Decizia nr. 724/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Patricia Marilena Ionea

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 29 și

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Ilie Tomoiu și alții în Dosarul nr. 771/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.000D/2017.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 14 martie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 771/90/2016, Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29

și

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. Excepția a fost ridicată de Ilie Tomoiu și alții în cadrul unei acțiuni în care au solicitat acordarea condițiilor speciale de muncă.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că dispozițiile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

sunt contrare

art. 16 alin. (1) din Constituție.

În acest sens arată că, prin textul de lege criticat, s-au stabilit activitățile și unitățile ce se încadrează în condiții speciale de muncă. În această listă nu sunt incluse decât locurile de muncă pentru care s-au efectuat anumite proceduri până la data de 30 iunie 2005, respectiv cele prevăzute de

Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003

privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cele ale

Hotărârii Guvernului nr. 2.280/2004

pentru modificarea și completarea

Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 , cele ale Legii nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale și cele ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale prevăzute la

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice. În acest fel, legiuitorul nu ține seama de realitatea economică, în continuă transformare, și stabilește locuri de muncă și activități ca fiind în condiții speciale, fără a lăsa posibilitatea modificării

anexelor nr. 2

și

3 la Legea nr. 263/2010 , prin eventuala adăugare a unor astfel de locuri de muncă și activități. Se exclude astfel posibilitatea transformării tehnologice a unor locuri de muncă, a creării unor locuri de muncă și a activităților conexe acestora, care ar putea să fie introduse pe listele

anexelor nr. 2

și

3 din legea

sus-menționată. Este ca și cum legiuitorul interzice economiei naționale să se transforme.

6.

În această situație apare o discriminare evidentă între persoanele care au desfășurat activități în grupa I sau II de muncă anterior datei de 1 aprilie 2001 și pentru care angajatorii nu au inițiat procedurile și nu au primit avizele pentru încadrarea în condiții speciale sau deosebite până la data de 30 iunie 2005, conform prevederilor

Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 .

7.

De asemenea, autorii excepției susțin că dispozițiile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

sunt contrare prevederilor

art. 44

și

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , întrucât dreptul la pensie reprezintă un „bun“, iar textul de lege criticat afectează punctajul mediu anual suplimentar care se acordă pentru perioadele desfășurate în condiții speciale de muncă.

8.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale,

consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

9.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

10.

Guvernul, invocând cele reținute de Curtea Constituțională prin deciziile

nr. 259 din 6 mai 2014 ,

nr. 38 din 24 ianuarie 2012 ,

nr. 1.481 din 8 noiembrie 2011 ,

nr. 1.590 din 13 decembrie 2011 ,

nr. 93 din 7 februarie 2012

și

nr. 601 din 12 iunie 2012 , precum și cele statuate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în

Decizia nr. 14 din 23 mai 2016 , consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

11.

Avocatul Poporului,

făcând, de asemenea, trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale și a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arată că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 29

și

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Examinând motivarea autorilor excepției, Curtea constată că, în realitate, criticile acestora vizează doar prevederile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 , aplicabile în cauza în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate, și nu se referă și la prevederile

art. 29

din aceeași lege, care, de altfel, nu le sunt aplicabile, reglementând condițiile deosebite de muncă. Prin urmare, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate doar dispozițiile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 , care au următoarea redactare:

(1)

În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din: […]

e)

activitățile și unitățile prevăzute în anexele nr. 2 și 3.

15.

Autorii excepției consideră că aceste dispoziții de lege sunt contrare următoarelor prevederi din

Constituție: art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi a cetățenilor și

art. 44

referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea invocă încălcarea prevederilor

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , prevederi referitoare la proprietate.

16.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate în raport cu textele din

Legea fundamentală

invocate și în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 259 din 6 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 18 iulie 2014, paragraful 24, Curtea a reținut, în esență, că „din cauza condițiilor diferite impuse de reglementarea ulterioară

Legii nr. 19/2000

față de legislația anterioară, precum și a procedurilor de încadrare în condiții speciale de muncă, în practică nu se poate pune un semn de egalitate între persoanele care anterior au lucrat în grupa I de muncă și cele care au fost încadrate ulterior în condiții speciale, iar încadrarea în trecut a unor locuri de muncă în grupa I nu a atras automat un tratament juridic unitar în prezent sub aspectul încadrării în condiții speciale.“ Prin urmare, Curtea a apreciat că diferența de tratament juridic criticată de autorul excepției nu aduce atingere principiului egalității în drepturi.

17.

Prin

Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 30 ianuarie 2018, paragraful 57, Curtea a mai arătat că „susținerile referitoare la pretinsul caracter discriminator al dispozițiilor de lege criticate formulate de persoanele care au avut deschis accesul către procedura reglementată de

Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 , dar fie nu au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, fie nu au făcut demersurile necesare în termenul prevăzut de acest act normativ, sunt lipsite de temei. Astfel, Curtea reține că, deși dispozițiile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

nu sunt aplicabile acestei categorii de persoane, această soluție legislativă este justificată de faptul că, la momentul la care

Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003

a creat cadrul necesar încadrării locurilor de muncă în condiții speciale, cerințele legale prevăzute de acest act normativ nu au fost îndeplinite. În mod evident, aceste persoane se găsesc într-o situație diferită față de cei care au întrunit aceste cerințe și au obținut încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, regăsindu-se, în prezent, în ipoteza

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 .“

18.

Tot prin

Decizia nr. 680 din 2 noiembrie 2017

paragrafele 63, 65, și 66, Curtea a arătat că „prin stabilirea unei limite temporale pentru procedura de încadrare a unor locuri de muncă în condiții speciale, precum și din reglementarea unei proceduri de reevaluare a acestei încadrări se desprinde intenția vădită a legiuitorului de a restrânge sfera locurilor de muncă încadrate în condiții deosebite sau speciale, prin normalizarea acestora și înlăturarea factorilor de risc pentru sănătatea salariaților, potrivit legislației privind protecția muncii“. Astfel, Curtea a apreciat că „locurile de muncă înființate după încheierea procedurii reglementate de

Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003

nu mai pot întruni, în mod obiectiv, aceleași criterii care au determinat încadrarea în condiții speciale a unor locuri de muncă încadrate potrivit legislației anterioare în grupa I de muncă și care se desfășurau într-un cadru care nu asigura o protecție suficientă a salariaților împotriva riscurilor activității desfășurate. Dacă, prin însăși natura lor, unele dintre activitățile enumerate în

anexa nr. 2 la Legea nr. 263/2010

expun totuși salariații la factori de risc pentru sănătate, astfel încât aceștia, indiferent de măsurile de protecție instituite în unitatea în care își desfășoară activitatea, s-ar afla într-o situație identică cu cea a persoanelor deja încadrate în locuri de muncă în condiții speciale, potrivit

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 , reprezintă un aspect a cărui evaluare depășește competența Curții Constituționale, care nu poate tranșa asupra aspectelor de constituționalitate ce decurg din rezultatul unei astfel de evaluări. O astfel de situație de fapt impune însă legiuitorului ca, în temeiul competenței sale constituționale, să intervină pentru înlăturarea unor eventuale tratamente juridice care ar contraveni prevederilor

art. 16 din Constituție .“

19.

Apreciind că cele mai sus reținute răspund criticilor de neconstituționalitate formulate în prezenta cauză și întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor invocate își păstrează valabilitatea în prezenta cauză.

20.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ilie Tomoiu și alții în Dosarul nr. 771/90/2016 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2018.