Decizia nr. 219/2022

Articolul 66

din Legea nr. 24/2000

recunoaște abrogarea și în cazul normelor suspendate, dar din momentul abrogării actului încetează suspendarea efectelor acestuia. Se invocă deciziile Curții Constituționale

nr. 26 din 18 ianuarie 2012 ,

nr. 1.595 din 14 decembrie 2011

și

nr. 654 din 17 octombrie 2017 , care impun respectarea prevederilor

Legii nr. 24/2000

și stabilesc că, prin adoptarea unei norme care face trimitere la o dispoziție legală care nu mai este în vigoare, se încalcă

art. 1 alin. (5) din Constituție

referitor la claritatea și previzibilitatea actelor normative. Ca atare, chiar dacă ajutoarele prevăzute de

art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

nu fac parte din categoria drepturilor fundamentale, atât timp cât prin nicio dispoziție legală nu le-a fost înlăturată existența, suspendarea exercițiului acestora nu echivalează cu însăși eliminarea lor.

33.

Se apreciază, în esență, că în lipsa unui act normativ care să prevadă în anul 2018 dreptul suspendat, consecința adoptării dispozițiilor

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

este că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin

Decizia nr. 5 din 5 martie 2018 , a reținut atât prelungirea suspendării exercițiului drepturilor și pentru anul 2018, cât și faptul că prin suspendarea repetată s-a pierdut însăși speranța legitimă de valorificare efectivă a acestora (paragrafele 95-97).

34.

Se arată că principiul încrederii în statul de drept implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor. Acest principiu impune și ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicați să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.

35.

Se afirmă că nu se contestă prematuritatea acțiunilor introduse pe durata suspendării exercițiului dreptului, dar este de neconceput prelungirea valabilității dispoziției de suspendare a aplicării unui text de lege și după abrogarea lui ( Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile unite în soluționarea unui recurs în interesul legii).

36.

Principiul securității juridice este consacrat în dreptul european, stabilindu-se necesitatea respectării lui atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniind și ea importanța acestuia (a se vedea în acest sens hotărârile pronunțate în cauzele Marcks împotriva Belgiei sau Păduraru împotriva României).

37.

Se susține, în esență, că prin

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și prin

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , se încalcă

art. 1 alin. (5) din Constituție , în componenta referitoare la previzibilitatea legii. Astfel, deși formal limitată în timp, măsura de suspendare repetată a drepturilor solicitate, prevăzute de

art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , pentru mai mulți ani la rând, ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenta acestor drepturi, măsura pierzându-și caracterul proporțional în raport cu obiectivul afirmat de legiuitor. Încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție

în componenta sa referitoare la previzibilitatea legii rezultă și din aceea că destinatarul normei, în perioada în care își producea efectele

Legea-cadru nr. 284/2010

(care se poate raporta, în aceste condiții, doar la prevederile legii), nu este în măsură să își adapteze conduita în mod corespunzător și nici să aibă reprezentarea corectă a condițiilor privind beneficiul drepturilor prevăzute de

art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legeacadru nr. 284/2010 .

38.

Totodată, se apreciază că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

sunt lipsite de claritate și în raport cu prevederile

art. 80 și 81 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor,

ale

art. 69 alin. (1) din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și ale

art. 73 alin. (1) din Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar.

39.

Astfel, autorii excepției arată că lipsa de coerență, claritate și previzibilitate a normelor legale criticate înfrânge principiul securității raporturilor juridice, corelat cu principiul încrederii juridice, și, implicit, duce la încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție . Nu este posibilă respectarea acestor principii atunci când se prelungește măsura suspendării unui act abrogat, când acțiunile introduse după abrogarea acestui act normativ sunt respinse ca premature și când s-a pierdut însăși speranța legitimă de valorificare efectivă a acestui drept, necontestat totuși.

40.

Se susține, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin

art. 1 alin. (4) din Constituție , întrucât executivul s-a substituit legislativului prin emiterea celor două ordonanțe de urgență. Prin

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și prin

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , organul puterii executive a procedat la modificarea esențială a unei legi organice, respectiv

Legea-cadru nr. 284/2010 . Astfel, prin exercitarea de către Guvern a unei competențe ce aparține în exclusivitate legiuitorului - modificarea unei legi organice - prevederile criticate sunt contrare prevederilor

art. 1 alin. (4) din Constituție , care consacră principiul separației puterilor în stat.

41.

