Decizia nr. 33/2001

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Gabriela Ghita - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic) și a prevederilor art. 1, art. 5 și

art. 8 din Legea nr. 81/1993

privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată și economiei vânatului, excepție ridicată de Valer-Vasile Tanalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curții de Apel Targu Mures Secția penală.

La apelul nominal se constata lipsa autorului excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca fiind nefondata, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la prevederile legale criticate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 iulie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 386/2000, Curtea de Apel Targu Mures - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic) și a prevederilor art. 1, art. 5 și

art. 8 din Legea nr. 81/1993

privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată și economiei vânatului, excepție ridicată de Valer-Vasile Tanalt într-o cauza penală.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca textele legale criticate încalcă dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, prin aceea ca incriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic nu se face prin lege organică, asa cum prevăd aceste dispoziții constituționale, ci prin acte normative administrative, astfel cum stabilesc art. 107 alin. 1 din Codul silvic și, respectiv, art. 1, art. 5 și

art. 8 din Legea nr. 81/1993 . În consecința, se considera ca și aceste din urma texte legale "implicit sunt neconstituționale". Se mai susține ca expresia "fără drept" "este în vădită contradictie cu prevederile art. 41, mai ales ale art. 41 alin. (2) din Constituție", care consacra ocrotirea în mod egal a proprietății, ceea ce presupune ca orice titular al dreptului de proprietate privată să își exercite atributele acestui drept conform Constituției. Se arata, de asemenea, ca art. 135 din Constituție statuează ca proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii, "și atâta timp cat nu este demonstrat un interes public, printr-o limitare legislativă, menținerea sintagmei <<fără drept>> în contextul infractional nu răspunde pretențiilor de garanție oferite proprietății private". O alta critica de neconstituționalitate vizează încălcarea "art. 49 din Constituție și, în general, a art. 41 din Constituție", în care sens sustinandu-se ca "art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic, prin limitarea (înlăturarea) unui atribut al dreptului de proprietate, restrânge liberul exercițiu al acestui drept"; or, "restrangerea unor drepturi se poate face numai în condițiile arătate de art. 49 din Constituție". În sfârșit, se mai susține ca textul de lege criticat contravine și prevederilor art. 41 alin. (5) din Constituție, motivandu-se ca "Regia autonomă a pădurilor nu poate stabili cuantumul unor prejudicii în contul proprietății private, deoarece art. 41 alin. (5) din Constituție spune ca despăgubirile se stabilesc de comun acord cu proprietarul, care în acest dosar numai statul nu este [...]".

Curtea de Apel Targu Mures - Secția penală, exprimandu-și opinia, considera excepția ridicată ca fiind, "evident, nefondata", întrucât "Codul silvic este, indiscutabil, o lege organică, adoptată în condițiile art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, lucru precizat la finele acelui cod". Totodată, instanța de judecată apreciază ca " Legea nr. 81/1993

nu poate fi considerată ca neconstitutionala, în privinta ei, într-o serie de aspecte, pronunțându-se deja chiar Curtea Constituțională prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, decizie definitivă prin nerecurare și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996". În opinia instanței, referirile autorului excepției la discriminarea, prin art. 97 alin. 1 din Codul silvic, a proprietății private sunt inexacte "în raport cu prevederile art. 41 și 49 din Constituție și

art. 1, 4, 8, 64 și următoarele din Legea nr. 26/1996 ". De asemenea, instanța considera ca "sub aspectele invocate nu trebuie omise nici reglementările recente ale

Ordonanței Guvernului nr. 96/1998 , aprobată prin

Legea nr. 141/1999

și republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000". În concluzie, instanța de judecată considera ca "legiuitorul putea stabili un alt mod de calculare a valorii pagubei și nu cel din art. 97 Cod silvic, asa cum a făcut-o prin ordonanța menționată mai sus (volumul de masa lemnoasă extras prin tăiere sau scoatere din rădăcini de arbori și lastari...), dar un atare procedeu nu este cenzurabil în condițiile

