Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 663/2019

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , ale art. 82 alin. (1) și (3) și ale art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale art. 10 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române

prezumat în vigoare

Data actului: 29 octombrie 2019
Emitent: Curtea Constituțională
Publicat în: Monitorul Oficial nr. 104 din 11 februarie 2020
Citat de: 1 act
Citează: 8 acte
Structură: 4 articole · 38.241 caractere
Sursă: legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Stă la baza 1

HG nr. 593/2019 12 august 2019 pentru aprobarea măsurilor privind nivelul de siguranță și securitate în funcționare a Sis…

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Daniela Ramona Marițiu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Dana-Cristina Bunea.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , ale

art. 82 alin. (1)

și (3) și ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepție ridicată de Radu Ștefan Mazăre în Dosarul nr. 2.501/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.981D/2017.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cererii depuse la dosar de către autorul excepției, prin care acesta solicită judecarea cauzei în lipsă.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 84D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Matei Eugen în Dosarul nr. 46/110/2018/a1 al Tribunalului Bacău - Secția penală. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 219D/2018, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată, din oficiu, de Judecătoria Costești - Judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.950/214/2017/a1.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 84D/2018 și nr. 219D/2018 la Dosarul nr. 2.981D/2017, care a fost primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală . Susține că, prin

Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, și

Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, Curtea a constatat că obligația impusă inculpatului, de a se prezenta în fața organului de poliție ori de câte ori este chemat, în condițiile și cu respectarea regulamentului, este proporțională cu scopul măsurii preventive a controlului judiciar. În ceea ce privește dispozițiile

art. 82 alin. (1)

și (3) și ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013 , precum și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002 , apreciază că acestea reglementează faza de executare a controlului judiciar și nu vizează în mod direct acuzația penală adusă inculpatului, astfel că nu sunt aplicabile prevederile

art. 6

și

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , corelativ cu

art. 20 din Constituție . În ceea ce privește invocarea libertății individuale, garantată prin

art. 23 din Legea fundamentală , arată că este de finalitatea controlului judiciar exercitarea unei supravegheri asupra persoanei aflate sub această măsură. Având în vedere aceste aspecte solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 170 din 6 octombrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.501/1/2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , ale

art. 82 alin. (1)

și (3) și ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, excepție ridicată de Radu Ștefan Mazăre. Excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei cauze penale în care au fost examinate legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar.

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 46/110/2018/a1, Tribunalul Bacău - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Matei Eugen într-o cauză penală.

Prin Încheierea din 22 decembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 2.950/214/2017/a1.2, Judecătoria Costești - Judecătorul de cameră preliminară a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu de Judecătoria Costești - Judecătorul de cameră preliminară cu ocazia soluționării unei cauze penale având ca obiect înlocuirea controlului judiciar.

10.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii excepției arată că stabilirea programului de supraveghere și modalitatea de executare a măsurii preventive a controlului judiciar sunt lăsate în sarcina organului de poliție, acesta din urmă putând stabili un program arbitrar și abuziv, cu ignorarea celorlalte drepturi constituționale ale inculpatului, precum dreptul la muncă și dreptul la liberă circulație.

11.

Dispozițiile de lege criticate lasă la aprecierea organului de poliție întocmirea programului de supraveghere, fără ca acesta să poată fi contestat efectiv, într-un termen rezonabil, în fața unei instanțe independente și imparțiale pentru verificarea proporționalității măsurilor dispuse de organul de poliție. Astfel, legiuitorul trebuie să reglementeze posibilitatea de a introduce un recurs efectiv în fața unei instanțe independente și imparțiale atunci când măsurile dispuse de organul de poliție încalcă limitele proporționalității sau condițiile de rezonabilitate.

12.

