Decizia nr. 154/2001
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Cristina Radu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Ghita în Dosarul nr. 98/2000 al Curții Militare de Apel.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, personal și asistat de avocat Coriolan Voinea, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Apărătorul autorului excepției arata ca limitarea dreptului persoanei vătămate și al părții civile de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri penale, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 362 din Codul de procedură penală, încalcă atât dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (2), conform cărora nici o lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime, pe toate treptele de infaptuire a actului de justiție, cat și dispozițiile art. 49, potrivit cărora exercițiul unor asemenea drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai dacă se impune, printre altele, pentru apărarea unor drepturi și libertăți cetățenești, restrangerea neputând atinge existenta acestora. Se susține ca prin recunoașterea doar pentru inculpat și procuror a dreptului de a exercita căile de atac în ceea ce privește ambele laturi ale procesului penal se omite faptul ca în cazul infracțiunilor complexe, astfel cum sunt definite la art. 42 alin. 3 din Codul penal - respectiv, în speta, infracțiunea de cercetare abuzivă, prevăzută la art. 266 alin. 2 din Codul penal -, persoanei care este victima infracțiunii nu i se poate contesta calitatea de subiect pasiv al infracțiunii complexe, alături de Ministerul Public. Se arata ca "în toate cazurile în care acțiunea penală se pornește și se exercită din oficiu, ori de câte ori o persoană este victima unei infracțiuni, deci este subiect pasiv principal sau secundar al infracțiunii, fiind parte vătămată, conform art. 24 din Codul penal, nu i se poate îngrădi dreptul de a declansa acțiunea penală, de a o susține și de a exercita căile de atac, indiferent dacă Ministerul Public realizează sau nu rolul activ potrivit principiului oficialitatii". Se mai arata ca dispozițiile legale invocate sunt "neconstituționale în măsura în care opresc persoana care a suferit o vătămare să se adreseze direct instanțelor judecătorești, în baza art. 21 din Constituție".
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, invocand jurisprudenta în materie a Curții Constituționale. De asemenea, cu referire la dreptul constituțional privind accesul liber la justiție, se mai arata ca, în conformitate cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul de a dispune de un recurs în fața unei "instanțe" naționale poate fi supus limitarilor decurgând din context, lasandu-se statelor o larga libertate de apreciere pentru a hotărî asupra a ceea ce înseamnă "eficacitate". În acest sens, de exemplu, prin hotărârea pronunțată în cauza "Leander împotriva Suediei" (1987), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat ca termenul "recurs" poate insemna în realitate un "ansamblu de recursuri". În consecința, nu se poate susține inexistenta unui "recurs efectiv" în scopul de a se statua asupra unei plângeri, fără a se fi epuizat ansamblul recursurilor prevăzute prin dreptul intern.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 16 ianuarie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 98/2000, Curtea Militară de Apel a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 362 alin. 1 lit. c) și d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală), excepție ridicată de Gheorghe Ghita.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arata ca dispozițiile legale invocate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21, art. 22 alin. (1) și ale art. 49 din Constituție, sustinandu-se ca limitarea dreptului părților vătămate și părților civile de a promova și de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, cele dintâi numai în ceea ce privește latura penală, iar celelalte numai cu privire la latura civilă, reprezintă o restrangere a dreptului constituțional al accesului liber la justiție.
Curtea Militară de Apel, exprimandu-și opinia, apreciază ca dispozițiile "art. 362 alin. 1 lit. c) și d) din Codul de procedură penală (în materia apelului) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală (în materia recursului), care limitează dreptul părții vătămate de a exercita căile ordinare de atac numai în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, și, respectiv, dreptul părții civile de a exercita căile ordinare de atac numai în ce privește latura civilă, contravin atât dispozițiilor art. 16 alin. (1), cat și dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Constituție. Restrangerile procesuale amintite creează astfel discriminări între Ministerul Public și inculpat - care pot ataca cu apel sau recurs atât latura penală, cat și latura civilă a unei hotărâri penale - și partea vătămată și cea civilă".
