Decizia nr. 658/2024

Articolul 134

alin. (3)

statuează calea de atac la Înalta Curte de Casație și Justiție în ceea ce privește hotărârile în materie disciplinară. Prin prevederile legale criticate, legiuitorul a optat pentru o soluție suplimentară în ceea ce privește procedurile disciplinare lato sensu, efectuând o delimitare neconstituțională între cauzele disciplinare în care Inspecția Judiciară decide clasarea plângerii/sesizării disciplinare îndreptate împotriva unui magistrat, prin comparație cu regimul juridic aferent pentru promovarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

9.

În ipoteza contestațiilor împotriva rezoluțiilor de clasare dispuse de către Inspecția Judiciară, instanța de judecată, respectiv Curtea de Apel București, ca instanță de contencios administrativ, are, potrivit

art. 45^1 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 , doar două variante de soluție, respectiv respingerea contestației, pe de o parte, și admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, pe de altă parte. Această împrejurare generează un evident fine de neprimire a unei eventuale cereri de obligare a Inspecției Judiciare să promoveze acțiunea disciplinară, situație care creează un vizibil cerc vicios și împiedică practic, de la un punct încolo, accesul liber la justiție al petentului, pentru că îl transformă într-un simplu act formal de sesizare a Curții de Apel București, care oricum nu se poate substitui niciodată Inspecției Judiciare pentru a obliga la promovarea acțiunii disciplinare. Această împrejurare configurează prerogative neconstituționale pentru Inspecția Judiciară, limitând nejustificat dreptul de acces liber la justiție.

10.

Instanța de judecată autoare a excepției de neconstituționalitate critică, de asemenea, faptul că se acordă Curții de Apel București competența de a judeca în fond rezoluțiile de clasare, deși Constituția stabilește un alt traseu procesual pentru orice dosar disciplinar, și anume în primă instanță la secția corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, iar în calea de atac, indiferent cum alege legiuitorul să o numească, dosarul disciplinar se judecă la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru identitate de rațiune, precum și întrucât Constituția nu face nicio distincție între dosarele disciplinare finalizate cu o rezoluție de clasare, respectiv cu declanșarea acțiunii disciplinare, competența trebuie să fie perfect simetrică în cazul contestării rezoluțiilor de clasare și în cel al promovării acțiunilor disciplinare de către Inspecția Judiciară. Prin soluția aleasă de legiuitor au fost astfel create în mod nejustificat două categorii diferite de dosare disciplinare: cele în care Inspecția Judiciară pune în mișcare acțiunea disciplinară, respectiv cele în care tot Inspecția Judiciară dispune clasarea, deși Legea fundamentală nu face această distincție.

11.

Ca atare, instanța autoare a excepției apreciază că prevederile

art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004

sunt neconstituționale prin raportare la dispozițiile

art. 133

și

134 din Constituție , cu trimitere și la

art. 21 din Constituție

și

art. 6 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dat fiind modul în care este formulat întregul

art. 45^1 din Legea nr. 317/2004 , instanța a quo apreciază că se impune o reconfigurare a întregului articol, în ipoteza în care va fi admisă sesizarea cu excepția de neconstituționalitate invocată din oficiu în cauză.

12.

Se invocă și încălcarea dreptului la un proces echitabil și a principiului egalității în fața legii, pornind de la premisa că toți cetățenii României ar trebui să beneficieze în condiții egale de serviciul public al justiției, în sensul facilitării accesului la justiție, inclusiv sub aspectul competenței teritoriale a instanțelor de grad egal din întreaga țară, cu privire la dosarele ce au ca obiect contestarea rezoluțiilor Inspecției Judiciare de clasare emise în dosare de cercetare disciplinară contra magistraților. Sub acest aspect, competența teritorială exclusivă a Curții de Apel București acordă o nejustificată importanță unei instituții publice centrale în detrimentul justițiabililor, îngreunând în mod nejustificat accesul facil al acestora la o curte de apel din raza teritorială de domiciliu. Se susține că ar trebui înlocuită competența exclusivă a Curții de Apel București cu competența partajată după domiciliul reclamantului la toate curțile de apel din țară, eventual, la alegerea reclamantului, să fie instanța de la domiciliul reclamantului ori cea de la sediul instituției pârâte.

13.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

14.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

15.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

16.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

17.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 45^1 alin. (3)-(6) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, care, la data ridicării excepției, aveau următorul cuprins:

–

Articolul 45

^1 :

(3)

Rezoluția inspectorului-șef prin care au fost respinse plângerea și rezoluția de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluționarea cauzei se face de urgență și cu precădere.

