Decizia nr. 575/2022
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OUG nr. 90/2017 6 decembrie 2017 (prevederi anume) privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și pr…
- OUG nr. 114/2018 28 decembrie 2018 (prevederi anume) privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-…
Marian Enache
- președinte
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Simina Popescu-Marin
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, excepție ridicată de Vasile Viorel Dicu în Dosarul nr. 35.106/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.289D/2020.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.292D/2020, nr. 1.303D/2020, nr. 1.594D/2020 și nr. 2.288D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , excepție ridicată de Neculai Cucoranu în Dosarul nr. 38.443/3/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Mihael Loli Diuță în Dosarul nr. 6.942/99/2019 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, de Gabriel Grădinaru în Dosarul nr. 38.434/3/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Decebal Tomuleasa în Dosarul nr. 8.478/4/2019* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
4.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
5.
Având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.292D/2020, nr. 1.303D/2020, nr. 1.594D/2020 și nr. 2.288D/2020 la Dosarul nr. 1.289D/2020, care a fost primul înregistrat.
6.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 104 din 10 martie 2022
și
Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
7.
Prin Încheierea din 1 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 35.106/3/2017, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene. Excepția a fost ridicată de Vasile Viorel Dicu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate în legătură cu acordarea ajutoarelor la ieșirea la pensie, potrivit
Legii-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
8.
Prin Sentința civilă nr. 803/CA din 2 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 38.443/3/2019, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția a fost ridicată de Neculai Cucoranu într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind calcularea și plata ajutoarelor acordate la încetarea raporturilor de serviciu, potrivit
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 .
9.
Prin Sentința nr. 510/c.a. din 3 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 6.942/99/2019, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția a fost ridicată de reclamantul Mihael Loli Diuță într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind calcularea și plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă/retragere, potrivit
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 .
10.
Prin Sentința civilă nr. 1.142 din 17 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 38.434/3/2019, Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea
Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția a fost ridicată de Gabriel Grădinaru într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii privind calcularea și plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă/retragere, potrivit
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 .
11.
Prin Decizia nr. 1.332 din 14 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.478/4/2019*, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Excepția a fost ridicată de Decebal Tomuleasa într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost respinsă cererea privind calcularea și plata ajutoarelor acordate la trecerea în rezervă, potrivit
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 .
12.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că litigiile privind creanțele reprezintă, din perspectiva
art. 44 din Constituție , a
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și a protocoalelor sale adiționale, astfel cum au fost analizate în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului, litigii privind dreptul de proprietate privată. În aceste condiții,
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , care amână sine die plata creanței, încalcă
art. 44 din Constituție . De altfel, adoptarea unor acte normative prin care se amână periodic plata ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă începând din anul 2010, așadar de peste 10 ani, constituie o încălcare flagrantă a
art. 44 din Constituție . Având în vedere că dreptul la ajutor, în cele două ipoteze prevăzute de
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , nu a fost abrogat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, se consideră că există un „bun“ în sensul
Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , dreptul în legătură cu acesta rezultând chiar din lege. În acest context, fiind vorba nu numai despre speranța legitimă de a obține în viitor anumite drepturi bănești, ci despre un drept garantat sub aspectul existenței, câștigat în considerarea raporturilor de serviciu desfășurate, proporțional cu vechimea în funcție și exigibil odată cu încetarea acestora, suprimarea acestui drept, fără a fi compensat în niciun fel și fără o justificare obiectivă și rezonabilă, echivalează cu ruperea echilibrului între necesitatea protejării intereselor generale și garantarea dreptului de proprietate ocrotit de dispozițiile
Convenției .
13.