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, se considera ca "Dispozițiile art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic prevăd elementele constitutive ale infracțiunilor pe care le reglementează" și, în plus, "art. 109 din Codul silvic menționează că <<Prevederile prezentului titlu se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de procedura penală>>". Ca atare, se considera ca, în raport cu aceste prevederi legale, textul de lege criticat prevede "toate condițiile cerute pentru ca faptele respective sa constituie infracțiuni". Se mai arata ca, într-adevăr, prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior este stabilit, potrivit legii, de către autoritatea publică centrala care răspunde de silvicultura, dar aceasta determinare se face în baza unei împuterniciri date prin lege organică, iar evaluarea pagubelor are la baza criterii stabilite de lege (anexa nr. 1 la

Legea nr. 81/1993 ). În legătură cu acest aspect, se face referire la jurisprudenta Curții Constituționale, care prin deciziile nr. 27 din 23 februarie 1999 și nr. 102 din 29 iunie 1999 a statuat ca prevederile art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic sunt constituționale. În ceea ce privește invocarea neconstitutionalitatii art. 1, art. 5 și

art. 8 din Legea nr. 81/1993 , se arata că nu sunt indicate dispozițiile constituționale incalcate, precum și ca prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, rămasă definitivă prin nerecurare, Curtea Constituțională a constatat ca prevederile

art. 5 din Legea nr. 81/1993

sunt constituționale numai în măsura în care prin preț mediu stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului se înțelege prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, calculat pe baza prețurilor negociate, în condițiile legii, precizate în actul de stabilire a prețului mediu.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic), dispoziții al căror conținut este următorul: "Taierea sau scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lastari din fondul forestier național sau de pe terenurile cu vegetație forestieră prevăzute la art. 6, dacă valoarea pagubei este de peste 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior sau dacă valoarea pagubei este sub aceasta limita, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de 2 ani, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani sau cu amendă. [...]

Când fapta a avut ca urmare o paguba în valoare de peste 50 de ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani."

În motivarea acestei excepții de neconstituționalitate se invoca încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. f), art. 41 alin. (2) și (5), art. 49 și art. 135 alin. (6) din Constituție, dispoziții al căror conținut este următorul:

- Art. 72 alin. (3) lit. f): "Prin lege organică se reglementează: [...]

f) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;";

- Art. 41 alin. (2) și (5): "(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.[...]

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăți.";

- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând susținerile autorului excepției de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca acestea sunt neintemeiate și, în consecința, urmează să fie respinse.

I. Printr-o primă critica de neconstituționalitate se arata, în esenta, ca "incriminarea sau dezincriminarea faptelor cuprinse în art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic se face prin acte administrative, fie ele normative, contrar dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituția României", dispoziții potrivit cărora "Prin lege organică se reglementează: [...] f) infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora;".

Curtea Constituțională retine ca aceasta critica nu este intemeiata, întrucât, în realitate, dispozițiile alin. 1 al art. 97 din Codul silvic sunt cele care prevăd elementele constitutive ale infracțiunii și pedeapsa, iar cele ale alin. 3 din același articol al Codului silvic reglementează forma agravantă a infracțiunii în funcție de cuantumul diferit al prejudiciului, astfel ca sunt compatibile cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție.

Faptul ca evaluarea prejudiciului se face, conform

art. 107 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic), prin trimitere la

Legea nr. 81/1993

privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată și economiei vânatului, nu este de natura sa ducă la concluzia, susținută de autorul excepției, ca incriminarea se face "prin acte administrative". Aceasta, chiar dacă

art. 5 din Legea nr. 81/1993

prevede că limita valorică a pagubei, în funcție de care faptele constituie infracțiuni, rezultă din majorarea de 5 ori a prețului mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior la data constatării, iar prețul se stabilește de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului. Curtea retine ca, în temeiul legii, autoritatea administrativă stabilește doar un preț care, în condițiile economiei de piața și ale unei marcate inflatii, este necesar să fie modificat periodic cu o anumită frecventa, modificări pe care însă legea nu le poate asigura. În acest sens, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 27 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 7 iunie 1999, precum și prin Decizia nr. 102 din 29 iunie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 26 iulie 1999, decizii prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 97 alin. 1, 2 și 4 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic), prin raportare la aceleași prevederi din Constituție ca și în cauza de fața, stabilindu-se ca textele de lege criticate sunt constituționale.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluțiile și considerentele cuprinse în aceste decizii își mențin valabilitatea și în cauza de fața și, în consecința, sub acest aspect excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic) urmează să fie respinsă.