Cu privire la încălcarea

art. 15 alin. (2) din Constituție , se arată că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

au fost adoptate la data de 7 decembrie 2017, respectiv 28 decembrie 2018, după abrogarea expresă la 1 iulie 2017 a

Legii-cadru nr 284/2010 , fiind inadmisibil ca o ordonanță de urgență de suspendare să se aplice unui act normativ care nu mai este în vigoare la data adoptării ordonanței. Prin urmare, efectul produs de actele normative succesive, de suspendare a punerii în aplicare a dispoziției legale referitoare la dreptul la plata ajutoarelor solicitate, prevăzute de

art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 , trebuie limitat numai la perioada cât a fost în vigoare actul normativ care a prevăzut dreptul respectiv.

42.

Referitor la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat de

art. 16 din Constituție , se susține că dispozițiile criticate creează situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești definitive, prin care li s-a acordat ajutorul prevăzut de

art. 20 din anexa nr. VII la

Legea-cadru nr. 284/2010 . Astfel, instanțele au aplicat un tratament diferit pentru situații juridice identice. Criteriul care a stat la baza tratamentului diferit este dat de interpretarea diferită a acelorași acte normative, fără a exista astfel o practică unitară. Or, principiul egalității este consacrat și transpus și în legislația românească, prin

Ordonanța Guvernului nr. 137/2000

privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Totodată, se invocă

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

43.

În dosarele nr. 1.635D/2019 și nr. 1.757D/2019, autorii excepției mai susțin că

art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și

art. 41 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

prevăd că neacordarea nu se aplică în cazul decesului angajatului. Așadar, „faptul morții distinge între acordarea și neacordarea acestor ajutoare, ceea ce este inadmisibil, întrucât dreptul prevăzut de

Legea-cadru nr. 284/2010

și confirmat de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin

Decizia nr. 16/2015 , este acordat celor în viață, nicidecum nu se raportează la ipoteza decesului pentru acordarea acestui ajutor“. Altfel spus, intenția legiuitorului a fost acordarea unui ajutor de trecere în rezervă/retragere, nicidecum a unui „ajutor de deces“.

44.

Se apreciază că, prin adoptarea dispozițiilor legale criticate, dreptul prevăzut de

Legea-cadru nr. 284/2010

a devenit doar o obligație lipsită de conținut, ceea ce constituie o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, fiind astfel încălcate dispozițiile

art. 53 din Constituție .

45.

Se consideră, în esență, că dispozițiile legale criticate contravin

art. 16 alin. (1),

art. 44 alin. (1) și (2),

ale

art. 61 alin. (1)

și ale

art. 115 alin. (4)

și (6), precum și

Primului Protocol la Convenție

privind protecția proprietății și

Protocolului nr. 12 la Convenție

privind interzicerea generală a discriminării, întrucât o ordonanță de urgență nu poate contracara o lege adoptată de Parlament, sens în care se invocă jurisprudența Curții Constituționale. Totodată, se susține că dispozițiile criticate creează discriminări față de persoanele care au beneficiat de ajutorul prevăzut de lege. Faptul că plata dreptului prevăzut de lege a fost suspendată prin acte succesive timp de peste 9 ani conduce la transformarea dreptului într-unul teoretic sau iluzoriu, fără ca statul să mai poată invoca o situație economică precară cauzată de criza economică. Astfel, termenul de suspendare de 9 ani nu este unul rezonabil și afectează dreptul de proprietate.

46.

Cu privire la încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție

se susține că măsura nu a fost justificată de existența unor situații extraordinare și urgente. O eventuală pretinsă insuficiență a fondurilor bănești nu este un motiv întemeiat pentru adoptarea măsurii criticate. Mai mult, Guvernul a legiferat o situație juridică inexistentă, de vreme ce ajutoarele sau indemnizațiile la trecerea în rezervă nu mai erau prevăzute de niciun act normativ din România, astfel că sintagma „la trecerea în rezervă“ este neconstituțională. Totodată, se apreciază că cele două acte normative, respectiv

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , afectează drepturi și libertăți fundamentale, ceea ce contravine dispozițiilor constituționale ale

art. 115 alin. (6) .

47.

Tribunalul Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că, în raport cu jurisprudența Curții Constituționale în materie, excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

48.

