Decizia nr. 716/2019

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Cristina Teodora Pop

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Anton Lefter în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului București - Secția I penală, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.770 D/2017.

2.

La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra faptului că dosarul este la al treilea termen de judecată și că autorul excepției de neconstituționalitate a depus, la dosarul cauzei, o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, fiind asistat de un avocat din oficiu.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se face trimitere la jurisprudența Curții Constituționale, dar și la

Decizia nr. 16 din 17 septembrie 2018

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii referitoare la pronunțarea unui recurs în interesul legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 6 noiembrie 2017, pronunțată în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1, Tribunalul București - Secția I penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Anton Lefter într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive dispuse în privința autorului excepției de neconstituționalitate.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că termenul de 5 zile reglementat prin textul criticat nu poate fi decât unul imperativ și că interpretarea acestui termen ca fiind de recomandare încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză. Prin urmare, se susține că încălcarea termenului anterior menționat implică decăderea din exercițiul dreptului și nulitatea actului făcut peste termen, potrivit prevederilor

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală . Este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015 .

6.

Tribunalul București - Secția I penală opinează că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât Curtea Constituțională s-a pronunțat de mai multe ori cu privire la constituționalitatea dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală . Sunt invocate

deciziile nr. 276 din 10 mai 2016

și

nr. 53 din 2 februarie 2017 .

7.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Se arată că autorul excepției de neconstituționalitate nu indică normele constituționale pretins încălcate prin textul criticat, motiv pentru care excepția de neconstituționalitate nu îndeplinește condițiile prevăzute la

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale. Se susține că, în prezenta cauză, sunt aplicabile mutatis mutandis soluția și considerentele

Deciziei nr. 27 din 15 ianuarie 2008 .

9.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt constituționale. Arată că își menține punctele de vedere care au fost reținute de Curtea Constituțională prin

deciziile nr. 145 din 17 martie 2016 ,

nr. 276 din 10 mai 2016 ,

nr. 251 din 5 mai 2016 ,

nr. 698 din 29 noiembrie 2016

și

nr. 155 din 14 martie 2017 .

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.“

13.

Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

au făcut obiectul

Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018

pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii referitoare la examinarea sesizării cu privire la următoarea problemă de drept: „Natura termenului prevăzut de

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

și consecințele nerespectării acestuia“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 2 noiembrie 2018, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că termenul „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“ este un termen peremptoriu, iar încălcarea sa atrage decăderea procurorului din dreptul de a formula cereri privind măsurile preventive și nulitatea actului făcut în acest sens peste termen, precum și imposibilitatea judecătorului de cameră preliminară de a verifica din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia.

14.

Instanța de contencios constituțional a fost însă sesizată cu prezenta excepție de neconstituționalitate prin Încheierea din 6 noiembrie 2017 pronunțată în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului București - Secția I penală, anterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție a

Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018

și publicării acesteia în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pentru acest motiv, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate, textul criticat este aplicabil în interpretarea sa de la data sesizării Curții Constituționale.

15.

Având în vedere aceste considerente, Curtea reține ca obiect al excepției de neconstituționalitate dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , și nu aceleași prevederi legale în interpretarea dată prin

Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 16 din 17 septembrie 2018 .

16.

Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale

art. 24

cu privire la dreptul la apărare, precum și prevederilor

art. 6 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

referitoare la dreptul la un proces echitabil.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind pronunțate, în acest sens,

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016,

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016;

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016;

Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017,

Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2017,

Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017,

Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017,

Decizia nr. 155 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017,

Decizia nr. 144 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 6 iunie 2018, și

Decizia nr. 522 din 24 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 27 noiembrie 2019, prin care a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate astfel formulată.

18.

Prin jurisprudența mai sus invocată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , Curtea, făcând trimitere la

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016

și

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală

- când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat textului valențe neconstituționale, în cauzele deduse judecății nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 17 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

19.

Totodată, Curtea a reținut că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“, este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

20.

De asemenea, Curtea a constatat că, în jurisprudența sa, a preluat doctrina dreptului viu (a se vedea

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, și

Decizia nr. 356 din 25 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014, paragraful 30 și următoarele), atât în privința normei supuse controlului de constituționalitate, cât și în privința normei de referință. S-a arătat că, dacă în privința normei de referință, și anume

Constituția , Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Constituție

(paragraful 19 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

21.

Așadar, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. S-a arătat în acest sens că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ în vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor

juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea

Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016 paragrafele 29-30). Or, în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, a constatat că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor

Constituției . În acest context, Curtea a reținut că faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ, și pe această bază factuală se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii similare

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

nu relevă decât o chestiune de greșită interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. S-a arătat că întotdeauna controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările eronate și izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor Legii fundamentale, însă competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor

Constituției . Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele

Constituției , iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc (paragraful 20 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

22.

Prin urmare, Curtea a reținut că nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. S-a statuat că acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (paragraful 21 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

23.

În ceea ce privește prezenta excepție de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt aplicabile, în prezenta cauză, în forma lor existentă la data sesizării Curții Constituționale, respectiv anterior pronunțării de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a

Deciziei nr. 16 din 17 septembrie 2018 .

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Anton Lefter în Dosarul nr. 42.100/3/2017/a1.1 al Tribunalului București - Secția I penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția I penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 noiembrie 2019.