Decizia nr. 443/2024

Marian Enache

- președinte

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție ridicată de Retegan George în Dosarul nr. 529/1.285/2019 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.165D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care arată că prin motivarea excepției de neconstituționalitate se critică acea condiție ad validitatem a declarației pe propria răspundere solicitate la procedura de înmatriculare sau la schimbarea sediului unei societăți, prin raportare la normele europene, respectiv la Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne. Or, această directivă reglementează serviciile la nivelul Uniunii Europene (aproape 70% din activitatea economică), iar textul criticat reglementează suplimentar și o condiție pentru înmatricularea unei societăți, indiferent de obiectul de activitate al acesteia și indiferent dacă privește sfera serviciilor sau are alt obiect de activitate. Ca atare, în speță nu este aplicabil actul normativ european și, prin urmare, excepția de neconstituționalitate ar trebui respinsă ca inadmisibilă.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 529/1.285/2019, Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție ridicată de Retegan George într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat într-un litigiu privind o plângere împotriva rezoluției directorului Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Cluj prin care a fost respinsă cererea autorului excepției de neconstituționalitate ca urmare a lipsei declarației pe propria răspundere în formă autentică, condiție prevăzută de textul criticat pentru înmatricularea societății sau schimbarea sediului social.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele de drept național criticate sunt neconstituționale prin faptul că impun ca o condiție ad validitatem forma autentică a declarației pe propria răspundere și elimină de plano posibilitatea cetățenilor de a îndeplini de la distanță procedurile necesare pentru înmatricularea societății sau schimbarea sediului social prin utilizarea semnăturii electronice extinse, care este reglementată în România și prevăzută la

art. 4 din Legea nr. 455/2001

privind semnătura electronică. Or, toate aceste formalități prevăzute de normele criticate, care presupun efectuarea unor servicii și suportarea unor costuri suplimentare cu actele notariale, nu își găsesc rațiunea, în condițiile în care există mijloace precum semnătura electronică extinsă care oferă garanția că documentul provine de la semnatar și garanția integrității conținutului acestuia. Astfel, textul criticat este contrar

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituție , din perspectiva nerespectării Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile pieței, al cărei obiectiv este de a face posibilă îndeplinirea cu ușurință, de la distanță și prin mijloace electronice, a procedurilor administrative (paragraful 52 și art. 57), mai ales că în situația dată nu există un motiv imperativ de interes general, așa cum este menționat în directiva antereferită (paragraful 48), care să justifice necesitatea formei autentice a declarației pe propria răspundere.

6.

Curtea de Apel Cluj - Secția a II-a civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât este distorsionată interpretarea dată de autorul acesteia normelor în discuție, având în vedere scopul directivei, efectul acesteia, precum și calitatea reclamantului. Astfel, scopul Directivei 2006/123/CE constă în crearea unui cadru juridic general care să permită eliminarea rapidă a barierelor în calea liberei circulații a serviciilor și a libertății de stabilire, pentru ca beneficiarilor și prestatorilor de servicii să le fie asigurată securitatea juridică necesară care să le garanteze exercitarea efectivă a acestor două libertăți fundamentale. La elaborarea acestei directive s-a avut în vedere faptul că existau numeroase bariere în cadrul pieței interne, care îi împiedicau pe prestatorii de servicii, în special întreprinderile mici și mijlocii, să își extindă activitățile dincolo de frontierele naționale și să profite de toate avantajele pieței interne. Dat fiind că directivele nu au efect direct asupra statelor membre, Directiva nr. 2006/123/CE a fost implementată în legislația națională, fiind creat cadrul general necesar în materie ( Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009

privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România și

Ordonanța Guvernului nr. 13/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției în vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne). Niciunul dintre aceste acte normative care au transpus prevederile europene nu face referire la dispoziția criticată de reclamant, dat fiind că norma în discuție nu intră în domeniul de aplicare al directivei. Acesta se referă la categorii determinate de persoane, adică la prestatori de servicii din cadrul pieței interne a Uniunii Europene, respectiv la beneficiarii acestor servicii. Or, autorul excepției de neconstituționalitate nu a făcut dovada că ar face parte din categoriile de persoane vizate de actul european. Dispozițiile criticate nu vizează reglementarea unor servicii, astfel că nu pot fi examinate din perspectiva incidenței și prevalenței dreptului european, conform prevederilor

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituție .

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare și din notele autorului acesteia, îl constituie dispozițiile

art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, astfel cum au fost modificate și completate prin

art. XIII pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 54/2010

privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 23 iunie 2010, și care au următorul cuprins: „(3) La înmatricularea societății comerciale și la schimbarea sediului social se va prezenta la sediul oficiului registrului comerțului: [...] c) în cazul în care din certificatul emis potrivit lit. b) rezultă că sunt deja înregistrate la organul fiscal alte documente care atestă cedarea dreptului de folosință asupra aceluiași imobil cu destinație de sediu social, o declarație pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condițiilor referitoare la sediul social, prevăzute la

alin. (4).“

11.

