Decizia nr. 459/2024

Articolul 382

lit. h):

Categorii de personal bugetar cărora nu li se aplică prevederile privind funcționarii publici

Prevederile prezentului titlu nu se aplică următoarelor categorii de personal bugetar: (…)

h)

personalul militar;

–

Articolul 597

alin. (2) lit. b):

La data intrării în vigoare a prezentului cod, se abrogă: (...)

b)

Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 29 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 20, 20^1-20^10, ale art. 60 alin. (3), ale art. 60^1-60^4, 62^1-62^13 și ale anexei nr. 2 care se aplică pentru realizarea evaluării performanțelor profesionale individuale ale funcționarilor publici pentru activitatea desfășurată în anul 2019;

12.

În opinia autorului excepției, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (3)-(5)

privind statul român,

art. 15

privind universalitatea,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 47

privind nivelul de trai,

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică,

art. 61

privind rolul și structura Parlamentului,

art. 73

privind categoriile de legi,

art. 76

privind adoptarea legilor și a hotărârilor,

art. 108

privind actele Guvernului și

art. 115

privind delegarea legislativă.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prevederile

art. 382 lit. h) din Codul administrativ

instituie regula excluderii personalului militar de la aplicarea prevederilor din cod referitoare la statutul funcționarilor publici, iar dispozițiile

art. 597 alin. (2) lit. b)

din același act normativ dispun, în esență, abrogarea

Legii nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor legale expres menționate.

14.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate care vizează excluderea, prin dispozițiile legale criticate, a personalului militar din categoria funcționarilor publici, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. Statutul cadrelor militare este reglementat distinct prin

Legea nr. 80/1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, lege cu caracter organic. În jurisprudența sa, Curtea a reținut că prevederile

art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție , potrivit cărora prin lege organică se reglementează statutul funcționarilor publici, nu au incidență în cauzele referitoare la cadrele militare, deoarece statutul cadrelor militare este guvernat de prevederile cuprinse în

art. 118 alin. (2) din Constituție , în virtutea cărora structura sistemului național de apărare, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare se stabilesc prin lege organică. Așadar, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor

art. 73 alin. (3) lit. t)

coroborate cu

art. 118 alin. (2) din Constituție , statutul cadrelor militare se stabilește prin lege organică (a se vedea

Decizia nr. 71 din 29 ianuarie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 7 mai 2019, paragraful 17, sau

Decizia nr. 307 din 8 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 9 iulie 2018, paragraful 23).

15.

Constatând că, astfel cum rezultă din dispozițiile

art. 118 alin. (2) din Constituție , în ceea ce privește reglementarea statutului profesional, cadrele militare reprezintă o categorie juridică distinctă de cea a funcționarilor publici, vizată prin dispozițiile

art. 73 alin. (3) lit. j) din Legea fundamentală , nu poate fi reținută nici încălcarea

art. 16 din Constituție

privind egalitatea în drepturi, care nu interzice reguli specifice în cazul unei diferențe de situații. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa, ar fi contrar

art. 16 alin. (1) din Constituție

să se pretindă uniformitate acolo unde există diferențe de situație clare și obiective sau, după caz, de regim juridic aplicabil (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 782 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

16.

Referitor la critica de neconstituționalitate formulată în raport cu

art. 1 alin. (4) ,

art. 61

și

art. 115 din Constituție , Curtea constată că dispozițiile legale criticate nu contravin principiului separației și echilibrului puterilor în stat, iar reglementarea în cauză, pe calea ordonanței de urgență, nu echivalează cu subrogarea Guvernului în competența de legiferare a Parlamentului. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că delegarea legislativă este o instituție specifică dreptului constituțional și presupune transferul de atribuții de la Parlament către executiv în anumite condiții prevăzute de legea de abilitare ori de Constituție. Este, prin urmare, o limitare a monopolului parlamentar în materia legiferării, care însă își găsește o justificare unanim acceptată ce izvorăște din principiul separației și al colaborării puterilor în stat (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 1.438 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011). Delegarea legislativă a Guvernului de a emite ordonanțe poate opera în temeiul

