Decizia nr. 668/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andrei Grigoraș

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Societatea Meranti - S.R.L. din Sighetu Marmației în Dosarul nr. 3.042/307/2020 al Judecătoriei Sighetu Marmației și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.033D/2021.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, raportat la considerentele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 712 din 12 decembrie 2023 . Se arată că, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat este supus controlului instanței judecătorești căreia îi revine competența de a soluționa cauza, motiv pentru care criticile de neconstituționalitate sunt neîntemeiate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Decizia penală nr. 1/R din 31 mai 2021, pronunțată în Dosarul nr. 3.042/307/2020, Tribunalul Maramureș - Secția penală - admițând recursul împotriva Încheierii penale din 21 aprilie 2021, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale - a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Societatea Meranti - S.R.L. din Sighetu Marmației într-o cauză penală în care instanța de judecată a fost sesizată cu acordul de recunoaștere a vinovăției, cu privire la săvârșirea infracțiunii de emitere a unui cec fără a fi avut autorizarea trasului, infracțiune prevăzută de

art. 84 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 59/1934

asupra cecului.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că prevederile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale, întrucât permit procurorului să stabilească, prin cuprinsul acordului de recunoaștere a vinovăției, felul și cuantumul pedepsei, precum și forma de executare a acesteia ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei. Se susține că textul de lege criticat contravine dispozițiilor constituționale, fiind în acest sens redat conținutul

art. 124 alin. (1) , al

art. 126 alin. (1)

și

(2) , al

art. 131 alin. (1) , precum și al

art. 132 alin. (2) din Constituție , cu referire la înfăptuirea justiției, competența instanțelor judecătorești și atribuțiile Ministerului Public. În continuare, fiind redat și conținutul

art. 1 alin. (1 )-( 3) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, care dezvoltă dispozițiile constituționale antemenționate, se susține că din cuprinsul niciunuia dintre textele constituționale și infraconstituționale citate nu reiese că Ministerul Public ar avea atribuții de judecată. Totodată, se invocă și încălcarea

art. 21 alin. (1)-(

3) din Constituție , motivat de faptul că

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

nu prevede modalitatea de exercitare a controlului asupra actelor adoptate de către procuror în cadrul procedurii acordului de recunoaștere a vinovăției.

6.

Autoarea excepției mai susține că textul de lege criticat contravine și dispozițiilor

art. 6

și

13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în mod eronat indicate de autoare ca fiind

art. 6

și

13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului ), precum și că

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală , care reglementează conținutul acordului de recunoaștere a vinovăției, se suprapune peste activitatea de judecată a instanțelor, făcându-se trimitere la

art. 377 din Codul de procedură penală , care reglementează cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii, și la

art. 396 din Codul de procedură penală , care stabilește modalitatea de rezolvare a acțiunii penale de către instanța de judecată.

7.

Se critică, în esență, faptul că

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

permite înfăptuirea justiției de către Ministerul Public, și nu prin instanțele de judecată, în temeiul legii, așa cum prevede

Constituția .

8.

Tribunalul Maramureș - Secția penală nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate, contrar dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este în principal inadmisibilă, iar în subsidiar neîntemeiată. În susținerea inadmisibilității sesizării se arată că autoarea excepției s-a rezumat la enumerarea unor dispoziții constituționale, fără a arăta vreo contrarietate între prevederile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

și dispozițiile din

Constituție , contrar exigențelor cerute de

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . În susținerea netemeiniciei se arată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului de constituționalitate, iar, prin

Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016 , Curtea a respins excepția pentru critici similare. Se arată că acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o instituție de drept procesual penal care asigură toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil. În acest sens se reiterează că, potrivit dispozițiilor din

Codul de procedură penală , acordul de recunoaștere a vinovăției, încheiat între procuror și inculpat, în condițiile arătate de autoarea excepției, este supus controlului instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond. Totodată, se arată că modalitatea de reglementare a instituției acordului de recunoaștere a vinovăției reprezintă opțiunea legiuitorului, în acord cu politica penală a statului, exprimată potrivit competenței sale constituționale reglementate de

art. 61 alin. (1) din Constituție .

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2 ), ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actul de sesizare, îl constituie dispozițiile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală , care la data invocării excepției aveau următorul conținut: „Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde: [...] h) felul și cuantumul, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;“.