Curtea de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal își exprimă opinia în sensul caracterului constituțional al dispozițiilor criticate, întrucât reprezintă o opțiune de politică financiară a puterii legiuitoare și prevăd drepturi salariale suplimentare, și nu fundamentale, legiuitorul având posibilitatea de a le modifica în diferite perioade de timp, de a le suspenda și chiar de a dispune anularea lor, aspect ce rezultă din motivarea deciziilor Curții Constituționale

nr. 108 din 14 februarie 2006 ,

nr. 1.250 din 7 octombrie 2010

și

nr. 1.658 din 28 decembrie 2010 .

49.

Curtea de Apel Ploiești - Secția I civilă, în Dosarul nr. 770D/2019, apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, reglementarea criticată fiind în concordanță cu normele constituționale invocate, exercitarea dreptului pretins de către reclamant rămânând subsumată politicii financiare a statului, care se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea politicilor sale. În Dosarul nr. 2.379D/2019, instanța apreciază că suspendarea anuală a drepturilor prevăzute de

art. 20 din

Legea-cadru nr. 284/2010

o perioadă însemnată de timp, ce a culminat chiar cu abrogarea acestora prin

Legea-cadru nr. 153/2017

și o nouă suspendare adoptată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , ulterior abrogării însuși a dreptului în discuție, este o sursă de dezechilibru social și, ca atare, de neîncredere din partea particularilor.

50.

Curtea de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 792D/2019, nr. 1.680D/2019 și nr. 2.689D/2019, apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este întemeiată, întrucât lipsa de claritate și coerență legislativă rezidă din chiar faptul că

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

înlătură de la aplicare, deși nu în mod expres (prin indicarea textului de lege care reglementa dreptul), o dispoziție legală care este abrogată expres anterior momentului adoptării ordonanței de urgență. În dosarele nr. 2.024D/2019, nr. 2.203D/2019 și nr. 2.205D/2019, instanța nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate invocate, rezumându-se la constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a acesteia.

51.

Tribunalul Vâlcea - Secția I civilă apreciază că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

nu încalcă prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1),

ale

art. 44 alin. (1)

și ale

art. 53 alin. (1) și (2) .

52.

Curtea de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și Secția I civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată, având în vedere că statul a acționat normativ în limitele dreptului său de apreciere cu privire la beneficiile ce ar trebui să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat.

53.

Tribunalul Constanța - Secția I civilă nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, rezumându-se la constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției.

54.

Tribunalul Prahova - Secția I civilă, în dosarele nr. 1.567D/2019 și nr. 2.668D/2019, apreciază că se impune clarificarea textului legal criticat și că nu se poate reține încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție . În Dosarul nr. 2.145D/2019, instanța nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.

55.

Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată.

56.

Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 1.635D/2019 și nr. 2.636D/2019, apreciază că excepția de neconstituționalitate este nefondată. În dosarele nr. 1.757D/2019 și nr. 1.918D/2019, instanța nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, rezumându-se la constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate a excepției și arătând că opinia sa este obligatorie, în raport cu dispozițiile

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

doar în măsura în care excepția de neconstituționalitate ar fi fost invocată din oficiu, pentru motivarea încheierii de învestire, iar în celelalte ipoteze, anume atunci când titularul excepției este una din părțile litigante, instanța de judecată are facultatea de a prezenta o opinie.

57.

Tribunalul Buzău - Secția I civilă apreciază că dispozițiile legale criticate sunt clare și previzibile și nu contravin prevederilor constituționale invocate.

58.

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal apreciază că prevederea legală criticată retroactivează, întrucât dispune în privința unui drept abrogat anterior prin noua lege a salarizării, respectiv

Legea-cadru nr. 153/2017 .

59.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal consideră că autorii excepției invocă, de fapt, o aplicare eronată a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , prin raportare la dispozițiile din Legeacadru nr. 284/2010 - aspect care vizează modul de aplicare în timp a dispozițiilor legale, iar nu neconstituționalitatea

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 , care în mod evident este aplicabil de la data intrării în vigoare a actului normativ, iar nu anterior acestei date. Raportat la aceste aspecte și la

Decizia Curții Constituționale nr. 403 din 6 iunie 2019 , instanța consideră că nu este întemeiată excepția de neconstituționalitate.

60.

Tribunalul Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal apreciază că, având în vedere considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 403 din 6 iunie 2019 , dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

sunt constituționale.

61.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

62.