(4)

Soluțiile pe care le poate pronunța Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a)

respingerea contestației;

b)

admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

(5)

Hotărârea pronunțată potrivit dispozițiilor alin. (4) lit. b) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor.

(6)

Hotărârea Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, în termen de 15 zile de la comunicare.

18.

Legea nr. 317/2004

a fost abrogată de

Legea nr. 305/2022

privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1105 din 16 noiembrie 2022, dar textul de lege cuprins în

Legea nr. 317/2004

poate forma obiect al controlului de constituționalitate, fiind aplicabil în cauza aflată pe rolul Curții de Apel București, ținând seama de cele statuate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, cu referire la sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sintagmă care este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare.

19.

În opinia instanței autoare a excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 21

- Accesul liber la justiție,

art. 133

privind rolul și structura Consiliului Superior al Magistraturii și

art. 134

privind atribuțiile acestuia. De asemenea, se invocă și dispozițiile

art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

20.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra prevederilor

art. 45^1 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004

care reglementează cu privire la soluția pronunțată de Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de admitere a contestației formulate împotriva rezoluției inspectorului-șef de respingere a plângerii împotriva rezoluției de clasare emise de inspectorul judiciar care a efectuat verificările prealabile cercetării disciplinare a unui judecător sau procuror. Instanța constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate, după analizarea acesteia prin prisma unor critici asemănătoare.

21.

Astfel, prin

Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 20 aprilie 2023, Curtea a reiterat jurisprudența sa, prin care a arătat, referitor la procedura disciplinară a magistraților ( Decizia nr. 643 din 1 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 2 martie 2017, paragraful 17), că specificul reglementării aplicabile judecătorilor și procurorilor este dat de existența Consiliului Superior al Magistraturii, care, potrivit

art. 133 alin. (1) din Legea fundamentală , are rolul de garant al independenței justiției, iar, conform

art. 134 alin. (2) din Constituție , îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor.

22.

Curtea a observat că, în ceea ce privește acțiunea disciplinară a judecătorilor și procurorilor, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând o fază administrativă, în cadrul căreia cercetarea disciplinară se efectuează de către inspectorii din cadrul Inspecției Judiciare, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 317/2004

și ale

Codului de procedură civilă .

23.

Prin

Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022 , precitată, Curtea a explicat pe larg procedura stabilirii răspunderii disciplinare a magistraților, descriind etapele pe care aceasta le presupune și constatând, în final, că nu poate reține critica de neconstituționalitate raportată la

art. 21 din Constituție

și la

art. 6 din Convenție

conform căreia, în situația în care verificările sunt complete, însă soluția de clasare dispusă de Inspecția Judiciară este vădit netemeinică, instanța, potrivit legii, nu poate dispune nicio soluție.

24.

Pentru a argumenta această soluție, Curtea a observat ( Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022 , paragraful 25) că rezoluția de clasare este emisă de inspectorul judiciar în etapa efectuării verificărilor prealabile și este supusă confirmării inspectorului-șef. Rezoluția poate fi infirmată, o singură dată, de inspectorul-șef, care poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, completarea verificărilor. În continuare, rezoluția de clasare poate fi contestată la secția de contencios administrativ a Curții de Apel București. Ca urmare a soluționării contestației, instanța poate dispune admiterea contestației, desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor. În acest caz, hotărârea judecătorească (ce poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal) trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă care urmează să fie administrate pentru completarea verificărilor, potrivit

art. 45^1 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 . Aceasta, deoarece verificarea prealabilă a aspectelor cuprinse în sesizarea disciplinară ține de competența Inspecției Judiciare, în conformitate cu rolul acesteia de titular al acțiunii disciplinare a magistraților, astfel că, potrivit

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 317/2004 , în cazul în care, în urma verificărilor prealabile, se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, numai inspectorul judiciar dispune, prin rezoluție, începerea cercetării disciplinare, ca etapă succesivă etapei verificării prealabile din cadrul procedurii disciplinare a magistraților.

25.

Așadar, persoana care a formulat sesizarea disciplinară împotriva magistratului are posibilitatea efectivă să atace la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București rezoluția inspectorului-șef și rezoluția de clasare, iar instanța judecătorească poate dispune admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului-șef și a rezoluției de clasare și trimiterea dosarului la Inspecția Judiciară pentru completarea verificărilor, caz în care hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele pentru care au fost desființate rezoluțiile atacate și să indice faptele și împrejurările care trebuie lămurite, precum și mijloacele de probă ce urmează să fie administrate pentru completarea verificărilor. De asemenea, această hotărâre judecătorească poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal ( Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022 , paragraful 26).

26.