În condițiile în care la momentul încetării raporturilor de serviciu legiuitorul nu a abrogat textul în cauză ( art. 20 din anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 284/2010 ), este vorba despre ipoteza în care este suprimat ajutorul bănesc după scadența acestuia, retroactiv, situație în care este evidentă privarea de dreptul efectiv câștigat pentru perioada în care munca a fost prestată. Este invocată, în acest sens, Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, potrivit căreia dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru aceasta au fost îndeplinite, autoritățile nu pot, în mod deliberat, să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare.
14.
Se susține, de asemenea, încălcarea
art. 21 din Constituție
și a
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , deoarece, în speță, este vorba despre un drept iluzoriu, câtă vreme, deși dreptul la ajutoarele și indemnizațiile respective în momentul pensionării este recunoscut prin lege, se amână sine die plata acestor ajutoare, iar acțiunile în justiție sunt considerate premature.
15.
De asemenea, se arată că amânarea plății ajutoarelor la încetarea activității nu este justificată de niciunul dintre considerentele expres și limitativ prevăzute de
art. 53 din Constituție , depășind cadrul constituțional. În contextul în care salariile și pensiile sunt majorate, nu se mai justifică refuzul plății ajutoarelor datorate deja potrivit legii.
16.
Se mai susține și încălcarea
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție , de vreme ce principiul statului de drept impune, printre altele, respectarea ierarhiei normative, inclusiv a supremației
Constituției , egalitatea cetățenilor în fața legii și posibilitatea acestora de a controla în justiție acțiunea autorităților publice, precum și de a-și promova interesele legitime prin acțiuni în justiție. Or,
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
și
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
contravin tuturor acestor principii.
17.
În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate dispozițiile
art. 58
și ale
66 alin. (2) din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative și se arată că suspendarea nu poate privi decât o normă în vigoare, iar ulterior abrogării unei norme nu se mai poate dispune suspendarea acesteia. În acest sens se arată că, la data de 1 iulie 2017, prin
art. 44 pct. 20 din Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate
art. 1-12^1 ,
13
și
16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 . De asemenea, se arată că, având în vedere abrogarea la 1 iulie 2017 a tuturor actelor normative care dispuneau plata ajutorului, la momentul introducerii acțiunii în fața instanței judecătorești (15 septembrie 2017) nu exista nicio suspendare a plății acestui ajutor.
18.
Distinct, se mai susține și încălcarea
art. 16 alin. (1) din Constituție , deoarece prevederile legale criticate creează situații discriminatorii pentru aceleași categorii de persoane, în sensul că, până în anul 2010, toți cei care beneficiau de aceste drepturi - ajutoare și plăți compensatorii la trecerea în rezervă cu drept de pensie - au putut intra în posesia lor.
19.
Se invocă și încălcarea principiului securității juridice și al neretroactivității legii civile, sens în care se arată că dreptul la ajutoarele salariale a fost instituit prin
art. 20 alin. (1) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 284/2010
și și-a produs efectele începând de la 31 decembrie 2010 și până la 1 iulie 2017, atunci când a intrat în vigoare
Legea-cadru nr. 153/2017 . Printr-o serie de acte normative succesive ( Legea nr. 285/2010 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 ,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2016
și
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 ), dreptul prevăzut de
art. 20 alin. (1) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010
a fost suspendat. Un ultim act normativ prin care s-a dispus suspendarea exercițiului dreptului în cauză a fost
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , care a intrat în vigoare la 29 decembrie 2018, deci ulterior momentului la care
Legea-cadru nr. 284/2010
a fost abrogată. Se arată că, pentru respectarea principiului încrederii în statul de drept și al securității juridice, trebuie ca efectele produse de actele normative de suspendare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul dobândit să fie limitate numai la
perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. A considera altfel ar însemna să se prelungească valabilitatea dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui, ceea ce ar fi de neconceput și inadmisibil. Lipsa de claritate și coerență legislativă rezidă chiar din faptul că
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
înlătură de la aplicare o dispoziție legală care este abrogată expres anterior momentului adoptării ordonanței de urgență. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale (spre exemplu,
Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019 ,
Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008 ) și a Înaltei Curți de Casație și Justiție ( Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 ,
Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 ) și se consideră că
Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, nu este aplicabilă în cauză. Sunt invocate
Deciziile Curții Constituționale nr. 20 din 2 februarie 2000 ,
nr. 1 din 8 februarie 1994
și
nr. 135 din 5 noiembrie 1996 , care statuează că militarii, polițiștii și magistrații trebuie să aibă un tratament egal, în caz contrar fiind vorba despre discriminare. În fapt, magistrații iau în continuare salarii compensatorii (ajutoare) la ieșirea la pensie, iar polițiștii și militarii nu primesc aceste drepturi.