Constituției , potrivit

art. 115 alin. (4) , în cazul ordonanțelor de urgență, sau în temeiul legii de abilitare adoptate cu respectarea alin. (1) al aceluiași articol. Interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, această interdicție decurgând direct din textul constituțional. O asemenea limitare nu este prevăzută însă de alin. (4) al

art. 115 din Constituție , referitor la ordonanțele de urgență, care nu reprezintă o varietate a ordonanței emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, ci reprezintă un act normativ adoptat de Guvern în temeiul unei prevederi constituționale care permite Guvernului, sub controlul strict al Parlamentului, să facă față unor situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată (a se vedea

Decizia nr. 120 din 16 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 296 din 5 aprilie 2004).

17.

În esență, analizând problema caracterului organic al normelor pe care ordonanța de urgență le cuprinde, Curtea a reținut că, potrivit prevederilor

Legii fundamentale , Guvernul poate reglementa, prin intermediul ordonanței de urgență, și în domeniul rezervat legilor organice (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 112 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2006).

18.

Distinct, Curtea reține că dispozițiile

art. 108 alin. (3)

și ale

art. 115 alin. (1) din Constituție , referitoare la ordonanțele Guvernului emise în temeiul unei legi speciale de abilitare, nu sunt aplicabile în speță, de vreme ce obiectul excepției de neconstituționalitate este reprezentat de dispozițiile unei ordonanțe de urgență a Guvernului.

19.

Așa fiind, pentru argumentele arătate în prealabil, Curtea reține că opțiunea legiuitorului delegat concretizată în instituirea, pe calea ordonanței de urgență criticate, a regulii neaplicării dispozițiilor titlului privind funcționarii publici din acest act normativ în cazul personalului militar nu este de natură să încalce dispozițiile constituționale antereferite.

20.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la dispozițiile

art. 115 alin. (4) din Constituție , din perspectiva exigențelor constituționale privind adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 , Curtea observă că, în jurisprudența sa, a analizat o critică similară și a constatat caracterul neîntemeiat al acesteia (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 60 din 12 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 369 din 8 mai 2020). Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute de

art. 115 alin. (4) din Constituție , referitoare la: a) existența unei situații extraordinare; b) urgența reglementării; și c) motivarea urgenței în cuprinsul ordonanței. Curtea a subliniat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019

este un act normativ deosebit de complex, care cuprinde o multitudine de măsuri, astfel că ar fi fost imposibil ca în cuprinsul preambulului să se facă referire la fiecare dintre acestea, util fiind, în acest sens, și instrumentul de prezentare a ordonanței de urgență spre dezbatere Parlamentului, respectiv expunerea de motive la proiectul de lege pentru aprobarea acestei ordonanțe de urgență, care conține explicații pe larg cu privire la măsurile reglementate (a se vedea

Decizia nr. 60 din 12 februarie 2020 , precitată, paragrafele 47-71).

21.

Referitor la invocarea

Deciziei Curții Constituționale nr. 34 din 9 februarie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 15 aprilie 2016, Curtea reține că, în prezenta cauză, considerentele acestei decizii nu pot fi aplicate mutatis mutandis, deoarece dispozițiile

Legii nr. 188/1999 , supuse controlului de constituționalitate cu acel prilej, au fost abrogate.

22.

În plus, Curtea precizează că aspectele referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale excedează controlului de constituționalitate, fiind de competența instanțelor judecătorești.

23.

Distinct, Curtea observă că, în contradicție cu dispozițiile

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora „Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate“, autorul prezentei excepții nu a arătat în ce constă încălcarea celorlalte dispoziții din

Constituție

invocate. În consecință, fiind nemotivate, susținerile privind încălcarea dispozițiilor constituționale cuprinse în

art. 1 alin. (3)

și

(5)

privind statul român,

art. 15

privind universalitatea,

art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 47

privind nivelul de trai și

art. 52

privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică nu au relevanță în cauză.

24.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cătălin Irinel Bălăucă în Dosarul nr. 5.830/3/2020* al Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și constată că dispozițiile

art. 382 lit. h)

și ale

art. 597 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.