în vedere că durata maximă a acestui termen nu este stabilită de lege, ci de către judecătorul de cameră preliminară, rezultă că nerespectarea termenului nu atrage decăderea din exercițiul dreptului, în conformitate cu dispozițiile procesual penale mai sus invocate.

31.

Totodată, Curtea observă că, prin

Decizia nr. 840 din 8 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 16 februarie 2016, paragraful 23, a constatat ca fiind justificată limitarea momentului până la care pot fi invocate nulitățile relative, conform

art. 282 alin. (4) lit. a) din Codul de procedură penală , la cel al închiderii acestei proceduri, urmând ca invocarea nulităților relative privind încălcări ce au avut loc după această dată să fie făcută potrivit

lit. b)

și

c) ale aceluiași alin. (4) .

32.

Totodată, Curtea a statuat că instituirea prin dispozițiile

art. 344 alin. (2)

și

alin. (3) din Codul de procedură penală

a unui termen în interiorul căruia se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală nu este de natură a afecta dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, deoarece impunerea prin lege a unor exigențe cum ar fi instituirea unor termene sau condiții procesuale, pentru valorificarea de către titular a dreptului său subiectiv, chiar dacă constituie condiționări ale accesului liber la justiție, are o solidă și indiscutabilă justificare prin prisma finalității urmărite, constând în limitarea în timp a stării de incertitudine în derularea raporturilor juridice și în restrângerea posibilităților de exercitare abuzivă a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigură ordinea de drept, indispensabilă pentru valorificarea drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât și a drepturilor și intereselor legitime ale celorlalți titulari, cărora statul este ținut, în egală măsură, să le acorde ocrotire (a se vedea

Decizia nr. 323 din 17 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 23 iunie 2016, paragraful 34).

33.

Față de cele anterior menționate, Curtea apreciază că textele de lege criticate sunt reglementate cu suficientă claritate și precizie, interpretarea acestora în ansamblul actului normativ din care fac parte relevând cu claritate voința legiuitorului și reprezintă norme de procedură prin intermediul cărora legiuitorul instituie cadrul legal pentru exercitarea drepturilor procedurale, în deplin acord cu dispozițiile

art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.

34.

În concluzie, Curtea reține că dispozițiile legale criticate întrunesc exigențele de claritate, precizie și previzibilitate ale legii, întrucât normele juridice nu există izolat, ci ele trebuie raportate la întreg ansamblul normativ din care fac parte, astfel că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (5) .

35.

În ceea ce privește critica referitoare la derularea procedurii în camera de consiliu, Curtea reține că, în jurisprudența sa, a constatat că judecarea unei cauze în camera de consiliu nu afectează dispozițiile Legii fundamentale. Astfel, Curtea a statuat că publicitatea, ca principiu al ședinței de judecată, constă în posibilitatea pe care o are orice persoană de a asista la desfășurarea judecății, constituind deopotrivă un mijloc de a prezerva încrederea opiniei publice în instanțele judecătorești ( Decizia nr. 702 din 27 noiembrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 38 din 16 ianuarie 2015, paragrafele 19 și 20). Cu același prilej, Curtea a reținut că acest principiu este consacrat în dispozițiile

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora orice persoană are dreptul la judecarea în mod public a cauzei sale de către o instanță care va hotărî, între altele, asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestui principiu procesual, statuând că publicitatea procedurilor organelor judiciare la care se referă

art. 6 paragraful 1

are ca scop protejarea justițiabililor împotriva unei „justiții secrete“ și vizează dezbaterile propriu-zise ale procesului (Hotărârea din 26 septembrie 1995, pronunțată în Cauza Diennet împotriva Franței, paragraful 33). Cu toate acestea, dreptul la o ședință publică nu este absolut, motiv pentru care nu s-ar putea susține că și în situația în care, după judecarea în fond, instanța de apel învestită cu plenitudinea de jurisdicție ar fi ținută întotdeauna de o audiență publică, independent de natura problemelor asupra cărora ea ar statua (Hotărârea din 29 octombrie 1991, pronunțată în Cauza Jan Lke Andersson împotriva Suediei, paragraful 27, și Hotărârea din 27 martie 1998, pronunțată în Cauza K.D.B. împotriva Olandei, paragraful 39).

36.

Reiterând aceste considerente, Curtea, prin

Decizia nr. 149 din 17 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2015, paragraful 18, a reținut că reglementarea potrivit căreia procedura camerei preliminare se realizează în camera de consiliu este în deplină concordanță cu prevederile

art. 127 din Legea fundamentală , potrivit cărora „Ședințele de judecată sunt publice, afară de cazurile prevăzute de lege“ și nu aduce atingere, în niciun mod, dispozițiilor constituționale invocate.

37.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea prevederilor

art. 24 alin. (1) din Constituție

prin imposibilitatea de a lua la cunoștință de stadiul în care se află procesul și de a acționa în consecință, Curtea observă că, în cauza dedusă judecății, autorul excepției are calitatea de inculpat. Or, Curtea constată că, potrivit

art. 344 alin. (2) din Codul de procedură penală , copia certificată a rechizitoriului și, după caz, traducerea autorizată a acestuia se comunică inculpatului la locul de deținere ori, după caz, la adresa unde locuiește sau la adresa la care a solicitat comunicarea actelor de procedură. De asemenea, potrivit aceleiași dispoziții, inculpatului, celorlalte părți și persoanei vătămate li se aduc la cunoștință obiectul procedurii în camera preliminară, dreptul de a-și angaja un apărător și termenul în care, de la data comunicării, pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

38.

Totodată, potrivit

art. 83 lit. a^1) ,

b) ,

d) ,

e)

și

g^1) din Codul de procedură penală , în cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi: dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia; dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii; dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii; dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei; dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale.

39.

Astfel, având în vedere modul de reglementare a drepturilor inculpatului în cursul procesului penal, precum și a etapei măsurilor premergătoare procedurii de cameră preliminară, Curtea apreciază că nu poate fi reținută nici această critică de neconstituționalitate, dispozițiile criticate fiind în concordanță cu prevederile

art. 24 alin. (1) din Constituție .

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1.

Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 345 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Ioan-Alexandru Gordobino în Dosarul nr. 4.334/99/2016/a1 al Tribunalului Iași - Secția penală.

2.

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 347 alin. (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

3.

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile

art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală

și dispozițiile

art. 281 alin. (4) lit. a)

și ale

art. 282 alin. (4) lit. a)

din același act normativ sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 23 ianuarie 2018.