Decizia nr. 170/2022

Articolul 34

alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 : „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Apelul se soluționează de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susținute și oral în fața instanței. Apelul suspendă executarea hotărârii.“;

–

Articolul XVIII

alin. (2) din Legea nr. 2/2013 : „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , republicată, cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. În procesele pornite anterior datei de 20 iulie 2017 inclusiv și nesoluționate prin hotărâre pronunțată până la data de 19 iulie 2017 inclusiv, precum și în procesele pornite începând cu data de 20 iulie 2017 și până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la

art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010, republicată , cu modificările și completările ulterioare, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, precum și în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.“

12. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții legale contravin normelor constituționale ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în fața legii, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și celor ale

art. 44 alin. (8)

potrivit cărora „Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.“

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea criticată a mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor susțineri similare, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ,

Decizia nr. 1.159 din 28 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 8 noiembrie 2010,

Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 230 din 26 martie 2019, și

Decizia nr. 240 din 16 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 1 iulie 2019, prin care Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

14. Din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține că

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

a fost modificat, dobândind conținutul actual, prin

art. 41 pct. 5 din Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012. Anterior acestei modificări,

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevedea că „Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ a tribunalului. Motivarea recursului nu este obligatorie. Motivele de recurs pot fi susținute și oral în fața instanței. Recursul suspendă executarea hotărârii“. Așadar, diferența dintre cele două reglementări ale

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

constă în denumirea căii de atac împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, și anume recurs, în vechea reglementare (recurs care, fiind declarat împotriva unei hotărâri care nu putea fi atacată cu apel, era o cale de atac devolutivă, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele, potrivit

art. 304^1 din Codul de procedură civilă din 1865 ), și apel, în prezent. În ambele reglementări, hotărârea prin care se soluționa calea de atac nu mai poate fi atacată, modificarea căii de atac din recurs în apel intervenind ca urmare a intrării în vigoare a Codului de procedură civilă, prin care recursul a devenit o veritabilă cale extraordinară de atac, care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie, nepermițând instanței analizarea situației de fapt.

15. Analizând conținutul normativ al

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , prin

Decizia nr. 733 din 20 noiembrie 2018 , precitată, paragraful 19, Curtea a reținut că, potrivit acestor prevederi legale, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea poate fi atacată numai cu apel. Legiuitorul a modificat acest text prin

Legea nr. 76/2012

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, tocmai pentru a fi în concordanță cu reglementările

noului Cod de procedură civilă , în condițiile în care, anterior modificării, acesta stabilea că hotărârea primei instanțe este atacabilă cu recurs. În optica

noului Cod de procedură civilă , calea de atac de drept comun a redevenit apelul, recursul putând fi declarat în mod excepțional și pentru motive stricte de procedură. Astfel, orice parte va putea declara apel împotriva hotărârii judecătoriei, acesta putându-se formula în termen de 30 de zile, potrivit

art. 468 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă , urmând a fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, o prevedere rezonabilă luând în considerare natura administrativă a procesului-verbal. Totodată, Curtea a reținut, la paragraful 20 al acestei decizii, că în noua reglementare procesual civilă apelul constituie o cale ordinară de atac cu caracter devolutiv, prin intermediul căreia instanța de apel statuează atât în fapt, cât și în drept, în timp ce recursul a fost conceput drept cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres și limitativ prevăzute de lege.

16. În acest context, în jurisprudența sa, cu titlu exemplificativ fiind

Decizia nr. 570 din 16 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 28 ianuarie 2022, paragrafele 25 și 27, Curtea a reținut că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens statuând și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Hotărârea din 26 ianuarie 2006 , pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. De altfel, nicio

dispoziție cuprinsă în

Legea fundamentală

nu instituie obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea, în fiecare cauză, a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit

art. 129 din Constituție , căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii.

Legea fundamentală

nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege.

17. De asemenea, cu privire la numărul căilor de atac, Curtea Constituțională a reținut că

art. 6 paragraful 1 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu consacră nici expres, dar nici implicit dreptul la dublul grad de jurisdicție, drept ce este recunoscut doar în materie penală, iar

art. 13 din convenție , care se referă la dreptul la un „recurs efectiv“, nu are semnificația asigurării dublului grad de jurisdicție, ci doar a posibilității de a se supune judecății unei instanțe naționale. Curtea a mai reținut că accesul la justiție, garantat de prevederile

art. 21 din Legea fundamentală , nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, este de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură (a se vedea

Decizia nr. 160 din 24 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016, paragraful 21).

18. Referitor la critica ce vizează presupusa discriminare instituită prin

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prin raportare la

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 , prin

Decizia nr. 389 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 28 august 2020, paragrafele 33 și 37, Curtea a statuat că exceptarea de la accesul la calea de atac a recursului este dată de faptul că justițiabilul se află într-o procedură de judecată specială față de cea de drept comun, ceea ce se constituie într-un criteriu obiectiv și rațional pentru diferența de tratament a acestuia în raport cu un justițiabil aflat în procedura generală. Stabilirea procedurii de judecată speciale nu are un caracter arbitrar, fiind o concretizare a unei necesități de soluționare rapidă și simplificată a unor cereri de un anumit cuantum care reflectă aspecte cotidiene ale vieții sociale. Prin urmare, Curtea a statuat că nu se poate reține încălcarea

art. 16 din Constituție .

19. Așadar, având în vedere jurisprudența precitată, Curtea constată că prin reglementarea unei singure căi de atac - cea a apelului - împotriva hotărârilor prin care se soluționează plângerile contravenționale, deci a dublului grad de jurisdicție în materie contravențională, nu se încalcă dispozițiile constituționale invocate, de vreme ce părțile beneficiază pe tot parcursul soluționării plângerii și al soluționării apelului de toate garanțiile necesare asigurării unui proces echitabil și a dreptului la apărare.

20. De asemenea, din perspectiva pretinsei contrarietăți a reglementării criticate cu dispozițiile

art. 44 alin. (8) din Constituție , Curtea învederează faptul că datorită naturii administrative a procesului contravențional, apelul va suspenda executarea hotărârii atacate. Astfel, dacă instanța de fond dispune anularea procesului-verbal și restituirea bunurilor confiscate către proprietarul lor, această dispoziție nu va putea fi pusă în executare imediat după pronunțarea sentinței, ci va fi pusă în executare ulterior expirării termenului de apel sau, în cazul formulării în termen a căii de atac, în ipoteza menținerii soluției de către tribunal. Desigur, nimic nu îl împiedică pe petent fie să formuleze o cerere de ordonanță președințială, invocând aparența în drept născută în urma sentinței primei instanțe, chiar nedefinitivă, fie să urmeze calea prescrisă de

art. 449 și următoarele din noul Cod de procedură civilă , respectiv executarea provizorie judecătorească, însă, în ambele situații, trebuie să dovedească un interes urgent.

21. Prin urmare, Curtea constată că soluția legislativă criticată nu aduce atingere, ca reglementare de principiu, accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, atât timp cât instanțele de judecată, în exercitarea rolului activ, respectă garanțiile unui proces echitabil și prezumția de nevinovăție a contravenienților.

22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea FORST TRANS - S.R.L. și Societatea JF FURNIR - S.R.L., ambele din județul Brașov, în Dosarul nr. 2.411/197/2017 al Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor raportate la cele ale

art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 24 martie 2022.