Decizia nr. 630/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihaela Ciochină

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Andreea Costin

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 13 alin. (3) , ale

art. 22 alin. (2) , ale

art. 252 alin. (3)

și ale

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 1.575/2/2014*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.625D/2020.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,

Decizia nr. 805 din 7 decembrie 2021 . Arată că eventualele dificultăți ce pot apărea în declasificarea informațiilor țin de modul de aplicare a legii și nu reprezintă o chestiune de constituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 23 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.575/2/2014*/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 13 alin. (3) , ale

art. 22 alin. (2) , ale

art. 252 alin. (3)

și ale

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Doru Paraschiv în cadrul recursului formulat împotriva sentinței prin care a fost respinsă cererea acestuia de anulare a ordinului de trecere în rezervă emis ca urmare a retragerii avizului Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de declasificare a documentelor care au stat la baza emiterii ordinului, precum și împotriva încheierii prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a deciziei ORNISS.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că înscrisurile adresate justiției sunt informații publice, neputând fi considerate ca fiind clasificate, întrucât ar fi contrar misiunii justiției de serviciu public. Justiția nu produce, nu prelucrează și nu este destinatara informațiilor clasificate potrivit

Legii nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, orice excepție de la această regulă putând fi rezolvată prin declararea ședinței ca fiind secretă.

6.

Astfel, dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale și sunt contrare Principiilor de la Johannesburg privind securitatea națională, libertatea de exprimare și accesul la informație, iar sintagma „în drept“ cuprinsă în

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă

este neconstituțională, deoarece autoritatea publică trebuie să justifice motivat refuzul de înfățișare/declasificare a informațiilor clasificate, întemeiat pe prevederi legale clare, și, totodată, să ofere suficiente explicații referitoare la restrângerea unui drept individual și situația concretă ce justifică clasificarea informațiilor, care să poată fi supusă controlului instanțelor judecătorești.

7.

Se mai susține că judecătorii, în exercitarea rolului lor activ, trebuie să pună în discuția părților, din oficiu, necesitatea administrării de probe (informații clasificate), să le supună dezbaterii acestora și să ia măsuri pentru exercitarea dreptului la apărare. Faptul că numai magistratul ia cunoștință de informațiile clasificate reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

8.

În final, autorul excepției apreciază că cele reținute prin considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 21 din 18 ianuarie 2018

sunt aplicabile și în prezenta cauză.

9.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă

art. 13 alin. (3) , ale

art. 22 alin. (2) , ale

art. 252 alin. (3)

și ale

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:

–

art. 13 alin. (3 ): „Părților li se asigură posibilitatea de a participa la toate fazele de desfășurare a procesului. Ele pot să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.“;

–

art. 22 alin. (2 ): „Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.“;

–

art. 252 alin. (3) : „(3) Dispozițiile normative cuprinse în documente clasificate pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege.“;

–

art. 298 alin. (2) : „(2) Autoritatea sau instituția publică deținătoare este în drept să refuze trimiterea înscrisului când acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice. Extrase parțiale vor putea fi trimise dacă niciunul dintre aceste motive nu se opune. Dispozițiile

art. 252 alin. (3)

se aplică în mod corespunzător.“

14.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă atât prevederile constituționale ale

art. 1

- Statul român, ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi și ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, astfel cum acestea sunt interpretate, în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține, astfel cum rezultă din actele dosarului, că autorul acesteia a fost trecut în rezervă, prin Ordinul nr. 7 din 24 ianuarie 2014, emis de ministrul apărării naționale, pentru retragerea certificatului de acces la informații clasificate de un anumit nivel de secretizare. Cererea de chemare în judecată prin care autorul prezentei excepții a solicitat instanței judecătorești anularea ordinului menționat a fost respinsă, sentința civilă fiind atacată cu recurs. Astfel cum rezultă din sentința recurată, reclamantul nu a avut acces la ordinul de trecere în rezervă și la documentele care au stat la baza emiterii acestuia, restricția fiind prevăzută de

Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, și urmărește un scop legitim, respectiv apărarea ordinii publice, a siguranței și securității naționale. De asemenea, Înalta Curte a reținut că principiul proporționalității între interesul reclamantului și interesul autorității a fost respectat, având în vedere că aceste documente au putut fi consultate de apărătorul reclamantului, acesta fiind titularul unei autorizații de acces la informații clasificate ca secret de serviciu.

16.