Avocatul Poporului, exprimându-și punctul de vedere în dosarele nr. 1.603D/2019, nr. 1.635D/2019, nr. 1.680D/2019, nr. 1.757D/2019, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, având în vedere că nu se poate reține o vătămare a unor drepturi fundamentale, iar statul a acționat normativ în limitele dreptului său de apreciere cu privire la beneficiile ce ar trebui să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat, suspendările repetate nu pot fi analizate din perspectiva cerințelor instituite de

art. 53 din Constituție

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi și al unor libertăți. De asemenea, dispozițiile

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii. Prin urmare, aceste dispoziții ar fi avut caracter retroactiv numai dacă ar fi intervenit asupra unor prestații deja încasate, și nu asupra unora viitoare. Curtea s-a pronunțat constant în acest sens, de exemplu, prin

Decizia nr. 812 din 9 noiembrie 2006

sau

Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 . Totodată, în dosarele nr. 2.689D/2019 și nr. 2.925D/2019, apreciază că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și cele ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

sunt neconstituționale, contravenind

art. 1 alin. (3) și (5) din Constituție , întrucât respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate în spiritul și litera lor, impune ca titularii drepturilor recunoscute să se poată bucura efectiv de acestea pentru perioada în care au fost prevăzute de lege. De asemenea, în Dosarul nr. 3.287D/2019, apreciază că dispozițiile

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , în raport cu

art. 1 alin. (5) din Constituție , sunt neconstituționale, iar raportat la

art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală

sunt constituționale.

63.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate,

CURTEA,

EXAMINÂND ACTELE DE SESIZARE, PUNCTELE DE VEDERE ALE AVOCATULUI POPORULUI, RAPOARTELE ÎNTOCMITE DE JUDECĂTORULRAPORTOR, SUSȚINERILE AUTORULUI EXCEPȚIEI PREZENT ȘI CELE ALE REPREZENTANȚILOR AUTORILOR EXCEPȚIEI, CONCLUZIILE SCRISE DEPUSE, CONCLUZIILE PROCURORULUI, PREVEDERILE LEGALE CRITICATE, RAPORTATE LA DISPOZIȚIILE

CONSTITUȚIEI , PRECUM ȘI

LEGEA NR. 47/1992 , REȚINE URMĂTOARELE:

64.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A FOST LEGAL SESIZATĂ ȘI ESTE COMPETENTĂ, POTRIVIT DISPOZIȚIILOR

Articolul 146

LIT. D) DIN CONSTITUȚIE , PRECUM ȘI ALE

Articolul 1

ALIN. (2),

ALE

Articolul 2

, 3,

10

ȘI

29 DIN LEGEA NR. 47/1992 , SĂ SOLUȚIONEZE EXCEPȚIA DE NECONSTITUȚIONALITATE.

65.

OBIECTUL EXCEPȚIEI DE NECONSTITUȚIONALITATE ÎL CONSTITUIE, POTRIVIT ACTELOR DE SESIZARE, DISPOZIȚIILE

Articolul 11

DIN ORDONANȚA DE URGENȚĂ A GUVERNULUI NR. 90/2017

PRIVIND UNELE

măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 973 din 7 decembrie 2017, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 80/2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 28 martie 2018, și ale

art. 41 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018. Însă, analizând notele scrise ale autorilor excepției de neconstituționalitate din dosarele nr. 770D/2019, nr. 1.603D/2019, nr. 2.203D/2019, nr. 2.205D/2019 și nr. 2.689D/2019, Curtea constată că aceștia critică numai dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și pe cele ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 . Prin urmare, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate are ca obiect dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , care au următorul cuprins:

–

Articolul 11

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 : „În anul 2018 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“;

–

Articolul 41

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 : „În perioada 2019-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.“

66.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept, alin. (4) referitor la principiul separației și echilibrului puterilor și alin. (5) privind statul român și obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 41 alin. (2)

privind munca și protecția socială a muncii,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 47

privind nivelul de trai,

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți,

art. 61 alin. (1)

privind rolul Parlamentului și

art. 115 alin. (4)

și (6) privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

Primului Protocol la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind protecția proprietății și ale

Protocolului nr. 12 la Convenție , privind interzicerea generală a discriminării, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

67.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare cu cele din prezenta cauză, prin

Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 9 octombrie 2019,

Decizia nr. 715 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 12 ianuarie 2021,

Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1091 din 16 noiembrie 2021, și

Decizia nr. 761 din 9 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 17 februarie 2022, instanța de contencios constituțional respingând excepțiile de neconstituționalitate.

68.