Făcând referire la

Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, arată că în această decizie s-a reținut că programul de supraveghere întocmit de polițist ar putea fi contestat, potrivit dreptului general de petiționare, la organul de poliție ierarhic superior. Cu toate acestea, susține că organul de poliție ierarhic superior nu poate fi asimilat cu o „instanță independentă și imparțială“, potrivit

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale . Lipsa de independență și imparțialitate a organelor de poliție rezultă chiar din modul de funcționare a organelor de poliție, acestea fiind în relație de subordonare ierarhică internă, iar în ceea ce privește activitatea de urmărire penală, fiind într-o relație de subordonare față de procuror.

13.

Citând din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, autorul excepției arată că

articolul 6 din Convenție

asigură oricărei persoane dreptul de a înainta orice pretenție cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil în fața unei instanțe judecătorești sau a unui tribunal, dreptul de a institui proceduri în fața instanțelor judecătorești în litigiile civile sau penale constituind un aspect al dreptului la o instanță.

14.

Susține că din dispozițiile de lege criticate rezultă că organul de poliție este cel care dispune efectiv asupra modalității de executare a controlului judiciar, iar împotriva acestor măsuri de executare inculpatul nu poate formula contestații/plângeri în fața unei instanțe independente și imparțiale, nici chiar în condițiile stabilirii unei modalități de executare în mod arbitrar, abuziv sau șicanator. Apreciază că toate acestea sunt elemente noi, neanalizate în decizia anterior menționată, astfel că acestea trebuie avute în vedere și analizate de instanța de contencios constituțional.

15.

În continuare, apreciază că legea trebuie să prevadă dreptul inculpatului de a formula recurs efectiv, respectiv de a sesiza o instanță independentă și imparțială cu privire la nelegalitatea programului de supraveghere. Învederează că se poate ajunge la situația în care o măsură dispusă de către instanța de judecată, de exemplu ridicarea interdicției de a nu părăsi țara, poate fi contracarată, rămânând fără efect în condițiile în care organul de poliție poate stabili un program de prezentare care conține termene foarte scurte, repetate.

16.

Arată că, potrivit dispozițiilor

art. 82 alin. (1)

și (3), ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013

și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002 , organul de poliție are competența exclusivă de a stabili conținutul măsurii preventive a controlului judiciar, o asemenea dispoziție nerespectând exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

17.

Susține că programul de supraveghere și procedura de executare a controlului judiciar, care sunt realizate efectiv de organul de poliție, nu sunt măsuri de executare penală stabilite de către organul judiciar care emite actul procesual prin care este instituit controlul judiciar, ci aparțin organului de poliție, care nu poate fi considerat „instanță independentă și imparțială“ care să stabilească măsuri de executare a controlului judiciar în mod unilateral. Astfel, nefiind menționat în cuprinsul actului procesual prin care se dispune controlul judiciar, programul de supraveghere stabilit de organul de poliție nu va putea fi verificat prin intermediul contestației formulate împotriva unei asemenea măsuri preventive. Drept urmare, formularea acestei căi de atac este ineficientă, iar dispoziția organului de poliție cu privire la stabilirea programului de supraveghere căruia inculpatul va trebui să se conformeze va rămâne în afara unui control jurisdicțional de legalitate și temeinicie. Așa fiind, autorul excepției apreciază că dispozițiile criticate contravin

art. 20 alin. (2),

art. 21

și

art. 23 din Constituție , precum și

art. 6 paragraful 1

și

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

18.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători susține că punerea în executare a obligației dispuse în temeiul

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

se realizează conform

art. 82 din Legea nr. 253/2013 , conținutul programului de supraveghere fiind stabilit în mod exclusiv de către organul de poliție desemnat cu supravegherea persoanei față de care s-a dispus măsura controlului judiciar, potrivit normelor sale interne, fără intervenția organului judiciar care a dispus măsura. Stabilirea programului de supraveghere, care are ca efect restrângerea drepturilor și libertăților individuale civile, exclusiv de către organul de poliție, nu ar reprezenta, în sine, o problemă de legalitate, în condițiile în care ar exista o procedură jurisdicțională care să asigure liberul acces la instanță, respectiv dacă dispoziția organului de poliție cu privire la stabilirea programului de supraveghere căruia inculpatul trebuie să i se conformeze nu ar rămâne în afara unui control jurisdicțional de legalitate și temeinicie. Apreciază că prin modalitatea de stabilire a programului de supraveghere se aduce atingere înseși drepturilor și libertăților fundamentale. Cu toate acestea, în actualul context legislativ, supravegherea, element esențial al măsurii controlului judiciar, este lipsită de orice formă de control jurisdicțional, ceea ce împiedică verificarea legalității și a temeiniciei dispoziției luate de organul de poliție, inclusiv sub aspectul proporționalității măsurii.

