Decizia nr. 267/2022

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana-Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 199 alin. (1) din Codul penal

și ale

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Doru Stoianof în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4 al Tribunalului Argeș - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.017D/2018.

2.

La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, reprezentantul convențional al acestuia, avocat Elena Iulia Ștefănescu, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Avocatul autorului excepției solicită amânarea soluționării cauzei în vederea atașării Dosarului nr. 3.810/109/2018 al Tribunalului Argeș - Secția penală, pentru a dovedi că și persoanele aflate în situația autorului excepției, având în vedere atitudinea sinceră și cooperantă în fața organelor judiciare, trebuie să beneficieze de procedura simplificată și de tratamentul sancționator prevăzut de legea procesual penală în cazul recunoașterii învinuirii.

4.

Reprezentantul Ministerului Public se opune acordării unui nou termen de judecată, întrucât actele existente la dosar sunt suficiente pentru soluționarea excepției, în condițiile în care Curtea nu analizează poziția exprimată de inculpat în procesul penal, ci neconstituționalitatea dispozițiilor de lege criticate.

5.

Curtea, deliberând, respinge cererea de acordare a unui nou termen.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul avocatului autorului excepției, care solicită admiterea acesteia și reiterează motivele invocate în fața Tribunalului Argeș - Secția penală. Arată, astfel, că dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât inculpatul trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni care se pedepsește cu detențiune pe viață nu poate să beneficieze de procedura prevăzută în cazul recunoașterii învinuirii. Subliniază că autorul excepției, în calitate de inculpat, a avut o poziție sinceră pe tot parcursul procesului

și nu are antecedente penale. Solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

7.

Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu este necesară amânarea pronunțării în cauză.

8.

Curtea, deliberând, respinge cererea de amânare a pronunțării.

9.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, întrucât dispozițiile de lege criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil și principiul nediscriminării. Consideră că excluderea de la beneficiul procedurii simplificate a infracțiunilor care se pedepsesc cu detențiunea pe viață ține de politica penală a legiuitorului, iar poziția exprimată de inculpații judecați pentru astfel de infracțiuni poate fi valorificată în procesul individualizării pedepsei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

10.

Prin Încheierea din 22 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4, Tribunalul Argeș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 199 alin. (1) din Codul penal

și ale

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Doru Stoianof într-o cauză având ca obiect trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie sub forma agravată a omorului calificat, faptă prevăzută și pedepsită de dispozițiile

art. 199 alin. (1) din Codul penal

raportat la

art. 188 alin. (1)

coroborat cu

art. 189 alin. (1) lit. h) din Codul penal .

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate încalcă principiile fundamentale privind dreptul la un proces echitabil și interzicerea discriminării, întrucât nu îi permit să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, deși a recunoscut fapta penală și a colaborat cu organele de urmărire penală. Consideră că trebuie să aibă aceleași drepturi ca și ceilalți inculpați care au recunoscut faptele săvârșite. Astfel, chiar dacă a săvârșit o infracțiune sancționată cu detențiunea pe viață alternativ cu închisoarea, nu trebuie să i se aplice un tratament mai dur decât celorlalți inculpați, având în vedere că nu are antecedente penale și a săvârșit fapta fiind provocat de actele de infidelitate ale victimei.

12.

Tribunalul Argeș - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale menționate. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că neaplicarea procedurii simplificate - prevăzută de dispozițiile

art. 320^1 din Codul de procedură penală din 1968 , care au fost preluate de prevederile

art. 374 alin. (4)

și ale

art. 375 din noul Cod de procedură penală

- în cazul infracțiunilor pedepsite cu detențiunea pe viață nu afectează principiul egalității în fața legii. Astfel, prin

Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012 , Curtea Constituțională a reținut că egalitatea nu înseamnă uniformitate, iar procedura de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu reprezintă un drept fundamental și nu capătă valențe discriminatorii, având o justificare obiectivă și rezonabilă ce ține de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detențiunii pe viață fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc.

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

15.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

16.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile

art. 199 alin. (1) din Codul penal

și ale

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală . Din notele scrise ale autorului excepției, depuse în motivarea criticii, reiese însă că aceasta privește numai dispozițiile

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , modificate prin prevederile

art. II pct. 98 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Prin urmare, Curtea se va pronunța numai asupra dispozițiilor

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , care au următorul cuprins: „(4) În cazurile în care acțiunea penală nu vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viață, președintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți și de persoana vătămată, dacă recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa, aducându-i la cunoștință dispozițiile

art. 396 alin. (10) .“

17.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportat la prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

18.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

își au corespondentul în reglementarea anterioară în prevederile

art. 320^1 alin. 7 fraza a doua din Codul de procedură penală din 1968 , acest din urmă text de lege fiind supus controlului de constituționalitate prin raportare la principiul egalității în fața legii - invocat și în prezenta cauză - și față de critici similare.