20.
Distinct, prin critica de neconstituționalitate extrinsecă privind încălcarea
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție , se consideră că o ordonanță de urgență nu poate confirma o soluție legislativă neconstituțională și trebuie să se circumscrie respectării a cel puțin patru limite esențiale referitoare la: existența unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acesteia -
art. 115 alin. (4) din Constituție;
interdicția adoptării acesteia în domeniul legilor constituționale, neputând fi afectate regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile și îndatoririle prevăzute de
Constituție
și drepturile electorale și neputând viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică -
art. 115 alin. (6) din Constituție;
interdicția alterării sau contracarării voinței exprimate de către Parlament prin adoptarea unei legi, obligație ce decurge din
art. 1 alin. (4)
și
art. 61 alin. (1) din Constituție ; interdicția confirmării/reluării unor soluții legislative neconstituționale intrinseci sau extrinseci, prin acte de modificare sau completare.
21.
În opinia autorilor excepției, încălcarea
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție
trebuie analizată din perspectiva termenului pentru care a fost suspendată, prin acte succesive, plata creanței asupra statului și dacă acest termen este rezonabil, de natură a nu afecta substanța dreptului de proprietate. S-a arătat că prin procedura de suspendare a drepturilor de creanță dreptul a fost transformat într-unul teoretic sau iluzoriu, având în vedere că suspendarea plăților durează de peste 9 ani, deși statul român nu se poate prevala la nesfârșit de situații economice precare, generate de criza economică din anii 2008-2009.
22.
Elementele cuprinse în nota de fundamentare a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , în ceea ce privește
art. 41 alin. (1) , nu sunt de natură să justifice adoptarea acestui act normativ în condițiile stabilite de
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție . Nu a fost respectată exigența constituțională de a motiva urgența reglementării și s-a încălcat regimul constituțional al dreptului de proprietate, prin suspendarea îndelungată a plăților.
23.
Se mai susține că
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
a legiferat pe o situație juridică inexistentă, deoarece ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, așa cum au fost reglementate în
Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, nu mai sunt prevăzute în legislația actuală, iar conform
Deciziei nr. XXIII din 12 decembrie 2005 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite, efectele produse de actele normative de suspendare sau de amânare a punerii în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la dreptul dobândit trebuie limitate numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv. În susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt invocate aspecte din jurisprudența Curții Constituționale privind principiul statului de drept, al stabilității și securității raporturilor juridice, adoptarea ordonanțelor de urgență ale Guvernului.
24.
De asemenea, se arată că măsura instituită prin
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , de suspendare a plății unor debite ale statului pe o perioadă îndelungată, nu poate fi considerată una care menține un just echilibru între interesele debitorului - statul - și cele ale creditorului - persoana îndreptățită -, ci, dimpotrivă, se poate aprecia că aceasta din urmă suportă o sarcină disproporționată și excesivă în privința dreptului său de a primi sumele cuvenite. Deși legiuitorul delegat invocă un scop legitim al măsurii, acest termen îndelungat pentru plata unei creanțe asupra statului, care este deja exigibilă, nu satisface exigențele unui termen rezonabil, care să asigure deplina valorificare a dreptului, constituind, din această perspectivă, o ingerință disproporționată asupra dreptului și afectând în sens negativ dreptul fundamental la proprietate, astfel cum înțelesul constituțional al verbului „a afecta“ a fost definit în jurisprudența Curții Constituționale.
