Decizia nr. 282/2025

Articolul 14

alin. (3):

„Personalul didactic de predare care solicită și obține gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor

Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011

pentru aprobarea

Metodologiei

privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, nu primește indemnizația pentru titlul științific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizația pentru titlul științific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.“;

–

Articolul 39

alin. (5):

„Sporul pentru titlul științific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deține titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.“

34.

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind statul de drept și

alin. (5)

privind principiul legalității, ale

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii, ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile

art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale

art. 23 alin. (1)

privind libertatea individuală, ale

art. 41 alin. (4)

privind egalitatea remunerației în muncă între femei și bărbați, în condiții de muncă egală,

art. 44

- Dreptul de proprietate privată și

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale

art. 108

privind actele Guvernului și ale

art. 115

privind delegarea legislativă, prin raportare la prevederile

art. 73

privind categoriile de legi din Constituție, ale

art. 148 alin. (2)

privind integrarea în Uniunea Europeană, precum și dispozițiilor

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale

art. 1 din Protocolul adițional

la

Convenție , ale

art. 1 privind interzicerea discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție

și ale

art. 1 alin. (1) din Convenția nr. 111/1958

privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei.

35.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra prevederilor criticate, prin raportare la critici asemănătoare, prin

Decizia nr. 97 din 16 martie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023, și

Decizia nr. 654 din 21 noiembrie 2024 *), nepublicată la data redactării prezentei decizii, respingând, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate. *) Decizia Curții Constituționale nr. 654 din 21 noiembrie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1022 din 5 noiembrie 2025.

36.

Curtea a observat că, în esență, autorii excepției erau nemulțumiți de faptul că, drept urmare a aplicării prevederilor

art. 14 alin. (3)

coroborate cu cele ale

art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 , începând cu data de 1 iulie 2017, personalul didactic de predare care a obținut gradul didactic I prin echivalare cu titlul științific de doctor, conform

Ordinului ministrului educației, cercetării, tineretului și sportului nr. 5.561/2011

pentru aprobarea

Metodologiei

privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2011, nu mai poate beneficia de sporul pentru titlul științific de doctor, indiferent de data obținerii acestuia. Cu alte cuvinte, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. 14 și modificarea dispozițiilor

art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul nu a mai permis acordarea unei duble bonificații pentru aceeași calificare, respectiv pentru titlul științific de doctor și pentru gradul didactic I, dacă acesta din urmă a fost obținut prin echivalare, întrucât obținerea gradului I în această modalitate reprezintă un beneficiu în sine, având în vedere avantajele financiare acordate personalului didactic de predare.

37.

În prealabil analizării criticilor de neconstituționalitate ale autorilor, Curtea a arătat că s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor privind abrogarea sporului pentru titlul științific de doctor (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 617 din 6 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 19 noiembrie 2015, paragraful 12, și

Decizia nr. 594 din 5 iunie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 august 2012), statuând că sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. Diferențierea indemnizațiilor și a salariilor de bază pentru demnitari și alți salariați din sectorul bugetar este opțiunea liberă a legiuitorului, ținând seama de importanța și complexitatea diferitelor funcții. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade, le poate suspenda sau chiar anula.

38.

De asemenea, în ceea ce privește politica de salarizare a personalului plătit din fonduri publice, Curtea Constituțională a statuat că reprezintă dreptul și obligația autorității legiuitoare să elaboreze măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, în concordanță cu condițiile economice și sociale existente la un moment dat. În acest sens este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia statele se bucură de o largă marjă de apreciere pentru a determina oportunitatea și intensitatea politicilor lor în domeniul sumelor care urmează a fi plătite angajaților lor din bugetul de stat, și anume Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Hotărârea din 8 decembrie 2009, pronunțată în Cauza Wieczorek împotriva Poloniei, paragraful 59, precum și Hotărârea din 2 februarie 2010, pronunțată în Cauza Aizpurua Ortiz împotriva Spaniei, paragraful 57 (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 887 din 15 decembrie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 14 aprilie 2021, paragraful 34).

39.

În ceea ce privește prima critică a autorilor excepției, în sensul că prevederile supuse controlului sunt lipsite de claritate și previzibilitate, fiind astfel neconstituționale, în măsura în care acestea sunt aplicabile și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I folosindu-se de titlul științific de doctor deținut anterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 153/2017 , Curtea a observat că, în realitate, autorii nu invocă o lipsă de claritate sau de precizie a prevederilor criticate, ci aceștia atacă soluția legislativă adoptată de legiuitor, respectiv imposibilitatea de a beneficia atât de avantajele obținute ca urmare a dobândirii gradului didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, cât și de indemnizația pentru deținerea titlului științific de doctor. De altfel, analizând prevederile

art. 39 alin. (5) din legea-cadru

anterior menționată rezultă cu claritate că acestea se aplică și categoriilor de personal didactic cărora le-a fost acordat titlul științific de doctor anterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 153/2017 , legiuitorul folosind sintagma „indiferent de data obținerii acestuia“ (a titlului științific de doctor - s.n.) și precizând că aceste categorii vor beneficia de prevederile

art. 14 din Legea-cadru nr. 153/2017 . Prin urmare, Curtea a reținut că această critică este neîntemeiată.

40.

Cât privește pretinsa încălcare a principiului neretroactivității legii, întrucât regula prevăzută de art. 14 se aplică și personalului didactic de predare care a obținut titlul științific de doctor anterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 153/2017 , Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 209 din 28 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1031 din 4 noiembrie 2020, paragrafele 31 și 32) că, în măsura în care prevederile criticate se aplică începând cu data intrării lor în vigoare, fără să aibă niciun efect cu privire la sumele încasate deja de beneficiarii sporului pentru titlul științific de doctor, nu se pune problema încălcării principiului neretroactivității legii.

