Decizia nr. 690/2018

Articolul 412

alin. (1) pct. 6 din Codul de procedură civilă

(Suspendarea de drept): „(1) Judecarea cauzelor se suspendă de drept: [...] 6. prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar.“

–

Articolul 413

Articolul 75

alin. (1) din Legea nr. 85/2014 : „(1) De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. Repunerea pe rol a acestora este posibilă doar în cazul desființării hotărârii de deschidere a procedurii, a revocării încheierii de deschidere a procedurii sau în cazul închiderii procedurii în condițiile

art. 178.

În cazul în care hotărârea de deschidere a procedurii este desființată sau, după caz, revocată, acțiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar măsurile de executare silită pot fi reluate. La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează.“

–

Articolul 262

alin. (4) din Legea nr. 85/2014 : „(4) Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare. Creanțele pretinse în aceste procese se înregistrează la dosarul de faliment al tribunalului și se supun examinării și înscrierii lor în tabelul creanțelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil în curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedată societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru în care procesul este în curs.“

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 21

referitor la accesul liber la justiție. De asemenea, sunt menționate prevederile

art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenți a pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că autoarea acesteia, în esență, susține că prevederile criticare sunt neconstituționale în măsura în care se referă la suspendarea judecării unei cauze îndreptate împotriva unei societăți de asigurare.

15.

Curtea constată că sediul materiei cu privire la falimentul societăților de asigurare/reasigurare, în prezent, îl constituie Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență cuprinde în

titlul II -

Procedura insolvenței,

capitolul IV:

Dispoziții privind falimentul societăților de asigurare/reasigurare,

art. 242-art. 272,

secțiunea 1 - Dispoziții generale, subsecțiunea 2 - Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii -

din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență. Astfel, procedura falimentului, reglementată prin acest capitol, se aplică societăților de asigurare/reasigurare prevăzute

Legea nr. 32/2000

privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 10 aprilie 2000, cu modificările și completările ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul în străinătate, precum și sucursalelor și filialelor societăților de asigurare din state terțe, care au sediul în România, cu excepțiile prevăzute de lege ( art. 243 din Legea nr. 85/2014 ). De asemenea, se prevede că

dispozițiile capitolului I, cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol ( art. 242 din Legea nr. 85/2014 ).

16.

Cu privire la măsura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare sau extrajudiciare și a măsurilor de executare silită îndreptate împotriva societății debitoare ca urmare a intrării sub incidența legii insolvenței, prevăzută la

art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014,

Curtea, spre exemplu, prin

Decizia nr. 36 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2018, a arătat că aceasta se justifică prin natura specială a procedurii prevăzute de legislația în materia insolvenței, procedură care impune crearea unui cadru unitar, colectiv, consensual și egalitar în care creditorii unui debitor comun să își poată valorifica drepturile împotriva debitorului aflat în stare de insolvență. În aceste condiții, existența unor acțiuni paralele cu procedura concursuală prevăzută de lege ar produce incertitudine cu privire la masa credală, fapt ce ar face imposibilă evaluarea activului și pasivului averii debitorului, în vederea distribuirii rezultatului lichidării (în acest sens, a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 842 din 11 octombrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 11 decembrie 2012).

17.

În acest context, dreptul la acțiune al creditorilor, suspendat în condițiile legii privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, nu dispare, el fiind conservat prin

art. 79 din Legea nr. 85/2014 , potrivit căruia deschiderea procedurii suspendă orice termene de prescripție a acțiunilor prevăzute la

art. 75 alin. (1) .

18.

Totodată, Curtea a reținut că textul de lege criticat se referă la acțiuni judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale, astfel încât numai acele acțiuni care tind la realizarea creanțelor, adică la îndestularea creditorilor, sunt susceptibile de a fi suspendate. Revine instanței de judecată competența și, în același timp, obligația de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul instanței de judecată se circumscriu cerințelor cuprinse în dispozițiile criticate (a se vedea

Decizia nr. 149 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 361 din 11 mai 2016, sau

Decizia nr. 41 din 5 februarie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 1 aprilie 2013).

19.

Legea nr. 85/2014

introduce, în mod expres, și excepții de la această suspendare de plano a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau de executare silită, excepții care sunt cuprinse, spre exemplu, la

art. 75 alin. (2)

lit. a) și b), potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1): a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului; b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți“; sau la

art. 75 alin. (3),

potrivit căruia „Nu sunt supuse suspendării prevăzute la alin. (1) acțiunile judiciare pentru determinarea existenței și/sau cuantumului unor creanțe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii“. La

art. 262 alin. (1)-(3) din Legea nr. 85/2014

se statuează că deschiderea procedurii falimentului împotriva societății de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotărârea judecătorului-sindic. Hotărârea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecință retragerea de către Autoritatea de Supraveghere Financiară a autorizației de funcționare a societății de asigurare/reasigurare debitoare, dacă această măsură nu s-a dispus anterior pronunțării hotărârii. Lichidatorul judiciar va publica hotărârea judecătorului-sindic în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, precum și în cel puțin două ziare de circulație națională. Odată cu publicarea, va comunica hotărârea atât autorității competente, cât și Fondului de garantare. Retragerea autorizației de funcționare nu împiedică lichidatorul judiciar sau orice altă persoană împuternicită în acest sens de către acesta să desfășoare unele dintre operațiunile de asigurare ale societății de asigurare/reasigurare debitoare, în măsura în care acest lucru este necesar sau adecvat, în scopul finalizării procedurii de faliment. Aceste operațiuni se vor putea desfășura numai cu avizul prealabil al autorității competente. În acest context, creanțele de asigurări, constatate prin titluri executorii obținute ulterior momentului pronunțării hotărârii de faliment, se înregistrează la tribunal, sub sancțiunea decăderii din drept, în termen de cel mult 10 zile de la data obținerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat să verifice și, dacă este cazul, să înscrie aceste creanțe în tabelul creanțelor, cu respectarea ordinii de preferință și/sau a cauzelor de preferință legale ale acestora; în toate cazurile, cererea de înregistrare a acestor creanțe nu poate fi depusă mai târziu de data întocmirii tabelului definitiv consolidat al creanțelor [ art. 262 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 ]. Prin urmare, din evaluarea acestor prevederi legale, Curtea reține că dispozițiile