Astfel, Curtea a observat că dispozițiile de lege criticate fac parte din legi anuale de salarizare a personalului plătit din fonduri publice și prevăd că în anii 2017-2021 nu se acordă ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă. Textele criticate au caracter general, referindu-se la toate categoriile de ajutoare sau indemnizații prevăzute de lege la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, cum sunt, cu titlu exemplificativ, cele prevăzute de:

art. 81 din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor,

art. 69 din Legea nr. 567/2004

privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice,

art. 20 din anexa nr. VII la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice sau

art. 73 din Legea nr. 7/2006

privind statutul funcționarului public parlamentar. De asemenea, Curtea a reținut că, în speță, este vorba despre ajutorul prevăzut de

art. 20 din anexa nr. VII : Familia ocupațională de funcții bugetare „Apărare, ordine publică și siguranță națională“ la

Legea-cadru nr. 284/2010

privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, ajutor prevăzut pentru personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu. Însă

Legea-cadru nr. 284/2010

a fost abrogată prin

art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Noua reglementare nu conține nicio dispoziție similară celor din

Legea-cadru nr. 284/2010

care instituiau ajutoarele și indemnizațiile. De asemenea,

Legea-cadru nr. 153/2017

a abrogat dispozițiile din ordonanțele de urgență ale Guvernului prin care a fost suspendată plata ajutoarelor și indemnizațiilor în intervalul 2012-2016 inclusiv (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , precitată, paragrafele 58 și 59).

69.

Referitor la critica de neconstituționalitate extrinsecă a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017

și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018 , raportată la

art. 61 alin. (1)

și

art. 115 alin. (4) din Constituție , prin

Decizia nr. 472 din 8 iulie 2021 , precitată, paragrafele 74-76, și

Decizia nr. 22 din 21 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 22 mai 2020, paragraful 21, Curtea a reținut că aceasta este neîntemeiată. Astfel, sub aspectul competenței de legiferare, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, la paragrafele 74 și 75 ale

Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de

art. 115 alin. (4)-(6) din Constituție . Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în

art. 115,

consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [ art. 115 alin. (1)-(3) ] sau ordonanțe de urgență [ art. 115 alin. (4)-(6)] . Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale

constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor

art. 61 alin. (1)

din Constituție privind rolul Parlamentului.

70.

Cu privire la critica de neconstituționalitate raportată la dispozițiile constituționale ale

art. 115 alin. (4),

Curtea a constatat, pe de o parte, că adoptarea măsurilor criticate - de neacordare a ajutoarelor prevăzute de lege, ajutoare care nu constituie drepturi fundamentale - poate constitui o reglementare în regim de urgență, fiind necesară la fundamentarea strategiei fiscal-bugetare pe anul 2018 și pentru perioada 2019-2021, a bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. Așadar, adoptarea acestor măsuri constituie o stare de fapt obiectivă, independentă de voința Guvernului, putând fi încadrată în conceptul constituțional de „situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată“, astfel cum acesta a fost definit în jurisprudența Curții. Pe de altă parte, Curtea a reținut că urgența a fost motivată corespunzător în cuprinsul ordonanței de urgență criticate. Astfel, în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2018

se precizează că „neadoptarea în regim de urgență a măsurilor fiscal-bugetare propuse ar genera un impact suplimentar asupra deficitului bugetului general consolidat, afectând în mod semnificativ sustenabilitatea finanțelor publice“. Prin urmare, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor

art. 115 alin. (4) din Constituție .

71.

Referitor la critica privind încălcarea

art. 1 alin. (5) din Constituție , care impune standardele privind calitatea legii, prin

Decizia nr. 189 din 26 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1045 din 9 noiembrie 2020, paragraful 87, Curtea a reiterat statuările sale anterioare prin care a constatat conformitatea cu aceste standarde a actelor normative de suspendare a drepturilor salariale pentru intervalul 2010-2017 (a se vedea

Decizia nr. 403 din 6 iunie 2019 , precitată, paragrafele 96-98). În aceste decizii, Curtea a reținut că înțelesul normelor de suspendare a plății drepturilor salariale a fost clarificat prin

Decizia nr. 16 din 8 iunie 2015,

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 15 iulie 2015. Astfel, în interpretarea instanței supreme, voința legiuitorului nu a fost aceea de eliminare a beneficiilor acordate unor categorii socioprofesionale, respectiv de încetare a existenței dreptului la acordarea de ajutoare/indemnizații, ci doar de suspendare a exercițiului acestui drept, precum și faptul că dreptul la pensie și condițiile de pensionare, precum și drepturile care se acordă cu prilejul pensionării sunt cele de la data deschiderii dreptului la pensie, iar nu cele existente în legislație la o dată anterioară, care nu au caracterul unui drept câștigat.