19.

O asemenea situație este contrară principiului instituit prin

art. 21 din Constituție , prin

art. 6 paragraful 1

și

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , sub aspectul dreptului oricărei persoane ale cărei drepturi și libertăți au fost încălcate de a se adresa efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale, și de a obține judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa.

20.

În acest context face referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a reținut că

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

trebuie interpretat în sensul asigurării „dreptului la o instanță“ fiecărei persoane, respectiv dreptul de a iniția proceduri în fața instanțelor judecătorești. Gradul de acces permis de legislația națională trebuie să fie suficient pentru a asigura accesul individual la o instanță, în lumina principiului supremației dreptului într-o societate democratică. Totodată,

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , prin folosirea sintagmei „recurs efectiv“, se referă la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la o instanță de judecată, drept de care inculpatul nu a beneficiat, programul de supraveghere nefiind supus cenzurii unei instanțe de judecată independente și imparțiale.

21.

În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători apreciază că dispoziția organului de poliție prin care este stabilit programul de supraveghere a inculpatului pe durata existenței măsurii preventive a controlului judiciar constituie o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, așadar un act de executare, ce nu poate fi exclus controlului jurisdicțional fără a afecta drepturile prevăzute de

art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,

art. 21,

art. 23 ,

art. 41

și

art. 53 din Constituție , câtă vreme drepturile și libertățile inculpatului pot fi restricționate semnificativ, în chiar substanța lor, contrar dispozițiilor organului judiciar care a luat măsura preventivă.

22.

Garantarea drepturilor procesuale ale inculpatului, precum și garantarea unei proporționalități între obligațiile impuse prin măsura preventivă a controlului judiciar și conținutul programului de supraveghere se pot asigura doar prin exercitarea unui control de către instanța de judecată. În consecință, instanța judecătorească apreciază ca fiind evidentă neconformitatea cu Legea fundamentală a dispozițiilor de lege criticate, în măsura în care acestea nu sunt înțelese și aplicate în sensul că persoana supusă acestor măsuri are posibilitatea de a contesta în fața instanței măsurile dispuse de organul de supraveghere.

23.

Tribunalul Bacău - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, normele procesual penale criticate nefiind contrare dispozițiilor constituționale ale

art. 23 alin. (1).

Posibilitatea de întocmire de către organul de poliție a programului de supraveghere se înscrie în limitele atribuțiilor legale și constituționale ale acestuia, nefiind decât o modalitate de aducere la îndeplinire a măsurii preventive a controlului judiciar, care este dispusă de judecător sau procuror și presupune, prin ea însăși, restrângerea anumitor drepturi și libertăți. Prevederile criticate nu aduc atingere nici dispozițiilor constituționale ale

art. 1,

prerogativele acordate organului de poliție înscriindu-se în sfera puterii executive, ele constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare. Marja de apreciere pe care organul de poliție o are la stabilirea frecvenței vizitelor persoanei asupra căreia s-a dispus măsura controlului judiciar nu echivalează cu o decizie de privare de libertate în cadrul procesului penal. Mai mult, prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare, are ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

24.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

25.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 84D/2018, apreciază că dispozițiile

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Dreptul conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în fața lor ori de câte ori este nevoie, corespunde aceleiași finalități a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucției penale. În acest sens, prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare în a căror rază teritorială locuiește sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

26.

Stabilirea conținutului programului de supraveghere de către organul de poliție reprezintă o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, așadar, un act de executare constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare, prin aceasta nefiind încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în fapt fiind vorba despre o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcțiilor atribuite lor, având ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Astfel, dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor

art. 6 din Convenție

referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât acestea au fost reglementate tocmai în scopul bunei desfășurări a procesului penal.