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a Curții Constituționale a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Președintele Camerei Deputaților, în punctul sau de vedere, arata ca excepția este neîntemeiată. În ceea ce privește drepturile procesuale ale părții vătămate, Codul de procedură penală face distincție între situațiile speciale în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, când, cu rare excepții, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar și împăcarea părților inlatura răspunderea penală, pe de o parte, și situațiile obișnuite, în care acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu. În aceste condiții dreptul părții vătămate de a declara apel sau recurs în ceea ce privește latura penală a cauzei, drept prevăzut la art. 362 alin. 1 lit. c), în ceea ce privește apelul, și la art. 385^2 din Codul de procedură penală, în ceea ce privește recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale. Spre deosebire de aceasta situație, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanșarea, nici încetarea procesului penal și, în consecința, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului - art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală - sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedură penală).
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În ceea ce privește posibilitatea părții civile de a ataca latura penală a cauzei, instanța de control judiciară sesizată de partea civilă nu poate fi împiedicată de a constata, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau aceasta nu a fost săvârșită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acțiunii civile care va fi admisă, cea penală rămânând definitivă prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotărâri poate fi însă înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac. Pe de altă parte însă, având deplina capacitate procesuala în tot ceea ce privește acțiunea civilă, partea civilă va putea discuta în apelul sau, după caz, în recursul ei și aspectele penale ale hotărârii atacate, dacă de modul în care au fost soluționate de acestea depinde rezolvarea acțiunii civile. Astfel, în caz de achitare instanța are obligația de a se pronunța asupra laturii civile, deci de a soluționa acțiunea civilă integral. Aceasta înseamnă determinarea existenței unui fapt civil generator de prejudicii, în condițiile art. 998 și următoarele din Codul civil. De altfel, prin art. 346 din Codul de procedură civilă se dispune ca în caz de achitare sau încetare a procesului penal instanța se pronunța prin aceeași sentinta și asupra acțiunii civile.
Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională constata ca este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituție dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) și d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală. Aceste dispoziții au următorul conținut:
- Art. 362: "Pot face apel: [...]
c) partea vătămată, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă, dar numai în ce privește latura penală;
d) partea civilă și partea responsabilă civilmente, în ce privește latura civilă;";
- Art. 385^2: "Pot face recurs persoanele arătate în art. 362, care se aplică în mod corespunzător."
Textele constituționale invocate de autor ca fiind incalcate sunt următoarele:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";
- Art. 22 alin. (1): "Dreptul la viața, precum și dreptul la integritate fizica și psihică ale persoanei sunt garantate.";
- Art. 49 alin. (1): "Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constata ca aceasta este neîntemeiată și, în consecința, urmează să fie respinsă.
Articolul 362
din Codul de procedură penală stabilește persoanele care pot face apel împotriva sentințelor penale pronunțate în prima instanța, printre acestea, la alin. 1 lit. c), numarandu-se partea vătămată, dar numai în ceea ce privește latura penală în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă. Prevederile art. 362 se aplică "în mod corespunzător" și în ceea ce privește recursul, asa cum se arata în art. 385^2 din Codul de procedură penală.
În aplicarea prevederilor art. 130 din Constituție privind rolul Ministerului Public procurorul este titularul acțiunii publice în procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societății. În acest context interdicția părții vătămate de a ataca latura civilă a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justiție. Instanța de control judiciar sesizată de partea vătămată nu poate fi împiedicată să constate, atunci când este cazul, ca inculpatul a fost greșit achitat pentru motivul ca fapta imputată nu exista sau ca aceasta nu a fost săvârșită de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra acțiunii penale, care poate fi admisă, latura civilă rămânând însă definitivă. Cu toate astea, contrarietatea de hotărâri poate fi înlăturată prin exercitarea căilor extraordinare de atac.
