Decizia nr. 406/2024
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OG nr. 137/2000 31 august 2000 (prevederi anume) privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare
- OUG nr. 80/2013 26 iunie 2013 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Are ca temei 1
- Decizia nr. 122/2004 16 martie 2004 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 401 alin. 2 din Codu…
Marian Enache
- președinte
Cristian Deliorga
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Elena-Simina Tănăsescu
- judecător
Ioana Marilena Chiorean
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ionel Dănuț Ciobanu în Dosarul nr. 1.688/2/2020/a1 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, și a
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, excepție ridicată de instanța de judecată, din oficiu, în același dosar, care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.504D/2020.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, în esență, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Cu privire la
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , consideră că stabilirea obligației achitării taxelor judiciare de timbru și a cuantumului acestora intră în competența legiuitorului, regula fiind aceea a timbrării acțiunilor, iar excepțiile fiind posibile doar în măsura în care sunt prevăzute de legiuitor. Referitor la criticile aduse
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , apreciază că interpretarea diferită a instanțelor de judecată în ceea ce privește timbrarea acțiunii de anulare a hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu este o problemă de constituționalitate, o practică neunitară putând fi dezlegată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin mecanismul recursului în interesul legii.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.688/2/2020/a1, Curtea de Apel București - Secția a VIIIa contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru și ale
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare. Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
a fost ridicată de Ionel Dănuț Ciobanu, iar excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
a fost ridicată de instanța de judecată, din oficiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de reexaminare a taxei de timbru, reclamantul introducând o acțiune prin care a solicitat anularea Hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constatarea discriminării, plata de despăgubiri și publicarea în presă a hotărârii instanței, acțiune formulată în temeiul
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , autorul acesteia susține că taxa de timbru de 350 lei a fost stabilită nelegal, în temeiul
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , deoarece cererea privind anularea hotărârii Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării privește un act în domeniul discriminării, trebuind, astfel, să fie scutită de taxa de timbru. Or, o altfel de încadrare reprezintă clar o îngrădire de acces liber la justiție. Nu există raționament juridic și nici motive temeinice pentru a se impune o taxă judiciară de timbru de 350 lei, căci acțiunea care privește discriminarea este scutită de taxă de timbru judiciar.
6.
În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , instanța de judecată - autoare a acesteia - susține că dispozițiile criticate sunt neconstituționale în cazul în care se interpretează că este necesară achitarea unei taxe judiciare de timbru de către persoana care se consideră discriminată.
7.
Astfel, instanța arată că în cadrul
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000
există două tipuri de acțiuni cu o sferă care se suprapune în mare parte, în care cea prevăzută de
art. 20
este interpretată de instanțe ca taxabilă, iar cea prevăzută de
art. 27
este gratuită. Această reglementare diferită pentru aceeași situație a persoanei care se consideră discriminată nu este corectă. Dacă cel discriminat sesizează mai întâi organul administrativ jurisdicțional - Consiliul Național de Combatere a Discriminării, atunci alege o cale care nu prevede expres o taxă judiciară de timbru. În schimb, pentru accesul la instanță împotriva hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, conform
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , instanțele îi pun în vedere acestuia taxa judiciară de timbru, conform normelor din materia contenciosului administrativ. Astfel, dacă cel discriminat sesizează mai întâi instanța, alegând o cale directă de acces la instanță, împotriva aceleiași discriminări, atunci acțiunea sa este scutită de taxe, conform
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 .
8.
Instanța de judecată consideră că, dată fiind calitatea de persoană care se consideră discriminată, în aceeași situație faptică, indiferent de calea aleasă, partea nu ar trebui să aibă un acces la instanță îngreunat de taxe judiciare de timbru în cazurile de discriminare, atunci când alege (uneori fără pregătire juridică)
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
(existând cazuri sociale sau situații când părți discriminate la locul de muncă nu pot achita 350 lei la fond). Astfel, indiferent de calea aleasă de persoana discriminată,
art. 20
sau
27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , accesul la instanță ar trebui să fie gratuit pentru oricare dintre cele două temeiuri juridice, pentru persoana care se consideră discriminată.
9.
Prin urmare, instanța de judecată consideră că
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
afectează accesul la instanță prevăzut de
art. 21 din Constituție , în cazul în care se interpretează că este necesară achitarea unei taxe judiciare de timbru de către persoana care se consideră discriminată.
10.
Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
este neîntemeiată, fiind evident că reglementarea taxei de timbru în materia contenciosului administrativ este o condiție de acces la instanță, stipulată de legiuitor și care nu reprezintă o piedică deosebită prin cuantumurile impuse, pentru anularea unor acte emise de autorități publice, întrucât accesul la instanță nu este întotdeauna gratuit.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
este neîntemeiată, deoarece nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorității judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție; în acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale.