27.

Mai mult, punerea în executare a obligației dispuse în temeiul

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

se realizează conform

art. 82 din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, potrivit alin. (1) și (3) ale

art. 82 din Legea nr. 253/2013 , după comunicarea de către organul judiciar care a dispus controlul judiciar a unei copii de pe ordonanța sau încheierea prin care s-a luat această măsură secției de poliție în raza căreia domiciliază sau locuiește persoana în cauză, organul de poliție procedează de îndată la stabilirea programului de supraveghere și cheamă persoana aflată sub control judiciar, pentru a-i aduce la cunoștință acest program. Stabilirea conținutului programului de supraveghere - momentele și frecvența obligației inculpatului de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa - revine acestui din urmă organ al statului. Astfel cum prevede

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , persoana supravegheată se va prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

28.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992,

reține următoarele:

29.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2,

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

30.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , ale

art. 82 alin. (1)

și (3) și ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 14 august 2013, precum și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 25 aprilie 2014, cu modificările și completările ulterioare. Dispozițiile criticate au următorul conținut:

–

Articolul 215

alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală :

(1)

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpatul trebuie să respecte următoarele obligații: [...]

să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

–

Articolul 82

alin. (1)

și

(3) din Legea nr. 253/2013 :

(1)

Organul judiciar care a dispus controlul judiciar trimite o copie de pe ordonanța sau încheierea prin care a luat această măsură secției de poliție în raza căreia domiciliază sau locuiește persoana în cauză, precum și, dacă este cazul, celorlalte instituții abilitate potrivit art. 83 să supravegheze respectarea obligațiilor impuse. În cazul cetățenilor străini față de care s-a impus interdicția de a părăsi țara, comunicarea se face și Oficiului Român pentru Imigrări.

[...]

(3)

După primirea copiei de pe actul prin care s-a dispus controlul judiciar, organul de poliție procedează de îndată la stabilirea programului de supraveghere și cheamă persoana aflată sub control judiciar, pentru a-i aduce la cunoștință acest program.“;

–

Articolul 83

alin. (2) din Legea nr. 253/2013 : „Supravegherea îndeplinirii obligației prevăzute la

art. 215 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 135/2010

se face în condițiile stabilite prin lege specială.“;

–

Articolul 10

din Legea nr. 218/2002 : „În aplicarea legii inspectorul general al Inspectoratului General al Poliției Române emite dispoziții obligatorii pentru personalul din subordine, la elaborarea cărora consultă Corpul Național al Polițiștilor și Consiliul.“

31.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (5),

potrivit căruia în România, respectarea

Constituției , a supremației sale și a legilor este obligatorie,

art. 16

referitor la egalitatea în drepturi,

art. 20 alin. (2)

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,

art. 21

referitor la accesul liber la justiție,

art. 23

referitor la libertatea individuală și

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 6 paragraful 1

și ale

art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

32.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că a analizat anterior, prin

Decizia nr. 333 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 23 august 2016, soluția legislativă criticată în prezenta cauză, apreciind că aceasta nu încalcă prevederile

Constituției . Invocând

Decizia nr. 734 din 3 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 935 din 17 decembrie 2015, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate, reținând că măsura instituită de către organele judiciare, conform

art. 211-215 din Codul de procedură penală , are ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni. Acest scop este realizat prin impunerea în sarcina inculpatului a unor obligații și interdicții, în vederea supravegherii conduitei acestuia de către organul judiciar. Pentru atingerea acestei finalități, legiuitorul a instituit, prin

art. 215 din Codul de procedură penală , o serie de obligații „de a face“ - un set de obligații pozitive, ce trebuie să fie dispuse cu prilejul luării măsurii controlului judiciar, fără ca acestea să poată fi cenzurate sau înlăturate, precum și o serie de obligații „de a nu face“ - interdicții, a căror impunere este lăsată la aprecierea organului judiciar. În acest fel măsura controlului judiciar poate fi individualizată în funcție de informațiile existente despre faptă și despre persoana făptuitorului, informații care permit aprecierea stării de pericol ce determină luarea măsurii.