72.

Curtea a mai reținut, la paragraful 89 al

Deciziei nr. 189 din 26 mai 2020 , că autorii au înțeles greșit semnificația abrogării

art. 20 alin. (1) și (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 . Astfel, urmarea acestei abrogări este previzibilă și clară în sensul că dacă personalul militar, polițiștii și funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au trecut în rezervă sau direct în retragere, respectiv raporturile de serviciu au încetat, cu drept la pensie, după 1 iulie 2017, nu mai beneficiază de ajutoarele și indemnizațiile prevăzute de

Legea-cadru nr. 284/2010 .

73.

Totodată, prin

Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 8 martie 2021, paragraful 20, referitor la pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (5) din Constituție , din cauza caracterului imprevizibil al dispozițiilor referitoare la neacordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă, invocând jurisprudența sa, Curtea a reținut că „persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“ (a se vedea în același sens și

Decizia nr. 443 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 29 iulie 2016, paragraful 30).

74.

Referitor la critica privind încălcarea

art. 1 alin. (3) din Constituție , prin

Decizia nr. 834 din 17 noiembrie 2020 , precitată, paragraful 21, Curtea a arătat că textul constituțional invocat privește valorile supreme ale statului de drept, fiind o reglementare de principiu care constituie cadrul pe care se grefează toate celelalte norme ale Legii fundamentale. Având în vedere acestea, precum și faptul că ajutoarele ori indemnizațiile la care se referă textele criticate nu fac parte din această categorie a drepturilor fundamentale, Curtea a apreciat că nu se poate reține încălcarea dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din Constituție .

75.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea

art. 15 din Constituție , prin

Decizia nr. 189 din 26 mai 2020 , precitată, paragraful 91, Curtea a constatat conformitatea cu această normă constituțională a unor dispoziții cu un conținut similar cu cel al dispozițiilor criticate. Astfel, prin deciziile

nr. 170 din 19 martie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 22 mai 2015, paragraful 24, și

nr. 334 din 12 iunie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 17 iulie 2014, paragraful 18, Curtea a reținut că dispozițiile criticate nu retroactivează. Totodată, prin

Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 6 ianuarie 2021, paragraful 19, invocând jurisprudența sa, Curtea a arătat că „persoanele care se pensionează se supun dispozițiilor legale în vigoare la data deschiderii dreptului la pensie, potrivit principiului tempus regit actum“.

76.

Referitor la încălcarea principiului egalității în drepturi, consacrat de

art. 16 din Constituție , și a principiului nediscriminării, consacrat de

art. 14 din Convenție

și de

Protocolul nr. 12

la aceasta, Curtea reține că autorii excepției susțin, în esență, că dispozițiile criticate creează situații juridice discriminatorii față de persoanele care au obținut hotărâri judecătorești definitive, prin care li s-a acordat ajutorul prevăzut de

art. 20 din anexa nr. VII la

Legea-cadru nr. 284/2010 . Având în vedere această critică, Curtea constată că susținerea autorilor excepției nu reprezintă o veritabilă critică de neconstituționalitate a textelor de lege criticate, ci vizează, în realitate, aplicarea diferită a legii de către instanțele judecătorești, ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale.

77.

Așa cum a reținut Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 154 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 6 august 2018, faptul că legiuitorul a considerat că, în ipoteza încetării raporturilor de muncă sau de serviciu ca urmare a decesului angajatului, dispozițiile legale privind acordarea ajutoarelor sau, după caz, a indemnizațiilor respective se aplică nu poate constitui un privilegiu care să conducă la încălcarea dispozițiilor

art. 16 alin. (1) din Constituție

și nici nu creează discriminare între categoriile de angajați. Astfel, prin

Decizia nr. 192 din 23 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 8 iunie 2017, paragraful 22, Curtea a reținut că, având în vedere această situație obiectiv diferită, prin reglementarea criticată legiuitorul a avut în vedere considerente de protecție socială a familiilor celor decedați.

78.