13.
Cât privește dispozițiile
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , Avocatul Poporului consideră că acestea sunt neconstituționale în raport cu dispozițiile
art. 16 alin. (1)
și ale
art. 21 din Constituție , în măsura în care interpretarea lor presupune achitarea taxei judiciare de timbru. Astfel, persoanele care se consideră discriminate se pot prevala de
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , sesizând instanța de contencios administrativ împotriva hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, situație în care, deși textul legal nu cuprinde nicio referire la achitarea taxei de timbru, conform practicii judiciare, instanțele stabilesc achitarea acesteia, sau pot sesiza în temeiul
art. 27
din același act normativ instanțele de judecată, potrivit dreptului comun, situație în care cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Situațiile diferite în care se află persoanele circumscrise aceleiași categorii trebuie să fie întemeiate în esență pe un criteriu obiectiv și rațional pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic. Or deosebirea de tratament aplicat persoanelor al căror obiect al sesizării instanțelor de judecată vizează discriminări întemeiate pe
Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , în speță în cazul instanțelor de contencios administrativ prin achitarea taxei judiciare de timbru, iar în cazul instanțelor de drept comun prin scutirea de taxă, este nejustificată și contrară
art. 16 alin. (1) din Constituție . Ca atare, având în vedere că aplicarea taxei judiciare de timbru în materia acțiunilor în contencios administrativ vizează aspecte de interpretare a legii de către instanțele judecătorești, Avocatul Poporului apreciază ca lipsită de raționament obiectiv diferențierea persoanelor aflate în aceeași situație juridică, respectiv persoane care se consideră discriminate și solicită restabilirea situației anterioare discriminării, care sesizează instanțele de judecată, fie de drept comun, fie de contencios administrativ. În acest sens, se invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale referitoare la principiul egalității în fața legii. Prin urmare, consideră că interpretarea textului
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
în sensul achitării taxei judiciare de timbru pentru acțiunile formulate în contencios administrativ de către persoanele considerate discriminate, în situația în care urmează calea administrativ-jurisdicțională a sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, încalcă principiul egalității, prevăzut de
art. 16 alin. (1) din Constituție , și este de natură să îngrădească accesul liber la justiție, prevăzut de
art. 21 din Constituție , în condițiile în care pentru același raționament acțiunile formulate în fața instanțelor de drept comun, tot de către persoane considerate discriminate, sunt scutite de plata taxei de timbru. În final arată că, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că atunci când textul de lege supus controlului, prin redactarea sa contradictorie, dă posibilitatea unor interpretări diferite și doar una dintre aceste interpretări este conformă
Constituției , în vederea asigurării supremației
Legii fundamentale , se impune intervenția instanței constituționale pentru înlăturarea oricărei posibile interpretări a legii care este de natură să nesocotească dispozițiile constituționale. Tot astfel, Curtea a sancționat neconstituționalitatea unor texte de lege în interpretarea dată acestora de autoritățile publice însărcinate cu aplicarea acestora (a se vedea
deciziile nr. 223
și
nr. 224 din 13 martie 2012 ).
14.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au transmis punctele de vedere solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
15.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
16.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, precum și dispozițiile
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014. Dispozițiile criticate au următoarea redactare:
–
Articolul 16
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 :
În materia contenciosului administrativ, cererile introduse de cei vătămați în drepturile lor printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative de a le rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege se taxează după cum urmează:
a)
cererile pentru anularea actului sau, după caz, recunoașterea dreptului pretins, precum și pentru eliberarea unui certificat, a unei adeverințe sau a oricărui altui înscris - 50 lei;
b)
cererile cu caracter patrimonial, prin care se solicită și repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ - 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 lei.;
–
Articolul 20
Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.
Consiliul soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).
Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării.
Colegiul director al Consiliului dispune măsurile specifice constatării existenței discriminării, cu citarea obligatorie a părților. Citarea se poate face prin orice mijloc care asigură confirmarea primirii. Neprezentarea părților nu împiedică soluționarea sesizării.
Acțiunea de investigare întreprinsă de Colegiul director se desfășoară la sediul instituției sau în alt loc stabilit de acesta.
Persoana interesată va prezenta fapte pe baza cărora poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte, iar persoanei împotriva căreia s-a formulat sesizarea îi revine sarcina de a dovedi că nu a avut loc o încălcare a principiului egalității de tratament. În fața Colegiului director se poate invoca orice mijloc de probă, respectând regimul constituțional al drepturilor fundamentale, inclusiv înregistrări audio și video sau date statistice.