II. Cea de-a doua critica de neconstituționalitate consta în susținerea potrivit căreia expresia "fără drept" din cuprinsul art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic încalcă prevederile art. 41 alin. (2) din Constituție, care consacra ocrotirea în mod egal a proprietății, precum și dispozițiile constituționale ale art. 135 alin. (6) referitoare la inviolabilitatea proprietății private. Autorul excepției are în vedere împrejurarea ca în cauza arborii ar fi fost taiati pe baza unei înțelegeri cu o persoană care avea calitatea de proprietar al fondului forestier.

Examinând aceasta sustinere, Curtea retine ca potrivit art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar conform alin. (6) al aceluiași text constituțional, "Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului". În aplicarea acestor dispoziții constituționale Codul silvic prevede în titlul III, intitulat "Fondul forestier proprietate privată", reguli stricte cu privire la obligațiile proprietarului de păduri și de alte terenuri din fondul forestier proprietate privată (care fac parte din fondul forestier național) cu privire la obligația de gospodărire în conformitate cu regimul silvic și cu regulile privind protecția mediului, la respectarea prevederilor amenajamentelor silvice și a permanentei pădurii, la obligația de a recolta numai arbori marcati de personalul silvic, precum și alte obligații. În consecința, utilizarea expresiei "fără drept" din cuprinsul textelor criticate pentru neconstituționalitate nu este de natura sa conducă la concluzia ca textele legale respective ar contraveni dispozițiilor art. 41 din Constituție, ci, dimpotriva, aceasta formulare da expresie legislativă ideii de limitare a dreptului de proprietate în cazul proprietății private a persoanelor particulare asupra fondului forestier. În acest sens, sunt edificatoare și dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 96/1998

privind reglementarea regimului silvic și administrarea fondului forestier național, aprobată, cu modificări, prin

Legea nr. 141/1999

și republicată, în temeiul art. IV din această lege, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 23 din 24 ianuarie 2000. Prevederile ordonanței impun și alte limitări ale drepturilor proprietarilor persoane fizice, deținători de păduri, inclusiv prin stabilirea unor infracțiuni ai căror autori pot fi aceștia.

Asa fiind, Curtea retine ca dispozițiile

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic), prin utilizarea sintagmei "fără drept", nu încalcă prevederile constituționale ale art. 41 alin. (2) și nici pe cele ale art. 135 alin. (1).

În ceea ce privește susținerea referitoare la încălcarea prevederilor alin. (5) al art. 41 din Constituție, conform cărora "Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție", Curtea constituțională constata ca aceste dispoziții constituționale, referindu-se la despăgubirile în cazul exproprierilor sau al folosirii subsolului unei proprietăți imobiliare pentru lucrări de interes general, nu sunt incidente în cauza, astfel ca nici aceasta critica de neconstituționalitate nu poate fi reținută.

III. Un alt motiv de neconstituționalitate invocat de autorul excepției consta în susținerea potrivit căreia textul de lege criticat contravine dispozițiilor art. 49 din Constituție, referitor la "Restrangerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

Curtea Constituțională constata ca aceasta sustinere nu poate fi primită, întrucât în cazul de fața nu exista o restrangere a exercițiului dreptului de proprietate, în sensul prevăzut de art. 49 din Constituție, invocat ca fiind încălcat, ci este vorba de o limitare realizată în cadrul constituțional prevăzut de art. 41 alin. (1) teza a doua și alin. (6) din Constituție, limitare privind însuși conținutul dreptului de proprietate privată asupra unor terenuri făcând parte din fondul național forestier.

