Decizia nr. 232/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Marioara Prodan - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe în Dosarul nr. 1.072/1999 al Judecătoriei Constanta.
La apelul nominal se prezintă Societatea Comercială "Carion" - S.R.L. Constanta prin asociat Caracostea Gheorghe, lipsind celelalte părți: Elena Alexe, Societatea Comercială "Transim 97" - S.R.L. Navodari, Societatea Comercială "Madex" - S.R.L. Constanta și Societatea Comercială "Siguranța" - S.R.L. Constanta, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul părții prezente solicita respingerea excepției.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând ca textele de lege criticate sunt conforme prevederilor constituționale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Mai precizează ca acest drept constituțional este reflectat în alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, iar în alin. 2 și 3 ale aceluiași articol legiuitorul, potrivit competentei sale exclusive, consacrată în art. 58 alin. (1) și în art. 125 alin. (3) din Constituție, reglementează asistența juridică obligatorie. În final arata ca textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate al Curții care, prin deciziile pronunțate, a constatat conformitatea acestora cu prevederile Constituției.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 24 septembrie 1999, pronunțată în Dosarul nr. 1.072/1999, Judecătoria Constanta a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe prin apărător.
Autorul excepției considera ca dispozițiile legale menționate sunt contrare prevederilor constituționale cuprinse în art. 24, referitoare la dreptul la apărare. Se susține că nu este asigurata asistența juridică obligatorie în tot cursul procesului penal, existând o vădită contradictie între dispozițiile celor două alineate, în sensul că, spre deosebire de alin. 2 al art. 171 din Codul de procedură penală, conform căruia, pentru anumite situații asistența juridică este obligatorie și în faza de urmărire penală, alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală prevede obligativitatea asistenței juridice numai în cursul judecații, fiind încălcat astfel dreptul la apărare garantat la art. 24 din Constituție.
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată a apreciat ca "dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile art. 24 din Constituție, deoarece, în faza urmăririi penale, organul de urmărire penală are obligația să asigure asistența juridică în situațiile expres și limitativ prevăzute de alin. 2".
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât "Faptul ca se prevăd unele cazuri de asistența juridică obligatorie în faza de urmărire penală, diferite de cele prevăzute pentru faza de judecată, nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituție, deoarece aceste dispoziții nu prevăd obligativitatea asistenței juridice a părților în tot cursul procesului penal, ci doar dreptul acestora de a fi asistați, drept care poate sau nu să fie exercitat de părți, și nu obligativitatea acordării asistenței juridice". În final, Guvernul considera ca pretenția autorului excepției de a face obligatorie asistența juridică și în faza de urmărire penală, dacă pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 5 ani, constituie o propunere de modificare legislativă, iar nicidecum o critica de neconstituționalitate a reglementării legale actuale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, enuntat de autorul excepției, îl constituie dispozițiile art. 171 alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: "Asistența juridică este obligatorie când invinuitul sau inculpatul este minor, militar în termen, militar cu termen redus, rezervist, concentrat, elev al unei instituții militare de învățământ, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori când este arestat, chiar în alta cauza.
În cursul judecații asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani sau când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea."
Din motivarea excepției și din susținerile orale ale autorului ei Curtea Constituțională constata însă ca excepția vizează numai dispozițiile alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală, referitoare la obligativitatea asistenței juridice exclusiv în cursul judecații.
În opinia autorului excepției acest text de lege ingradeste dreptul la apărare, consacrat în art. 24 din Constituție, pentru că nu extinde obligativitatea asistenței juridice a inculpatului și pentru faza de urmărire penală, limitându-l numai la faza judecații.
Examinând excepția, Curtea constata ca prevederile art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, asupra cărora se limitează controlul de constituționalitate, nu contravin dreptului la apărare reglementat prin art. 24 din Constituție, conform căruia: "(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) În tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."
Din aceste prevederi constituționale rezultă ca legea fundamentală reglementează, în mod general, dreptul la apărare al oricărei persoane, precum și dreptul părților de a fi asistate de un avocat în tot cursul procesului. Aceasta dispoziție constituțională este reluată în alin. 1 al art. 171 din Codul de procedură penală, potrivit căruia "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștința acest drept". Prin acest text este garantat dreptul la apărare al inculpatului sau al învinuitului în procesul penal, prevăzându-se obligația organelor judiciare de a aduce existenta acestui drept la cunoștința celui în cauza. Totodată dreptul la apărare este garantat și prin obligația pe care o au organele judiciare de a asigura părților deplina exercitare a drepturilor procesuale, în condițiile prevăzute de lege, precum și prin dreptul de a administra probele necesare în apărare. Componentele dreptului la apărare, în cadrul procesului penal, sunt prevăzute în numeroase alte dispoziții ale legii procesuale penale, printre care cele cuprinse în art. 6, 7, 8 și 171 din Codul de procedură penală.
În aceste condiții, în alin. 2 și 3 ale art. 171 din Codul de procedură penală sunt prevăzute anumite cazuri în care asistența juridică este obligatorie, considerându-se ca apărarea este o instituție de interes social care funcționează atât în interesul învinuitului sau al inculpatului, cat și în interesul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal. Curtea constata că nu constituie o încălcare a prevederilor art. 24 din Constituție faptul ca la alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală se prevăd unele cazuri de asistența juridică obligatorie pentru faza de judecată, diferite de cele prevăzute la alin. 2 al aceluiași articol pentru faza de urmărire penală, deoarece dispozițiile constituționale nu prevăd obligativitatea asistenței juridice în tot timpul procesului penal, ci doar dreptul părților de a fi asistate, drept pe care ele îl pot sau nu îl pot exercita. Textul de lege criticat prevede deci unele excepții de la regula generală a caracterului facultativ al asistenței juridice. Stabilirea, extinderea sau restrangerea acestor excepții este de competența exclusiva a legiuitorului.
De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, cu raportare la prevederile constituționale ale art. 24, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, și anume prin Decizia nr. 17 din 9 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 18 martie 1999, și prin Decizia nr. 121 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 541 din 5 noiembrie 1999, respingând excepțiile de neconstituționalitate.
În considerentele acestor decizii Curtea a reținut ca dreptul la apărare, garantat prin dispoziția constituțională, se referă la asistența juridică facultativă, iar excepțiile de la aceasta regula pot fi stabilite în mod exclusiv de către legiuitor, conform prevederilor constituționale cuprinse în art. 58 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a tarii", și în dispozițiile art. 125 alin. (3), potrivit cărora "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".
Considerentele și soluția pronunțată în aceste decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauza, neintervenind elemente noi care ar putea justifica reconsiderarea jurisprudenței Curții.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedură penală, ridicată de Elena Alexe în Dosarul nr. 1.072/1999 al Judecătoriei Constanta.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 decembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Marioara Prodan
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.