Hotărârea Colegiului director de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării și cuprinde: numele membrilor Colegiului director care au emis hotărârea, numele, domiciliul sau reședința părților, obiectul sesizării și susținerile părților, descrierea faptei de discriminare, motivele de fapt și de drept care au stat la baza hotărârii Colegiului director, modalitatea de plată a amenzii, dacă este cazul, calea de atac și termenul în care aceasta se poate exercita.
Hotărârea se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării.
Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.
Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu.
17.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 1
privind statul român,
art. 11
referitor la dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15
privind universalitatea,
art. 16
privind egalitatea în drepturi,
art. 20
referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului,
art. 21
privind accesul liber la justiție,
art. 41
privind munca și protecția socială a muncii,
art. 44
privind dreptul de proprietate privată,
art. 47
privind nivelul de trai și
art. 135 alin. (2) lit. f)
privind obligația statului de a asigura crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții. De asemenea, se susține că aceste dispoziții contravin și prevederilor
art. 7
privind egalitatea,
art. 8
privind dreptul la satisfacția efectivă din partea instanțelor juridice naționale competente și
art. 25 pct. 1 privind dreptul la un nivel de trai din Declarația Universală a Drepturilor Omului .
18.
În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
contravin dispozițiilor din
Constituție
cuprinse în
art. 21
privind accesul liber la justiție.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
(care instituie taxele judiciare de timbru pentru cererile introduse în materia contenciosului administrativ) este nemulțumit de aplicarea în speță a taxei judiciare de timbru aferente cererilor în contencios administrativ, susținând că cererea sa trebuia scutită de taxa judiciară de timbru. Or, în realitate, autorul excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
critică aplicarea textului legal supus controlului în cauza sa, ceea ce nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale, ci a instanțelor judecătorești care au competența constituțională de a aplica legea. Astfel, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată. Prin urmare, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 , astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.
20.
Curtea reține că instanța de judecată - autoare a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
- susține că, dată fiind calitatea de persoană care se consideră discriminată, indiferent de calea procedurală aleasă -
art. 20
sau
27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
- accesul la instanță al acestei persoane ar trebui să fie gratuit pentru oricare dintre cele două temeiuri juridice.
21.
Cu privire la aceste susțineri, Curtea observă că, în cadrul
Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 , sunt prevăzute două tipuri de acțiuni pentru persoanele care se consideră discriminate. Pe de o parte, în
art. 27
este reglementată acțiunea directă adresată instanței judecătorești, acțiune pentru care legea prevede în mod expres că este scutită de taxa de timbru. Astfel, dispozițiile
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
instituie posibilitatea persoanei vătămate de a sesiza direct instanța judecătorească, stabilind că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Termenul pentru introducerea cererii este de 3 ani și curge de la data săvârșirii faptei sau de la data la care persoana interesată putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin
Decizia nr. 10 din 23 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 5 iulie 2016, paragrafele 25 și 26, textul
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
concretizează, în realitate, condițiile procedurale și mijlocul procesual de antrenare a răspunderii civile (lato sensu) - în opoziție cu răspunderea penală și contravențională, menționate la
art. 2 alin. (11)
din același act normativ - ce poate fi angajată pentru acte/fapte discriminatorii, semnificația sa fiind aceea că orice persoană care se consideră discriminată are asigurată întotdeauna calea unei acțiuni în fața instanței de judecată pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Totodată, la paragraful 50 al deciziei susmenționate, instanța supremă a stabilit că persoana care se consideră discriminată are deschisă - prin norma cuprinsă în
art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
- chiar calea unei acțiuni în realizare, care este aceea în repararea prejudiciului cauzat prin actul/faptul ilicit discriminatoriu și în restabilirea situației anterioare. În consecință, s-a decis că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor
art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale.
22.
Pe de altă parte, dispozițiile
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
prevăd că persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Acesta soluționează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării. Prin cererea introdusă, persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării. Hotărârea Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării de soluționare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării, se comunică părților în termen de 30 de zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Potrivit
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , hotărârea Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii.
23.