Curtea a concluzionat ( Decizia nr. 659 din 15 decembrie 2022 , paragraful 27) că toate aceste aspecte reprezintă garanții ale asigurării unui acces liber și efectiv la o instanță judecătorească, în sensul

art. 21 din Constituție

și al

art. 6 din Convenție , și ale asigurării dreptului la un proces echitabil al persoanei care formulează o sesizare disciplinară împotriva unui magistrat. În același sens este și

Decizia nr. 647 din 28 noiembrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 13 martie 2024, paragrafele 25-30.

27.

În ceea ce privește susținerea instanței autoare a prezentei excepții de neconstituționalitate, conform căreia Constituția nu face nicio distincție între dosarele disciplinare finalizate cu emiterea unei rezoluții de clasare și cele în care s-a dispus declanșarea acțiunii disciplinare, motiv pentru care competența de soluționare a contestațiilor împotriva rezoluțiilor de clasare ar trebui să fie reglementată în mod simetric cu cea corespunzătoare acțiunilor disciplinare promovate de către Inspecția Judiciară, Curtea constată că este neîntemeiată, întrucât Legea fundamentală nu face decât să stabilească generic rolul Consiliului Superior al Magistraturii de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, prin utilizarea, în cuprinsul

art. 134 alin. (2) , a sintagmei „potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică“, conferind legiuitorului competența de a reglementa în mod detaliat aspectele concrete ale acestei proceduri. Or, textele de lege criticate se înscriu chiar în această finalitate, dând expresie unei viziuni legislative care nu intră în contradicție cu principiile statuate în

art. 133

și

134 din Constituție

cu privire la rolul și atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii.

28.

În ceea ce privește critica referitoare la competența teritorială exclusivă a Curții de Apel București - Secția de contencios administrativ și fiscal de a judeca toate contestațiile introduse în materia rezoluțiilor de clasare, instanța constituțională apreciază că aceasta nu poate fi reținută. Soluții legislative similare, cuprinse în alte acte normative, au fost analizate, în precedent, de Curtea Constituțională, care a constatat constituționalitatea acestora, raționamentele dezvoltate putând fi aplicate mutatis mutandis și în cauza de față.

29.

Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 146 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 17 mai 2017, paragraful 22, prin care s-a pus în discuție competența Secției de contencios administrativ a Curții de Apel București de a se pronunța cu privire la acțiunile în anularea ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, prin prisma faptului că ar fi îngrădit accesul la justiție pentru reclamantul care are domiciliul în altă localitate decât municipiul București, Curtea a constatat că această critică este neîntemeiată, deoarece normele de procedură oferă garanții pentru exercitarea accesului la justiție prin instituirea, de exemplu, a posibilității depunerii cererii de chemare în judecată prin poștă, curier, fax sau prin poștă electronică, prin comunicarea către reclamant a întâmpinării, prin posibilitatea de a solicita judecarea cauzei în lipsă, prin posibilitatea de a solicita efectuarea sau expedierea prin poștă de copii de pe actele din dosar etc. Ca atare, Curtea a constatat că instituirea competenței materiale speciale în favoarea Curții de Apel București, pentru soluționarea acțiunilor împotriva ordinelor și deciziilor emise de președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în exercitarea atribuțiilor sale, competență prevăzută de textul de lege criticat, nu poate fi considerată drept o negare a efectivității dreptului de acces la justiție, ci constituie o expresie a obligativității exercitării drepturilor și libertăților cu bună-credință, în limitele instituite de lege.

30.

De asemenea, constatând constituționalitatea prevederilor legale care instituiau competența exclusivă a Secției civile a Tribunalului Municipiului București de a se pronunța asupra contestațiilor formulate împotriva deciziilor de invalidare sau de compensare prin puncte emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, precum și împotriva refuzului acesteia de a soluționa cererile adresate în temeiul legilor reparatorii în materia proprietății, Curtea Constituțională a observat că nicio dispoziție din Legea fundamentală sau din acte normative internaționale în domeniul protecției drepturilor omului nu prevede interdicția instituirii unei anumite instanțe care să fie competentă să judece o cauză, ci numai dreptul oricărei persoane de a se adresa instanțelor de judecată pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime ( Decizia nr. 333 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 9 august 2018, paragraful 22).

31.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu în dosarele nr. 3.640/2/2019, nr. 5.496/2/2019, nr. 5.573/2/2019, nr. 650/2/2019, nr. 863/2/2019, nr. 6.963/2/2019, nr. 3.988/2/2019, nr. 2.044/2/2019, nr. 3.467/2/2019, nr. 6.406/2/2019 și nr. 5.917/2/2019 ale Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 45^1 alin. (3

)-(6) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2024.