IV. În sfârșit, examinând susținerea potrivit căreia "implicit sunt neconstituționale și prevederile

art. 1, 5 și 8 din Legea nr. 81/1993 ", în legătură cu dispozițiile art. 97 alin. 1 și 3 din Codul silvic, Curtea constata ca, pentru aceleași considerente expuse la pct. I, nu pot fi reținute nici criticile de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 și 8 din Legea nr. 81/1993 . Aceasta deoarece textele

art. 1 și 8 din Legea nr. 81/1993

nu au ca obiect reglementarea unor infracțiuni. Astfel, art. 1 din lege prevede că "Pagubele cauzate prin taierea, scoaterea din rădăcini, distrugerea, degradarea sau sustragerea arborilor, puietilor sau lastarilor, produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată, în cazul în care prejudiciul este produs prin fapte care constituie contravenții sau infracțiuni, se evalueaza în condițiile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta lege", iar art. 8 stabilește ca "Guvernul va actualiza, în raport cu evoluția prețurilor, valoarea despăgubirilor prevăzute în anexele la prezenta lege". Rezultă deci ca aceste texte de lege nu contravin dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție și, în consecința, și acest motiv de neconstituționalitate urmează să fie respins.

Referitor la critica de neconstituționalitate a

art. 5 din Legea nr. 81/1993 , Curtea retine ca acest text de lege a mai fost supus controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 2 din 10 ianuarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 30 aprilie 1996, a fost admisă, în parte, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 5 din Legea nr. 81/1993 , privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată și economiei vânatului. Cu acel prilej Curtea a statuat ca "prevederile

art. 5 din Legea nr. 81/1993

sunt constituționale numai în măsura în care prin <<preț stabilit de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului>> se înțelege prețul mediu al unui metru cub de masa lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, calculat pe baza prețurilor negociate, în condițiile legii, precizate în actul de stabilire a prețului mediu". În considerentele deciziei s-a reținut ca prețul mediu nu este "un element constitutiv al infracțiunii, ci numai un criteriu pentru determinarea pagubei, în funcție de care depinde incriminarea". Totodată, prin Decizia nr. 235 din 20 decembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 aprilie 2000, Curtea Constituțională a reținut ca, deși Decizia nr. 2/1996 a fost pronunțată anterior apariției

Legii nr. 26/1996

(Codul silvic), prin care a fost modificat implicit textul

art. 5 din Legea nr. 81/1993

(prin art. 107 al noii legi), "aceasta își menține actualitatea, deoarece dispozițiile textului de lege criticat au, în continuare, aplicabilitate în ceea ce privește determinarea competentei autorității publice centrale care răspunde de silvicultura de a stabili criterii și cuantumuri pentru evaluarea pagubelor cauzate fondului forestier prin infracțiuni (și contravenții)".

De asemenea, prin aceeași decizie Curtea a reținut ca "sunt aplicabile dispozițiile

art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care prevăd ca <<Nu pot face obiectul excepției prevederile legale a căror constituționalitate a fost stabilită potrivit art. 145 alin. (1) din Constituție sau prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale>>, precum și dispozițiile

art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, care stabilesc ca este inadmisibila excepția contrară prevederilor alin. (3) din același articol".

Asa fiind, și în prezenta cauza excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 81/1993

urmează să fie respinsă ca inadmisibila.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 97 alin. 1 și 3 din Legea nr. 26/1996

(Codul silvic), precum și a prevederilor art. 1 și

art. 8 din Legea nr. 81/1993

privind determinarea despăgubirilor în cazul unor pagube produse fondului forestier, vegetatiei forestiere din afară fondului forestier situate pe terenurile proprietate publică și privată și economiei vânatului, excepție ridicată de Valer-Vasile Tanalt în Dosarul nr. 386/2000 al Curții de Apel Targu Mures - Secția penală.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 5 din Legea nr. 81/1993 , excepție ridicată în același dosar de către același autor.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 6 februarie 2001.