25.
Se invocă și
Decizia Curții Constituționale nr. 34 din 17 februarie 1998
și se arată că în legătură cu dispozițiile legale criticate nu există nicio notă de fundamentare, nu a fost efectuată nicio simulare, nu a fost efectuat niciun calcul, de către nicio instituție, din care să reiasă impactul bugetar, care să necesite emiterea acestui articol. De asemenea, nu există nici măcar o proiecție a unui buget multianual pentru perioada 2019-2021 și nu există nicio garanție că Guvernul, care a adoptat ordonanța de urgență în cauză, va avea pe această perioadă responsabilitatea întocmirii bugetului României. Mai mult decât atât, nu se cunoaște nici măcar numărul de beneficiari. Deja, în mod succesiv, incluzând și anul 2021, drepturile care decurg din prevederile
Legii-cadru nr. 284/2010
sunt sistate de 11 ani, acesta reprezentând un termen exagerat de mare. Practic, în câțiva ani, ca urmare a deceselor, nu va mai exista niciun pensionar care să aibă dreptul de a intra în posesia acestora.
26.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiilor
art. 61 alin. (1) din Constituție
se susține că, prin emiterea unei ordonanțe de urgență, nu se poate lipsi de efecte juridice o lege adoptată de Parlament, fiind indicate în acest sens
deciziile Curții Constituționale nr. 842 din 2 iunie 2009 ,
nr. 984 din 30 iunie 2009
și
nr. 989 din 30 iunie 2009 .
27.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
în Dosarul Curții nr. 1.289D/2020, consideră că textele legale criticate nu contravin dispozițiilor constituționale invocate de autorul excepției, sens în care invocă
deciziile Curții Constituționale nr. 403 din 6 iunie 2019 ,
nr. 836 din 12 decembrie 2019
și
nr. 45 din 4 februarie 2020 . Deși deciziile se referă la
art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , ele sunt aplicabile, pentru identitate de rațiune, și în privința
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
(apariția acestui din urmă act normativ fiind, de altfel, amintită de Curtea Constituțională în paragraful 92 din cuprinsul primei decizii menționate).
28.
Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții nr. 1.292D/2020, consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. În ceea ce privește pretinsa încălcare a
art. 16 alin. (1) din Constituție , instanța invocă jurisprudența Curții Constituționale prin care s-a reținut că situația diferită în care se găsesc persoanele în funcție de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor ( deciziile nr. 70 din 18 februarie 2003 ,
nr. 326 din 25 iunie 2013
și
nr. 334 din 12 iunie 2014 ). În privința încălcării dreptului de proprietate privată, garantat de
art. 44 din Constituție
și de
art. 1 din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , instanța apreciază că sunt pe deplin aplicabile statuările Curții Constituționale din
Decizia nr. 541 din 14 iulie 2015 ,
paragrafele 18
și
19 . În privința invocatei încălcări a dispozițiilor
art. 61 alin. (1)
și ale
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție , instanța reține că, față de cele anterior expuse, prevederile de lege criticate nu contravin nici acestor dispoziții, pentru că ele nu afectează drepturi sau libertăți fundamentale, în acest sens fiind și jurisprudența Curții Constituționale (exempli gratia
Decizia nr. 170 din 19 martie 2015 ,
paragraful 28 ).
29.
Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal consideră întemeiate criticile de neconstituționalitate. Reține că respectarea principiului privind încrederea în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se poată bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. De asemenea, principiul securității juridice este consacrat în dreptul european, stabilindu-se necesitatea respectării lui atât de instituțiile europene, cât și de statele membre, iar jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a subliniat importanța acestuia. Astfel, în Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pădurariu împotriva României, s-a evidențiat că, odată ce statul adoptă o soluție, aceasta trebuie pusă în aplicare cu claritate și coerență rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică și incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluții. Prin urmare, instanța consideră că lipsa de coerență, claritate și previzibilitate a normei legale criticate înfrânge principiul securității raporturilor juridice corelat cu principiul încrederii juridice și, implicit, duce la încălcarea
art. 1 alin. (3)
și
(5) din Constituție .