33.

Curtea a reținut, totodată, că obligația prevăzută la

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , respectiv obligația inculpatului de a se prezenta la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa de către organul judiciar care a dispus măsura, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat, face parte din categoria obligațiilor - „de a face“/pozitive - ce trebuie respectate de către orice inculpat în privința căruia este dispusă măsura controlului judiciar.

34.

În același timp, analizând critica potrivit căreia sintagma „ori de câte ori este chemat“, din cuprinsul normelor procesual penale ale

art. 215 alin. (1) lit. c),

nu corespunde cerinței de calitate a legii procesual penale, neoferind persoanelor în cauză protecția adecvată împotriva acțiunilor arbitrare ale organelor statului, Curtea a constatat că acest drept, conferit de legiuitor organelor judiciare, de a chema inculpatul în fața lor ori de câte ori este nevoie corespunde aceleiași finalități a controlului judiciar, aceea de realizare a instrucției penale. În acest sens Curtea a reținut că prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție, potrivit programului de supraveghere sau la solicitarea organelor judiciare în a căror rază teritorială locuiește sau domiciliază, are ca finalitate asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

35.

Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a obligației dispuse în temeiul

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală

se realizează conform

art. 82 din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Astfel, potrivit alin. (1) și (3) ale

36.

Curtea a reținut că prin Dispoziția nr. 9 din 10 februarie 2014 a inspectorului general al Poliției Române, emisă în temeiul

art. 10 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române, republicată, cu modificările și completările ulterioare, s-a aprobat Metodologia privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Poliției Române privind supravegherea persoanelor față de care a fost dispusă măsura controlului judiciar, controlului judiciar pe cauțiune sau arestului la domiciliu. Potrivit art. 11 din metodologie, polițistul desemnat cu supravegherea stabilește programul de supraveghere care va cuprinde cel puțin următoarele: zilele (ziua, luna, anul, ora) în care persoana supravegheată urmează să se prezinte la organul de supraveghere; sediul unității de poliție la care trebuie să se prezinte (cu excepția situației în care prin programul de supraveghere se va stabili ca prezentarea persoanei supravegheate care locuiește în mediul rural să se facă la postul de poliție/poliția comunală pe raza căruia/căreia se află locuința acesteia; gradul, numele, prenumele polițistului desemnat cu supravegherea și numărul de telefon la care poate fi contactat acesta; modalitatea de comunicare cu organul de supraveghere; modalitatea de comunicare a informațiilor relevante despre mijloacele de existență ale inculpatului, în situația în care organul judiciar a dispus o asemenea obligație; obligațiile pe care acesta trebuie să le respecte pe parcursul controlului judiciar. Curtea a reținut, de asemenea, că, potrivit art. 11 alin. (2) lit. a) din metodologie, frecvența prezentării la organul de supraveghere nu poate fi mai mică de o dată pe săptămână, iar, potrivit alin. (3) al art. 11 din același act, la stabilirea programului de supraveghere se va ține cont de activitatea profesională a persoanei supravegheate, gravitatea faptelor săvârșite și datele privind comportamentul acesteia în societate. În vederea aducerii la cunoștință a programului de supraveghere, persoana în cauză va fi citată de îndată la sediul poliției municipale sau orășenești, iar, în cazul în care persoana supravegheată este obligată prin ordonanța/încheierea emisă de către organul judiciar să nu părăsească o localitate situată în mediul rural, inculpatul va fi citat și audiat la postul de poliție/poliția comunală pe raza căruia/căreia domiciliază, potrivit art. 12 alin. (1) și (2) din metodologie. Polițistul desemnat cu supravegherea aduce la cunoștință persoanei supravegheate, pe bază de proces-verbal, prevederile ordonanței/încheierii, programul de supraveghere și orice alte date necesare executării în condiții corespunzătoare a activităților de supraveghere. Așadar, Curtea a observat că conținutul programului de supraveghere se stabilește de către organul de poliție desemnat cu supravegherea persoanei față de care s-a dispus măsura controlului judiciar, potrivit normelor sale interne, fără intervenția organului judiciar care a dispus măsura.