Legea-cadru nr. 153/2017

nu conține nicio prevedere care să impună/permită aplicarea dispozițiilor sale și pentru situații din trecut. Ca atare, devine operantă regula de bază din dreptul intertemporal, potrivit căreia actele normative își produc efectele începând cu data intrării lor în vigoare (tempus regit actum). De altfel, Curtea a constatat deja că prevederile criticate nu sunt retroactive, deoarece se aplică de la momentul intrării lor în vigoare, pentru viitor ( Decizia nr. 691 din 31 octombrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 27 februarie 2020, paragraful 28).

41.

De asemenea, Curtea a mai statuat, în mod constant, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune ulterior intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 294 din 6 iulie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004, și

Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004).

42.

Prin urmare, având în vedere că prevederile

art. 14 alin. (3)

coroborat cu

art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017

își produc efectele pentru viitor, respectiv începând cu data aplicării dispozițiilor noii legi, instanța de contencios constituțional a constatat că, în speța dedusă controlului, nu este încălcat principiul neretroactivității legii.

43.

Referitor la cea de-a treia critică a autorilor excepției, privind încălcarea principiului egalității în drepturi prevăzut de

art. 16 din Constituție , precum și a dispozițiilor

art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale

și ale

art. 1

privind interzicerea discriminării din

Protocolul nr. 12 la Convenție , Curtea a observat că dispozițiile criticate se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, respectiv tuturor celor care au dobândit gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, indiferent de data la care au dobândit titlul. Cu alte cuvinte, prevederile criticate vor fi aplicabile personalului didactic de predare care a obținut titlul științific de doctor atât anterior, cât și ulterior intrării în vigoare a

Legii-cadru nr. 153/2017 . Tocmai pentru a evita orice diferență de tratament juridic între persoanele aflate în aceeași situație juridică, legiuitorul nu a acordat anumite beneficii personalului didactic de predare în funcție de data obținerii titlului științific de doctor, ci a prevăzut același regim juridic pentru cadrele didactice care se regăsesc în ipoteza prevăzută de normele criticate.

44.

Potrivit jurisprudenței Curții (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 344 din 26 mai 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 20 iunie 2022), nesocotirea principiului egalității în drepturi are drept consecință neconstituționalitatea privilegiului sau a discriminării care a determinat, din punct de vedere normativ, încălcarea principiului. În acest sens, Curtea a reținut că discriminarea se bazează pe noțiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituțional specific, în cazul constatării neconstituționalității discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului. Însă, ținând cont că prevederile criticate se aplică tuturor persoanelor care au obținut gradul didactic I prin echivalarea cu titlul științific de doctor, fără să aibă relevanță data la care persoanele au dobândit titlul, nu se pot reține o încălcare a principiului egalității în drepturi și nici existența unei discriminări în cadrul categoriei personalului didactic, în funcție de data dobândirii titlului.

45.

Referitor la restul susținerilor autorilor excepției cu privire la aplicarea normelor criticate, Curtea a reținut că modalitatea de aplicare în concret a

Legii-cadru nr. 153/2017

excedează controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, aceasta revenind autorităților publice responsabile, iar, în caz de litigiu, instanțelor judecătorești. În acest sens, potrivit

art. 126 alin. (1) din Constituție , „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 19 februarie 2010).

46.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să schimbe jurisprudența Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, inclusiv prin raportare la

art. 44 din Constituție .

47.

Referitor la invocarea dispozițiilor

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea reține că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

48.

În ceea ce privește invocarea

art. 23 alin. (1) privind libertatea individuală , autorii excepției nu arată în ce constă contrarietatea dintre prevederile legale criticate și acest text constituțional, astfel încât Curtea nu se poate pronunța asupra acestei critici.

49.

Referitor la criticile potrivit cărora prevederile

art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice au fost modificate, practic, printr-un ordin de ministru, ceea ce ar contraveni dispozițiilor constituționale ale

art. 108

privind actele Guvernului și ale

art. 115

privind delegarea legislativă, prin raportare la prevederile

art. 73

privind categoriile de legi, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate, această concluzie reieșind din considerentele de mai sus. Dispozițiile legale criticate nu au fost modificate printr-un act infralegal, ci actul administrativ în discuție a fost adoptat în aplicarea acestor dispoziții.

50.

Privitor la invocarea prevederilor

art. 148 alin. (2)

privind integrarea în Uniunea Europeană prin raportare la hotărâri ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea reține că respectiva jurisprudență nu se referă la chestiunea de drept în discuție în prezenta cauza, astfel încât Curtea nu poate analiza criticile de neconstituționalitate raportate la menționatul

art. 148 alin. (2) .

51.

În concluzie, Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale invocate.

52.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 13 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iuga Ion în Dosarul nr. 2.388/100/2022 al Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, de Groza Laura Delia în Dosarul nr. 184/83/2023 al Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, de Totolan Ecaterina Gabriela în Dosarul nr. 1.149/1/2024 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Agafiței Florinel și Săcrieru Răzvan-Sorin în Dosarul nr. 866/44/2021/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și de Radion Palaghia în Dosarul nr. 4.699/86/2023 al Tribunalului Suceava - Secția I civilă și constată că prevederile

art. 14 alin. (3)

coroborat cu

art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale, Curții de Apel Oradea - Secția I civilă, Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului Suceava - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.