14.

Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, prevederile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin

Legea nr. 214/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea

Legii nr. 318/2015

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 din 11 iulie 2023, având în prezent următorul cuprins: „Acordul de recunoaștere a vinovăției cuprinde: [...] h) felul și cuantumul pedepsei ori ale măsurii educative, precum și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, cu privire la care s-a ajuns la un acord între procuror și inculpat;“.

15.

Având însă în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , prin care instanța de contencios constituțional a reținut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală , în redactarea lor în vigoare la data invocării prezentei excepții.

16.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 21 alin. (1 )-( 3)

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și ale

art. 13

privind dreptul la un remediu efectiv din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , ale

art. 124 alin. (1)

privind înfăptuirea justiției în numele legii, ale

art. 126 alin. (1)

și

(2)

cu privire la realizarea justiției prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, ale

art. 131 alin. (1)

privind rolul Ministerului Public, precum și ale

art. 132 alin. (2) din Constituție

referitoare la incompatibilitățile procurorilor.

17.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate pentru critici similare, Curtea pronunțând

Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 17 noiembrie 2016, și

Decizia nr. 825 din 12 decembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 24 aprilie 2020, prin care a constatat că textul criticat este constituțional.

18.

Pentru a pronunța aceste decizii, Curtea a reținut că alături de judecata pe baza recunoașterii învinuirii, prevăzută la

art. 377 din Codul de procedură penală , acordul de recunoaștere a vinovăției reprezintă una dintre instituțiile procesual penale specifice sistemului procesual adversial, introdusă de legiuitor în

Codul de procedură penală

în vigoare. Acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o excepție de la principiul aflării adevărului, specific sistemului continental de drept, care obligă organele judiciare să facă toate demersurile pentru stabilirea corectă a situației de fapt, în toate cauzele. Această excepție a fost instituită de legiuitor, care, în acest fel, a acordat prioritate în aplicare principiului oportunității, caracteristic sistemului de drept anglosaxon, care, prin abordarea pragmatică a înfăptuirii justiției, conduce, în unele cazuri, într-un mod mai eficient, la același rezultat, respectiv la aplicarea unor pedepse persoanelor care au săvârșit infracțiuni. Aceleași aspecte au fost reținute de legiuitor în expunerea de motive a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , conform căreia introducerea acordului de recunoaștere a vinovăției în legislația românească presupune o schimbare radicală a procesului penal român ce are ca scop reducerea duratei judecării cauzelor și simplificarea activității organelor de urmărire penală, cu consecința reducerii costurilor actului de justiție pentru toate părțile, dar, în mod special, pentru stat, care, prin justiția negociată, economisește resurse bănești și umane esențiale. Prin urmare, acordul de recunoaștere a vinovăției este prezentat, în cuprinsul expunerii de motive anterior menționate, ca aparținând unei viziuni legislative inovatoare, ce asigură soluționarea cauzelor într-un termen optim și previzibil, fiind, totodată, un remediu pentru înlăturarea deficienței constând în durata mare a soluționării cauzelor în România ( Decizia nr. 825 din 12 decembrie 2019 , precitată, paragraful 20).

19.

Curtea a mai arătat că, potrivit

art. 485 din Codul de procedură penală , acordul de recunoaștere a vinovăției se admite sau se respinge printr-o procedură publică la care sunt citați inculpatul, celelalte părți și persoana vătămată, procedură în urma căreia, după ascultarea procurorului, a inculpatului și avocatului acestuia, precum și, dacă sunt prezente, a celorlalte părți și a persoanei vătămate, instanța se pronunță prin sentință, potrivit

art. 484 din Codul de procedură penală . Sentința astfel pronunțată poate fi atacată cu apel, conform

art. 488 din Codul de procedură penală , în termen de 10 zile de la comunicare, de către procuror, inculpat, celelalte părți și persoana vătămată ( Decizia nr. 483 din 30 iunie 2016 , precitată, paragraful 15).

20.