30.
Tribunalul Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții nr. 1.594D/2020, constată îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate, însă, contrar
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu își exprimă opinia asupra acesteia.
31.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul Curții nr. 2.288D/2020, apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât, în esență, nu rezultă încălcarea de către legiuitor a vreunei norme constituționale odată cu reglementarea
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 .
32.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
33.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
34.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29
din
Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
35.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu completări prin Legea nr. 80/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, care au următorul cuprins:
–
Articolul 11
În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
Prevederile alin. (1) nu se aplică în situația încetării raporturilor de muncă sau serviciu ca urmare a decesului angajatului.;
–
Articolul 41
alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 : „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“
36.
Curtea observă că dispozițiile legale criticate și-au încetat aplicabilitatea. Cu toate acestea, având în vedere cele reținute prin
Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, potrivit căreia „sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare“, precum și faptul că dispozițiile de lege criticate sunt incidente în cauzele în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, se va analiza constituționalitatea acestora.
37.
În opinia autorilor excepției, prevederile de lege ce formează obiectul excepției contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1 alin. (3)
și
(5)
privind trăsăturile statului și obligativitatea respectării
Constituției , a supremației sale și a legilor,
art. 15 alin. (2)
privind principiul neretroactivității legii civile,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 43
privind dreptul la grevă,
art. 44
privind dreptul de proprietate privată,
art. 47
privind nivelul de trai,
art. 52
privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,
art. 53
privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,
art. 61 alin. (1)
privind rolul Parlamentului și
art. 115 alin. (4)
și
(6)
privind condițiile de adoptare și limitele ordonanțelor de urgență ale Guvernului. De asemenea, sunt invocate dispozițiile din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
cuprinse în
art. 6
privind dreptul la un proces echitabil,
art. 14
privind interzicerea discriminării,
art. 15
privind derogarea în caz de stare de urgență și
art. 18
privind limitarea folosirii restrângerilor drepturilor, ale
art. 1 privind dreptul la respectarea bunurilor din Primul Protocol adițional
la
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și
Protocolul nr. 12 la Convenție
privind interzicerea generală a discriminării.
38.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
au mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, exercitat prin prisma unor critici intrinseci și extrinseci, similare celor din prezentele cauze, iar prin mai multe decizii (spre exemplu,
Decizia nr. 219 din 28 aprilie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 803 din 12 august 2022,
Decizia nr. 104 din 10 martie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 26 mai 2022,
Decizia nr. 72 din 24 februarie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 538 din 2 iunie 2022,
Decizia nr. 900 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 3 mai 2022,
Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021,
Decizia nr. 462 din 1 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1041 din 1 noiembrie 2021), Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
39.
Curtea a observat că dispozițiile de lege criticate prevăd că în anii 2018-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizații prevăzute de lege la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de:
art. 81 din Legea nr. 303/2004
privind statutul judecătorilor și procurorilor,
art. 69 din Legea nr. 567/2004
privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice,
art. 20 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sau art. 73 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcționarului public parlamentar.
40.
În speță este vorba despre ajutorul prevăzut de
art. 20 din anexa nr. VII : Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și siguranță națională“ la
Legea-cadru nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ajutor prevăzut pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă
Legea-cadru nr. 284/2010
a fost abrogată prin
art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017
privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conține nicio dispoziție similară celor din
Legea-cadru nr. 284/2010
care instituiau ajutoarele și indemnizațiile. De asemenea,
Legea-cadru nr. 153/2017
a abrogat dispozițiile din ordonanțele de urgență ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor și indemnizațiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv.
41.