Ulterior încheierii de sesizare a Curții Constituționale, dispozițiile

art. 17 alin. (3) din Legea nr. 31/1990

au fost mai întâi modificate prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 102/2020

pentru modificarea și completarea

Legii societăților nr. 31/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 2 iulie 2020, și prin

art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2020

pentru simplificarea și debirocratizarea transferului de părți sociale și a vărsării capitalului social prin modificarea

Legii societăților nr. 31/1990 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 2 noiembrie 2020, și apoi abrogate prin

art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2020

privind măsuri în domeniul registrului comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.078 din 13 noiembrie 2020, astfel cum a fost modificată și completată prin

articolul unic pct. 2 din Legea nr. 206/2021

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2020

privind măsuri în domeniul registrului comerțului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 20 iulie 2021.

12.

Având în vedere

Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care Curtea a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate, în redactarea mai sus redată.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 148 alin. (2)

și

(4)

privind prioritatea normelor europene față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, și obligația autorităților naționale îndrituite cu ducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile constituționale în materie. De asemenea, este menționată Directiva 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 376 din 27 decembrie 2006.

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în ceea ce privește critica de neconstituționalitate formulată, aceasta este raportată exclusiv la

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituție . Or, în ceea ce privește incidența actelor obligatorii ale Uniunii Europene în cadrul controlului de constituționalitate, prin

Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, precum și prin

Decizia nr. 668 din 18 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011, Curtea a reținut că folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituționalitate ca normă interpusă celei de referință implică, în temeiul

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituția României , o condiționalitate cumulativă: pe de o parte, această normă trebuie să fie suficient de clară, precisă și neechivocă prin ea însăși sau înțelesul acesteia să fi fost stabilit în mod clar, precis și neechivoc de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, iar, pe de altă parte, norma trebuie să se circumscrie unui anumit nivel de relevanță constituțională, astfel încât conținutul său normativ să susțină posibila încălcare, de către legea națională, a

Constituției

- unica normă directă de referință în cadrul controlului de constituționalitate. Această ultimă condiție nu poate fi evaluată în cauza dedusă controlului de constituționalitate, întrucât nu sunt menționate, pe lângă

art. 148 alin. (2)

și

(4) din Constituție , alte articole cuprinse în Legea fundamentală care să concretizeze în planul relevanței constituționale principiile, exigențele și standardele cuprinse în dreptul Uniunii Europene, Curtea neputând invoca, din oficiu, temeiuri constituționale.

15.

În acest context, trebuie avut în vedere și faptul că prin

Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, instanța de contencios constituțional a conturat o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde trei elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul constituțional de referință pretins încălcat, precum și motivarea, în concret, de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte. În această situație, Curtea nu se poate substitui autorului excepției în ceea ce privește analiza normelor criticate în raport cu normele europene ce ar putea avea incidență în mod concret în analiza și efectuarea unui de control de constituționalitate, respectiv să aibă în sine o relevanță constituțională, care să se circumscrie principiilor și normelor fundamentale constituționale, cum ar fi, spre exemplu, cele care consacră drepturi, libertăți și îndatoriri fundamentale sau cele privind autoritățile publice reglementate de textele constituționale, respectiv invocarea unui anume temei constituțional de referință prin prisma căruia ar putea fi examinate criticile, deoarece, în caz contrar, instanța constituțională ar exercita un control din oficiu, și nu la sesizare, ceea ce ar fi contrar

art. 146 lit. d) din Constituție .

16.

În ceea ce privește Directiva nr. 2006/123/CE, menționată de autorul excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că aceasta a fost implementată în legislația națională, fiind creat cadrul general necesar în materie - (i)

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 49/2009

privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii și libertatea de a furniza servicii în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 366 din 1 iunie 2009 (care, la

art. 4 , circumscrie serviciile și aria de aplicare a acesteia, stabilind, totodată, și ce servicii nu intră în domeniul de aplicare) și (ii)

Ordonanța Guvernului nr. 13/2010

pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției în vederea transpunerii Directivei 2006/123/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 decembrie 2006 privind serviciile în cadrul pieței interne, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 30 ianuarie 2010. Or, cu privire la aplicabilitatea actelor normative europene, precum și a celor care au transpus prevederile europene în dreptul național, dacă și în ce măsură ar avea incidență în cauză, Curtea reține că aceasta este o chestiune care ține de interpretarea și aplicarea normelor legale în speța dedusă judecății. Referitor la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea

Decizia nr. 838 din 27 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Astfel, prin

Decizia nr. 504 din 7 octombrie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 941 din 22 decembrie 2014, paragraful 14, Curtea s-a pronunțat în sensul că, în conformitate cu prevederile

art. 2 alin. (1)

și

(2) din Legea nr. 47/1992 , aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile

Constituției .

17.

Așadar, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea ținând de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, aceasta fiind cea care cunoaște fondul cauzei și normele aplicabile litigiului, și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale

art. 126 alin. (1)

și ( 3) din Constituție.

18.

Față de cele prezentate, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.

19.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 alin. (3) lit. c) din Legea societăților nr. 31/1990 , excepție ridicată de Retegan George în Dosarul nr. 529/1.285/2019 al Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 octombrie 2024.