Decizia nr. 578/2018

Articolul 3

alin. (2) : „(2) Dispozițiile prezentei legi referitoare la plata despăgubirilor se aplică cererilor soluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru care nu s-a efectuat plata, cererilor nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, precum și cauzelor aflate pe rolul instanțelor judecătorești, având ca obiect acordarea de despăgubiri în baza

Legii nr. 9/1998 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a

Legii nr. 290/2003 , cu modificările și completările ulterioare.“;

–

Articolul 10

alin. (3)

și

(4):

(3)

Plata sumelor de bani stabilite prin hotărâri judecătorești, rămase definitive și irevocabile sau, în cazul proceselor începute după data de 15 februarie 2013, rămase definitive, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se efectuează în tranșe anuale egale, eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2015.

(4)

Sumele neplătite, aferente hotărârilor judecătorești prevăzute la alin. (3) și actelor administrative prevăzute la art. 9 lit. a) și b), se actualizează cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru perioada de la momentul rămânerii irevocabile/definitive, respectiv al emiterii acestora, până la data intrării în vigoare a prezentei legi, și constituie obligații de plată, în tranșe, în condițiile prezentei legi. Actualizarea sumei se face prin decizie a președintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor din

Constituție cuprinse în art. 15 alin. (2) , care instituie principiul neretroactivității legii,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice,

art. 44 alin. (1)

referitor la dreptul de proprietate privată și

art. 53 , care stabilește condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, invocă și dispozițiile

art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol

adițional la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

și pe cele din

Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cuprinse în art. 20 –

Egalitatea în fața legii,

art. 21 -

Nediscriminarea și

art. 41 alin. (1)

privind dreptul oricărei persoane de a beneficia, în ce privește problemele sale, de un tratament imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil din partea instituțiilor, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că prevederile

art. 3 alin. (2) ș i

art. 10 alin. (3) ș i

(4) din Legea nr. 164/2014

au mai format obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici de neconstituționalitate similare, iar prin mai multe decizii, spre exemplu

Decizia nr. 133 din 10 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 16 mai 2016,

Decizia nr. 241 din 19 aprilie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din data de 7 iulie 2016,

Decizia nr. 343 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 637 din data de 19 august 2016, și

Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 551 din data de 12 iulie 2017 (prin aceasta din urmă soluționându-se o excepție motivată în mod identic cu prezenta, ridicată de aceeași autoare ca cea a excepției din cauza de față), Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiate, excepțiile de neconstituționalitate.

16.

Astfel, cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivității legii prevăzut de

art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a constatat că, recunoscând dreptul la despăgubire născut sub imperiul vechii legi, prevederile legale criticate care instituie reguli privind plata despăgubirilor nu au caracter retroactiv. În acord cu jurisprudența sa constantă, Curtea a reținut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că, în aceste cazuri, legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. Curtea a constatat că ipoteza avută în vedere de prevederile

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 164/2014

este aceea a unei obligații neexecutate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Totodată, Curtea a observat că prevederile de lege criticate dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014 , respectiv 18 decembrie 2014.

17.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 16 din Constituție , Curtea a reținut, în acord cu jurisprudența sa, că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane, în funcție de actul normativ incident fiecăreia. Raportat la situația de față, inegalitatea de tratament juridic prin comparație cu acele persoane care au beneficiat de plata despăgubirilor anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 164/2014

nu reprezintă un viciu de neconstituționalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum. Totodată, Curtea Constituțională a statuat, în esență, că mecanismul eșalonării plății, ca modalitate de executare, poate fi considerat ca fiind în concordanță cu considerentele consacrate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dacă sunt respectate anumite condiții: tranșe de efectuare a plăților intermediare precis determinate, termen rezonabil de executare integrală, acoperirea eventualei devalorizări a sumei datorate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curții Constituționale

nr. 602 din 1 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 859 din 18 noiembrie 2015). Curtea a constatat că prevederile

art. 10 din Legea nr. 164/2014

îndeplinesc aceste condiții, stabilind un termen de 5 ani pentru eșalonarea plății, precum și obligația de actualizare a sumelor neplătite cu indicele de creștere a prețurilor de consum. Măsura instituită, de reeșalonare a unor debite ale statului pe o durată de 5 ani, poate fi considerată, așadar, de natură a menține un just echilibru între interesele debitorului - stat și cele ale creditorului - persoană îndreptățită la despăgubiri, de vreme ce persoana îndreptățită nu suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a beneficia de despăgubirile acordate prin lege. De asemenea, eșalonarea pe o perioadă de 5 ani a plății sumelor reprezentând despăgubiri, fiind o măsură de natură a păstra un just echilibru între interesele persoanelor îndreptățite la despăgubire și interesul general al colectivității, urmărește principiile stabilite în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, astfel încât nu se poate considera că prin această măsură statul afectează esența dreptului de proprietate privată al beneficiarilor de despăgubiri în temeiul

Legii nr. 9/1998

și al

Legii nr. 290/2003 . Aceasta, cu atât mai mult cu cât statul, prin caracterul său social - valoare constituțională instituită de

art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală

- are obligația de a imprima acțiunilor sale cu caracter economic un conținut just proporționat, astfel încât să asigure tuturor cetățenilor săi exercitarea efectivă a tuturor drepturilor și libertăților lor fundamentale. Ca atare, referitor la dispozițiile

art. 44 din Constituție , Curtea a constatat că acestea nu sunt încălcate.

18.

Cât privește critica raportată la dispozițiile

art. 53 din Constituție , Curtea a reținut, de asemenea, că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de norma constituțională invocată.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, care să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele care au fundamentat-o își mențin valabilitatea și în cauza de față.

20.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Olga Cîmpan în Dosarul nr. 2.155/62/2015 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 3 alin. (2)

și ale

art. 10 alin. (3)

și

(4) din Legea nr. 164/2014

privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul

Legii nr. 9/1998

privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării

Tratatului dintre România și Bulgaria , semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum și al

Legii nr. 290/2003

privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herța, ca urmare a stării de război și a aplicării

Tratatului de Pace între România și Puterile Aliate și Asociate , semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 septembrie 2018.