37.

Curtea a constatat însă că dispozițiile art. 8-20 din capitolul II al Dispoziției nr. 9 din 10 februarie 2014 a inspectorului general al Poliției Române stabilesc, în concret, procedura de supraveghere a respectării de către inculpat a obligațiilor ce îi revin pe durata controlului judiciar, prevăzând, astfel cum s-a arătat în precedent, în art. 11, criteriile în vederea stabilirii programului de supraveghere (activitatea profesională a persoanei supravegheate; gravitatea faptelor săvârșite; datele privind comportamentul acesteia în societate), de natură a elimina arbitrariul în stabilirea frecvenței prezentării la organul de supraveghere, în vederea respectării drepturilor fundamentale ale persoanei supravegheate. Curtea reține, de asemenea, că prezentarea periodică a inculpatului în fața organului de poliție în a cărui rază teritorială locuiește sau domiciliază, „conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat“, permite organului desemnat cu supravegherea să mențină un control asupra conduitei inculpatului. Totodată, persoana supravegheată, nemulțumită de conținutul programului de supraveghere - de pildă, frecvența prezentării - poate face plângere, în temeiul dreptului său fundamental de petiționare, la organul ierarhic superior care coordonează activitatea structurilor de supravegheri judiciare, în vederea verificării modului de stabilire a programului de supraveghere și, după caz, a tragerii la răspundere, în condițiile legii, a polițistului desemnat cu supravegherea. În acest context, Curtea reține că, în îndeplinirea atribuțiilor și îndatoririlor de serviciu, polițistul este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite prin lege, iar, potrivit

art. 3 din Legea nr. 360/2002

privind Statutul polițistului, polițistul își desfășoară activitatea profesională în interesul și în sprijinul persoanei, comunității și instituțiilor statului, exclusiv pe baza și în executarea legii, cu respectarea principiilor imparțialității, nediscriminării, proporționalității și gradualității, fiind obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului,

Constituția

și legile țării, prevederile regulamentelor de serviciu (art. 4 din Statutul polițistului). De asemenea, potrivit aceluiași statut, polițistul răspunde, în condițiile legii, pentru modul în care își execută atribuțiile de serviciu, iar încălcarea de către polițist, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu angajează răspunderea sa disciplinară, materială, civilă sau penală, după caz (art. 55 din Statutul polițistului).

38.

Având în vedere toate cele arătate, Curtea a constatat că stabilirea conținutului programului de supraveghere de către organul de poliție reprezintă o modalitate de aducere la îndeplinire a controlului judiciar, așadar un act de executare constând în aducerea la îndeplinire a unei decizii a organelor judiciare, prin aceasta nefiind încălcat principiul separației și echilibrului puterilor în stat, în fapt fiind vorba despre o colaborare a diferitelor organe ale statului în realizarea funcțiilor atribuite lor, având ca scop asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărire penală sau de la judecată, precum și prevenirea săvârșirii unor noi infracțiuni.

39.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția pronunțată de Curte prin decizia precitată își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992,

cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Radu Ștefan Mazăre în Dosarul nr. 2.501/1/2017 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, de Matei Eugen în Dosarul nr. 46/110/2018/a1 al Tribunalului Bacău - Secția penală și, din oficiu, de Judecătoria Costești - Judecătorul de cameră preliminară în Dosarul nr. 2.950/214/2017/a1.2 și constată că dispozițiile

art. 215 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală , ale

art. 82 alin. (1)

și

(3)

și ale

art. 83 alin. (2) din Legea nr. 253/2013

privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și ale

art. 10 din Legea nr. 218/2002

privind organizarea și funcționarea Poliției Române sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, Tribunalului Bacău - Secția penală și Judecătoriei Costești - Judecătorul de cameră preliminară și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2019.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.