19.

Astfel, prin

Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 320^1 alin. 2,

4,

5,

7

și

8 din Codul de procedură penală din 1968 . În acest sens, Curtea a reținut că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun care presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului. Această procedură nu constituie însă un drept fundamental, astfel că inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, iar instanța de judecată - în condițiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de

inculpat - poate respinge cererea formulată de acesta. De asemenea, Curtea a statuat că voința legiuitorului este explicită, în sensul că exclude de la beneficiul aplicării procedurii simplificate acele infracțiuni care se pedepsesc cu detențiune pe viață. O astfel de reglementare nu capătă valențe discriminatorii, având o justificare obiectivă și rezonabilă ce ține de gravitatea extremă a faptei comise, pedeapsa detențiunii pe viață fiind ultima pe scara graduală prevăzută de sistemul represiv românesc și care (în acord cu dispozițiile

art. 53 din Codul penal din 1969 ) este cea mai aspră dintre pedepsele principale, fiind precedată - din perspectiva gradului de intensitate a măsurii de constrângere - de pedeapsa închisorii de până la 30 de ani.

20.

La rândul lor, dispozițiile

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la prevederile

art. 20 din Constituție

și ale

art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale - invocate și în prezenta cauză - și față de critici similare.

21.

Astfel, prin

Decizia nr. 335 din 24 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 17 august 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală , invocând, în acest sens, considerentele Deciziei nr. 975 din 22 noiembrie 2012, precitată.

22.

Totodată, prin

Decizia nr. 335 din 24 mai 2016 , mai sus menționată, paragraful 19, Curtea a mai reținut că valoarea socială ocrotită prin reglementarea infracțiunilor din

actualul Cod penal

pentru care legiuitorul a prevăzut pedeapsa detențiunii pe viață (în unele cazuri alternativ cu pedeapsa închisorii) este, în principal, viața:

art. 189

- Omorul calificat,

art. 401

- Atentatul care pune în pericol securitatea națională,

art. 402

- Atentatul contra unei colectivități,

art. 408

- Infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională,

art. 438

- Genocidul,

art. 439

- Infracțiuni contra umanității,

art. 440

- Infracțiuni de război contra persoanelor. Or, astfel cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 511 din 12 decembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 30 ianuarie 2014, potrivit formulărilor Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la viață, statuat de prevederile

art. 2 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reprezintă „regele drepturilor“, un drept ce consacră una dintre valorile fundamentale ale statelor democratice care alcătuiesc Consiliul Europei. Curtea de la Strasbourg acordă preeminență, în jurisprudența sa, prevederilor

art. 2 din Convenție , având în vedere faptul că dreptul la viață se bucură de un statut special printre dispozițiile

Convenției

pe care aceasta le consideră primordiale. Prin urmare, Curtea Constituțională a reținut că dreptul la viață constituie un atribut inalienabil al persoanei și reprezintă valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, întrucât este un drept fără de care exercitarea celorlalte drepturi și libertăți garantate de

Constituție

și de instrumentele internaționale de protecție a drepturilor fundamentale ar fi iluzorie, fapt ce determină caracterul axiologic al acestui drept, care cuprinde atât un drept subiectiv, cât și o funcție obiectivă, aceea de principiu călăuzitor al activității statului, acesta din urmă având obligația de a proteja dreptul fundamental la viață al persoanei.

23.

În concluzie, prin

Decizia nr. 335 din 24 mai 2016 , precitată, paragraful 20, Curtea a apreciat că preeminența dreptului la viață este cea care justifică opțiunea legiuitorului de a acorda beneficiul procedurii simplificate de judecată și al efectelor juridice ale aplicării acesteia numai în cauzele care au ca obiect infracțiuni cu privire la care legea prevede pedeapsa amenzii, pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii sau numai pedeapsa închisorii.

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doru Stoianof în Dosarul nr. 3.810/109/2018/a4 al Tribunalului Argeș - Secția penală și constată că dispozițiile

art. 374 alin. (4) din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Argeș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 17 mai 2022.