Decizia nr. 17/1999
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 144/1999 7 octombrie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 3 din Codu…
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Ion Bonini - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol, soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Ciomeica Valentin în Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecătoriei Petrosani.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 21 ianuarie 1999, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 ianuarie 1999 și apoi pentru data de 4 februarie 1999 și 9 februarie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Judecătoria Petrosani, prin Încheierea din 15 septembrie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ridicată de Ciomeica Valentin.
Prin excepția de neconstituționalitate invocată, se susține ca, în comparatie cu prevederile alin. 3 al art. 171 din Codul de procedură penală, care reglementează obligativitatea asistenței juridice în fața instanței de judecată, în cazul infracțiunilor pentru care legea penală prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 5 ani, textul alin. 1 din același articol este discriminatoriu, întrucât lasă la latitudinea organului de urmărire penală posibilitatea asigurării asistenței juridice. Or, pe tot parcursul procesului penal este necesară apărarea învinuitului, respectiv a inculpatului, atunci când limita maxima a pedepsei prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina acestuia depășește 5 ani de închisoare, aceasta cu atât mai mult cu cat în faza de urmărire penală cercetarea nu este publică, din care cauza se pot produce abuzuri cu consecințe grave pentru inculpat.
Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția invocată este nefondata din următoarele motive:
Articolul 24
alin. (1) din Constituție prevede că dreptul la apărare este garantat, iar alin. (2) statuează ca în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat ales sau numit din oficiu. Din analiza textului rezultă ca acesta prevede, printr-o norma-cadru, dreptul constituțional de apărare al oricărei persoane în fața organelor de urmărire penală și a instanțelor judecătorești, lăsând în seama Codului de procedura penală reglementarea concretă a asigurării acestui drept.
Instanța considera ca art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu este în nici un fel discriminatoriu comparativ cu conținutul alin. 3 al aceluiași articol, deoarece dispozițiile din art. 1 reglementează generic dreptul la asistența juridică al oricărui invinuit sau inculpat și obligația corelativa a organelor judiciare de a-i aduce la cunoștința acest drept, în timp ce alin. 3 prevede doua situații speciale în care asistența juridică a inculpatului este obligatorie, și anume când legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa cu închisoare mai mare de 5 ani și când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea. De aceea opinia autorului excepției, în sensul de a se asigura asistența juridică obligatorie pentru orice invinuit care urmează a fi cercetat pentru săvârșirea unei fapte penale pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare mai mare de 5 ani, nu poate fi privită ca o excepție de neconstituționalitate referitor la conținutul art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, ci mai curând ca o propunere de lege ferenda pentru modificarea textului menționat în sensul celor de mai sus.
În conformitate cu dispozițiile
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
În punctul de vedere primit din partea președintelui Camerei Deputaților se arata ca prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu sunt discriminatorii în raport cu norma constituțională privitoare la dreptul de apărare și cu dispoziția alin. 3 al aceluiași articol, atâta timp cat din conținutul lor rezultă în mod clar dreptul de apărare al învinuitului sau inculpatului în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar încălcarea acestui drept poate să fie atacată prin căile prevăzute de lege. Se apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată în speta este o problemă de interpretare care revine instanței de judecată, pe fond neexistand contradictii între art. 24 din Constituție și art. 171 din Codul de procedură penală care stabilește atât drepturile invinuitilor sau inculpaților, raportate la gravitatea faptei și la faza procesului, cat și obligațiile organelor judiciare.
În punctul de vedere primit din partea Guvernului se considera ca excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, deoarece dispozițiile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 24 din Constituție, care reglementează dreptul la apărare al părților din proces, ci, dimpotriva, se afla în concordanta cu acestea atât sub aspectul conținutului, cat și al modului în care sunt formulate. Textul art. 171 alin. 3, la care face trimitere autorul excepției, prevede un aspect distinct, și anume cauzele care au ca obiect infracțiuni sancționate de lege cu o pedeapsă mai mare de 5 ani.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților și al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate invocate îl constituie prevederile art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, potrivit cărora "Invinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecații, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștința acest drept".
Deși autorul excepției nu invoca expres un text constituțional, din încheierea de sesizare rezultă ca dispoziția incalcata este art. 24 din Constituție referitor la dreptul la apărare. Acesta prevede în alin. (1) ca "dreptul la apărare este garantat", iar în alin. (2) stabilește ca "în tot cursul procesului părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu".
Raportand prevederile criticate la aceste dispoziții, se constată că între cele doua reglementări nu exista nici o contradictie, deoarece art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală reglementează în detaliu însuși principiul constituțional al dreptului la apărare. De aceea critica autorului excepției, în sensul că a fost lipsit complet de dreptul la apărare, nu poate fi motivată prin neconstituționalitatea legii, ci, eventual, prin nerespectarea ei, situație care însă intră în competența instanțelor de judecată, iar nu a Curții Constituționale.
O alta critica susținută de autorul excepției o reprezintă caracterul discriminatoriu al conținutului art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, deoarece lasă la aprecierea organului de urmărire penală, respectiv a instanței de judecată, necesitatea asigurării asistenței juridice, în comparatie cu dispozițiile art. 171 alin. 3 din același cod, care instituie obligativitatea asistenței juridice pentru invinuit sau inculpat în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare mai mare de 5 ani sau când instanța apreciază ca inculpatul nu și-ar putea face singur apărarea.
Reglementarea diferita a dreptului de apărare, ca urmare a necorelarii unui text din Codul de procedură penală cu alte prevederi din același cod, nu intra însă în sfera activității Curții Constituționale, fiind o problemă de legiferare, care este de competența exclusiva a organului legislativ. În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 660 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 26 ianuarie 1998.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 171 alin. 1 din Codul de procedură penală, invocată de Ciomeica Valentin în Dosarul nr. 3.341/1998 al Judecătoriei Petrosani.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 februarie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.