În ceea ce privește critica privind încălcarea

art. 41 din Constituție , prin

Decizia nr. 124 din 10 martie 2020 , publicată în

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 27 mai 2020, paragraful 33, invocând jurisprudența sa, Curtea a reținut că, potrivit

art. 41 alin. (2) din Constituție , salariații au dreptul la măsuri de protecție socială care privesc: securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, „precum și în alte situații specifice, stabilite prin lege“. Prin urmare, nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

79.

Referindu-se la compatibilitatea prevederilor de lege criticate cu dispozițiile constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate, prin

Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020 , precitată, paragraful 20, Curtea a reiterat că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23), statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii, prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 Felicia Mihăieș împotriva României și Adrian Gavril Senteș împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este „de utilitate publică“. În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele „utilității publice“, cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil.

80.

Cu privire la critica privind încălcarea

art. 47 din Constituție , prin

Decizia nr. 366 din 30 mai 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 602 din 26 iulie 2017, paragrafele 23 și 24, Curtea a reținut ca relevante considerentele

Deciziei nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, în care a constatat că „stabilirea acelui standard al nivelului de trai care poate fi considerat ca fiind decent trebuie apreciată de la caz la caz, în funcție de o serie de factori conjuncturali. Situația economică a țării, resursele de care dispune statul în vederea atingerii acestui obiectiv, dar și nivelul de dezvoltare al societății, gradul de cultură și civilizație la un anumit moment și modul de organizare a societății reprezintă deopotrivă coordonate care trebuie luate în considerare atunci când se evaluează nivelul «decent» al vieții. În concluzie, aprecierea modului și a măsurii în care statul reușește să ducă la îndeplinire obligația de a asigura un nivel de trai decent trebuie să fie raportată la acești factori, nefiind posibilă stabilirea unui standard fix, imuabil“. Or, în lumina acestor considerente, Curtea a apreciat că dispozițiile legale criticate nu pot fi privite ca aducând atingere dreptului constituțional la un nivel de trai decent, ci mai degrabă ca instituind un set de măsuri de adaptare la condițiile economico-sociale existente, în funcție de care nivelul de trai nu poate fi evaluat ca având un standard mai ridicat.

81.

Cu privire la invocarea

art. 53 din Constituție , prin

Decizia nr. 695 din 6 octombrie 2020 , precitată, paragraful 21, Curtea a reținut, în esență, că ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu au temei constituțional, astfel că legiuitorul este liber să dispună cu privire la conținutul, limitele și condițiile de acordare a acestora și, de asemenea, să dispună diminuarea ori chiar încetarea acordării acestora, fără a fi necesară întrunirea condițiilor stabilite de

art. 53 din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea a arătat că nu există o obligație constituțională a legiuitorului de a reglementa acordarea de ajutoare sau indemnizații la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă.

82.

Referitor la critica privind încălcarea

art. 115 alin. (6) din Constituție

prin faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

afectează drepturi fundamentale, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, precitată, ajutoarele sau indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă reprezintă beneficii acordate anumitor categorii socioprofesionale în virtutea statutului special al acestora, fără a constitui drepturi fundamentale.

83.

De altfel, Curtea a observat că prin

Decizia nr. 20 din 20 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut la paragrafele 76-80 că „nicio dificultate de determinare a efectelor abrogării nu există cu referire la datele speței deduse spre analiză în cadrul sesizării prealabile, câtă vreme prin

art. 44 alin. (1) pct. 9 din Legea-cadru nr. 153/2017

s-a dispus abrogarea expresă a

Legii-cadru nr. 284/2010 , iar conform

art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , «abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv». De asemenea, faptul că dispoziția din

Legea-cadru nr. 284/2010

referitoare la drepturile de natura celor pretinse în cauză avusese efectele suspendate în timp, prin acte normative succesive, trebuie interpretat cu referire la

art. 66 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 , din care rezultă că și astfel de norme pot face obiect al abrogării. Față de consecințele pe care le produce un act normativ care scoate din circuitul juridic, pentru viitor, textele de lege care fac obiectul acestuia, trebuie observat în ce măsură un act normativ ulterior (în speță,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 ) poate suspenda drepturi care făceau obiect de reglementare al actului abrogat (recte,

Legea-cadru nr. 284/2010 , abrogată prin

Legea-cadru nr. 153/2017 ). Așadar, rezolvarea chestiunii de drept sesizate nu presupune decât aplicarea corectă a regulilor referitoare la succesiunea legilor în timp și la efectul suspensiv sau abrogator al unor norme, cu referire punctuală la măsura în care abrogarea unor drepturi mai poate constitui temei ulterior pentru suspendarea exercițiului acelorași drepturi. În acest context, nicio dificultate nu poate fi identificată în legătură cu interpretarea vreunor dispoziții legale neclare sau imprecise ori în ce privește determinarea și aplicarea corectă a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp, pentru a se considera că este admisibilă declanșarea procedurii hotărârii prealabile.“

84.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, Curtea va respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.

