Decizia nr. 288/2001

Costica Bulai - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ioan Vida - judecător

Iuliana Nedelcu - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neculai și Duman Palfi în Dosarul nr. 3.285/2001 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 141 din Codul de procedură penală nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21, referitoare la liberul acces la justiție și nici pe cele ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului. Dimpotriva, dreptul la un recurs efectiv exista, deoarece încheierea poate fi atacată cu recurs atât de procuror, cat și de inculpat, în conformitate chiar cu dispozițiile legale criticate, prevederi care nu contravin textelor constituționale invocate și nici celor ale art. 5 pct. 4 și ale art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În final se arata ca asupra constituționalității dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat prin mai multe decizii (de exemplu, prin Decizia nr. 180 din 14 iunie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490/2001), statuand ca acestea nu contravin Constituției. Întrucât nu se invoca elemente noi care să determine o reconsiderare a jurisprudenței Curții, solicita respingerea excepției.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 7 iunie 2001, pronunțată în Dosarul nr. 3.285/2001, Curtea de Apel Pitesti - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neculai și Duman Palfi în recursul declarat împotriva Încheierii din 31 mai 2001 prin care Tribunalul Arges - Secția penală a respins cererea acestora de revocare a arestării preventive luate față de ei, precum și cererea de înlocuire a arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, prevăzută la art. 136 lit. b) din Codul de procedură penală, apreciind că nu au încetat cauzele și condițiile care au dus la arestarea inculpaților.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 20 alin. (2), referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, precum și prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 pct. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la aceasta convenție. Textul de lege criticat este considerat neconstitutional de către autorii excepției, deoarece nu prevede calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive. De asemenea, se considera ca este încălcat "dreptul la doua grade de jurisdicție în materie penală", principiu prevăzut de Protocolul nr. 7 la convenție.

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este intemeiata, apreciind ca, în raport cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, referitoare la prioritatea reglementărilor din tratatele internaționale privind drepturile omului în cazul existenței unei neconcordante între legile interne și aceste tratate, la care România este parte, textul de lege criticat este neconstitutional, deoarece contravine Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "în care este consacrat principiul dreptului la doua grade de jurisdicție în materie penală". În final se arata ca "Soluționarea pe fond a cauzelor penale presupune o activitate ce se poate prelungi în timp, iar posibilitatea de a uza de calea de atac a recursului o dată cu fondul cauzei constituie o ingradire a drepturilor constituționale ale părților, cu consecințe deosebite ce vizează starea de libertate".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece "principiul dublului grad de jurisdicție se aplică, asa cum textual prevede Protocolul nr. 7, persoanelor găsite vinovate de către un tribunal, prin urmare persoanelor condamnate de prima instanța. Or, textul art. 141 din Codul de procedură penală are un cu totul alt obiect de reglementare, și anume arestarea preventivă. Prin urmare, dispozițiile din protocol nu sunt aplicabile art. 141 din Codul de procedură penală".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției și ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, inclusiv la cele ale Protocolului nr. 7 adițional la convenție, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă ca este contestată legitimitatea constituțională a dispozițiilor art. 141 din Codul de procedură penală.

Curtea constata însă ca în realitate obiectul excepției îl constituie doar dispozițiile alin. 1 al art. 141 din Codul de procedură penală, iar nu ale întregului articol, autorii excepției considerând textul art. 141 din Codul de procedură penală ca fiind neconstitutional deoarece nu prevede calea de atac a recursului și împotriva încheierii prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive (cale de atac prevăzută de alin. 1 contra altor încheieri privind măsurile preventive). Or, alin. 2 al aceluiași articol se referă la recursul declarat împotriva acelor încheieri prin care s-a dispus luarea unei măsuri preventive, dispoziții care nu fac obiectul criticilor de neconstituționalitate.

Dispozițiile art. 141 alin. 1 au următorul conținut: "Încheierea data în prima instanța prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive poate fi atacată separat cu recurs, de procuror sau de inculpat. Termenul de recurs este de 3 zile și curge de la pronunțare pentru cei prezenți și de la comunicare pentru cei lipsa."

În susținerea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia au invocat următoarele prevederi constituționale:

- Art. 20 alin. (2): "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale."

În acest sens autorii excepțiilor susțin ca textul de lege criticat încalcă și prevederile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitoare la dreptul la doua grade de jurisdicție.

Curtea observa ca acest drept este prevăzut de art. 2 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care are următoarea redactare: "1. Orice persoană declarata vinovata de o infracțiune de către un tribunal are dreptul sa ceara examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Exercitarea acestui drept, inclusiv motivele pentru care acesta poate fi exercitat, sunt reglementate de lege.

2. Acest drept poate face obiectul unor excepții în cazul infracțiunilor minore, asa cum acestea sunt definite de lege, sau când cel interesat a fost judecat în prima instanța de către cea mai înaltă jurisdicție ori a fost declarat vinovat și condamnat ca urmare a unui recurs împotriva achitării sale."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

Dispozițiile art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală prevăd posibilitatea atacarii separat cu recurs, de procuror sau de inculpat, a încheierii date în prima instanța prin care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea sau încetarea unei măsuri preventive.

Curtea observa ca aceste dispoziții se referă la o hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ci care privește o măsura procesuala provizorie, chiar dacă aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau invinuitul poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului penal, iar dacă nu mai exista temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art. 139 alin. 2 din Codul de procedură penală.

Asadar, Curtea constata că nu au incidența în cauza prevederile art. 2 pct. 1 din Protocolul adițional nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care se referă la dreptul oricărei persoane "declarata vinovata de o infracțiune penală" de a cere "examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară", deci la dreptul la o cale de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se constata vinovăția penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor privind măsurile preventive.

În sfârșit, Curtea constata că nu se pune problema existenței unor neconcordante între reglementările internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, menționate mai sus, reglementări care nu au incidența în cauza, și legile interne, respectiv Codul de procedură penală (în speta, art. 141 alin. 1), și, prin urmare, retine ca nici prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție nu sunt incalcate.

Pe de altă parte, faptul ca legiuitorul nu a prevăzut, separat, calea de atac împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive nu poate fi considerat neconstitutional, fiind atributul exclusiv al legiuitorului de a reglementa asemenea cai de atac, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, care prevede: "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege."

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, respingând excepțiile ridicate (spre exemplu: Decizia nr. 649 din 16 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 19 februarie 1998, și Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998). Prin aceste decizii Curtea a reținut ca "restrangerea prin lege a căilor de atac este constituțională, nefiind contrară dispozițiilor art. 128 din Constituție".

Curtea constata ca atât considerentele, cat și soluțiile pronunțate prin aceste decizii își păstrează valabilitatea și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura a determina o reconsiderare a jurisprudenței Curții.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Neculai și Duman Palfi în Dosarul nr. 3.285/2001 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 noiembrie 2001.