În ceea ce privește critica autoarei prezentei excepții, potrivit căreia dispozițiile

art. 1 ,

2 ,

3

și

4 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, abrogată prin

Legea nr. 304/2022

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022, nu prevedeau competența procurorului de a încheia acordul de recunoaștere a vinovăției, de a stabili pedepse și modalități de executare, de a renunța la aplicarea unor pedepse sau de a dispune amânarea executării acestora, Curtea, prin

Decizia nr. 825 din 12 decembrie 2019 , precitată, paragraful 26, a reținut că acordul de recunoaștere a vinovăției este o procedură specială, fiind plasată de legiuitor în cuprinsul

titlului IV al părții speciale a Codului de procedură penală , ca o excepție de la dispozițiile

art. 56

din același cod, excepție care oferă însă garanțiile procesuale specifice drepturilor fundamentale invocate în prezenta cauză. Pentru acest motiv, Curtea a constatat că legiuitorul a reglementat competența procurorului de a încheia acordul de recunoaștere a vinovăției, conform exigențelor constituționale specifice drepturilor anterior menționate.

21.

În consecință, Curtea reține că înfăptuirea justiției se realizează prin instanțele judecătorești învestite cu soluționarea cauzei și care, printr-o procedură publică, admit sau resping acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, fără ca acesta să devină un atribut conferit Ministerului Public, în afara cadrului constituțional.

22.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 21 alin. (1 )-( 3) din Constituție , motivată de faptul că

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

nu prevede modalitatea de exercitare a controlului asupra actelor adoptate de procuror în cadrul acordului de recunoaștere a vinovăției, Curtea reține că modul de reglementare și sistematizare a dispozițiilor cuprinse în

Codul de procedură penală

reprezintă atributul legiuitorului, expresie a competenței sale constituționale prevăzute de

art. 61 alin. (1) din Constituție . Așa cum s-a arătat deja, modalitatea de exercitare a controlului asupra acordului de recunoaștere a vinovăției este reglementată în cuprinsul

art. 485 din Codul de procedură penală , iar critica potrivit căreia aceste dispoziții nu sunt prevăzute în

art. 482 alin. (1) lit. h)

nu poate constitui un motiv de neconstituționalitate.

23.

Referitor la critica privind încălcarea

art. 6 din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

Curtea reține că aceste aspecte au mai fost analizate. Astfel, Curtea a constatat că acordul de recunoaștere a vinovăției constituie o instituție de drept procesual penal ce asigură toate garanțiile specifice dreptului la un proces echitabil, prevăzut la

art. 21 alin. (3) din Constituție

și de

art. 6 din Convenție , chiar și în situația prevederii de către legiuitor, în contextul acestei instituții, a competenței procurorului de a iniția acest acord, cu avizul procurorului ierarhic superior, potrivit

art. 478 alin. (2)

și

(3) din Codul de procedură penală , precum și a competenței acestuia de a stabili felul, cuantumul și forma de executare a pedepsei ori soluția de renunțare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, potrivit

art. 482 lit. h) din Codul de procedură penală . Aceasta, întrucât acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și inculpat, în condițiile arătate de autoarea excepției, este supus controlului instanței căreia iar reveni competența să judece cauza în fond, care poate să îl admită sau să îl respingă, conform procedurii analizate, iar, împotriva sentinței astfel pronunțate, părțile interesate pot formula apel (a se vedea

Decizia nr. 825 din 12 decembrie 2019 , precitată, paragraful 22). Pentru aceleași motive, sunt neîntemeiate și criticile privind încălcarea prevederilor

art. 13 din Convenție , care garantează dreptul la un recurs efectiv.

24.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

25.

În final, analizând și critica de neconstituționalitate referitoare la pretinsa suprapunere dintre dispozițiile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală

și cele ale

art. 377 , care reglementează cercetarea judecătorească în cazul recunoașterii învinuirii, precum și ale

art. 396 din același cod , care prevăd modalitatea de rezolvare a acțiunii penale de către instanța de judecată, Curtea constată că aceste aspecte nu constituie o veritabilă critică de neconstituționalitate, textele invocate reglementând instituții și proceduri de drept procesual penal distincte.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Meranti - S.R.L. din Sighetu Marmației în Dosarul nr. 3.042/307/2020 al Judecătoriei Sighetu Marmației și constată că dispozițiile

art. 482 alin. (1) lit. h) din Codul de procedură penală , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 214/2023

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal , a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru modificarea

Legii nr. 318/2015

pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate și pentru modificarea și completarea unor acte normative sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.