85.

Referitor la dispozițiile

art. 21 din Constituție

invocate de autorii excepției Curtea constată că acestea nu au legătură cu cauza de față.

86.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ioan Liviu Tăut în Dosarul nr. 4.373/83/2017** al Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Constantin Roman, Teodor Sovan, Ioan Catrinescu și Vasile Sandulianu în Dosarul nr. 9.194/99/2017 al Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, de Marius Paul Enescu și de Ion Sorin Pîndaru în dosarele nr. 5.693/105/2018/a1 și nr. 1.366/105/2018 ale Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, de Dumitru Radu, Niculaie Negrilă, Puiu Dumitru Răileanu, de Ionel Petcu, Daniel Lupascu, Ovidiu Zisu, Marian Sivriu, Nelu Ramboi, Marian Soare, Ionel Lugoci, Gheorghe Stanciu, Marin Beca, precum și de Daniel P. Olărescu în dosarele nr. 23.665/3/2017*, nr. 3.604/118/2017*, nr. 3.368/118/2017*, nr. 8.601/118/2017, nr. 8.806/118/2017 și nr. 4.485/118/2017* ale Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, de Marin Dan Constantinescu în Dosarul nr. 2.563/90/2018 al Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, de Viorel Gioacas și de Gigi Buruiană, Ioan Alecușan și Gicu Ciobotaru în dosarele nr. 1.329/97/2018 și nr. 632/85/2018 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și Secția I civilă, de Corneliu Goldic în Dosarul nr. 1.034/118/2019 al Tribunalului Constanța - Secția I civilă, de Ionel Mihai, de Gheorghe Arsene, Ion-Cristian Dobre, Costin Avram, Constantin Matei, Mihai Doroftei, AdrianEugen Anton și Gheorghe-Marian Voicilă, precum și de Victor Nedelcu în dosarele nr. 3.815/105/2018, nr. 4.458/105/2018 și nr. 1.363/105/2018* ale Tribunalului Prahova - Secția I civilă, de Niculae Viorel Costea în Dosarul nr. 44.770/3/2018* al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, de Victor Niculae, de Nicolae Orbesteanu, de Dan Ionescu, Gheorghe Zanfir, Florin Scarlat, Marian Valentin Lenga, Romică Dragomir, Petre Dumea, Liviu Gheorghe Leoveanu, Stănel Ciorășteanu, Maricica Șerban, Marian Răceanu, Nicolae Ilie, Nicolae Mugurel Fenesan și Vasilica Cornelia Ciobanu, Olivia Mihaela Ciobanu și Mihai Sorin Ciobanu, moștenitori ai defunctului Ion Eugen Ciobanu, precum și de Mihaela Stîngă, Maria Cristina Stîngă și Ioana Cătălina Stîngă, moștenitori ai defunctului Aurelian Stîngă, și de Emil Schnaider și Monica Ioana Dincă în dosarele nr. 851/87/2018, nr. 764/87/2018, nr. 33.668/3/2016** și nr. 6.116/3/2018 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, de Nicolaie Lucian Răchițeanu în Dosarul nr. 997/114/2019 al Tribunalului Buzău - Secția I civilă, de Vasile Prăjanu în Dosarul nr. 2.481/99/2019 al Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, de Maria Gabriela Gros, Marius Sorin Sopon și Monica Maria Vidai în Dosarul nr. 32.668/3/2018 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, precum și de Tedorian-Daniel Țăran în Dosarul nr. 887/62/2019 al Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 11 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017

privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene și ale

art. 41 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018

privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Satu Mare - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Iași - Secția contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Ploiești - Secția I civilă, Curții de Apel Constanța - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Vâlcea - Secția I civilă, Curții de Apel Alba Iulia - Secția de contencios administrativ și fiscal și Secția I civilă, Tribunalului Constanța - Secția I civilă, Tribunalului Prahova - Secția I civilă, Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, Tribunalului Buzău - Secția I civilă, Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Brașov - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 aprilie 2022.