Curtea a reținut, în esență, că aceste drepturi bănești - ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă - reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a avea însă un temei constituțional.
42.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 1 alin. (5) din Constituție , care impune standardele privind calitatea legii, Curtea a reținut că înțelesul normelor de suspendare a plății drepturilor salariale a fost clarificat prin
Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanței supreme, voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept. Dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câștigat.
43.
De asemenea, Curtea a observat că prin
Decizia nr. 20 din 20 mai 2019,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, instanța supremă a reținut, la
paragrafele 76-80 , că „nicio dificultate de determinare a efectelor abrogării nu există cu referire la datele speței deduse spre analiză în cadrul sesizării prealabile, câtă vreme prin
art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017
s-a dispus abrogarea expresă a
Legii-cadru nr. 284/2010 , iar conform
art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , «abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv». De asemenea, faptul că dispoziția din
Legea-cadru nr. 284/2010
referitoare la drepturile de natura celor pretinse în cauză avusese efectele suspendate în timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la
art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000
[...], din care rezultă că și astfel de norme pot face obiect al abrogării. Față de consecințele pe care le produce un act normativ care scoate din circuitul juridic, pentru viitor, textele de lege care fac obiectul acestuia trebuie observat în ce măsură un act normativ ulterior (în speță,
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 ) poate suspenda drepturi care făceau obiect de reglementare a actului abrogat (recte,
Legea-cadru nr. 284/2010 , abrogată prin
Legea-cadru nr. 153/2017 ). Așadar, rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp și la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme, cu referire punctuală la măsura în care abrogarea unor drepturi mai poate constitui temei ulterior pentru suspendarea exercițiului acelorași drepturi. În acest context, nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziții legale neclare sau imprecise ori în ce privește determinarea și aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp.“
44.
Curtea a mai reținut că drept urmare a abrogării
art. 20 alin. (1)
și
(2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , legea este previzibilă și clară în sensul că dacă personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, aceștia nu mai beneficiază de ajutoarele și indemnizațiile prevăzute de
Legea-cadru nr. 284/2010 .
45.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 1 alin. (3) din Constituție , Curtea a arătat că textul constituțional invocat privește valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu ce constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale
Legii fundamentale . Ținând cont de aceste aspecte, precum și de faptul că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor
art. 1 alin. (3) din Constituție .
46.
Totodată, în ceea ce privește critica referitoare la încălcarea
art. 15 alin. (2) din Constituție , Curtea a reținut că dispozițiile criticate nu retroactivează și a arătat că persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum.
47.
Referitor la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat de
art. 16 din Constituție , și a principiului nediscriminării, consacrat de
art. 14 din Convenție
și de
Protocolul nr. 12
la aceasta, Curtea a reținut că susținerea care vizează aplicarea diferită a legii de către instanțele judecătorești nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.
48.
Distinct, față de susținerea privind existența unui tratament juridic diferențiat în raport cu beneficiarii ajutoarelor, anterior anului 2010, Curtea reține că aplicarea unui regim juridic temporal diferit nu poate crea o stare de discriminare între diverse persoane în funcție de actul normativ incident fiecăreia. De asemenea, stabilirea unui regim juridic diferit în privința diferitelor categorii socioprofesionale nu are semnificația încălcării principiului egalității în drepturi.
49.
În ceea ce privește critica privind încălcarea
art. 41 din Constituție , Curtea a reținut că, potrivit
art. 41 alin. (2) din Legea fundamentală , salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc: securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum și alte situații specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
50.
Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale privind dreptul de proprietate, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de
Convenție , este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea europeană respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil.
51.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 47 din Constituție , Curtea Constituțională a constatat că stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul „decent“ al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil. Or, în lumina acestor considerente, dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.
52.
Cu privire la invocarea
art. 53 din Constituție , Curtea a reținut, în esență, că ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu au temei constituțional, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora și, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării lor, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de
art. 53 din Legea fundamentală . De asemenea, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.