Curtea mai retine ca în ceea ce privește drepturile procesuale ale părții vătămate Codul de procedură penală în vigoare face distincție între situațiile speciale în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, când, cu foarte rare excepții, nu numai lipsa plângerii prealabile sau retragerea acesteia, dar și împăcarea părților inlatura răspunderea penală, pe de o parte, și situațiile obișnuite, când acțiunea penală se pune în mișcare și se exercită din oficiu, pe de altă parte. În aceste condiții dreptul părții vătămate de a declara apel sau recurs în ceea ce privește latura penală a cauzei, drept prevăzut la art. 362 alin. 1 lit. c) în ceea ce privește apelul și la art. 385^2 în ceea ce privește recursul, apare ca o completare a dreptului ei de a dispune cu privire la punerea în mișcare și exercitare a acțiunii penale. Spre deosebire de aceasta situație, în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu persoana vătămată nu are dreptul sa decidă nici declanșarea, nici încetarea procesului penal și, în consecința, nici continuarea acestuia prin promovarea caii de atac a apelului [art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală] sau a recursului (art. 385^2 din Codul de procedură penală). În aceste cauze își găsește aplicare principiul oficialitatii, înscris în art. 2 din Codul de procedură penală, care constituie regula în procesul penal român. Faptul ca în cazul dat partea vătămată nu poate declara apel sau recurs nu este de natura sa îi aducă prejudicii. Potrivit prevederilor art. 130 din Constituție, referitoare la rolul Ministerului Public, prevederi care își găsesc exprimare în
art. 2 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată, Ministerul Public reprezintă în activitatea judiciară interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, drepturile și libertățile cetățenilor. În virtutea principiilor imparțialității, legalității și controlului ierarhic, care stau la baza organizării Ministerului Public, procurorul trebuie să manifeste în activitatea sa obiectivitate și echidistanta. El se constituie într-un garant al aplicării corecte a legii, iar atunci când constata ca legea a fost greșit aplicată folosește calea de atac a apelului sau a recursului, după caz, pentru restabilirea legalității.
Curtea constata ca, deși în cele doua situații drepturile procesuale ale părții vătămate sunt diferite, aceasta nu constituie o încălcare a principiului egalității în drepturi prevăzut la art. 16 din Constituție, deoarece acest principiu nu trebuie să atragă aplicarea aceluiași regim juridic unor situații diferite. În acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa. De exemplu, prin Decizia nr. 256 din 17 iunie 1997, Curtea a subliniat ca principiul egalității nu se opune ca o lege sa stabilească reguli diferite în raport cu persoane care se afla în situații diferite. Or, situația în care punerea în mișcare a acțiunii penale se face din oficiu, asa cum este cazul în speta, apare ca total diferita de cea în care punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, fapt pentru care se impune un tratament juridic diferențiat.
Întrucât posibilitatea legală a promovării apelului sau a recursului de către partea vătămată nu este de natura sa îi aducă acesteia prejudicii, având în vedere ca sarcina apărării intereselor sale revine Ministerului Public, ca titular al acțiunii penale, nu se poate susține ca dispozițiile legale criticate ar contraveni prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Curtea mai constata ca în cauzele în care funcționează principiul oficialitatii în procesul penal (art. 2 din Codul de procedură penală) Ministerul Public, în baza atribuțiilor stabilite prin art. 130 din Constituție, este titularul acțiunii publice, fiind singurul în măsura sa dispună, în condițiile legii și în numele societății, în ceea ce privește folosirea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești cu privire la latura penală. Asa cum în cauzele în care acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate procurorul nu poate dispune punerea în mișcare și exercitarea acțiunii penale împotriva voinței persoanei vătămate, tot asa, în cazurile în care funcționează principiul oficialitatii, persoana vătămată, când participa în proces în calitate de parte vătămată, deși are anumite drepturi procesuale, nu poate dispune asupra acțiunii penale și nici asupra continuării procesului penal prin folosirea căilor de atac împotriva hotărârii judecătorești pronunțate în cauza. Altfel, partea vătămată s-ar substitui Ministerului Public, singurul împuternicit prin Constituție sa reprezinte interesele societății în procesul penal.
Pentru argumentele mai sus arătate nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 362 alin. 1 lit. c) din Codul de procedură penală contravin art. 49 din Constituție.
De altfel, asupra constituționalității prevederilor art. 362 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a pronunțat, cu opinia separată a patru judecători, și prin Decizia nr. 45 din 14 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 9 august 2000.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 362 alin. 1 lit. c) și d) și ale art. 385^2 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Ghita în Dosarul nr. 98/2000 al Curții Militare de Apel.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 10 mai 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Cristina Radu ───────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.