art. 262 din Legea nr. 85/2014 , în ceea ce privește creanțele de asigurări, își găsesc aplicarea în coroborare cu cele ale

art. 75 alin. (2)

din aceeași lege.

20.

Ca atare, față de cele prezentate, Curtea observă că prevederile

art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014

nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte,

art. 262

în integralitatea sa și, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret,

art. 242 din Legea nr. 85/2014 , potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte și dispozițiile

art. 75,

care conțin și excepții de la procedura suspendării de drept a tuturor acțiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului), cu excepția celor cuprinse în secțiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăților de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

21.

De asemenea, potrivit

art. 342 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 , dispozițiile privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență se completează, în măsura în care nu contravin, cu cele ale

Codului de procedură civilă

și ale

Codului civil . Totodată, Codul de procedură civilă prevede situațiile în care judecarea cauzelor se suspendă de drept și situațiile în care suspendarea este facultativă. Astfel, potrivit

art. 412 alin. (1) pct. 6

din Codul de procedură civilă, referitor la suspendarea de drept, judecarea cauzelor se suspendă de drept prin deschiderea procedurii insolvenței, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive, dacă debitorul trebuie reprezentat, până la numirea administratorului ori lichidatorului judiciar, iar potrivit

art. 413 alin. (1) pct. 3

și

alin. (2) din Codul de procedură civilă , instanța poate suspenda judecata în alte cazuri prevăzute de lege, situație în care suspendarea va dura până când hotărârea pronunțată în cauza care a provocat suspendarea a devenit definitivă.

22.

În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanței de judecată competența de a analiza în ce măsură acțiunile aflate în curs de soluționare pe rolul său se circumscriu cerințelor cuprinse în

dispozițiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie.

23.

În ceea ce privește invocarea în susținerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 21 din Constituție , Curtea observă că, astfel cum s-a reținut în jurisprudența instanței de contencios constituțional în materia insolvenței, potrivit

art. 126 alin. (2) din Constituție , legiuitorul are competența exclusivă de a stabili procedura de judecată, iar situația specifică avută în vedere la reglementarea procedurii insolvenței a justificat instituirea unor norme de procedură speciale, fapt ce nu înseamnă însă că nu se asigură o garanție efectivă drepturilor creditorilor.

24.

Față de acestea, Curtea constată că, din examinarea prevederilor criticate, precum și având în vedere interpretarea logică și sistematică a tuturor prevederilor în materie, nu se poate reține că prevederile criticate sunt contrare principiului accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil.

25.

Distinct de acestea, Curtea, prin jurisprudența precitată, a observat că, potrivit

art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004

privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, creanțele de asigurări sunt creanțele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru acești creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă, fiind considerate creanțe de asigurări creanțele Fondului de garantare, precum și primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operațiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului.

26.

Cu privire la

Legea nr. 213/2015

privind Fondul de garantare a asiguraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 24 iulie 2015, Curtea a observat că, potrivit

art. 14 din Legea nr. 213/2015 , în vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Pe măsura înregistrării și analizării cererilor de plată ale creditorilor de asigurări, împreună cu documentele anexate, se întocmește lista creditorilor de asigurări ale căror creanțe certe, lichide și exigibile urmează să fie plătite din disponibilitățile Fondului [ art. 15 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 ].

27.

În acest context, cu privire la procedura de urmat în condițiile

Legii nr. 213/2015 , sunt de menționat și prevederile

art. 13

din acest act normativ, care statuează că de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțate împotriva unui asigurător, conform prevederilor

art. 266 din Legea nr. 85/2014 , Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. Aprobarea sau, după caz, respingerea sumelor pretinse de petenți este de competența comisiei speciale, constituite conform

art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată , cu modificările ulterioare. În caz de respingere a sumelor pretinse, se va emite o decizie de respingere. Împotriva deciziei se poate formula contestație, în condițiile prevăzute la

art. 19 din Legea nr. 503/2004 . Dreptul la acțiune contra Fondului pentru plata indemnizațiilor/ despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculați de la data nașterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

28.

Prin urmare, există mecanisme de recuperare a prejudiciului creat, în condițiile în care o societate de asigurare-reasigurare intră în faliment, astfel că nu se poate reține pretinsa încălcare a prevederilor constituționale și convenționale care consacră accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil.

29.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cristina-Mariana Cotta (reprezentant legal al minorei Gloria Sabina Cotta) în Dosarul nr. 581/289/2015/a1 al Tribunalului Specializat Mureș și constată că dispozițiile

art. 412 alin. (1) pct. 6

și ale

art. 413 alin. (1) pct. 3

și

alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , precum și ale

art. 75 alin. (1)

și ale

art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Specializat Mureș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 8 noiembrie 2018.