53.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă a
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , raportată la
art. 61 alin. (1)
și
art. 115 alin. (4)
și
(6) din Constituție , Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, sub aspectul competenței de legiferare, raportul dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de
art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție . Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului,
Constituția, în art. 115 , consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [ art. 115 alin. (1)-(3) ] sau ordonanțe de urgență [ art. 115 alin. (4)-(6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare, și numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, în cauză nu se poate reține că prin emiterea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018
s-ar fi încălcat dispozițiile
art. 61 alin. (1) din Constituție
privind rolul Parlamentului.
54.
Referitor la condițiile de adoptare a unei ordonanțe de urgență a Guvernului, prevăzute de
art. 115 alin. (4) din Constituție , prin
Decizia nr. 255 din 11 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, Curtea Constituțională a statuat că Guvernul poate adopta o ordonanță de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. De asemenea, prin
Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a reținut că, pentru îndeplinirea cerințelor prevăzute de
art. 115 alin. (4) din Constituție , este necesară existența unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voința Guvernului, care pune în pericol un interes public.
55.
În cauză, Curtea a constatat că în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018
se menționează că aceasta a fost adoptată având în vedere că „la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019 este necesar ca aceste măsuri să fie aprobate prin acte normative“, „luând în considerare că pentru păstrarea echilibrelor bugetare sunt necesare unele măsuri menite să mențină volumul cheltuielilor bugetare la un nivel care să permită respectarea condiționalităților asumate de Guvernul României, inclusiv în ceea ce privește nivelul deficitului bugetar“ și „ținând cont că neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse: ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice; deficitul bugetar în anul 2019 va depăși pragul de 3% din produsul intern brut prevăzut de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, ratificat prin
Legea nr. 13/2008 , ceea ce va avea ca principală consecință negativă declanșarea de către Comisia Europeană a procedurii de deficit excesiv, aspect de natură a genera la rândul său alte consecințe grave pentru interesele României“. Având în vedere aceste precizări și ținând cont de jurisprudența în materie a Curții Constituționale, se constată, pe de o parte, că adoptarea măsurilor criticate - de neacordare a ajutoarelor prevăzute de lege, ajutoare care nu constituie drepturi fundamentale - poate constitui o reglementare în regim de urgență, fiind necesară la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Așadar, adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voința Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții. Pe de altă parte, urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate. Astfel, în preambulul
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018
se precizează că „neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice“. Prin urmare, critica privind încălcarea
art. 115 alin. (4) din Constituție
este neîntemeiată.
56.
Referitor la critica privind încălcarea
art. 115 alin. (6) din Constituție
susținută prin faptul că
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
afectează drepturi fundamentale, Curtea a constatat că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, precitată, ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a constitui drepturi fundamentale.
57.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția pronunțată, cât și considerentele pe care aceasta se sprijină își mențin valabilitatea și în cauza de față.
58.
Referitor la celelalte dispoziții din
Constituție
și din actele juridice internaționale invocate de autorii excepției, Curtea constată că acestea, prin conținutul reglementărilor pe care le cuprind, nu au incidență în cauză.
59.
De asemenea, Curtea precizează că aspectele privind interpretarea și aplicarea legii excedează controlului de constituționalitate, fiind de competența autorităților publice responsabile, iar în caz de litigiu, a instanțelor judecătorești.
60.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Viorel Dicu în Dosarul nr. 35.106/3/2017 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de Neculai Cucoranu în Dosarul nr. 38.443/3/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Mihael Loli Diuță în Dosarul nr. 6.942/99/2019 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, de Gabriel Grădinaru în Dosarul nr. 38.434/3/2019 al Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Decebal Tomuleasa în Dosarul nr. 8.478/4/2019* al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017
privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale
art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018
privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Constanța - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 noiembrie 2022.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Simina Popescu-Marin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.