Astfel cum a statuat și instanța de contencios constituțional prin
Decizia nr. 749 din 4 noiembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 22 ianuarie 2016, paragrafele 23-29, în raport cu dispozițiile
art. 21 alin. (4) din Constituție , termenul „facultativ“, din cuprinsul normei fundamentale invocate, caracteristic jurisdicțiilor speciale administrative, semnifică faptul că persoana interesată poate alege între a se adresa direct instanțelor judecătorești sau, mai întâi, jurisdicției administrative speciale și, ulterior, dacă este nemulțumită de soluție, instanțelor judecătorești. Procedurile administrativ-jurisdicționale constituie, așadar, o măsură de protecție a persoanei. Curtea a constatat că, în condițiile în care legiuitorul constituant derivat din anul 2003 a introdus caracterul facultativ al acestor jurisdicții, implicit, a dat posibilitatea oricărei persoane de a se adresa direct instanței judecătorești (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragraful 65). Ca atare, semnificația termenului „facultativ“, în înțelesul normei constituționale evocate, este aceea că, pentru soluționarea unui conflict, persoana care consideră că drepturile sau libertățile sale au fost vătămate are posibilitatea de a opta fie pentru calea administrativ-jurisdicțională, fie direct pentru calea judecătorească. Alegând calea administrativ-jurisdicțională, persoana care se consideră vătămată are în continuare deschisă posibilitatea de a contesta soluția dată de autoritatea administrativ-jurisdicțională în fața unei instanței judecătorești, fiind asigurat astfel liberul acces la justiție. Așadar, caracterul facultativ al jurisdicțiilor administrative speciale este o garanție a accesului liber la justiție, alegerea - electa una via - aparținând persoanei care se consideră vătămată în drepturile sale. Reținând că procedura desfășurată în fața unui organ administrativ-jurisdicțional este asemănătoare cu cea specifică instanțelor judecătorești, desfășurată însă distinct de aceasta, Curtea a precizat, la paragraful 27 al
Deciziei nr. 749 din 4 noiembrie 2015 , precitată, că demararea unei acțiuni de sesizare a instanței judecătorești sau a jurisdicției administrative speciale presupune un interes, care, fără îndoială, aparține persoanei care se consideră vătămată în drepturile, libertățile sau interesele sale legitime.
24.
Având în vedere acestea, Curtea constată că cele două tipuri de acțiuni puse la dispoziția persoanei care se consideră discriminată, prevăzute de
art. 20
și
27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 , au natură juridică diferită, acțiunea prevăzută la
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
fiind o acțiune în contencios administrativ, de anulare a unui act administrativ, și anume a hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
25.
Autoarea excepției de neconstituționalitate își construiește argumentația plecând de la compararea acțiunii directe la instanța judecătorească (prevăzută de
art. 27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 ) cu acțiunea în contencios administrativ, de anulare a unui act administrativ [prevăzută de
art. 20 alin. (9) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 ], criticând faptul că legiuitorul nu a prevăzut în mod expres scutirea de la plata taxei judiciare de timbru și pentru cea din urmă acțiune. În acest sens, Curtea a arătat, în jurisprudența sa, că neconstituționalitatea unei reglementări constituie o stare intrinsecă a acesteia și nu poate fi dedusă pe calea unei interpretări per a contrario, operație care presupune a atribui legiuitorului ceea ce acesta nu a prevăzut in terminis ( Decizia nr. 122 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2004), iar examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele ( Decizia nr. 33 din 28 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 5 iunie 2003).
26.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor
art. 21 din Constituție , Curtea reține că principiul accesului liber la justiție implică, între altele, adoptarea de către legiuitor a unor reguli de procedură clare, în care să se prescrie cu precizie condițiile și termenele în care justițiabilii își pot exercita drepturile lor procesuale ( Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006). În același sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justițiabilului și previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea
Hotărârea din 4 mai 2000, pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României , paragraful 52, și
Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunțată în Cauza Sissanis împotriva României , paragraful 66).
27.
Raportând cele prezentate mai sus la speța de față, Curtea constată că legiuitorul și-a respectat competența constituțională de a legifera măsuri care să permită accesul la justiție al persoanei care se consideră discriminată, persoană care are la dispoziție două tipuri de acțiuni cu natură juridică diferită, prevăzute de
art. 20
și
27 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 . Faptul că legiuitorul nu a reglementat în mod expres scutirea de la plata taxei judiciare de timbru pentru acțiunea în anularea hotărârii Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (ci a stabilit că aceasta se atacă la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, și anume potrivit
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004, legea generală în materia contenciosului administrativ) nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanei care se consideră discriminată.
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 13 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013
privind taxele judiciare de timbru, excepție ridicată de Ionel Dănuț Ciobanu în Dosarul nr. 1.688/2/2020/a1 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu, de Curtea de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.688/2/2020/a1 al acestei instanțe și constată că dispozițiile
art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000
privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 septembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE MARIAN ENACHE Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.