În acest sens, Curtea observă că în jurisprudența sa a reținut că dispozițiile

Legii nr. 182/2002

nu exclud accesul avocaților la informațiile clasificate ce constituie secret de stat și, respectiv, secret de serviciu, acest acces fiind asigurat în condițiile

Legii nr. 182/2002

și ale

Hotărârii Guvernului nr. 585/2002

pentru aprobarea

Standardelor naționale

de protecție a informațiilor clasificate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 5 iulie 2002. Aceste reglementări constituie mijloace de acces ce garantează diferitelor categorii profesionale, prin urmare și avocaților, accesul la toate informațiile de care au nevoie pentru a-și exercita rolul legal în cadrul procesului, constituind astfel garanții ale dreptului la apărare, ale accesului la justiție și ale dreptului la un proces echitabil. Curtea a mai reținut că este firesc ca

Legea nr. 182/2002 , având ca obiect de reglementare protecția informațiilor clasificate, să conțină reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informații al anumitor persoane care au calitatea de părți într-un proces, respectiv cu condiția obținerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerințele și procedura specifică de obținere a acestuia, prevăzute de aceeași lege (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 805 din 7 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 14 martie 2022, paragrafele 21 și 24).

17.

Prin urmare, Curtea constată că instanțele judecătorești care judecă astfel de cauze au instrumentele necesare pentru garantarea dreptului părților la apărare și la un proces echitabil și a egalității cetățenilor în fața legii, iar în virtutea rolului lor activ verifică respectarea legii în cazul documentelor clasificate, dacă acestea sunt corect utilizate și nu constituie un obstacol nejustificat în calea drepturilor cetățenilor și, de asemenea, pot informa părțile cu privire la posibilitatea angajării unui avocat care să dețină autorizație de acces la informații clasificate.

18.

Totodată, Curtea reține că rolul activ al judecătorului nu presupune doar administrarea formală a probelor, ci și asigurarea unui echilibru între interesele aflate în joc, inclusiv protejarea informațiilor sensibile care țin de securitatea națională sau alte interese publice majore.

19.

În acest context sunt pe deplin aplicabile prevederile

art. 13 alin. (3) din Codul de procedură civilă

care dezvoltă conținutul dreptului părții la apărare în cadrul procesului civil, aceasta având posibilitatea să ia cunoștință de cuprinsul dosarului, consultându-l în cadrul arhivei sau în sala de ședință, să propună probe, să își facă apărări, să își prezinte susținerile în scris și oral și să exercite căile legale de atac, însă cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

20.

În continuare, Curtea observă că prevederile

art. 252 alin. (3)

și ale

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă

reprezintă norme de procedură stabilite de legiuitor în virtutea rolului său constituțional garantat de

art. 126 alin. (2) din Constituție

și instituie reguli procedurale aplicabile în cursul procesului civil în privința dispozițiilor normative cuprinse în documente cu informații clasificate, precizând că acestea pot fi dovedite și consultate numai în condițiile prevăzute de lege, precum și posibilitatea autorității sau a instituției publice deținătoare de a refuza prezentarea unui înscris privitor la o cauză, în situația în care acesta se referă la apărarea națională, siguranța publică sau relațiile diplomatice.

21.

Așadar, reglementarea accesului la informațiile clasificate nu are ca rezultat blocarea efectivă și absolută a accesului la informații esențiale pentru soluționarea cauzei, ci creează tocmai cadrul normativ în care două interese aflate în conflict - interesul particular, bazat pe dreptul fundamental la apărare, respectiv interesul general al societății, bazat pe nevoia de apărare a securității naționale - coexistă într-un just echilibru, care dă satisfacție ambelor interese legitime, astfel că niciunul dintre ele nu este afectat în substanța sa. În consecință, nu se poate susține încălcarea normelor constituționale și convenționale invocate în motivarea excepției de neconstituționalitate.

22.

În ceea ce privește invocarea, în susținerea excepției de neconstituționalitate, a

Deciziei nr. 21 din 18 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 februarie 2018, Curtea reține că, la paragrafele 70 și 71 din aceasta, a statuat că numai un judecător poate aprecia cu privire la interesele care intră în conflict - cel public, general, al statului, referitor la protejarea informațiilor de interes pentru securitatea națională sau pentru apărarea unui interes public major, respectiv cel individual -, astfel încât, prin soluția pe care o pronunță, să asigure un just echilibru între cele două. Așadar, Curtea a apreciat că protecția informațiilor clasificate nu poate avea caracter prioritar față de dreptul la informare al acuzatului și față de garanțiile dreptului la un proces echitabil al tuturor părților din procesul penal, decât în condiții expres și limitativ prevăzute de lege. Restrângerea dreptului la informație poate avea loc doar atunci când are la bază un scop real și justificat de protecție a unui interes legitim privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau siguranța națională, decizia de refuz al accesului la informațiile clasificate aparținând întotdeauna unui judecător.

23.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 1.575/2/2014*/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 13 alin. (3) , ale

art. 22 alin. (2) , ale

art. 252 alin. (3)

și ale

art. 298 alin. (2) din Codul de procedură civilă

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.